Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Calistrat
și a celor împreună cu dînsul
(27 septembrie)

(Istorisire după Sf. Simeon Metafrast)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Văzînd zavistnicul vrăjmaș turma cea aleasă a lui Hristos din zi în zi înmulțindu-se, s-a sculat asupra ei cu mare mînie, vrînd ca pe toate oile cele cuvîntătoare să le răpească și să le piardă. Avînd ca unelte la acest lucru pe cei mai împietriți și fără de omenie care s-ar putea numi mai bine fiare iar nu oameni: pe Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), împărați păgîni ai Romei, pe aceștia i-a pornit ca pe niște lupi răpitori asupra turmei lui Hristos și printr-înșii cu răzbunare și cu nemilostivire au împuținat-o. Pentru că, atîta mînie le-a revărsat în inimă asupra creștinilor, încît lăsînd toa-te celelalte griji ale împărăției, și-au îndreptat vederile lor spre aceasta cu toate puterile ca să piardă cu desăvîrșire pe toți creștinii. Crezînd că acel gînd și lucru al lor este cel mai cinstit și mai de căpetenie decît toate celelalte lucrări mari ale împărăției și decît cele slăvite biruinți și dănțuiri asupra vrăjmașilor lor, pentru aceea și chinuitorii, conglăsuind în răutate, au trimis pe la toate marginile împărăției lor, ca de pretutindeni să silească pe creștini la jertfe idolești, iar pe cei ce nu se vor supune să-i muncească, să-i ucidă, și cu felurite morți să-i piardă.

Așa făcîndu-se acestea, mulți din cei credincioși și osîrduitori iubitori de Hristos s-au împodobit cu cunună mucenicească, iar alții de la Biserica luptătoare au trecut la cea triumfătoare, cîntînd cîn-tare de biruință asupra vrăjmașilor. Între mulți alții, unul ca acesta s-a arătat viteazul ostaș al lui Hristos, Calistrat, care a mers pe ca-lea cea frumoasă a muceniciei, însă nu singur, ci cu mulți alții, și călcînd pe vrăjmașul, a stat înaintea biruitorului lumii Hristos, purtînd și arătînd ranele cele ce le-au luat pentru Dînsul, și luînd plata nevoinței sale.

Locul nașterii Fericitului Calistrat, al acestui pătimitor al lui Hristos, era Cartagina din Africa, de unde l-au luat la slujba ostă-șească, așezîndu-l în tabăra Voievodului Persentin, în care strălucea cu mărire numai el singur, ca o stea într-o noapte neluminată de lună, pentru că toți ostașii cei împreună cu el erau împîclați cu întunericul idoleștii nedumnezeiri și numai el strălucea ca lumina sfintei credințe, la care îl învățase tatăl său care era creștin.

Tatăl lui învățase de la moșul lui, cel cu numele Neocor, care în vremea patimilor celor de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos se aflase în Ierusalim, pe vremea lui Ponțiu Pilat, slujind în oas-te și, după ce văzuse toate minunile cele ce s-au făcut la moartea și la învierea Domnului, a crezut în Dînsul. Și botezîndu-se de către Apostoli, s-a întors la casa sa, ducînd mărgăritarul cel de mult preț al credinței celei în Hristos, prin care pe fiul său, adică pe tatăl lui Calistrat, și pe toți casnicii săi i-a îmbogățit, spunîndu-le lor toate cele despre Iisus Hristos, pe care singur cu ochii săi le-a văzut, și pe cele ce le-a auzit de la apostoli.

Aceeași duhovnicească și nefurată bogăție a credinței moș-tenind și Sfîntul Calistrat după moșul și după tatăl său, îmbogățea cu ea pe acei care putea, învățîndu-i în taină cunoștința adevărului, și întorcînd la Dumnezeu suflete omenești. Din pricina aceea se sminteau ostașii cei ce erau împreună, și îl pîndeau cu de-adinsul, ca să poată ști de dînsul dacă este creștin cu adevărat sau nu.

Deci, dar, fiind el cu voievodul taberii sale în Roma, s-a făcut cunoscută creștineasca lui dreaptă credință în acest fel: Avea obicei, Fericitul, ca în toate nopțile să se scoale la rugăciune și să se roage din destul în taină. Și odată cînd, după obiceiul său, sculîndu-se se ruga, a simțit niște ostași care se odihneau aproape de el. Aceștia, auzindu-l pe el că cheamă adeseori numele lui Iisus Hristos, au cu-noscut bine că este cu adevărat creștin. Și, căutînd vreme potrivită, au spus voievodului Persentin cele ce auziseră.

Iar voievodul chemînd îndată pe Calistrat, l-a întrebat zicînd: "Oare sînt adevărate Calistrate, cele spuse despre tine de tovarășii tăi?" Iar el a răspuns: "Nu știu ce or fi spus despre mine, pentru că știu că nu le-am făcut niciun rău". Apoi Persentin a poruncit ostașilor să-i zică lui pe față, iar ostașii au zis voievodului: "Numai să-i poruncești stăpîne să jertfească idolilor și îndată vei afla cine este, care este gîndul lui și ce credință are".

Deci, a poruncit voievodul lui Calistrat ca să aducă jertfă idolilor și să se închine lor. Iar sfîntul Calistrat a răspuns: "Nu am învățat ca să aduc jertfă la mulți dumnezei, ci unuia Dumnezeu, Cel adevărat și viu, care pe toate dintru neființă le-a adus, și pe om din pămînt l-a zidit. Iar pe dumnezeii cei cinstiți de voi, pe care mîinile omenești i-au făcut, îi numesc nu dumnezei, ci idoli, pre-cum m-am învățat din Sfînta Scriptură, care zice: "Toți dumnezeii păgînilor sînt idoli, și idolii păgînilor, argint și aur, lucruri de mîini omenești".

Din aceeași Scriptură am învățat a cunoaște pe Dumnezeul cel ce petrece în ceruri și Aceluia îi aduc jertfă de laudă și "a da Celui prea Înalt făgăduințele" (Psalm 49, 15). Deci, oare, pentru a-ceasta mă clevetesc aceștia pe mine, că cinstesc pe unul adevăratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinoși? S-ar fi căzut lor să mă clevetească, de m-ar fi știut că nu slujesc bine în rîndurile ostașilor, sînt fricos, sau că fug de fața vrăjmașului. De ar fi fost așa, apoi puteau să grăiască împotriva mea înaintea ta, voievodule, și ție ți se cădea să asculți niște clevetiri ca acestea. Dar, în niciunul din aces-te cazuri neștiindu-mă vinovat, pentru ce asculți pe clevetitori? Și la judecată mă aduci pe mine, numai pentru această singură vină, că dogmele mele nu se aseamănă cu ale voastre?"

La aceste cuvinte voievodul a răspuns cu mînie, zicînd: "Nu este acum vreme de vorba cea mult ritoricească, ci vreme de munci grele și pedepsiri cumplite, pe care degrab le vei lua, de nu te vei supune mie și de nu vei jertfi idolilor, cărora și împăratul însuși se închină. Au doar nu mă știi pe mine că sînt aspru, putînd și mai înainte de munci a-i înfricoșa pe toți numai cu căutătura și cu gla-sul?" Iar sfîntul Calistrat a răspuns: "Mînia ta și scrîșnirea dinților tăi măcar deși aduc frică, însă este vremelnică, dar cu mult mai groaznică este frica și scrîșnirea dinților cea veșnică, în care a cădea mă tem foarte și numai singură pomenirea ei mă înfricoșează foarte". Iar voievodul, neputînd să-și țină mînia sa, a poruncit ca întinzînd pe sfîntul să-l bată. Și bătîndu-l mult, nimic de nerăbdare n-a arătat și grăia către Dumnezeu zicînd: "Juratu-m-am și m-am hotărît să păzesc judecățile dreptății Tale" (Psalm 118, 106). Și ia-răși: "Smeritu-m-am pînă în sfîrșit Doamne, viază-mă după cuvîntul tău și nu mă lăsa ca să fiu de batjocură pierzătorului om, și mă întărește, o, Doamne, a suferi aceste munci, dă putere smeritului și neputinciosului meu trup și fă duh mai bărbătesc întru mine". Iar văzînd chinuitorul sîngele lui curgînd din rane ca pîrîul, a poruncit să-l slăbească din munci și i-a zis lui: "Acestea sînt începuturile răsplătirilor tale pentru neascultarea ta, Calistrate! Te sfătuiesc deci, bine să faci ceea ce ți-am zis și să scapi de cele mai mari munci care te așteaptă căci mă jur pe zei că de nu te vei supune poruncii împăratului, apoi mîinile chinuitorilor vor zdrobi în bucăți trupul tău, și sîngele tău îl vor linge cîinii, iar carnea ta o vor mîn-ca leii; cu așa amară moarte vei pieri".

Iar viteazul Calistrat a răspuns: "Nădăjduiesc în Dumnezeul cel tare, în Dumnezeul cel viu, că Acela mă va izbăvi din gurile leilor și va scoate din mîna cîinilor sufletul meu, care numai singur, în toată oștimea aceasta, cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat spre care nădăjduiesc, ca nu numai sufletul meu, ci multe suflete de aici le va lua la Sine, dîndu-le lor cunoștința prea Sfîntului Său nume".

După aceste cuvinte, mîniindu-se mai mult voievodul, a po-runcit să aștearnă pe pămînt hîrburi ascuțite, și întinzînd gol pe ele pe sfîntul Calistrat, să-l tîrască mult, adăugînd durere peste durere rănitului său trup. Iar după ce sfîntul le-a răbdat pe acelea, a po-runcit chinuitorului, ca punînd o pîlnie în gîtlejul lui, să toarne apă ca într-un burduf.

După ce s-a făcut și aceasta, a zis chinuitorul: "De nu vei jert-fi idolilor, Calistrate, îndată te voi arunca în mare, căci mă tem ca să amăgești și pe alți ostași, dacă nu te voi pierde degrab". Răs-puns-a mucenicul: "O, prea nelegiuitule! Tu te îngrijești păzind turma cea care este înaintea diavolului, tatăl tău, ca să nu se împuțineze, iar eu nădăjduiesc spre Dumnezeu, că o voi cîștiga pe ea Hristosului meu și o voi întări în adevărata credință și în mijlocul cetății acesteia îi voi zidi Lui Biserică". Iar voievodul, aprin-zîndu-se de iuțime foarte tare, a zis: "Necuratule și ticălosule, moartea este acum deasupra capului tău, iar tu Biserică mai gîn-dești a zidi și a-i aduce pe mulți la Dumnezeul tău?!" Aceasta zi-cînd, îndată a poruncit să aducă un sac de piele, în care băgînd pe sfîntul mucenic, l-a aruncat în adîncul mării, iar el sta pe mal, vrînd să vadă înecarea lui.

Sacul acela în care era sfîntul Calistrat, ca Iona în pîntecele chitului, după dumnezeiasca voie s-a lovit prin repeziciunea apei de o piatră ascuțită, care se întîmplase a fi în mare, și s-a spart. Iar pe sfîntul Calistrat, luîndu-l doi delfini pe spatele lor, îl purtau pe deasupra apei, pînă ce, scoțîndu-l, l-au lăsat la mal cu blîndețe. Iar sfîntul cînta cu veselie: "Venit-am din adîncurile mării, și nu m-a înecat viforul apei, nici nu m-am ostenit strigînd, cînd m-am rugat către Tine Doamne, că degrab ai auzit rugăciunea mea, și din legăturile cele nedezlegate și din adîncul cel mai de jos m-ai scos cu minune și mai presus de nădejde ai rupt sacul meu, și m-ai încins cu veselie" (Psalm 68, 3...).

Așa cîntînd sfîntul cu glas de bucurie, se mira mulțimea ostașilor, și alergînd la dînsul, au căzut la picioarele lui, rugîndu-l ca să-i scoată și pe ei din înșelăciunea cea idolească, și să-i ducă la Hristos Dumnezeul său. Și era numărul lor patruzeci și nouă, care ziceau: "Iată, am cunoscut că Dumnezeul tău este Mare și Ade-vărat, care din adîncul mării te-a izbăvit pe tine".

Iar fericitul mucenic a zis: "Domnul meu Iisus Hristos nu iz-gonește pe cei ce vin la Dînsul, pentru că zice: "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Acestea grăindu-le, și-a întins spre cer mîinile sale, și ridicîndu-și ochii se ruga: "Doamne, Cela ce în ceruri locuiești, și spre cei smeriți privești, caută spre turma ta aceasta mică și păzește-o pe ea de tot răul, ferește-o nevătămată de fiara aceasta văzută, de Persentin chinuitorul și de nevăzutul diavol, căci tu Însuți ești slăvit în veci". Iar voievodul, văzînd ceea ce se făcuse, s-a mirat și a zis: "Mă jur pe luminatul soare, că este plin omul acela de mari farmece, căci a ieșit și din mare, și precum a făgăduit, a amăgit pe ostașii mei cu vrăjile lui".

Apoi către sfîntul a zis: "Eu voi strica farmecele tale degrab, Calistrate, și vei ști atunci cine este Persentin, slujitorul marilor zei, și cine este Cel Răstignit pe Care-L cinstești, și spre Care în zadar nădăjduiești". Apoi a șezut la judecată, și a poruncit ca pe toți os-tașii cei ce crezuseră să-i bată tare, sfărîmîndu-le incheieturile. Iar ei, bătuți fiind, cum ar spune cu o singură gură toți ziceau: "Doam-ne Iisuse Hristoase! Fii ajutător robilor Tăi, și ne dă nouă pînă în sfîrșit răbdare, căci pentru Tine de voie pătimim, așa am vrut. Și să fie păzit de Tine și învățătorul nostru și păstorul Calistrat, ca de la dînsul să ne învățăm mai desăvîrșit a Te cunoaște pe Tine Unul Dumnezeu, căci acum ca oile cele pierdute sîntem înaintea Ta, Doamne".

Iar după ce s-a alinat puțin mînia lui Persentin, a poruncit ca, încetînd de a-i mai bate pe ei, să-i ducă în temniță pînă ce se va gîndi ce să facă cu dînșii. Căci îl cuprinsese nu puțină mîhnire, pentru că oastea de sub comanda lui se împuținase cu cincizeci de ostași.

Aruncați fiind ei cu Sfîntul Calistrat în temniță, au învățat de la dînsul desăvîrșit cunoștința lui Dumnezeu. Pentru că sfîntul le spunea, începînd de la zidirea lumii, și de călcarea de poruncă a omului cea din Rai, pînă la întruparea lui Hristos, și pînă la pati-mile cele de voie și la Înviere. Încă le-a spus lor de judecata vii-toare, despre suflet, despre viața ce va să fie, despre răsplătirea drepților, și despre muncile păcătoșilor în iad. Și toate tainele sfintei credințe spunîndu-le lor, i-a întărit spre muceniceasca nevoință.

Iar a doua zi, voievodul a șezut în divan la judecată, încon-jurat de mulțime de oaste. Și scoțînd din temniță pe sfîntul Calis-trat cu cei împreună cu dînsul, a început a zice: "Spune-mi mie, Calistrate, tu și cei ce sînt cu tine, oare veți aduce jertfă zeilor, ca din chinurile grele să vă mîntuiți? Sau mai stăruiți încă la cea dintîi nesupunere a voastră?" Iar sfîntul Calistrat a zis: "Eu pentru mine răspund că nu mă voi depărta de Domnul meu pînă la moarte; iar aceștia singuri pentru dînșii să spună, întreabă-i pe ei, și vei auzi ce-ți vor zice ție". Apoi voievodul a zis către dînșii: "Voi înșela-ților, ce ziceți?" Iar ei au răspuns: "Sîntem creștini, mărturisim pe unul Dumnezeu care a zidit cerul și pămîntul și credem într-însul, și într-Unul născut Fiul Lui, în Domnul nostru Iisus Hristos, și în Sfîntul Duh, precum ne-a învățat pe noi bunul nostru învățător Calistrat". Acestea cu un glas zicîndu-le sfinții, voievodul a poruncit să-i bată tare pe ei, pe rînd, pe cîte unul. Apoi, legîndu-le mîinile și picioarele, a poruncit să-i arunce într-un iezer ce era acolo aproape, și cînd era să-i arunce, se ruga sfîntul lui Dumnezeu, zi-cînd: "Doamne, Cela ce întru cei de sus locuiești și spre cei smeriți privești, întoarce-Ți ochii Tăi cei milostivi spre această mică turmă a Ta, și binevoiește ca într-acele ape să se spele ea cu scăldătoarea nașterii de a doua și prin primirea de fii, odată cu venirea Sfîntului Tău Duh, toată spurcăciunea omului cel vechi spălînd-o, să fie părtași ai moștenirii celor ce din veac bine ți-au plăcut Ție!".

Deci, legați fiind ei și aruncați în apă, îndată s-au dezlegat legăturile lor, și stăteau în apă cu fețe luminoase, bucurîndu-se de botezul lor. Și s-a văzut o cunună foarte frumoasă de sus pogo-rîndu-se, și un glas s-a auzit zicînd: "Îndrăznește, Calistrate, cu turma ta, și vino cu dînșii să te odihnești în locașurile veșnice". Și odată cu glasul, s-a făcut cutremur mare de pămînt; iar aflîndu-se acolo aproape, un idol al oarecăruia spurcat zeu păgînesc a căzut de cutremur, și ca praful s-a risipit. Acest lucru văzîndu-l alți ostași, o sută treizeci și cinci, și din cer auzind glasul cel ce venise spre Calistrat, au crezut în Domnul nostru.

Însă nimic nu le-a zis lor voievodul, temîndu-se de gîlceavă și de tulburarea cea din tabără, fără numai pe cei dintîi patruzeci și nouă cu sfîntul Calistrat, a poruncit ca iar să-i arunce în temniță, între care aflîndu-se Sfîntul Calistrat, a zis către dînșii: "Iată fra-ților, cu Darul lui Hristos v-ați învrednicit sfîntului botez, pentru care se cuvine cu vrednicie a mulțumi lui Dumnezeu. Deci, să ne sculăm și să ne rugăm Lui". Și sculîndu-se toți, și înălțîndu-și mîi-nile cu ochii spre cer, făceau rugăciune cu Calistrat, zicînd: "Doamne Dumnezeule, Cel ce voiești ca toți oamenii să se mîn-tuiască și la cunoștința adevărului să vină, Cel ce ai scos această turmă a Ta din gurile leilor și ai chemat-o la mîntuirea cea veșnică, învrednicește-ne pe noi ca în sfînta credință să ne sfîrșim, prin care credem în Tine, Dumnezeul nostru, și ne dă nouă ca la Tine să venim fără de prihană și curați, să ne arătăm sfintei feții Tale și să ne închinăm Ție, Celui binecuvîntat în veci".

Și se rugau Sfîntul Calistrat și toți sfinții mucenici cu stăru-ință. Iar după ce s-a înnoptat, au intrat în temniță, după porunca chinuitorului. Și alți ostași din tabără, cu săbiile scoase, i-au tăiat pe toți în bucăți. Așa, Sfîntul Calistrat și cei împreună cu dînsul mucenici s-au nevoit bine, suferind cu statornicie pînă la sînge pen-tru Domnul lor. Iar sfintele lor moaște s-au adunat și au fost îngro-pate cu cinste de acei o sută și treizeci de ostași care au crezut în Hristos.Tot de către aceștia s-a zidit mai pe urmă și Biserică deasupra sfintelor lor moaște și s-a împlinit cuvîntul cel mai înainte zis al sfîntului Calistrat, pe care către Persentin l-a grăit: "În mijlocul cetății acesteia voi zidi Biserică", care măcar deși nu în viață, s-a zidit după muceniceasca lui moarte și se proslăvește într-însa numele Domnului Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia și de la noi să-I fie slava, în vecii vecilor. Amin.



În această zi la Prolog s-a pus pomenirea sfinților Apostoli Marco, Aristarh și Zina. Vezi despre dînșii în luna ianuarie, în 4 zi-le. În aceeași zi sfînta muceniță Epiharia, care a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăției lui Dioclețian.

Și cuviosul Ignatie, egumenul eparhiei Capadociei care a plăcut lui Dumnezeu pe timpul împărăției lui Nikifor Foca (963-969) și a lui Ioan Tzimiskos (969-976).


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.