Povestirea Sfîntului Dionisie despre Sfîntul Carp şi alţi doi păcătoşi
(3 octombrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie

Marele Dionisie Areopagitul, scriind o scrisoare către monahul Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru că îi învăţa pe credincioşi blîndeţea şi bunătatea, îi aduce aminte de un lucru ca acesta: fiind eu în Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel, om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a minţii sale, era foarte lesnicios spre dumnezeiasca vedenie şi nu începea săvîrşirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Taine mai înainte de a nu vedea din cer arătîndu-se vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfînt bărbat (precum singur mi-a istorisit) l-a necăjit unul dintre cei necredincioşi, iar pricina necazului a fost aceasta: acel necredincios a întors de la biserică pe un om credincios şi l-a dus la păgînătatea sa şi pentru aceasta fericitul Carp s-a mîhnit foarte tare. El avea trebuinţă să fie răbdător cu cei căzuţi din credinţă şi să-i înveţe neîncetat cu cuvinte folositoare, iar pe cei necredincioşi să-i biruiască cu bunătatea sa. Şi pentru amîndoi se ruga cu toată osîrdia lui Dumnezeu, ca pe cel ce se abătuse de la dreapta credinţă iarăşi să-l întoarcă la sfînta sa biserică, iar pe cel orbit cu necredinţă să-l lumineze cu lumina credinţei; însă nu ştiu cum, atunci (de vreme ce mai înainte de acestea niciodată nu s-a arătat nerăbdător) s-a amărît foarte tare în sufletul său. Căci, tîrziu, după ce s-a înserat şi se apropia miezul nopţii, s-a sculat ca să facă rugăciune, pentru că avea obiceiul ca întotdeauna la miezul nopţii să se scoale şi să se roage. Stînd la rugăciune, foarte tare se mîhnea pentru cei doi oameni, de care s-a pomenit şi zicea în sine că nu este drept ca să vieţuiască pe pămînt oamenii cei fără de lege, care se răzvrătesc împotriva căilor Domnului, care sînt drepte şi se rugă lui Dumnezeu să cadă peste dînşii foc din cer care să sfîrşească cu ardere viaţa amîndurora.

Cînd se ruga el cu tot dinadinsul, îndată s-a cutremurat casa în care stătea şi s-a desfăcut în două începînd de la vîrf, încît lui i se părea că stă afară şi o văpaie luminoasă de foc s-a coborît din cer înaintea lui şi, uitîndu-se în sus, a văzut cerul deschis şi pe Iisus şezînd; iar înaintea lui stăteau în chip omenesc mulţime nenumărată de îngeri. Şi se minuna fericitul Carp văzînd în cer aceste minuni. Apoi, plecîndu-şi ochii în jos, a văzut pămîntul desfăcîndu-se şi o prăpastie adîncă şi întunecoasă se deschidea înaintea lui, iar la gura acelei prăpăstii stăteau cei doi oameni, asupra cărora se mîniase şi le cerea de la Dumnezeu pieirea. Şi stăteau acei oameni cu umilinţă, cu mare frică şi cutremur, căci acum erau gata să cadă în prăpastie, iar în adîncul prăpastiei era un balaur care, trezindu-se, scrîşnea din dinţi. Erau acolo şi nişte bărbaţi care îi băteau, îi împingeau şi îi trăgeau pe cei doi spre acel înfricoşător balaur. Iar Carp, văzînd pe cei ce l-au mîhnit pe el că erau gata să cadă în prăpastie şi să fie mîncaţi de balaur, se mîngîia şi nu dorea atît să privească la cerul cel deschis şi la Iisus, care şedea acolo, cît la pieirea celor doi păcătoşi. Dar iarăşi se întrista şi se mîhnea că încă nu căzuseră şi din nou se ruga lui Dumnezeu ca să cadă şi să piară.

Apoi, abia şi-a ridicat ochii spre cer, ca şi mai înainte şi a văzut pe Iisus sculîndu-Se de pe cerescul Său scaun şi venind la acei oameni, care stăteau lîngă gura prăpastiei şi le-a întins mîna Sa de ajutor. Iar îngerii, luînd pe oamenii aceia, îi sprijineau de amîndouă părţile şi îi întăreau, ca apoi să-i scoată din prăpastia aceea. Şi a grăit Iisus către Carp: "Bate-mă pe Mine de acum, căci gata sînt, ca pentru mîntuirea oamenilor iarăşi să fiu răstignit; căci Îmi este iubit acest lucru, numai oamenii de şi-ar urî păcatele lor; însă, vezi, oare mai plăcut este a vieţui cu balaurul în prăpastie, decît cu Dumnezeu şi cu îngerii Lui cei iubitori de oameni?" Această povestire a pus-o Sfîntul Dionisie în scrisoarea sa către monahul Demofil, cel mai înainte pomenit şi nu numai pe el, dar şi pe noi ne învaţă să nu ne arătăm aspri asupra celor ce greşesc, ci mai ales să le dorim întoarcerea, iar nu pedeapsa; apoi să-i învăţăm pe ei cu dragoste şi cu răbdare şi să aşteptăm pocăinţa lor; trebuie a ne ruga cu tot dinadinsul pentru unii ca aceştia lui Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătoşilor, ca singur, cu a Sa bunătate, să-i întoarcă şi să-i miluiască, căci Domnul iubeşte pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşte; căruia i se cuvine slava în veci. Amin.

În această zi mai facem şi pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei care, pentru Dumnezeu lăsîndu-şi scaunul său, s-a dus în pustie. Pe acesta, pe cînd mergea să cerceteze pe nişte fraţi cunoscuţi, l-a întîmpinat o femeie în cale şi, căzînd la picioarele lui, l-a rugat să nu o ocolească, ci să intre în casa ei şi s-o sfinţească cu rugăciunea sa şi cu binecuvîntare. Şi, înduplecîndu-se sfîntul, a mers şi a intrat în casă şi îndată acea femeie desfrînată şi înşelătoare a încuiat uşa şi şi-a dezgolit trupul îndemnîndu-l pe cuvios la păcat. Iar el, smulgîndu-se din mîinile ei şi deschizînd uşa, a fugit. După ce a făcut multe minuni, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi mai facem şi pomenirea fericitului Isihie Horivitul, cel din linişte, care vieţuind mai întîi în nebăgare de seamă, a căzut într-o boală şi a murit, iar după un ceas iarăşi a înviat. Şi uşa chiliei sale închizîndu-şi-o a petrecut doisprezece ani în linişte, nevorbind nimic cu nici unul dintre fraţi şi multe lacrimi vărsînd. Iar cînd era să se sfîrşească, fraţii au sfărîmat uşa închisorii sale, au intrat şi l-au rugat mult pe el ca să le spună vreun cuvînt folositor. Dar el, numai aceasta le-a zis: "Iertaţi-mă! Fiecare gîndind întotdeauna la moarte nu poate să greşească". Acestea zicîndu-le, a adormit în Domnul.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.