Viața Sfîntului Apostol Andrei, cel întîi chemat
(30 noiembrie)
Datori sîntem noi creștinii a aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții, de vreme ce ei, bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăția cerurilor și fiind aproape de Dînsul, acum se roagă de-a pururea pentru mîntuirea și ocrotirea noastră.
Dar mai ales Sfinților Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea și în toate zilele, ca și în tot ceasul, a le mulțumi, a-i slăvi, a-i lăuda și a săvîrși pomenirea lor cu bucurie, cu osîrdie și cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cîntări de laude și de mulțumire și a le cinsti duhovnicește. Pentru că ei, de toată lumea lepădîndu-se și de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osîrdia și cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei și dumnezeieștii vieți, cum și petrecerii lui Hristos pe pămînt și, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat și patimilor, răstignirii, morții, învierii și înălțării Lui la cer.
Apoi și cu putere de sus s-au îmbrăcat și cu limbi de foc s-au îmbogățit, făcîndu-se din pescari, apostoli și din vînători de pești, vînători de oameni, după cum însuși Domnul le-a făgăduit, zicînd: Veniți după Mine și vă voi face pe voi vînători de oameni. Apoi ca niște cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au alergat și pe neamuri le-a întors din rătăcire și de la închinarea de idoli la cunoștința adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin fiecare țară, cetate, sat și loc, răbdînd bătăi, chinuri, vărsări de sînge și moarte în fiecare zi.
Despre aceasta ascultă pe Pavel, zicînd:
Întru osteneli multe, întru bătăi cu covîrșire, în temniță cu prisosință, în primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori cîte patruzeci de lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte și o zi am fost întru adînc; în călătorii de multe ori, în primejdii în rîuri, în primejdii de la tîlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin cetăți, în primejdii prin pustietăți, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși. Întru osteneală și în trudă, în privegheri de multe ori, în foame și în sete; în postiri de multe ori, în frig și fără haine".
Și acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înșelăciune la adevăr și de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoștinței de Dumnezeu. Astfel, au fost și ei ca și dascălul lor, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, Care Și-a vărsat sîngele Său pe Cruce pentru mîntuirea noastră.
Deci, pentru aceasta sîntem datori a le mulțumi Sfinților Apostoli, a-i cinsti și a-i lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu putință să-i cinstească. Și încă îi va cinsti mai ales cînd va ședea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci și ei vor ședea împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecînd cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
Unul dintre aceștia, și decît toți mai întîi chemat, este Sfîntul, slăvitul și prealăudatul Apostol Andrei, a cărui viață și petrecere voim a o istorisi după putere și după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici și desăvîrșiți întru cuvinte și fapte bune.
Slăvitul Apostul Andrei, cel întîi chemat, s-a născut în cetatea ce se numește Betsaida, care este lîngă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminție i se trăgea și neamul. Cetatea era mică și neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, și a lui Filip, s-a făcut renumită și slăvită. Și se numea evreiește Betsaida, ce se tîlcuiește "casa vînătorilor". După cuviință se numea așa, căci astfel era patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei și Filip, care au vînat pește pînă au aflat adevărul, Care este Hristos.
Deci dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amîndoi, avînd un tată sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învățat pe fiii săi meșteșugul său. Căci Iona era pescar și prindea pești în Marea Galileii și prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învățat meșteșugul tatălui său și după aceasta și-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădînd toată tulburarea lumească, și-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.
Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lîngă Iordan și propovăduiește credința și pocăința, Andrei s-a dus la dînsul și i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înțelegeri mai înalte. De aceea n-a voit, precum ceilalți, să petreacă în tulburările și grijile lumii. Căci auzind cuvintele proorocești și avînd sufletul său curățit de păcate, a cunoscut îndată că învățătura Botezătorului este din porunca lui Dumnezeu și că este pricinuitoare de mîntuire. Pentru aceasta i-a și urmat cu toată inima și cu totul și-a afierosit mintea sa învățăturii lui Ioan.
Deci, dumnezeiescul Înaintemergător, vrînd să înalțe gîndul ucenicilor lui întru mai multe cugetări și să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor, Înaintemergător și propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei și pe un altul, care zic unii că ar fi cuvîntătorul de Dumnezeu Ioan, și a mers cu dînșii acolo unde se afla atunci Hristos. Și văzîndu-l pe El, a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.
Auzind acești doi ucenici mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan și au urmat pe Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcîndu-se și văzîndu-i pe dînșii urmîndu-l, a zis către dînșii: Ce căutați? Iar ei au răspuns către Dînsul: Ravi - care se tălmăcește învățătorule -, unde petreci? Iar Iisus le-a zis lor: Veniți și vedeți. Deci au venit și au văzut unde petrecea și au rămas în acea zi acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă vedeți buna voire a Sfîntului Apostol Andrei? Căci după ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el singur, ci a chemat și pe fratele său, Petru, spre cîștigarea acesteia.
După aceasta a aflat pe fratele său Petru, care se numea atunci Simon, și a zis către dînsul: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăcește Hristos. N-a zis: "Am aflat un mesia, ci pe Mesia". Ce va să zică aceasta? A arătat Sfîntul Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii. "Acela este Iisus". Pentru aceasta n-a zis că "am aflat un mesia", adică pe un oarecare Hristos, căci "mesii" și "hristoși" se numeau și împărații iudeilor, pentru că se ungeau cu mir, care era amestecat cu mesa (untdelemn). Dar i-a zis: Am aflat pe Mesia, adică pe Hristosul acela, pe care mai înainte l-au vestit proorocii.
Andrei, după ce a zis acest cuvînt către Apostolul Petru, fratele său, l-a luat cu sine și l-a dus la Hristos. Iar Hristos, văzînd pe Petru, a zis către dînsul: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăcește Petru. Acestea așa s-au săvîrșit atunci, și în acest chip au vorbit cu Hristos amîndoi acești frați, apoi s-au dus iarăși la Sfîntul Ioan Botezătorul. Iar în zilele acelea Irod împăratul a prins pe Ioan Botezătorul și l-a închis în temniță pentru că îl mustrase, că a luat cu fărădelege de soție pe Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis ca un prooroc și mai mult decît prooroc, a cunoscut că va fi omorît de Irod, iar ucenicii lui vor rămîne iarăși întru întunericul Legii Vechi.
Deci, pentru ca să nu se întîmple ca ucenicii lui să rămînă fără să cunoască desăvîrșit că Hristos este Dumnezeu, Sfîntul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii săi, care erau mai înalți cu înțelepciunea. Adică pe slăvitul și cinstitul Andrei și pe altul pe care l-am pomenit mai înainte și i-a trimis la Hristos să-L întrebe: Tu ești Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aștepta?
Dar Iisus Hristos, Care cunoștea cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul cele pentru Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, ca singuri ei din lucruri să învețe și să înțeleagă că El, Care face minunile acestea, este Acela care va să vie, spre mîntuirea oamenilor.
Deci le-a răspuns lor Hristos: Mergeți și spuneți lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morții înviază, șchiopii umblă, săracilor bine li se vestește. Cum? Adică aud cuvinte bune: Fericiți cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăția cerurilor și fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine. Dar care este înțelegerea cuvîntului? Oare nici Ioan nu știa că El era Hristos, pe Care proorocii mai înainte L-au proorocit și L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putință să nu fi cunoscut el pe Hristos cine este, cînd însuși Ioan Înaintemergătorul, fiind încă în pîntecele maicii sale, Elisabeta, L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu răspunsul Lui, nu voia să adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci îl cunoștea Hristos, cu mult mai mult decît el Îl cunoștea pe Hristos.
Ci, pentru aceasta le-a răspuns lor așa și a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască amîndoi ucenicii, adică Andrei și Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, că mare este deosebirea dintre Hristos și Ioan. Căci Ioan nu a făcut nicidecum minuni, iar Hristos a făcut nenumărate. Avea și dreptate că atunci aceia socoteau pe Ioan Botezătorul mai mare, căci era din neam arhieresc și născut din tată prooroc, din Zaharia și însuși el era prooroc și că din maică stearpă, prin făgăduință, era născut. Iar Hristos se arăta ca un sărac și fiu de săraci și nici ucenici nu avea pînă atunci.
Fiind Ioan închis în temniță, Hristos a plecat din Ierusalim și S-a dus la lacul Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei și pe Petru în corabie, cîrpindu-și mrejele. Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun cuvînt aspru, fiindcă L-au lăsat și pe El și pe dascălul lor, Ioan, închis în temniță - căci Dumnezeu fiind, cunoștea că sărăcia i-a silit pe dînșii să lucreze -, ci le-a zis: Veniți după Mine și Eu vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsîndu-și mrejele, au urmat lui Hristos. Și, cum zice evanghelistul Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au așteptat, nici nu au întîrziat, nici nu au zis: "Să cîrpim mrejele noastre și apoi vom veni după Tine". N-au zis așa. Ci îndată, lăsîndu-și mrejele, corabia, casa, neamul, prietenii, rudele și cunoscuții, au urmat lui Hristos. Și încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos și țineau minte și minunile pe care le-au văzut, făcîndu-se de El.
Deci Apostolul Andrei lăsînd toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalți apostoli, fiind chemat la învățătura lui Hristos, pentru care s-a și numit "întîi chemat". Căci Andrei a înțeles mai înainte din cărțile cele proorocești că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzînd, pe șchiopi umblînd, dracii izgonindu-se, pe morți sculîndu-se din groapă, mai cu înlesnire decît din somn, numai cu porunca și cuvîntul lui Hristos; asemenea și celelalte minuni ale lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul.
După ce-a văzut apostolul acestea, cu mult mai mult s-a încredințat și s-a întărit în cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un înțelept și priceput, Apostolul Andrei socotea că, deși proorocii cei de demult au făcut cîteva minuni, nu le-au făcut cu stăpînire ca Hristos, ci cu rugăciune și cerere către Dumnezeu. Iar Hristos cu cuvintele ție îți zic și cu alte cuvinte ca acestea stăpînitoare, făcea minunile Sale.
Văzînd apostolul că Hristos Își punea mîna Sa pe ochiul orbului și vedea, poruncea dracilor și ca niște fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umbla pe mare ca pe uscat și alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut și a crezut negreșit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le slăvitul Apostol Andrei, era ucenic nedespărțit al lui Hristos. Avea încă și osîrdie multă și rîvnă înfocată, încît dorea să și moară pentru numele Lui.
După ce Hristos a lăsat cetățile și s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat mulțimea oamenilor și ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învățătura. Și fiind pustiu locul și neavînd hrană să mănînce atîția oameni, s-a dus dumnezeiescul Andrei și i-a zis lui Hristos - că aveau doar cinci pîini de orz la dînșii, și puțini pești -, cum să ajungă acestea la atîta mulțime? Atunci Hristos a binecuvîntat cele cinci pîini și le-a mîncat tot poporul acela, ca la cinci mii, afară de femei și de copii, și s-au săturat și au prisosit încă douăsprezece coșuri de fărmituri.
Despre minunea aceasta se poate încredința cineva din dumnezeiasca și Sfînta Evanghelie a Sfîntului Ioan, cuvîntătorul de Dumnezeu, în capitolul al șaselea. Și din altă povestire a Sfintei Evanghelii poate să înțeleagă cineva prietenia și îndrăzneala Apostolului Andrei către Hristos, dascălul său. Căci povestește însuși Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu în capitolul 12, că în vremea sărbătorii Paștelui iudeilor au mers la praznic și niște elini, ca să vadă biserica și să-și facă obișnuita rugăciune, fiindcă erau și ei de credința și din neamul evreiesc, dar născuți și crescuți prin alte neamuri, a căror limbă o învățaseră.
Pe aceștia i-a înspăimîntat vestea lui Hristos, căci făcuse atunci, de curînd, minunea învierii lui Lazăr și Îl întîmpinase pe El poporul cu stîlpări și făcuse mai înainte și multe alte semne. Pentru aceea veniseră ei întru cugetare de Dumnezeu și, avînd dorință ca să-L vadă, au venit la Filip, rugîndu-l și zicîndu-i: Doamne, vrem să vedem pe Hristos. Iar el, neavînd atîta îndrăzneală către Hristos și dîndu-i lui Andrei cinstea ca unui întîi chemat, s-a dus la dînsul și i-a spus pricina. Iar Andrei, luînd cu sine pe Filip, s-a dus la Hristos și I-au spus amîndoi cuvintele elinilor, de unde putem cunoaște dragostea și îndrăzneala ce o avea el către Hristos.
Deci, lăsînd pe celelalte cîte le-a lucrat împreună cu Hristos, pînă a venit la patima Sa cea de bunăvoie, să scurtăm cuvîntul nostru.
Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat și a înviat din mormînt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăși la Sine pe ucenicii și prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii și le-a zis: Mergînd, învățați toate neamurile. Și după ce le-a trimis lor Preasfîntul Duh și i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor cîte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunîndu-se, au aruncat sorți între dînșii, ca să se știe ce parte de pămînt urma să ia fiecare dintre dînșii, spre propovăduire.
Deci, celorlalți apostoli le-a căzut sorțul spre propovăduire pentru alte părți de pămînt. Iar Sfîntului Apostol Andrei i-a căzut sorțul să propovăduiască în toată Bitinia - și se numește Bitinia tot locul cît este în mijloc, de la Scutari care este peste canalul Constantinopolului spre răsărit, ce se numea mai înainte Hrisopoli, pînă la Nicomidia și pînă la Niceea. Și nu numai în Bitinia, ci și în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile și amîndouă părțile cele de pe lîngă Marea Neagră, pînă la Camupolin. Pe lîngă acestea se număra și Calcedonul și Bizanțul, care este cetatea lui Constantin și toată partea Traciei, de la Constantinopol pînă la Cavala, care, în Faptele Apostolilor, se numește Neapolis, iar la alții se numește Hristupolis. În sorțul său era și Tesalonicul și Tesalia, pînă la Farsala și Elada și pînă la Zitunion și Ahaia, apoi de la Zitunion pînă la Paleapatra.
Toate cetățile acestea, ce se cuprind în hotarele acestor țări amintite, au căzut în sorțul Apostolului Andrei, ca să meargă să le învețe cunoștința lui Dumnezeu. Și nu numai acestea, ci încă și alte neamuri cîte se află între Tracia și Macedonia, pînă la rîul cel mare Istrul, care acum se numește Dunărea, și acestea tot în sorțul Sfîntului Apostol Andrei au căzut. Toate neamurile acestea erau țărînă pusă înaintea lui, în care voia să semene sămînța cuvîntului lui Dumnezeu.
Deci, Sfîntul Apostol Andrei cel întîi chemat n-a căutat la mulțimea oamenilor, a locurilor, a țărilor și a cetăților, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea și mulțimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoințele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia și cruzimea tiranilor și a închinătorilor de idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe niște oi în mijlocul lupilor..., să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide.
Avînd în sine mare dragoste către Hristos, dascălul său, fiind plin de credință și tare nădăjduind în puterea Lui cea nebiruită, cu sîrguință s-a apucat de călătorie, pornind de la Ierusalim, ca să meargă la fiecare din locurile pe care le-am zis. A luat cu sine și pe niște ucenici din cei șaptezeci de apostoli, pe care i-a socotit îndemînatici la propovăduire.
Deci, multe sînt călătoriile și drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin cetăți și prin sate, în care, semănînd cuvîntul cunoștinței de Dumnezeu, a secerat spicele bunei credințe. Însă cu neputință este a descrie cu amănuntul toate călătoriile, primejdiile și necazurile pe care le pătimea în fiecare cetate și sat. Dar ca să nu lipsim pe ascultători de povestirile folositoare, despre Sfîntul Andrei, vom povesti pe cele mai vestite și mai mari, pentru dragostea lor.
Umblînd apostolul lui Hristos din loc în loc, a mers într-o cetate care este în partea dreaptă a Mării Negre, cînd, plutim spre Cafa, care se numește Amisonul și este departe de Sinopi, ca la o sută douăzeci și opt de mile și jumătate. Acolo a aflat Sfîntul Andrei mulți oameni rătăciți și necredincioși. Unii, cuprinși de rătăcirea elinească, iar alții, de cea iudaică. Însă între aceste deosebite rătăciri și păgînătăți aflîndu-se amisinenii, aveau și o bunătate, iubirea de străini, adică să primească pe oamenii străini și să ospăteze pe drumeți.
Deci, mergînd sfîntul la dînșii, a găzduit la casa unui iudeu și socotea cum și în ce chip să atragă atîta mulțime de oameni rătăciți și să-i prindă în năvodul învățăturii și propovăduiri sale. Așa socotind sfîntul, s-a sculat într-o dimineață și a mers la sinagoga iudeilor, unde erau adunați ei după obiceiul lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde este și ce fel este propovăduirea lui.
Sfîntul, începînd propovăduirea lui despre Hristos, i-a învățat și din cărțile lui Moise, dar i-a învățat și din cele proorocești. Din toate acestea a dovedit că Hristos este același pe Care L-au vestit mai înainte proorocii; Care, pentru mîntuirea oamenilor a venit în lume, aducînd spre dovedire martori și pe însuși Mergătorul înainte și cîte a învățat el. Acestea și altele asemenea, după ce le-a zis către dînșii și după ce a scris adevărata credință în sufletele lor și după ce i-a adus pe dînșii în mrejele sale, în acest chip s-a arătat vînător de oameni, după cuvîntul Dascălului său, pe care l-a zis cînd i-a chemat la ucenicie: Veniți după Mine și Eu vă voi face pe voi vînători de oameni.
Auzind iudeii cuvîntul Apostolului, îndată s-au întors la Domnul și, pocăindu-se, s-au botezat și s-au făcut creștini, în loc de iudei; robi ai lui Hristos, în loc de ai pierzării. După aceasta, pe cîți bolnavi aveau îi aduceau înaintea apostolului și fiecare își lua tămăduire de orice boală ar fi fost cuprins. Și s-a făcut apostolul acolo, nu numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat tămăduitor al multor feluri de boli. Apoi a zidit biserici și le-a hirotonit preoți din iudeii care crezuseră.
Ducîndu-se de acolo, a mers în Trapezunda și acolo, asemenea, învățînd și botezînd pe mulți, încă și preoți hirotonind; după aceasta s-a dus în Lazichia. Iar Trapezunda și Lazichia sînt cetăți și neamuri din partea de răsărit a Mării Negre și cîți au umblat în părțile acelea, știu cetățile acestea. Ci și acolo iarăși asemenea făcînd apostolul și mulțime nenumărată de iudei și de elini aducînd la Hristos, a pus în gînd să se ducă la Ierusalim. Pe de o parte, ca să serbeze acolo praznicul Paștelui ce se apropia, iar pe de altă parte, ca să se întîlnească cu fratele său Petru. Și mai ales dorea să vadă și pe Apostolul Pavel, de care auzise că s-a întors de la legea evreiască și a venit la propovăduirea apostolilor și cum că este și el apostol și dascăl al neamurilor.
Deci s-a dus și și-a împlinit dorința lui cea după Dumnezeu. După aceasta s-a întors împreună cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu la cetatea Efesului, care era în soarta (grija) lui Ioan.
Însă acolo aflîndu-se apostolul a văzut o descoperire de la Dumnezeu ca să meargă în Bitinia, să învețe pe oamenii cei din soarta lui. Pentru aceasta s-a pornit și s-a dus în cetatea Niceei, care se numea atunci Elicori, și era nezidită împrejur. Mai pe urmă Cezarul Traian a zidit-o pe dînsa și turnuri are întru ea, și pentru ca să biruiască, a numit-o Niceea.
Dar nici iezerul ce este în ziua de astăzi aproape de dînsa, și se numește Ascania, nu era atunci atît de limpede și curățit precum se vede astăzi. Că după cum scriu hronografii, mai pe urmă de cutremure s-a umplut de apă și ca Marea Pontului s-a făcut și s-a limpezit precum este acum.
În această cetate mergînd Sfîntul Apostol Andrei și văzînd mulțime nenumărată de oameni, iudei și elini, a cugetat să facă mai întîi minuni, ca să-i înduplece să se întoarcă de la rătăcirea lor. Pentru că oamenii cei simpli, mai lesne se încredințează cînd văd minuni, decît numai cu cuvîntul. Pentru aceasta și apostolul de multe ori pe cei muți îi făcea să vorbească, iar alteori tămăduia pe cei bolnavi. Încă și alte minuni de multe feluri făcînd, s-a făcut doctor fără de plată celor bolnavi. Încă și balauri, fiare mari și înfricoșătoare, care se încuibaseră în locul acela, numai cu toiagul cel de fier pe care îl purta, al cărui vîrf avea cruce înfiptă, îi izgonea și-i omora.
Și capiștile zeilor celor cu nume mincinoase, ale elinilor, ale Afroditei și ale Artemidei, pe toate din temelii le-a sfărîmat. Iar cîți din elini nu au crezut în învățătura apostolului, umplîndu-se de duh rău, săreau și săltau, cărnurile își mîncau și alte nenumărate rele pătimeau, primind vrednică muncă pentru necredința lor. Iar ucenicul lui Hristos, Andrei, care a venit să mîntuiască pe cei păcătoși, nu i-a lăsat pînă în sfîrșit să piară așa întru întunericul rătăcirii, ci izbăvindu-i pe dînșii de lucrarea cea diavolească, a tămăduit și sufletele lor și le-a luminat cu lumina credinței în Dumnezeu.
Deci, doi ani după ce a zăbovit acolo în cetatea Niceei și le-a hirotonit preoți din oamenii cei ce crezuse, s-a dus în Nicomidia în care era un mare număr de oameni, dar care erau cu totul întunecați de înșelăciunea elinească. Apostolul lui Hristos și acolo a făcut tot asemenea. Apoi botezînd pe mulți din elini, de acolo s-a dus la Calcedon și de la Calcedon a umblat prin toată Propontida, adică prin tot locul de la scutarul Constantinopolului pînă la Neocastra. De acolo s-a dus la Pontoiraclia, și de aici s-a dus la cetatea Amastrida, care era foarte mare, și se afla în partea de răsărit a Mării Negre.
Dar în cetățile acestea nu umbla Sfîntul Apostol Andrei așa precum noi povestim pe scurt. Ci în fiecare cetate unde umbla, multe ispite și multe împotriviri avea, dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos era apărătorul lui și pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase. Căci și cu nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înțelepții elinilor.
După acestea, ieșind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numește Sinopi, unde se povestește în niște cuvîntări vechi, cum că ar fi venit și Sfîntul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar și creștinii din Sinopi arată pînă în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste și evlavie, și zic că acolo ședeau dumnezeieștii Apostoli, Petru și Andrei, și învățau poporul.
Încă și o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, avînd închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate și pînă în ziua de astăzi întru slava lui Hristos și întru cinstea apostolului, ca să vadă creștinii că nu numai în vremea cît au trăit apostolii au făcut minuni, ci și după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.
Dar și altă veste ne povestește că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vînzătorului Iuda, și el se întîmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrînd să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins și l-au închis în temniță.
Deci mergînd Apostolul Andrei acolo și auzind că Apostolul Matia este închis în temniță, a făcut rugăciune și, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temnița s-a deschis și a ieșit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dînsul și ceilalți legați. Iar sinopienii iudei aveau credință, dar erau cruzi și sălbatici cu sufletele încît numai cu chipul și cu fața se vedeau că nu sînt fiare.
Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile și a deschis temnița, adunîndu-se toți, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime și cu nemilostivire, îl tîrau de picioare, alții îl trăgeau de mîini și-l tăvăleau prin țărînă. Alții, cu dinții ca niște fiare sălbatice îl mușcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, și fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmînd lui Hristos, dascălul său.
Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătîndu-i-se lui și dîndu-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Și nu numai aceasta, ci și un deget al lui pe care îl mușcase unul din mîncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvîntîndu-l pe dînsul, învățîndu-l și îndemnîndu-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălțat la cer. Iar apostolul dimineața s-a sculat și s-a dus sănătos în Sinopii neavînd nici măcar un semn de răni, încît ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurîndu-se.
Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunîndu-se de răbdarea sfîntului, cea mai presus de om, și pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor și, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfîntului Apostol, cerînd iertare. După aceea, sfîntul, învățîndu-i pe dînșii cuvîntul adevărului și botezîndu-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh, i-a făcut pe dînșii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă și alte nenumărate minuni a făcut sfîntul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultați o preaslăvită minune spre încredințarea celorlalte.
O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om dușman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut și nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înștiințîndu-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Și făcîndu-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrînd să atragă și pe popor spre mai multă credință, prin rugăciune l-a înviat și l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toții, împreună cu femeile și cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoți, pe cei mai iscusiți din cei ce crezuse, și așa după ce a luminat pe cei mai mulți din sinopeni cu Sfîntul Botez și i-a făcut popor sfințit al lui Hristos și vrednic cu adevărat de turma lui, s-a dus a doua oară în cetatea Amisonului și de acolo s-a dus iarăși la Trapezunda.
Deci, botezînd și pe ceilalți oameni care mai rămăseseră necredincioși din întîia propovăduire de acolo, s-a dus la cetatea Neocezareea și acolo, asemenea, cuvîntul bunei credințe semănîndu-l și pe mulți la cunoștința adevăratului Dumnezeu întorcîndu-i și cu Sfîntul Botez luminîndu-i, s-a dus de la Neocezareea în altă cetate ce se numește Samosata. Iar în această cetate lucuiau în acea vreme oameni cufundați în deșertăciune elinească, iar întru înșelăciunea cea din afară a lumii, erau foarte pricopsiți. Și din pricina înșelăciunii erau neîntorși către credința lui Hristos, fiindcă pentru meșteșugul filosofiei lor, fiecare se ferea să vorbească cu dînșii.
Iar dumnezeiescul Apostol Andrei prin rîvna propovăduirii, ca pe o țesătură de păianjen a rupt împletiturile ritorilor și le-a arătat lor că înțelepciunea pe care o aveau este deșartă și n-au cunoștință nici cît un copil mic. Așa, în puține zile, cu cuvintele și cu minunile, pescarul înfruntînd învățătura filosofilor și cu lucrările semnelor plecînd sufletele acestora, și către buna credință întorcîndu-i, s-a dus la Ierusalim și s-a întîlnit cu ceilalți apostoli, pentru ca să facă un sobor, cum să se serbeze praznicul Paștelui.
Iar cum că apostolii se adunau în Ierusalim și făceau sobor pentru pricinile ce se întîmplase în vremurile acelea, poate cineva să cunoască din Faptele Apostolilor, pe care le-a scris dumnezeiescul Luca Evanghelistul. Căci scrie el acolo în Fapte, capitolul 15, și zice: Și apostolii și preoții s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvînt și celelalte. Iar după ce s-a sfîrșit praznicul, luînd cu sine pe apostolul Matia și pe Tadeu, care se aflau la Ierusalim pentru aceeași pricină, s-au întors la cetatea Edesa, care în ziua de azi se numește Horasan și este spre părțile răsăritului în hotarele Mesopotamiei.
Deci, acolo puține zile petrecînd apostolul Andrei, pe Matia și pe Tadeu i-a lăsat să propovăduiască în părțile acelea, iar el s-a întors în părțile Mării Negre cele dinspre răsărit. Întîi s-a dus în țara Alanilor, unde, propovăduind Evanghelia Darului și pe mulți întorcînd către credința cea întru Hristos, s-a mutat la Avazgi și, intrînd în Sevastopole, cetatea de acolo, îi învăța și propovăduia taina lui Hristos și nenumărate mulțimi de oameni a întors la cunoștința de Dumnezeu.
Însă nici de mîntuirea Zachenilor și a Vosporanilor nu s-a lenevit, ci și la aceștia a mers și de vreme ce pe zacheni i-a aflat cu totul nesupuși, urînd nesupunerea cu sălbăticia acestora, a voit a se duce de la dînșii, căci erau neprimitori de dumnezeiasca sămînță a cuvîntului lui Dumnezeu și nevrednici de sfînta credință, iar buna supunere a vosporanilor lăudînd-o, s-a dus la dînșii. Vosporanii se numesc toți aceia care locuiesc în strîmtoarea Cafa, căci Cafa aceasta de care auzim nu este cetate, ci este un loc în chipul și asemănarea Moreii.
La Vosporani a petrecut Sfîntul Apostol Andrei multă vreme, căci i-a aflat foarte supuși și lesne primitori de învățătură a apostolului, în care se povestea că s-au aflat și niște icoane de sfinți închipuiți cu ceară și că dovedeau un meșteșug preaiscusit, cu anevoie de urmat și cu multă înțelepciune de mîini făcute, care întrec tot meșteșugul.
Deci, petrecînd la Vosporani multă vreme, de acolo Sfîntul Andrei s-a dus la Cafa, care se numește Herson, țară strălucită și cu mulți oameni, deși întru credință sănătoasă, nu lesne înfiptă, ci către alte învățături lesne primitoare aflîndu-se. Acolo intrînd cu înțelepciune și propovăduind cuvîntul dreptei credințe și făcînd minuni, i-a întors la cunoștința de Dumnezeu.
În acest chip vînînd apostolul pe kersoneni și, ca pe niște pești cuvîntători, aducîndu-i dar lui Hristos, după pronia lui Dumnezeu s-a mutat de aici și în părțile cele mai dinăuntru ale Rusiei și a ajuns pînă la rîul Niprului; și în Munții Kievului a poposit, unde a rămas într-o noapte. A doua zi, sculîndu-se din somn, a zis către ucenicii care erau cu dînsul: "Vedeți acești munți? Credeți-mă că peste aceștia o să strălucească darul lui Dumnezeu și o să se facă cetate mare aici și multe biserici o să se ridice lui Dumnezeu și o să se lumineze cu Sfîntul Botez tot pămîntul Rusiei".
Și suindu-se pe munții aceia, i-a binecuvîntat și a înfipt o cruce, mai înainte vestind încredințarea poporului aceluia de la scaunul său cel apostolesc, care s-a întemeiat în Bizanț și a mers și prin părțile cele mai dinăuntru ale Rusiei, pînă unde este acum marea cetate a Novgorodului.
De acolo s-a întors pe mare iarăși la cetatea Sinopi. Și învățînd iarăși acolo cuvîntul Domnului, și mai întorcînd și pe ceilalți oameni, cîți au rămas nebotezați din propovăduirea cea dintîi și pe cei credincioși întărindu-i în credință, le-a hirotonit episcop al acelui loc pe un apostol din cei șaptezeci, cu numele Filolog.
De acolo a venit în Bizanț, care în acea vreme nu era în starea în care se vede în ziua de astăzi, ci cuprindea numai o părticică - cît este palatul împărătesc -, ci mai pe urmă, Constantin a strălucit-o și a adus-o în starea în care se vede acum și, după numele său, a numit-o "Cetatea lui Constantin".
În această cetate mergînd acest mare apostol, a făcut și acolo asemenea. Căci cu cuvintele sale și cu minunile învățîndu-i și cu Sfîntul Botez luminîndu-i, a întors și pe bizantini la lumina cunoștinței de Dumnezeu, făcîndu-i fii ai luminii prin primirea credinței. Încă și o biserică minunată a ridicat în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în mijlocul cetății, așezînd-o păzitoare și apărătoare a dreptei credințe de acei împărați din vremurile cele mai de pe urmă. Apoi hirotonisindu-le și episcop pe Sfîntul Stahie, unul din cei șaptezeci de apostoli, de acolo s-a dus în Iraclia Traciei, care este departe de Constantinopol, spre apus, cale de două zile.
Deci întru această cetate asemenea învățînd și propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu și pe mulți întorcîndu-i la cunoștința Darului, le-a hirotonit episcop în locul acela pe Apelin. De acolo a ieșit în cetățile și satele de primprejur, asemenea, învățînd, botezînd și întorcînd pe popoare la credința în Hristos, adevăratul Dumnezeu și biserici zidind în numele Lui, a făcut din sufletele lor biserici însuflețite ale Sfîntului Duh. Așa a făcut prin toată Tracia, prin Macedonia și prin toată Tesalia, prin cea dintîi și prin cea de-a doua și de la Tesalonic pînă la Licostom și pînă la Farsala.
După ce a trecut Tesalia și Elada, s-a dus în vestitul ostrov al Peloponezului, care acum se numește Moreia. Și în acest loc este cetatea care în ziua de astăzi se numește Paleapatra. În această cetate a intrat Sfîntul Apostol Andrei și, ducîndu-se pedestru, a găzduit în casa unui om, care se numea Sosie, și care zăcea în pat, fiind bolnav de o grea boală. Acesta a aflat doctor pe sfîntul, căci, cum a intrat în casa lui și a pus sfînta lui mînă pe dînsul, îndată s-a sculat Sosie sănătos, neavînd nici urmă de boală.
Dar nu numai acesta, ci și un rob al femeii Maximila, soția antipatului Patrelor, se afla în zilele acelea aruncat într-un gunoi al cetății, cu totul topit de boală, și nu mai avea acum nici o nădejde de viață. Sfîntul Andrei, fiind ucenic al lui Hristos, la Care nici rob, nici slobod nu se socotește prost, ci pe toți întocmai îi are, n-a trecut cu vederea pe robul acela, ca să se bîntuie cu totul de cumplita boală, ci numai cu cuvîntul zicînd: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care eu Îl propovăduiesc, scoală-te!" Și îndată, o, minunile Tale, Hristoase Împărate! s-a sculat cu totul sănătos. Robul acela, mergînd la stăpîna sa, i-a povestit ei toate cele ce i s-au întîmplat.
N-au trecut multe zile la mijloc și femeia aceea, Maximila, stăpîna robului celui tămăduit, a căzut într-o boală grea, în așa fel încît nici meșteșugurile doctorilor nu puteau să-i folosească, nici bogăția bărbatului ei nu-i ajungea să o dea pentru doctori, căci bărbatul ei era, precum am zis, domn al locului aceluia și se numea Egheat.
Într-o boală ca aceasta aflîndu-se, și-a adus aminte de străinul, de săracul, de defăimatul apostol și, numaidecît, l-a chemat, și după ce a venit, a căzut la picioarele lui. Și ce a făcut apostolul? El și-a pus sfînta sa mînă pe femeia cea bolnavă și numaidecît s-a făcut cu totul sănătoasă. Această minune văzînd-o Egheat, a luat multă avuție și a aruncat-o la picioarele apostolului, rugîndu-l să o ia pentru doctorie.
Dar scopul Sfîntului Apostol nu era să strîngă bogăția cea vremelnică, ci bogăția cea veșnică, pentru mîntuirea poporului și pentru pocăința și întoarcerea antipatului Egheat. Pentru aceasta sfîntul nicidecum nu a primit, ci mai vîrtos a zis: "Dascălul nostru Hristos așa ne-a poruncit nouă: În dar ați luat, în dar să dați". Acestea zicîndu-le sfîntul și învățîndu-i pe dînșii cuvîntul adevărului, s-a dus de la dînșii.
Umblînd prin cetate, a văzut zăcînd într-un cerdac pe un om slăbănog, care era de multă vreme bolnav, neputînd să umble nicidecum, nici să se miște și nu avea nici un om care să-l îngrijească. Iar sfîntul și pe acesta numai cu numele lui Hristos l-a făcut sănătos. Și nu numai minunile acestea le-a făcut Sfîntul Apostol Andrei acolo, ci și ochii multor orbi i-a deschis. Pe un om lepros, care zăcea afară din cetate pe gunoi, ca Iov cel de demult, și pe acela l-a tămăduit, numai cît l-a botezat în mare în numele Sfintei Treimi; și acela, după ce s-a botezat și s-a însănătoșit, s-a făcut următor al apostolului și propovăduia cu mare glas tuturor, prin puterea lui Hristos.
Astfel, apostolul cu cuvintele sale, cu minunile și cu semnele întorcînd la cunoștința de Dumnezeu pe tot poporul care era în toată Ahaia, făcîndu-i turmă a lui Hristos și popor sfînt, se bucura și se veselea cu duhul, slăvind pe Dumnezeu. După aceasta, singură mulțimea creștinilor care crezuseră a surpat capiștile idolești, a zdrobit pe idoli și a ars cărțile cele elinești ca pe niște pricini ale rătăcirii oamenilor, dînd cu aceasta o pildă de adeverire a credinței lor celei adevărate. Apoi, adunîndu-și avuția lor, au aruncat-o la picioarele Apostolului.
Iar el a lăudat osîrdia lor și socoteala cea bună a primit-o, iar avuția nu a primit-o. Ci le-a poruncit, pe unele să le împartă la cei lipsiți și săraci, iar pe altele să le cheltuiască la zidirea bisericii, care în puține zile s-a săvîrșit. Și se adunau acolo creștini, unde se slujea Sfînta Liturghie și se sfințeau de episcopii și de preoții cei hirotoniți de Sfîntul Apostol Andrei, ascultînd și învățătura cea de miere izvorîtoare a sfîntului. Fiindcă, totdeauna îi învăța din cărțile lui Moise și din ale proorocilor și dovedea cum că unul și același purtător de lege este și al Așezămîntului celui vechi și al celui Nou, care la sfîrșitul veacului S-a pogorît din cer și S-a întrupat din Sfînta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, pentru mîntuirea neamului omenesc.
Dar în timp ce s-au făcut acestea, antipatul Egheat - despre care mai înainte am zis că avea femeie pe Maximila, pe care a tămăduit-o apostolul -, s-a dus la Roma, la Cezarul, ca să-și dea seama pentru slujba împărătească pe care o avea și să se sîrguiască ca să-și ia iarăși stăpînirea sa. Iar fratele său, Stratoclis cu numele, care era înțelept și învățat și care abia venise atunci de curînd de la Atena, unde fusese pentru învățăturile filosofice, a rămas epitrop în locul lui. Și avea un rob credincios și preaînțelept, pe care îl iubea foarte mult. Pe acesta, în acele zile, l-a apucat un drac înfricoșat și era vedere pricinuitoare de multă jale. Acestea văzîndu-le Stratoclis, plîngea, se supăra, se amăra și căuta doctor spre tămăduirea acestei boli. Însă, să vedeți iconomia lui Dumnezeu, cum aduce pe om la cunoștința adevărului.
Auzind Maximila, femeia antipatului, pricina aceasta, l-a vestit așa: "Pentru ce tu fratele bărbatului meu și cumnate, avînd în mîinile tale doctor fără de plată te întristezi și te necăjești? Aici este un om străin și sărac cu numele de Andrei, pe acela dacă îl vei chema, fără plată într-un ceas poate și pe robul tău cel credincios să-l tămăduiască și pe tine de supărarea aceasta să te mîngîie și să te veselească. Căci și eu, precum ai auzit, cît de cumplită boală aveam încît și de viață mă deznădăjduisem și numai cu un cuvînt al lui sînt acum sănătoasă".
Acestea auzind Stratoclis, îndată a chemat pe sfîntul. Și numai cum a intrat apostolul lui Hristos, îndată a ieșit dracul și s-a dus din locul acela. Și s-a făcut sănătos și înțeleptul rob, cel mai înainte legat cu lanțuri de fier. Această minune dacă a văzut-o Stratoclis și Maximila îndată au anatematizat înșelăciunea elinească și s-au făcut creștini, botezîndu-i apostolul. De atunci erau nedespărțiți de sfîntul și în toate zilele învățau de la dînsul cunoștința cea mai desăvîrșită a tainei sfintei credințe creștinești.
Acestea astfel făcîndu-se, s-a întors și Egheat, antipatul, de la Roma. Și după cîteva zile a vrut să-și cunoască femeia sa. Iar ea, fiind botezată și nevrînd să se împărtășească cu bărbatul ei cel necredincios și nebotezat, întîi s-a prefăcut că este bolnavă. Iar după cîteva zile, pentru că a văzut că nu se poate ascunde pînă la sfîrșit, s-a arătat. Căci famenii au arătat bărbatului ei și au zis: "Ea, de cînd tu te-ai dus la Roma, nici bucatele de mai înainte nu le mai mănîncă, nici marilor zei nu se închină, ci cu totul s-a pironit cu socoteala și cu scopul ei, de un oarecare om bătrîn și străin care este aici.
Acestea dacă le-a auzit Egheat, cu totul s-a îndrăcit de mînie, și cu totul și-a ieșit din minți. Ocăra și înfricoșa și numai un scop avea: cum să omoare pe Apostolul Andrei. Deci, cîtăva vreme l-a pus în temniță, pînă cînd va socoti cu ce moarte îl va omorî. Iar la miezul nopții, Stratoclis, luînd pe cumnata sa Maximila și pe alții, care erau mai sîrguitori în credință dintre cei ce crezuseră, s-au dus în temnița care era pecetluită cu pecetea lui Egheat și pe care ostașii cu grijă o străjuiau.
Deci acolo ducîndu-se, încetișor au bătut la ușă încît să audă sfîntul. Auzindu-i sfîntul, cu rugăciunea a deschis ușa temniței și au intrat înăuntru. Atunci Stratoclis și Maximila au căzut la picioarele sfîntului, rugîndu-se și cerînd ca să-i întărească și să-i împuternicească în credința lui Hristos. Iar sfîntul multe zicînd, i-a învățat cele cuviincioase și i-a sfătuit, iar pe Stratoclis hirotonindu-l episcop al Paleopatrelor, i-a trimis pe dînșii cu pace. Ducîndu-se ei, Sfîntul Andrei iarăși cu rugăciunea închizînd ușile temniței, precum erau și mai înainte pecetluite, ședea înăuntru așteptînd hotărîrea păgînului Egheat.
Deci, antipatul, văzînd că femeia lui Maximila, cu totul s-a lepădat de dînsul, aprinzîndu-se de mînie, a hotărît asupra Sfîntului Apostol moarte de cruce. El socotea căci cu aceasta va supăra pe Sfîntul Andrei, dar nu știa că o moarte ca aceasta era bucurie, veselie și viață veșnică a sfîntului, căci vrea să se facă împreună părtaș al patimilor lui Hristos, dascălul lui.
Pentru aceasta, ducîndu-l ostașii ca să-l răstignească, văzînd crucea a lăudat-o pe dînsa, ca pe una ce avea să se facă pricină a suirii lui la cer. Apoi pe creștinii cei ce s-au aflat acolo, învățîndu-i și întărindu-i, s-a suit pe cruce bucurîndu-se, iar ostașii lui Egheat, făcînd voia domnului lor, au pironit pe cruce mîinile și picioarele apostolului, pentru care lucru preoții și diaconii din Ahaia au scris așa:
"Pătimirea Sfîntului Apostol Andrei, pe care noi am văzut-o cu ochii noștri, toți preoții și diaconii bisericilor Ahaiei, scriem tuturor Bisericilor, care sînt la Răsărit și la Apus, la Miazăzi și la Miazănoapte, care sînt alcătuite și zidite în numele lui Hristos, pace vouă și tuturor celor ce cred întru Unul desăvîrșit Dumnezeu în Treime, întru adevăratul Părintele Cel nenăscut, întru adevăratul Fiul Cel născut, întru adevăratul Sfîntul Duh, Care din Tatăl purcede și întru Fiul se odihnește. Căci această credință am învățat de la Sfîntul Andrei, apostolul lui Hristos, a cărui pătimire noi văzînd-o, am biruit și după cît am putut o istorisim".
Antipatul Egheat, întorcîndu-se de la Roma cu stăpînire înnoită și intrînd în cetatea Patrelor, a început a sili pe cei ce credeau în Hristos să aducă jertfe idolilor. Acestuia, ieșindu-i înainte Sfîntul Andrei, i-a zis: "Ți se cade ție, judecător fiind al poporului, a cunoaște pe Judecătorul tău, care este în cer, și cunoscîndu-L pe El, să te închini Lui și, închinîndu-te adevăratului Dumnezeu, să te întorci de la aceia care nu sînt dumnezei".
Iar Egheat a zis către dînsul: "Au tu ești Andrei care risipești locașurile zeilor și sfătuiești pe popor să primească credința cea vrăjitorească, care de curînd s-a arătat și pe care împărații Romei au poruncit să o piardă?"
Sfîntul Andrei a zis: "Împărații Romei încă nu au cunoscut aceasta, că Fiul lui Dumnezeu venind pe pămînt pentru mîntuirea oamenilor întru adevăr a arătat cum că idolii aceia, nu numai că nu sînt dumnezei, ci draci necurați și vrăjmași ai neamului omenesc, care îi învață pe oameni și îi îndeamnă spre toată necurăția. Căci mîniind pe Dumnezeu să se întoarcă de la dînșii și să nu-i asculte. Iar cînd se va mînia Dumnezeu asupra lor și se va întoarce de la oameni, atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpînire și pînă întru atît îi amăgesc pe dînșii încît îi scot goi cu totul de faptele bune, nimic altceva avînd, decît păcatele lor pe care le duc cu ei".
Egheat a zis: "Aceste cuvinte băbești și deșarte, cînd le propovăduia Iisus al vostru, iudeii l-au pironit pe cruce". Sfîntul Andrei a răspuns: "O, de ai fi voit a cunoaște taina Crucii, cum Ziditorul neamului omenesc, pentru dragostea Sa către noi, a răbdat Crucea, nu fără de voie, ci de bunăvoie, pentru care eu însumi sînt martor, cum că și vremea patimilor Sale o știa mai dinainte și mai dinainte ne-a spus despre Învierea Sa, cea de a treia zi și la cina cea mai de pe urmă împreună cu noi șezînd, ne-a spus despre vînzătorul Său, ne-a spus și despre cele ce aveau să fie asupra Sa. Și știind locul acela, în care era să fie dat iudeilor, de bunăvoie a venit". Iar Egheat a zis: "Mă minunez de tine, căci om înțelept fiind tu, urmezi Aceluia pe care în orice chip, cu voie, ori fără voie, îl mărturisești că a fost răstignit pe cruce".
Apostolul a răspuns: "Mare este taina Sfintei Cruci și, dacă vei voii să asculți, eu îți voi povesti ție". Iar el a răspuns: "Nu este aceea taină, ci pedeapsă a făcătorilor de rele". Sfîntul Andrei a răspuns: "Acea pedeapsă este taina înnoirii oamenilor, numai să voiești a mă asculta cu îndelungă răbdare". Egheat a zis: "Iată, te ascult pe tine cu îndelungă răbdare, însă și tu, de nu vei face ceea ce eu îți poruncesc, aceeași taină a Crucii, asupră-ți vei purta". Iar apostolul a zis: "De m-aș fi temut eu de pedeapsa Crucii nu aș fi lăudat Crucea niciodată". Egheat a zis: "Precum din nebunia ta lauzi Crucea, așa dintru îndrăzneala ta nu te temi de moarte".
Apostolul a răspuns: "Nu din îndrăzneală, ci din credință nu mă tem de moarte. Căci moartea drepților este cinstită, iar a păcătoșilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculți taina Crucii, și cunoscînd adevărul să crezi și, crezînd, să-ți afli sufletul tău". Egheat a zis: "Acel lucru se află care a pierit? Au doar a pierit sufletul meu că îmi poruncești a-l afla pe el printr-o credință pe care nu o știu în ce fel este?"
Sfîntul Andrei a răspuns: "Aceasta este care o vei învăța de la mine, căci eu îți voi arăta ție pierderea sufletelor omenești, ca să cunoști mîntuirea lor, care prin cruce s-a lucrat. Omul cel dintîi prin călcarea poruncii, adică prin lemn a adus moartea în lume și se cădea neamului omenesc ca prin pătimirea cea de pe lemn, să se izbăvească de moarte. Și precum din pămîntul cel curat era zidit omul cel dintîi, care a adus moartea prin lemnul încălcării de poruncă, așa se cădea a se naște Hristos din Fecioara cea curată, om desăvîrșit, Care este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintîi și a înnoit viața cea veșnică, pe care toți oamenii o pierduseră și prin lemnul Crucii să se întoarcă de la lemnul poftei, spre care omul cel dintîi, întinzîndu-și mîinile, a greșit, așa se cădea ca Fiul lui Dumnezeu să-și întindă pe Cruce mîinile Sale cele nevinovate, pentru neînfrînarea mîinilor omenești. Pentru hrana cea dulce a lemnului celui oprit, să guste fierea amară și luînd asupra Sa moartea noastră, să ne dea nemurirea Sa".
După acestea Egheat a zis: "Aceste cuvinte povestește-le acelora care te ascultă, iar tu de nu vei asculta porunca mea și de nu vei aduce jertfă zeilor, apoi bătîndu-te cu toiege, te voi răstigni pe Crucea pe care tu o lauzi".
Sfîntul Andrei a răspuns: "Eu Unuia, Adevăratului și Atotputernicului Dumnezeu, în toate zilele îi aduc, nu fum de tămîie, nici carne de boi, nici sînge de țapi, ci pe Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu al Cărui preacinstit Trup se împărtășește tot poporul cel credincios și bea Sîngele Lui, pe cînd Mielul acesta rămîne întreg și viu. Deși cu adevărat se înjunghie și cu adevărat Trupul Lui de toți se mănîncă și Sîngele Lui de toți se bea, însă, precum zic, totdeauna petrece întreg, fără de prihană și viu". Egheat a zis: "Cum poate fi aceasta?"
Sfîntul Andrei a răspuns: "Dacă voiești să știi, fă-te ucenic, ca să înveți aceea pentru care întrebi". Egheat a zis: "Eu acea învățătură de la tine cu chinuri o voi cerca". Apostolul a răspuns: "Mă mir de tine, că tu, om înțelept fiind, grăiești cele nebune. Dar oare vei putea, ispitindu-mă cu munci, să cunoști de la mine Tainele lui Dumnezeu? Ai auzit taina Crucii, ai auzit și taina Jertfei! De vei crede că Dumnezeu Cel răstignit de iudei este Dumnezeu adevărat, atunci îți voi arăta cum, omorît fiind trăiește și cum jertfit fiind și mîncat, petrece întreg întru Împărăția Sa". Egheat a zis: "Dacă este omorît, și de oameni este mîncat, precum zici, apoi cum poate fi viu și întreg?" Apostolul a răspuns: "Dacă vei crede cu toată inima ta, vei putea cunoaște această Taină; iar de nu vei crede, nu vei cunoaște niciodată această taină".
Atunci Egheat, mîniindu-se, a poruncit să arunce pe apostol în temniță. Și aruncat fiind sfîntul în temniță, s-a adunat la dînsul mult popor din toată latura aceea și voia să-l ucidă pe Egheat, iar pe Sfîntul Andrei să-l scoată din temniță. Iar Sfîntul Apostol i-a oprit pe dînșii, învățîndu-i și grăind: "Nu prefaceți pacea Domnului nostru Iisus Hristos întru tulburare diavolească, că Domnul nostru Iisus Hristos, dîndu-se pe Sine spre moarte, a arătat toată răbdarea și împotrivă n-a grăit, nici n-a strigat, nici nu s-a auzit glasul Lui în ulițe. Deci și voi, tăceți și fiți în pace.
Și nu numai să nu faceți împiedicarea muceniciei mele, ci și voi singuri să vă gătiți ca niște buni nevoitori și ostași ai lui Hristos, a nu vă teme de îngrozirile tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre rănile ce vi se vor aduce asupra voastră de chinuitori. Că de este nevoie a se teme cineva de frică, apoi se cuvine a se teme de frica aceea care nu are sfîrșit. Pentru că frica și îngrozirile de la oameni sînt asemenea fumului, că arătîndu-se îndată se sting. Și de dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu au sfîrșit niciodată.
Căci durerile acestea vremelnice, deși sînt mici, cu înlesnire se rabdă, iar dacă sînt mari, apoi degrabă ieșind sufletul din trup, singure se sfîrșesc. Durerile acelea sînt cumplite, care sînt acolo veșnice, unde este plîngerea cea neîncetată, strigare, tînguire și munci fără de sfîrșit, spre care Egheat nu se teme a merge. Deci fiți gata spre aceasta mai vîrtos, ca prin supărările acestea vremelnice să treceți spre bucuria cea veșnică, unde vă veți veseli totdeauna cu Hristos și veți împărăți cu El".
Astfel Sfîntul Andrei, toată noaptea a petrecut-o învățînd pe popor. Iar a doua zi antipatul Egheat a șezut la judecată și a adus înaintea sa pe Sfîntul Andrei și a zis către dînsul: "Oare socotit-ai să-ți lași nebunia ta și să nu mai propovăduiești pe Hristos, ca să poți a te veseli cu noi în această viață? Căci mare nebunie este de a se duce cineva de bunăvoie spre chinuri și spre foc". Sfîntul Andrei a răspuns: "A mă veseli împreună cu tine, voi putea numai cînd tu vei crede în Hristos și te vei lepăda de idoli; căci pe mine Hristos m-a trimis în partea aceasta în care mult popor am cîștigat Lui".
Egheat a zis: "Deci pentru aceasta te silesc spre jertfe, ca cei amăgiți de tine să lase deșertăciunea învățăturii tale și să aducă jertfele cele plăcute zeilor. Căci nu este cetate în Ahaia în care să nu fi pustiit lăcașurile zeilor. Deci acum se cuvine ca iarăși prin tine să se înoiască cinstea lor, ca cei mîniați prin tine, tot prin tine să fie îmblînziți și tu să petreci întru dragostea noastră cea prietenească. Iar dacă nu, apoi multe feluri de chinuri vei lua, pentru necinstea care prin tine s-a făcut lor, și vei fi spînzurat pe Crucea pe care tu o lauzi".
La acestea Sfîntul Andrei a răspuns: "Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veșnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului și apostolul lui Iisus Hristos, că pînă acum am vorbit cu tine cu blîndețe vrînd a te învăța sfînta credință, că doar după cum ai înțelegere, să cunoști adevărul lepădîndu-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuiește în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric și socotești că eu mă tem de chinurile tale, apoi gătește asupra mea chinuri de acelea ce știi tu că sînt mai grele, căci cu atît voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cît mai grele chinuri voi răbda pentru El".
Atunci a poruncit Egheat, ca, întinzîndu-l pe pămînt, să-l bată. Și după ce s-au schimbat de șapte ori cîte trei cei ce-l băteau, l-au ridicat pe Sfîntul Andrei și l-au dus la judecător, care a zis către dînsul: "Andreie, ascultă-mă pe mine, nu-ți vărsa sîngele în deșert, că de nu mă vei asculta, apoi pe cruce te voi răstigni". Sfîntul Andrei a răspuns: "Eu sînt rob Crucii lui Hristos, și mai mult doresc moartea Crucii, decît să mă izbăvesc de chinuri, de care nicidecum nu mă tem; iar tu vei putea scăpa de chinurile cele veșnice care te așteaptă, dacă ispitind răbdarea mea, vei crede în Hristos, căci eu mai mult pentru pierzarea ta mă mîhnesc, decît tu pentru pătimirea mea. De vreme ce pătimirile mele vor fi numai într-o zi, sau cel mult două și vor sfîrși, iar patimile tale nici după o mie de ani nu vor avea sfîrșit. De aceea nu-ți mai înmulți patimile, nici îți mai aprinde focul cel veșnic".
Deci, mîniindu-se Egheat, a poruncit să-l răstignească pe Sfîntul Andrei pe cruce, legîndu-i mîinile și picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să nu moară degrabă, ci să-l spînzure așa legat ca mai mult chin să pătimească și să sufere.
Deci, slugile ighemonului, ducînd pe sfîntul la răstignire, alerga poporul, strigînd: "Ce a greșit omul acesta drept și prietenul lui Dumnezeu? Pentru ce îl duc la răstignire?" Iar Sfîntul Andrei ruga poporul, ca să nu facă împiedicare pătimirii lui. Căci mergea cu veselie și neîncetat învăța pe popor. Iar după ce a venit la locul lui, în care era să-l răstignească, văzînd de departe crucea gătită pentru dînsul, a strigat cu glas mare:
"Bucură-te, Cruce sfințită cu trupul lui Hristos și cu mădularele Lui ca niște mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoșată oamenilor, iar acum ești iubită și cu dorire primită. Căci cunosc credincioșii cîtă bucurie ai în tine și ce fel de răsplătire li se pregătește pentru tine. Eu cu îndrăzneală și cu bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primește-mă pe mine, că sînt ucenic al Aceluia Care a fost spînzurat pe tine. Primește-mă, că totdeauna te-am dorit și am poftit a te îmbrățișa. O, preabună Cruce, care ți-ai cîștigat frumusețea și bunacuviință din mădularele Domnului meu. Ceea ce ești de mult dorită și cu osîrdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat și abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, și mă dă Învățătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine".
Acestea zicînd și-a dezbrăcat de pe sine hainele și le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălțat pe Cruce, legîndu-i mîinile și picioarele cu frînghii, l-au răstignit și l-au spînzurat. Și stătea împrejurul lui mulțime de popor, ca la douăzeci de mii, întru care era și Stratoclis, fratele lui Egheat, care striga împreună cu poporul: "Cu nedreptate pătimește acest bărbat sfînt". Iar Sfîntul Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învățîndu-i că nu este vrednică nici o muncă a vremii de acum, pe lîngă răsplătirea bunătăților celor ce vor să fie.
Apoi a alergat tot poporul la curtea lui Egheat strigînd și zicînd: "Nu se cuvine a pătimi acestea, acest om sfînt, cinstit și învățător bun, cu bun și blînd obicei și înțelept, ci se cade a fi coborît de pe cruce, căci iată este a doua zi de cînd este spînzurat pe cruce și nu încetează învățînd dreptatea".
Atunci Egheat, temîndu-se de popor, a alergat împreună cu dînșii ca să coboare pe Sfîntul Andrei de pe cruce. Iar Sfîntul Andrei, văzînd pe Egheat, a zis către dînsul:
"Egheat, pentru ce ai venit? Dacă voiești să crezi în Hristos, apoi, precum ți-am făgăduit, ți se va deschide ușa darului. Iar dacă numai pentru aceasta ai venit, ca să mă dezlegi de pe cruce, apoi să știi că eu, pînă voi fi viu, nu voiesc să fiu coborît de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu, acum mă închin lui, acum stau înaintea lui și mă bucur; iar pentru tine mă mîhnesc și-mi pare rău, că te așteaptă pierzarea cea veșnică, care este gătită și te așteaptă pe tine. Deci, îngrijește pentru tine, pînă cînd este în puterea ta, ca nu în vremea aceea să începi, cînd nu-ți va fi ție cu putință".
Și vrînd slugile să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dînsul, apoi și cealaltă mulțime a oamenilor care veniseră acolo, se sîrguiau unii după alții ca să-l dezlege, cu toate acestea n-au putut, căci păreau mîinile lor ca moarte. După acestea, Sfîntul Andrei a strigat cu glas mare: "Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sînt spînzurat pentru numele Tău, ci primește-mă. Învățătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut și care Te-am mărturisit în toată viața mea, și acum încă Te mărturisesc, care doresc a Te vedea și prin care sînt ceea ce sînt; primește Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni și a Te vedea pe Tine cel dorit. Primește-mă bunule Învățător, și nu porunci a fi pogorît de pe cruce, mai înainte pînă nu vei lua sufletul meu".
Zicînd el acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toți o vedeau și de jur împrejur l-a strălucit pe el, încît nu era cu putință ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dînsa. Și a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; și cînd lumina a dispărut, atunci și Sfîntul Apostol și-a dat sufletul său cel sfînt și împreună cu dînsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului.
Și așa s-a sfîrșit sfîntul bătrîn, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani. Că așa se cădea, ca adevăratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfîrșit mucenicesc să-și săvîrșească drumul propovăduirii. Iar urîtul de Dumnezeu Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, de demonii cei slujiți și cinstiți de dînsul, vrednice răsplătiri a luat, că s-a suit într-un deal înalt și de acolo căzînd jos păgînul, s-a zdrobit și - după cum a zis dumnezeiescul David -, s-au risipit oasele lui lîngă iad.
Iar Stratoclis și Maximila, care era de bun neam și fată a unui senator, care crezuse în Hristos, pogorînd cinstitul și sfîntul trup al apostolului de pe cruce și cu miruri ungîndu-l, l-au pus în loc însemnat. Deci, Stratoclis împărțind la săraci toată avuția fratelui său Egheat și zidind episcopie din avuția sa, pe locul în care au pus trupul sfîntului, acolo și-a petrecut cealaltă parte din viața sa, bine păscînd turma încredințată lui. Asemenea și Maximila, împărțind cea mai mare parte din bogăția sa săracilor, și-a oprit o parte cu care a zidit două mînăstiri: una de călugări și alta de călugărițe.
Și astfel cu plăcere de Dumnezeu viețuind ea, s-a dus la veșnicele locașuri, în locul lucrurilor celor pămîntești și stricăcioase dobîndind frumusețile cele cerești și nestricăcioase.
Iar moaștele Sfîntului Apostol Andrei au rămas în episcopia din Paleapatra mulți ani, făcînd neîncetat minuni și tămăduind toată boala și toată neputința, pînă în zilele marelui Constantin, întîiul creștin între împărați, care a avut trei fii: Constantie, Constantin și Consta. Doi din fii săi au luat fiecare cîte o parte din împărăția sa. Consta a luat Roma, Constantin Portugalia, iar Constantie, al treilea fiu, a luat Constantinopolul, adică scaunul tatălui său.
Deci, acest Constantie, a primit în inima sa o dorire bună și de suflet folositoare. A dorit să aducă în Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli, ale lui Andrei, Luca și Timotei și să le așeze în biserica Sfinților Apostoli, pe care o zidise tatăl său, marele Constantin. În acea vreme Sfîntul Artemie, care a mărturisit credința mai pe urmă, în vremea lui Iulian Paravatul, era domn și augustalie în Alexandria, și pe dînsul l-a socotit vrednic de o slujbă ca aceasta. Deci l-a chemat la sine și i-a poruncit ca unui vrednic, să-i slujească în această lăudată slujbă.
Apoi s-a dus Sfîntul Artemie și a luat de la Efes moaștele Sfîntului Apostol Timotei, pe ale Sfîntului Apostol Luca, de la Tivele Beoției, iar de la Paleapatra a luat cinstitele și sfintele moaște ale Sfîntului Apostol Andrei.
Și așa le-a adus cu mare cinste la împăratul Constantie în Constantinopol. Iar împăratul primindu-le și cu multă evlavie închinîndu-se lor, apoi cu dragoste sărutîndu-le, le-a așezat în prea vestita și luminata biserică a Sfinților Apostoli, în partea cea de-a dreapta Sfîntului Altar și acolo au fost închinate și cinstite de cei binecredincioși, cît timp au avut creștinii împărăție. Iar cînd a fost prădat Constantinopolul, s-au împărțit sfintele moaște în mîinile binecredincioșilor creștini.
Aceasta este viața și petrecerea Sfîntului Apostol Andrei, acestea sînt povestirile cele după puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel întîi chemat. Așa a petrecut sfîntul, așa s-a nevoit, așa a schimbat vînarea de pești pe vînarea de oameni, așa a dobîndit împărăția cerului și acum se odihnește și se veselește întru împărăția cea rînduită de Învățătorul său, după cum singur I s-a făgăduit zicînd: și Eu vă făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatăl Meu, împărăție.
Acum șade la masa cea gătită lui, după făgăduința cea nemincinoasă, ca să mîncați și să beți la masa Mea, întru Împărăția Mea. Și se roagă neîncetat pentru noi, cei luminați prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne și curățindu-ne să ne învrednicim și noi aceleiași Împărății, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava și închinăciunea, împreună și Părintelui Său, Celui fără de început, și Preasfîntului, Bunului și de viață făcătorului Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
