Cuviosul Varlaam, Egumenul Pecerskăi
(26 noiembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie

Strălucind cu faptele cele bune în întunecoasa peşteră, Cuvioşii părinţii noştri Antonie, Teodosie şi Nicon, cei trei luminători vrednici să stea înaintea scaunului Preasfintei Treimi, venea la dînşii de multe ori - îndulcindu-se de cuvintele curgătoare de miere ce ieşeau din gura lor -, fericitul Varlaam, care era născut din părinţi de neam bun şi de Hristos iubitor, fiu al lui Ioan cel întîi dintre boierii domnului Izaslav şi a maicii sale Maria, nepot lui Vişat celui slăvit şi viteaz, strănepot lui Ostramir voievodul, care strălucea cu tinereţea sa prin frumuseţea trupească şi curăţia sufletească. El a iubit foarte mult pe acei cuvioşi părinţi, încît a voit a locui cu dînşii şi a trece cu vederea toate cele din viaţa aceasta, slava şi bogăţia întru nimic socotindu-le. Pentru că l-a înfricoşat cuvîntul Domnului cel urmat de dînşii: Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decît bogatul să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

De aceea, odată a descoperit Cuviosului Antonie gîndul său, zicîndu-i: "Aş voi, părinte, dacă ar plăcea lui Dumnezeu, să fiu călugăr şi să vieţuiesc cu voi". Răspuns-a lui stareţul: "Bună este voirea ta, fiule, şi scopul plin de dar; însă, trebuie să te fereşti ca nu cumva bogăţia şi slava lumii acesteia să te întoarcă înapoi; pentru că nimeni, după cuvîntul Domnului, punîndu-şi mîna sa pe plug şi căutînd înapoi, nu este îndreptat în împărăţia lui Dumnezeu". Încă şi altele multe i-a vorbit stareţul spre folosul fericitului. Iar inima acestuia se aprindea mai mult de dragostea lui Dumnezeu şi aşa s-a dus în casa sa.

Într-o zi, după vorbirea cu stareţul, lăsîndu-şi nu numai părinţii, ci şi femeia cu care acum era logodit, şi îmbrăcîndu-se în haine luminoase şi slăvite a încălecat pe cal şi avînd împrejurul său slugi multe şi cai împodobiţi înaintea sa, cu slavă mare a sosit la peşteră. Iar cuviosul ieşind şi închinîndu-se lui, cum se cuvine celor puternici, şi el, la fel, s-a închinat lor pînă la pămînt. Apoi, dezbrăcînd de pe sine haina cea boierească, a pus-o înaintea picioarelor Cuviosului Antonie. La fel şi caii cei împodobiţi, i-a pus înaintea lui, zicînd: "Iată, părinte, toate cele frumoase sînt deşertăciunea în lumea aceasta. Deci, precum vei voi, aşa să faci cu dînsele, căci eu le socotesc pe toate a fi gunoaie, numai pe Hristos să-L dobîndesc. Şi voiesc să locuiesc cu voi în peştera aceasta şi de acum nu mă voi mai întoarce în casa mea".

Cuviosul Antonie a zis către dînsul: "Vezi, fiule, cui te făgăduieşti şi al cui ostaş voieşti să fii; căci iată nevăzut stau înainte îngerii lui Dumnezeu, primind făgăduinţa şi rugăciunile tale. Fereşte-te ca nu cumva tatăl tău, venind aici cu multă putere, te va scoate de aici, noi neputînd să-ţi ajutăm cu nimic; iar tu înaintea lui Dumnezeu te vei arăta ca un mincinos şi defăimător al Lui". Fericitul a răspuns: "Cred în Dumnezeul meu, părinte, că de-ar voi chiar a mă munci tatăl meu, nu mă voi întoarce la viaţa cea lumească, numai mă rog ţie ca degrab să mă călugăreşti".

Atunci Cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nicon să-l tundă pe el şi să-l îmbrace în haina cea călugărească. Iar el, după obicei făcînd rugăciune, a tuns pe fericitul Varlaam şi în haine monahiceşti l-a îmbrăcat.

Înştiinţîndu-se Ioan boierul, că fiul său cel iubit s-a tuns în călugărie în peşteră, s-a mîniat foarte asupra cuvioşilor şi, luînd slugi multe, a alergat la acea sfîntă ceată în peşteră şi pe toţi i-a izgonit. Iar pe fericitul Varlaam, fiul său, scoţîndu-l afară, a dezbrăcat de pe dînsul sfînta mantie şi a aruncat-o. Tot la fel şi coiful mîntuirii, care era pe capul lui, luîndu-l, l-a aruncat. Apoi l-a îmbrăcat cu haină luminoasă şi de mult preţ precum se cuvine puternicilor. Dar fericitul îndată a aruncat-o jos, nevrînd nici să o vadă; şi aşa a făcut de multe ori. Drept aceea a poruncit tatăl său să-i lege mîinile şi să-l îmbrace în aceeaşi haină şi aşa să meargă prin cetate în casa sa.

Iar el, cu adevărat arzînd de dragostea lui Dumnezeu, mergînd pe cale, a văzut noroi şi degrab intrînd într-însul, cu dumnezeiescul ajutor a aruncat haina cea de pe sine şi cu picioarele sale a călcat-o în noroi, călcînd cu dînsa şi gîndurile cele rele ale vicleanului vrăjmaş. Apoi, intrînd în casa lor, a poruncit tatăl său să stea cu dînsul la masă. Iar el şi nevrînd a şezut, dar nimic n-a gustat din bucate, ci şedea privind în jos. Apoi după mîncare l-a trimis tatăl său în palatele sale, punînd slugi să-l păzească să nu se ducă. După aceea a poruncit şi femeii să se împodobească în toată podoaba pentru înşelarea fericitului şi să slujească înaintea lui. Iar adevăratul plăcut al lui Hristos, Varlaam, intrînd în cameră a şezut într-un colţ. Iar femeia, precum i se poruncise, umbla pe dinaintea lui şi îl ruga să şadă pe patul său.

Văzînd el desfrînarea femeii şi înţelegînd că pentru amăgirea lui a pregătit-o tatăl său, a început a se ruga neîncetat în taina inimii sale către Milostivul Dumnezeu, ca să-l izbăvească de înşelăciune. Şi a petrecut în locul acela trei zile, nesculîndu-se de acolo, nici bucate gustînd, nici în haine îmbrăcîndu-se, ci în rasa de păr fiind. Iar Cuviosul Antonie şi cei ce fuseseră în peşteră cu dînsul, erau în mare mîhnire pentru dînsul şi se rugau lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu a auzit rugăciunea lor, precum zice Scriptura: A strigat dreptul, iar Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile l-a izbăvit.

Deci, văzînd răbdarea şi smerenia fericitului, a întors inima cea aspră a tatălui spre milă către fiul său. Căci spuseseră slugile tatălui, zicînd: "Iată de patru zile nu mănîncă bucate, nici în haină nu se îmbracă". Aceasta auzind-o tatăl său, s-a întristat pentru dînsul şi, temîndu-se ca să nu moară de foame şi de răceală, l-a chemat pe el şi cu dragoste sărutîndu-l, l-a slobozit în peşteră. Şi era atunci un lucru de mare mirare, căci plîngere, tînguire şi ţipăt mare se auzea, ca după un mort. Tatăl şi maica plîngeau cu amar după fiu, pentru că se despărţeau de el; femeia se tînguia cu amar după bărbat, căci se înstrăina de dînsul; slugile şi slujnicele suspinau cu durere după stăpîn, că-i lăsa pe ei. Şi aşa toţi cu lacrimi îl petreceau. Iar fericitul Varlaam, ca o pasăre izbăvindu-se din cursa vînătorilor, degrabă a ajuns la peşteră. Şi văzîndu-l cuvioşii părinţi, s-au bucurat cu bucurie mare şi au preamărit pe Dumnezeu, că a auzit rugăciunea lor făcută pentru dînsul.

După aceasta înmulţindu-se fraţii în peşteră, ca la doisprezece, şi văzînd Cuviosul Antonie vitejia de suflet a fericitului Varlaam şi covîrşitoarea faptă bună într-însul, mulţumea lui Dumnezeu că în tinereţile înflorite se aflau roduri bătrîneşti şi atîta dar, încît şi celorlalţi putea să le fie povăţuitor. Drept aceea, cu sfatul tuturor fraţilor celor din peşteră, l-a pus în locul său egumen. Iar Cuviosul Antonie, precum se obişnuise a vieţui singur, nesuferind tulburarea, s-a mutat în alt loc ce era sub mînăstirea cea nouă. Acolo săpîndu-şi peşteră, s-a sălăşluit într-însa, nevoindu-se în linişte, şi cu Dumnezeu totdeauna vorbind, unde şi acum zace cinstitul său trup.

Cuviosul părintele nostru Varlaam, luînd începătoria, cu mari osteneli a început a se nevoi. Căci, adunîndu-se vreo douăzeci de fraţi şi nemaiputînd să încapă în vremea soborniceştii cîntări în peşteră, a luat binecuvîntare de la Cuviosul Antonie şi a făcut o biserică mică de lemn, a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deasupra peşterii, pentru ca într-însa, fraţii cei ce se liniştesc în peşteră să se adune la dumnezeiasca cîntare. Şi de atunci tuturor era arătat locul acela, căci mai înainte era neştiută viaţa lor în peşteră.

După cîţiva ani, marele domn Izaslav Iaroslavici, care s-a numit în Sfîntul Botez Dimitrie, a zidit o biserică de piatră şi lîngă dînsa a făcut mînăstire. Iar pe Prea Cuviosul Părintele nostru Varlaam, ca cel ce era rudenie şi în bunătăţile călugăreşti iscusit, luîndu-l din peşteră, l-a pus în mînăstirea sa egumen. Acolo cuviosul păştea bine şi cu dumnezeiască plăcere turma lui Hristos, nelăsîndu-şi pravila sa cea întîi începută şi la care se deprinsese în peşteră. Mai ales îi învăţa pe toţi şi-i ruga să se nevoiască pentru mîntuirea sufletului cu toată osîrdia, iar mintea să şi-o aibă întotdeauna curată şi neprihănită pentru Dumnezeu şi pentru aproapele.

Văzînd Dumnezeu silinţa şi grija cuviosului pentru fraţi, I-a îmbogăţit cu toate faptele bune. Apoi la multele sale nevoinţe, Cuviosul părintele nostru Varlaam a adăugat şi pe aceasta, căci a voit să se ducă în sfînta cetate a Ierusalimului. Deci, aflînd vreme cu bun prilej, s-a dus şi acolo, înconjurînd sfintele locuri şi s-a întors în mînăstirea sa. Apoi iarăşi, după oarecare vreme, s-a dus la Constantinopol. Şi acolo, înconjurînd toate mînăstirile şi cumpărînd cele de trebuinţă mînăstirii, s-a întors înapoi.

Mergînd pe cale şi ajungînd la locurile sale, a căzut în boală cumplită şi ajungînd în cetatea Vladimirului, a intrat într-o mînăstire ce este acolo aproape de cetate, care se cheamă Sfîntul Munte. Acolo a adormit cu pace în Domnul şi sfîrşitul vieţii şi-a luat, poruncind înaintea sfîrşitului său, celor ce erau cu dînsul să-i ducă trupul în mînăstirea Pecerska şi acolo să-l aşeze. Iar icoanele şi toate cele cumpărate spre trebuinţa mînăstirii să le dea în mîinile Cuviosului Teodosie, care lucru l-au şi făcut, după porunca fericitului; ale cărui cinstite moaşte se află nestricate şi pînă acum în peşteră.

Cu ale căruia rugăciuni să ne învrednicim şi noi ca în calea vieţii acesteia, toate după porunca Domnului făcîndu-le, moştenitori să ne facem ai patriei noastre celei cereşti, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt în veci. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.