Pomenirea celui între sfinți Părintele nostru Proclu, Patriarhul Constantinopolului
(20 noiembrie)
Viețile Sfinților pe luna noiembrie
Sfîntul Proclu era ucenic al Sfîntului Ioan Gură de Aur. El s-a învrednicit a vedea pe Sfîntul Apostol Pavel, vorbind la urechea acelui sfînt. Căci, atunci cînd un bărbat din cei cu boierie în Constantinopol, a fost clevetit de zavistnici către împăratul Arcadie, l-a izgonit din palat și l-a scos din dregătoria sa. Apoi, vrînd să caute ajutor de la Sfîntul Ioan, l-a rugat printr-un mijlocitor ca să-i poruncească să vină la dînsul noaptea, căci se temea a merge ziua la sfîntul, ca să nu-l vadă nimeni din vrăjmașii lui, ca nu cumva mai mult să fie clevetit la împăratul.
Atunci Sfîntul Ioan, chemînd pe cel ce-i slujea lui, adică pe fericitul Proclu, bărbat binecredincios și cu fapte bune împodobit, i-a poruncit ca să-i aducă aminte noaptea de acel bărbat și să-l aducă la sine. Pentru că aceasta era ascultarea lui Proclu pe lîngă patriarhul, ca să-i aducă aminte de cei ce veneau și să-l înfățișeze înaintea lui. Deci, făcîndu-se noapte, a venit bărbatul acela, căruia îi trebuia ajutor dorind ca să vorbească cu patriarhul și să-i spună cu de-amănuntul nevoia lui ce i se întîmplase.
Fericitul Proclu, sculîndu-se, s-a apropiat de ușa casei patriarhului și, uitîndu-se printr-o crăpătură, a văzut pe Sfîntul Ioan șezînd și scriind, iar un necunoscut - acesta era Sfîntul Apostol Pavel -, cam plecat dinapoi, și cu gura stînd la urechea cea dreaptă a patriarhului și vorbind. Sfîntul Apostol era la chip asemenea lui Elisei proorocul, pleșuv și avînd barba mare și împletită. Proclu voia să audă cele ce vorbeau, dar nu putea; și, întorcîndu-se de la ușă, a zis către bărbatul acela care venise: "Nu te supăra de aceasta și mai așteaptă puțin, pentru că altul care a venit mai înainte de tine, a intrat la patriarh și de aceea nu pot să te duc la dînsul pînă nu va ieși acela". Deci Proclu era înspăimîntat, nepricepînd cine a intrat la patriarh, pentru că nimeni nu mergea la dînsul, dacă nu-l ducea Proclu și nu știa cum că este arătarea Sfîntului Apostol Pavel.
Așteptînd omul acela prea mult, iarăși a rugat pe fericitul Proclu ca să vestească despre dînsul pe Sfîntul Ioan. Iar Proclu a răspuns: "Iată, vezi de cîtă vreme aștept să iasă acela care vorbește cu dînsul. Dar mă voi duce ca să văd prin crăpătură dacă a încetat a mai vorbi". Astfel, mergînd și plecîndu-se, l-a văzut încă vorbind și iarăși întorcîndu-se, a mai așteptat. Apoi, plecîndu-se și a treia oară, tot așa i-a văzut. Atunci bărbatul acela a zis către Proclu: "Se cădea, părinte, să nu lași pe nimeni mai înainte de mine fiindcă sînt într-o mare nevoie, și în toate zilele aștept moartea".
Proclu a răspuns: "Să mă crezi, frate, că nu l-am dus eu și nu mă pricep cine este și cînd a intrat, căci nici o intrare nu este prin altă parte afară de această ușă. Deci, fii bun și mai așteaptă încă puțin". Astfel vorbind ei, au auzit tocînd de Utrenie și a zis Proclu către bărbatul acela: "Acum, sculîndu-te, mergi cu pace că patriarhul nu mai vorbește cu nimeni și nu are purtare de grijă de nimic în vremea rugăciunii de noapte, căci toată mintea sa o are pentru rugăciune și așa petrece pînă la ziuă, vorbind numai cu Dumnezeu; iar tu vino noaptea viitoare și te voi duce la dînsul mai înaintea tuturor".
Sculîndu-se bărbatul acela, cu multă supărare și cu multe lacrimi s-a dus la casa sa. Apoi, în seara următoare, iarăși a venit la casa patriarhului și sculîndu-se Proclu a făcut ca și mai înainte, deci iarăși a văzut pe același apostol grăind la urechea fericitului Ioan și s-a întors neîndrăznind a întrerupe vorba lor. Apoi, sosind vremea cîntării Utreniei, iarăși s-a întors bărbatul acela la casa sa plîngînd. Iar Proclu se mira foarte și nu pricepea cine este cel care intră la patriarh și cînd și pe unde intră. Deci a dat făgăduința aceasta: ca nici să mănînce, nici să bea, nici să doarmă și nici să se depărteze de la ușa Fericitului Ioan, pînă cînd nu va duce la dînsul pe omul acela care era în nevoie și atunci va cunoaște cine este cel care intră fără știrea lui.
După obicei, iarăși a venit bărbatul cel mai dinainte zis. Iar Proclu, știind că nu a intrat nimeni la patriarh, a zis către bărbatul acela: "Cu adevărat, stăpîne și frate, pentru tine nu m-am depărtat din locul acesta; deci acum voi intra și te voi vesti patriarhului". Și îndată, sculîndu-se, s-a apropiat de ușă. Apoi iarăși a văzut pe Apostol vorbind la urechea patriarhului. Atunci a zis către omul acela: "Mergi, frate, la casa ta și roagă pe Dumnezeu să-ți ajute, căci iată, precum văd acesta care vorbește cu patriarhul este trimis de Dumnezeu deoarece dînsul intră nevăzut, iar pe ușile acestea nimeni nu a intrat decît numai patriarhul".
Sculîndu-se omul acela, s-a dus plîngînd, deznădăjduit de ajutor. Dar, făcîndu-se ziuă Fericitul Ioan și-a adus aminte singur de bărbatul acela și chemînd pe Proclu, l-a întrebat: "N-a venit nici acum bărbatul acela pe care ți-am poruncit să-l aduci la mine?" Iar Proclu a răspuns: "Cu adevărat, părinte, iată a treia noapte este de cînd vine aici, și fiindcă tu vorbeai cu altul, pentru aceea nu am îndrăznit a intra la tine și a te vesti despre dînsul".
Iar Sfîntul Ioan a zis: "Cu cine am vorbit, căci n-a fost nimeni la mine în aceste nopți?" Iar Proclu a spus Sfîntului fața și asemănarea celui care i se arăta lui și cum, plecîndu-se înainte vorbea, șoptindu-i la ureche. Apoi, căutînd Proclu la icoana Sfîntului Apostol Pavel, pe care o avea Sfîntul Ioan pe perete în chilia sa, a zis: "Acesta este cu adevărat acela pe care l-am văzut vorbind cu tine, părinte, că este foarte asemenea lui".
Atunci au cunoscut că Sfîntul Apostol Pavel se arătase, și au mulțumit lui Dumnezeu amîndoi: unul, că este povățuit de Sfîntul Apostol Pavel în taină, cînd scrie; iar acesta, că s-a învrednicit a vedea un viețuitor ceresc, adică pe Sfîntul Apostol Pavel. Apoi omului aceluia năpăstuit, Sfîntul Ioan i-a dat mînă de ajutor. Iar Fericitul Proclu, prin povățuirea învățătorului său și a părintelui celui duhovnicesc, a Sfîntului Ioan, sporea în fapte bune, arătîndu-se desăvîrșit în viața plăcută lui Dumnezeu.
După izgonirea și mutarea Sfîntului Ioan Gură de Aur, Fericitul Proclu a fost ales episcop în Cizic de către Sisinie, patriarhul cetății marelui Constantin. Dar, mergînd la scaunul său, nu a fost primit de clericii de acolo, fiind socotit eretic. Deci, iarăși s-a întors la Constantinopol și a petrecut un an. Apoi, murind patriarhul și moaștele lui fiind încă în biserică, Sfîntul Proclu a fost ales patriarh al cetății marelui Constantin, fiind sfințit în Sfînta și Marea Joi a mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Luînd scaunul, Proclu păștea bine turma lui Hristos. El a sfătuit pe împăratul Teodosie, fiul lui Arcadie, ca să aducă moaștele Sfîntului Ioan Gură de Aur din Comani la Constantinopol. Pe vremea patriarhiei Sfîntului Proclu s-a făcut cutremur mare de pămînt, în timp de șase luni, încît cădeau multe zidiri mari de piatră, ale cetății; biserici și palate, apoi multe sate și cetăți mici le-a înghițit pămîntul; niște ostroave au pierit cu totul, izvoare și rîuri s-au uscat îndată, iar în locurile cele uscate și fără de apă au izvorît ape. Acel cutremur înfricoșător era pretutindeni, dar mai vîrtos în Bitinia, în Elespont și în Frigia; iar în Constantinopol căzînd multe zidiri, care erau mai frumoase și mai tari, împăratul Teodosie cu sora sa Pulheria, cu Prea Sfințitul Patriarh Proclu și cu tot poporul, ieșind din cetate, umblau pe cîmpii, făcînd rugăciuni către Dumnezeu cu lacrimi, ca să fie milostiv poporului Său.
Atunci s-a făcut o minune mare. S-a răpit din mijlocul poporului un copil mic care a fost dus în înălțime și toți priveau pînă ce nu a mai fost cu putință a-l mai vedea înălțîndu-se. Apoi a pogorît după un ceas pe aceeași cale, și a mărturisit copilul acela înaintea împăratului, a patriarhului și a tot poporul că a auzit îngeri în cer cîntînd astfel: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!" După aceea a început tot poporul a cînta această cîntare întreit sfîntă și a încetat cutremurul. Iar copilul acela îndată și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu și l-au îngropat cu cinste în biserica Sfintei Irina. Din acea vreme s-a început a se cînta în toată lumea creștină această cîntare întreit sfîntă.
Sfîntul Proclu șezînd pe scaunul patriarhiei douăzeci de ani și cinci luni, cu pace s-a dus către Domnul.