Pătimirea Sfîntului Mucenic Roman și a copilului Varula
(18 noiembrie)
Sfîntul Mucenic Roman era de neam din Palestina. El a fost diacon al bisericii Cezareii, iar în vremea prigoanei, ce se ridicase de păgîni asupra creștinilor, petrecea în Antiohia, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu și întărind pe credincioși, ca să petreacă neclintiți în mărturisirea lui Dumnezeu. Cînd bătrînul eparh Asclipiad voia să dărîme Biserica creștină din temelie, atunci Roman a poruncit poporului credincios să se împotrivească eparhului și să nu-l lase să risipească sfîntul locaș.
El zicea către cei de o credință cu el: "Războiul ne stă nouă înainte pentru altarele lui Dumnezeu; pentru că Asclipiad este dușmanul patriarhiei noastre, vrînd să ia pe Dumnezeu de la noi. Deci bine vom face dacă, apărînd altarul lui Dumnezeu, vom cădea răniți pe pragurile Sfintei Biserici. Din oricare parte va veni războiul, tot noi creștinii vom fi biruitori. De nu vom lăsa să se risipească casa lui Dumnezeu, apoi vom prăznui în biserica ce o apărăm. Iar de vom fi uciși lîngă altar, apoi vom cînta cu glas de biruință în Biserica ce este în cer".
Astfel zicînd, a deșteptat pe toți să lupte pînă la sînge lîngă Sfînta Biserică și n-a lăsat pe eparh să intre înăuntru și să o risipească. Apoi s-a întîmplat în acea vreme un praznic idolesc și alerga mulțime de popor pagîn în capiștea idolească cu femeile și cu copiii. Atunci Sfîntul Roman, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, a intrat printre poporul păgîn și cu mare glas a început a mustra rătăcirea lor, ba încă și pe însuși eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiștea idolească, l-a oprit, zicînd: "Te-ai înșelat, o, eparhule, mergînd către idoli, că nu sînt idolii tăi zei. Ci, Unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos".
Atunci îndată a poruncit eparhul să-l prindă și să-l bată foarte tare peste gură. Apoi, șezînd la judecată, mult îl silea pe dînsul să se lepede de Hristos. Dar, văzînd că nu se pleacă celui rău, a poruncit să-l chinuie. Deci, l-a spînzurat pe lemn și l-a bătut cu multe feluri de unelte și l-a strujit cu unghii de fier. Iar el, în acele chinuri răbdînd cu vitejie, mărturisea pe Unul Dumnezeu, Ziditorul tuturor, și defăima nebunia eparhului care nu voia să cunoască adevărul. Astfel, pătimind sfîntul bărbătește, era acolo mult popor credincios și necredincios care privea la nevoința pătimitorului lui Hristos.
Acolo nu departe era un prunc creștin cu numele Varula, spre care, căutînd mucenicul, a zis către chinuitor: "Mai priceput este copilul acesta decît tine, care ești bătrîn. Deși este mic cu anii, însă știe pe adevăratul Dumnezeu. Iar tu, fiind plin de ani, nu-l cunoști pe El".
Eparhul, chemînd pe copil la sine, l-a întrebat: "Pe care Dumnezeu cinstești?" Iar copilul a răspuns: "Pe Hristos cinstesc". Iarăși l-a întrebat eparhul: "Cum este mai bine a cinsti un Dumnezeu sau mai mulți?" Copilul a răspuns: "Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu Iisus Hristos". Eparhul iarăși a zis: "Prin ce este mai bun Hristos decît toți zeii?" Iar copilul a răspuns: "Cu aceasta este mai bun Iisus Hristos, pentru că este Dumnezeu adevărat și ne-a zidit pe noi pe toți, iar zeii voștri sînt diavoli care pe nimeni n-au zidit".
Acestea și multe altele spunea copilul, ca și cum ar fi fost un teolog preaînțelept; pentru că Duhul Sfînt, lucrînd într-însul, săvîrșea prin gura lui laudă, ca să rușineze pe păgînul eparh și pe toți închinătorii de idoli. Deci, se minuna prigonitorul și toți cei ce erau împreună cu dînsul de acel copil priceput și de cuvintele lui cele înțelepte, încît s-a umplut de mare rușine că nu putea să biruiască cuvintele lui.
Pentru aceea prigonitorul a poruncit să bată pe copilul acela cu vergi fără de milă. Fiind bătut mult, a început a slăbi și a cere apă să bea. Iar mama sa, care stătea acolo în popor și privea cu bucurie la pătimirea fiului ei, văzîndu-l că slăbește și cere să bea apă, a ridicat glasul său asupra lui, poruncindu-i să rabde cu bărbăție pînă la sfîrșit.
Poruncind prigonitorul ca să taie copilul cu sabia, l-a luat maica sa în mîinile sale și l-a dus la locul cel de chin; apoi, cuprinzîndu-l și sărutîndu-l, îl mîngîia și-l întărea ca să nu se teamă, văzînd sabia deasupra capului său și zicea: "Nu te teme, fiul meu cel cuminte, și nu te înfricoșa de moarte! Că de vei muri, vei fi însă viu în veci. Nu te înspăimînta, copilul meu, că îndată vei fi dus în grădinile Raiului. Nu te teme de sabie pentru că fiind tăiat, îndată vei merge la Hristos și vei vedea slava Lui; El te va primi, te va îmbrățișa cu dragoste și vei viețui împreună cu Dînsul în bucurie negrăită, dănțuind împreună cu sfinții Lui îngeri".
Astfel, mîngîindu-și fiul acea binecredincioasă maică, l-a dus pînă la locul de pedeapsă. Și, fiind tăiat capul copilului, maica sa a strîns sîngele lui într-un vas curat și luînd trupul lui cu lacrimi de bucurie îl spăla pe el și îl săruta, veselindu-se căci fiul ei și-a vărsat pentru Hristos sîngele cel nevinovat. Apoi cu cinste a îngropat trupul fiului ei.
După ce a tăiat copilul acela, și Sfîntul Roman a fost osîndit să fie ars cu foc. Deci, fiind legat și înconjurat împrejur cu multe lemne, slugile nu aprindeau mai degrabă focul de dedesubt, așteptînd răspunsul cel mai de pe urmă al judecătorului. Atunci sfîntul strigă cu glas tare din mijlocul lemnelor către slugile care-l chinuiau: "De ce nu puneți foc? Pentru ce nu aprindeți lemnele? Dați-mi foc și cuprindeți-mă împrejur cu văpaie".
Atunci, aprinzîndu-se focul și arzînd lemnele foarte tare de jur-împrejur, îndată s-a vărsat o ploaie și a stins focul, iar Sfîntul Roman a rămas viu și nevătămat. După aceea pentru vorba lui îndrăzneață, prin care batjocorea pe păgîni și ocăra nebunia lor, blestemînd pe zei, iar pe Hristos Unul Dumnezeu Îl preamărea, prigonitorul a poruncit să-i taie limba; iar el îndată le-a dat limba singur slugilor care-l chinuiau.
Deci, fiind tăiată limba cea grăitoare de Dumnezeu, tot n-a tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci, mai presus de fire, fără limbă grăia lămurit ca și mai înainte, preamărind pe Dumnezeu. Apoi l-a aruncat înapoi în temniță și a petrecut acolo multă vreme, avînd picioarele puse în obezi. După aceea s-a spus despre dînsul împăratului Maximian, cum că și după tăierea limbii vorbește bine. Atunci împăratul a poruncit să-l sugrume. Și, intrînd ostașii, au pus o frînghie pe grumazul lui și l-au sugrumat.
Astfel, Sfîntul Mucenic Roman și-a sfîrșit nevoința pătimirii sale pentru Hristos, întru a Cărui Împărăție acum se preamărește, lăudînd pe Sfînta Treime în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
