Viața celui între sfinți Părintele nostru Grigorie, Episcopul Neocezareei, făcătorul de minuni
(17 noiembrie)
Sfîntul Grigorie s-a născut în slăvita și marea cetate a Neocezareei din părinți necredincioși. Apoi, din copilărie rămînînd orfan, a fost dat la învățături elinești, unde, învățînd, a început să priceapă înțelepciunea cea desăvîrșită, care este cunoștința adevăratului Dumnezeu; căci din făpturi cunoștea pe Făcătorul și se sîrguia a-I bineplăcea Lui cu viață înțeleaptă.
Auzind învățătura Sfintei Evanghelii, îndată s-a făcut următor al ei. Apoi, luînd botezul, viețuia întru desăvîrșirea Evangheliei, adică întru curățenie și neagoniseală, lepădînd toate deșertăciunile lumești și părăsind plăcerile trupului, își păzea curățenia fecioriei sale cu mare înfrînare, căci pînă la fericitul său sfîrșit n-a cunoscut păcat trupesc. Astfel, s-a păzit pe sine de păcat și de necurăție pentru ca mai bine să placă lui Dumnezeu, Celui curat și fără de păcat, Care S-a născut din Preacurata Fecioară. Aceluia dăruindu-se din tinerețe, sporea cu ajutorul Lui din putere în putere și din bunătăți în bunătăți și umbla în calea vieții fără prihană.
De aceea era iubit de Dumnezeu și de oamenii buni, iar de cei răi era urît. Căci, fiind mulțime de tineri ca să învețe înțelepciunea filosofiei și a medicinei și învățînd el împreună cu aceia, fiind încă tînăr, au început să-l urască pentru viața lui plină de înțelepciune și fără prihană. Căci aceia, fiind robiți de neînfrînare și de patimi, trăiau în necurăție, intrînd prin casele de desfrînare, după cum era obiceiul tinerilor păgîni. Iar Sfîntul Grigorie, fiind tînăr creștin, se abătea de la orice cale necurată și ura fărădelegea. Precum este crinul în mijlocul spinilor, așa înflorea el cu curățenia în mijlocul celor necurați.
Fiind cunoscută multora viața sa cea curată și fără de prihană, mulți filosofi dintre cei mai renumiți și unii cetățeni îl cinsteau și-l lăudau mult. Iar cei de o vîrstă cu el, neputînd să privească spre un tînăr ca acesta, care întrecea cu înfrînarea și curățenia nu numai pe cei tineri, ci și pe cei bătrîni, s-au gîndit să-i aducă necinste în popor, cum că ar trăi în necurăție ca și alții, ca astfel să strice numele lui cel bun cu care era lăudat de toți. Deci au îndemnat asupra lui o desfrînată ca să grăiască fărădelege despre acest drept și să-i scoată nume rău tînărului cel nevinovat și curat cu inima.
Odată, pe cînd era sfîntul într-un loc cu niște filosofi vestiți și cu dascălii cei mai de frunte vorbind împreună, s-a apropiat de dînsul desfrînata, îndemnată de cei de o vîrstă cu el, cerînd fără rușine plata pentru păcatul trupesc ce zicea că l-ar fi săvîrșit cu dînsa. Auzind aceasta, toți se mirau, iar unii dintr-înșii s-au tulburat, crezînd că este lucru adevărat. Alții însă n-au crezut cuvintele aceleia, știind pe Grigorie că este curat și înțelept și o alungau pe acea desfrînată fără de rușine. Ea însă, strigînd cu glas mare, supăra pe sfîntul să-i dea plată pentru desfrînare. Sfîntul Grigorie s-a rușinat, auzind niște cuvinte ca acelea fără de rușine și neadevărate de la acea femeie cunoscută ca desfrînată de o mulțime de oameni cinstiți, ba chiar ca o fecioară curată se rumenea la față.
Sfîntul, fiind fără de răutate și blînd, nu i-a zis nimic aspru, nici n-a arătat vreun fel de mînie, nici nu se îndrepta și nici nu punea înainte martori ai nevinovăției sale. Apoi cu blîndețe a zis către un prieten al său: "Dă-i degrabă prețul pe care îl cere ca să se ducă de la noi și să nu ne supere mai mult". Iar prietenul lui îndată i-a dat cît a cerut, răscumpărînd pe Grigorie de nevinovata rușine.
Însă Dumnezeu, Care este în cer martor credincios a descoperit acea nedreptate, trimițînd un duh necurat asupra acelei desfrînate fără de rușine și mincinoasă. Astfel, cînd a luat în mîinile sale plata cea nedreaptă, îndată a primit pedeapsă cumplită, căci a năvălit divolul asupra ei și a început s-o chinuie înaintea tuturor. Apoi acea necurată femeie a căzut la pămînt și striga cu glas înfricoșat și tremura cu tot trupul, scrîșnind din dinți și tăvălindu-se, încît cei ce erau acolo de față s-au umplut de mare frică, văzînd grabnica și cumplita izbîndă pentru nevinovatul tînăr. Deci, n-a încetat diavolul a o chinui, pînă cînd Sfîntul Grigorie n-a făcut rugăciune cu sîrguință către Dumnezeu pentru dînsa și a gonit pe diavoli. Așa a fost începutul sfințeniei și minunilor lui, încă din tinerețe, lucru de care se minunau cei bătrîni.
Deci, avea el acolo un prieten care se numea Fermian și era de neam din Capadocia, bine priceput și cu obiceiuri bune. Aceluia i-a descoperit Sfîntul Grigorie gîndul inimii sale, cum că voiește să lase toate și să slujească lui Dumnezeu. Deci l-a aflat și pe Fermian avînd același gînd și pe aceeași cale voind a călători împreună cu dînsul. Sfătuindu-se împreună, au lăsat amîndoi filosofia cea din afară și, ieșind din școlile elinești, s-au dus să învețe înțelepciunea creștinească și tainele dumnezeieștii Scripturi. În acea vreme Origen, care pînă atunci nu căzuse în eres, era dascăl preaslăvit între creștini. Deci, mergînd Sfîntul Grigorie către Origen împreună cu prietenul său Fermian, s-au pus pe învățătură și au petrecut la dînsul vreme îndelungată. Apoi s-a întors în patria sa, Neocezareea.
Cetățenii Neocezareei și toți cunoscuții, văzînd înțelepciunea lui cea mare, voiau să-l aibă între dînșii ca pe un cetățean cinstit și îndreptător al cetății. El însă, fugind de mîndria și de slava lumească cea deșartă și de cursele vrăjmașului cele cu multe împletituri ce sînt în lume, a ieșit din cetate și din patria sa și s-a sălășluit în pustie, viețuind cu înfrînare. Iar nevoințele și ostenelile lui, numai singur Dumnezeu le știe, Cel ce a zidit inimile noastre și înțelege toate lucrurile.
Petrecînd Sfîntul Grigorie în pustie și îndeletnicindu-se în gîndiri către Dumnezeu, fericitul Fedim, episcopul cetății Amasiei din Capadocia, aflînd despre dînsul, voia să-l scoată din pustie spre ajutorul Bisericii lui Hristos și să-l pună arhiereu și învățător, pentru că mai înainte vedea în dînsul darul lui Dumnezeu cum că are să fie mare stîlp al Bisericii și întăritor al credinței.
Avînd Sfîntul Grigorie darul mai înainte vederii și cunoscînd că episcopul vrea să-l ia din pustie spre slujba Bisericii, se ascundea dinaintea lui, judecîndu-se a fi nevrednic de o asemenea treaptă și umbla din loc în loc prin pustie ca să nu-l poată afla. Dar fericitul Fedim îl căuta cu sîrguință și cu rugăciuni îl chema din pustie la dînsul. Însă, neputînd despărți de pustie pe iubitorul de pustie și a-l aduce în cetatea Amasiei pentru hirotonie, a făcut un lucru străin și neobișnuit. Fiind îndemnat de Duhul lui Dumnezeu și aprins cu rîvnă pentru Sfînta Biserică, n-a ținut seama că Grigorie nu a venit acolo la dînsul și că nu puțină depărtare este între dînșii, fiindcă de la cetatea Amasiei pînă la pustia aceea unde viețuia Sfîntul Grigorie era cale de trei zile.
Episcopul Fedim, neținînd seama de depărtarea aceea dintre dînșii, a sfințit pe Grigorie episcop al Bisericii Neocezareei, deși nu venise el acolo de față. Căci, căutînd către Dumnezeu, a zis: "Tu, Cela ce toate le știi, Dumnezeule, și toate le poți, caută în ceasul acesta spre mine și spre Grigorie, și săvîrșește cu darul Tău, hirotonisirea lui". Astfel l-a hirotonit pe fericitul, nefiind de față. Despre aceasta mărturisește Sfîntul Grigorie de Nisa, care a scris viața acestui sfînt, fapt ce se întărește și în canonul din Minei, în pesna a cincea, adeverind astfel: "Stătătorul înaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins de rîvnă, te-a uns pe tine, părinte, nefiind tu de față, bizuindu-se pe buna ta credință și pe viața ta cea curată, grăitorule de Dumnezeu, Grigorie". În acest chip minunat, fericitul Fedim a săvîrșit hirotonia lui Grigorie; deci și nevenind el, s-a supus a primi cîrma Bisericii. Căci cum putea a se împotrivi voii dumnezeiești? Însă mai întîi a făcut rugăciune, cerînd de sus ajutor pentru un lucru dumnezeiesc ca acesta.
În acea vreme începea eresul lui Pavel de Samosata, pentru care Sfîntul Grigorie, fiind întru nepricepere, se ruga cu sîrguință lui Dumnezeu și Maicii Sale, ca să-i arate credința cea adevărată. Într-o noapte, rugîndu-se mai cu sîrguință, i s-a arătat Preacurata Fecioară Maria, strălucind ca soarele, împreună cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era îmbrăcat în veșminte arhierești. Arătînd Preacurata Fecioară cu mîna spre Sfîntul Grigorie, a poruncit Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, să-l învețe taina Sfintei Treimi și cum se cade a crede drept. Deci, în puțină vreme, Sfîntul Grigorie a fost învățat, din porunca Maicii Domnului, de către Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu mari taine dumnezeiești și a pătruns adîncul înțelepciunii.
Acestea erau cuvintele descoperirii grăite de Sfîntul Ioan: "Unul este Dumnezeu, Părintele Cuvîntului Celui viu, al învățăturii celei ipostatice, al puterii și al tainei celei veșnice, născătorul desăvîrșit al Celui desăvîrșit, Tatăl Fiului, Cel Unul născut. Unul Domnul, Unul dintru Unul, Dumnezeu din Dumnezeu, asemănarea și chipul Dumnezeirii; Cuvîntul lucrător, înțelepciunea care ține alcătuirea celor ce sînt și puterea cea făcătoare a toată făptura; Fiul Cel adevărat al Părintelui Celui adevărat, Fiul Cel nevăzut al Părintelui Celui nevăzut, Cel desăvîrșit al Celui desăvîrșit; Cel fără de moarte și veșnic al Celui veșnic.
Unul Duhul Sfînt, Care are ființă de la Tatăl și prin Fiul este arătat oamenilor; chipul cel desăvîrșit, viața, pricina celor ce viețuiesc, izvor sfînt, sfințenia care dă sfințenie, întru care se descoperă Dumnezeu Tatăl, Care este mai presus de toate, și Dumnezeu Fiul prin Care sînt toate. Treimea cea desăvîrșită, Care cu slava, cu veșnicia și cu împărăția nu se desparte, nici se depărtează; căci nici nu este ceva zidit sau făcut în Sfînta Treime, nici adaos, adică să fie ceva ce n-ar fi fost mai întîi și după aceea să fi venit. Nici Fiul n-a fost cîndva să nu fi fost întru Tatăl, nici Duhul întru Fiul, că neprefăcută și neschimbată este Treimea, totdeauna aceeași".
Aceste cuvinte care au fost grăite de Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, după vedenia aceea, le-a scris Sfîntul Grigorie cu mîna sa și a fost păstrată acea scrisoare multă vreme, pînă la stăpînirea agarenilor, adică a turcilor, în Biserica Neocezareei. Apoi sculîndu-se, s-a dus la Neocezareea. Atunci toată cetatea aceea era întru întunericul închinării la idoli, fiind acolo mulțime de idoli și de capiști idolești. Acolo se aduceau mulțime de jertfe idolilor, încît tot văzduhul era plin de mirosuri ce ieșeau din dobitoacele înjunghiate și arse ca jertfă; numai cîteva suflete de creștini erau în cetatea aceea, ce avea atîta mulțime de popor.
Sfîntul Grigorie, mergînd la Neocezareea, în cale a avut prilej să dea de o capiște idolească. Era atunci seară și căzuse o ploaie mare, de aceea sfîntul a fost nevoit să intre în acea capiște idolească, împreună cu călătorii și a rămas într-însa. Acolo erau mulți idoli în care viețuiau draci și se arătau aievea slujitorilor lor și vorbeau cu ei. Deci, înnoptînd Sfîntul Grigorie acolo, își săvîrșea obișnuitele sale rugăciuni de miezul nopții și de dimineață, însemnînd cu semnul Crucii văzduhul spurcat de jetfele idolești. Iar dracii, înfricoșîndu-se de semnul Sfintei Cruci și de rugăciunile Sfîntului Grigorie, au lăsat capiștea și au fugit.
Făcîndu-se ziuă, Sfîntul Grigorie și-a urmat calea sa, care îi era înainte, împreună cu ceilalți călători, iar popa cel idolesc a intrat în capiște, după obiceiul său, vrînd să aducă jertfă idolilor, însă n-a găsit pe draci căci fugiseră de acolo. Dar, deși aducea jertfă dracilor, nu i se arătau, precum se obișnuise mai înainte, încît slujitorul nu pricepea pentru care pricină au fugit zeii săi din capiște. El i-a rugat mult să se întoarcă iarăși la locul lor. Dar ei de departe strigau, zicînd: "Nu putem să intrăm acolo, unde a fost străinul acela care mergea din pustie la Neocezareea". Auzind acestea slujitorul, a alergat către Sfîntul Grigorie și, ajungîndu-l, l-a oprit, strigînd la el cu mînie, de ce a îndrăznit să intre în capiștea zeilor lor, fiind creștin, căci pentru această pricină zeii au urît locul acela. Apoi slujitorul s-a dus de acolo, îngrozind pe Sfîntul cu judecată împărătească, vrînd ca îndată să-l ducă cu sila către chinuitor.
Sfîntul Grigorie, potolind mînia lui cu cuvinte blînde și înțelepte, a zis mai pe urmă: "Astfel este Dumnezeul meu, că și dracilor poruncește, și mie mi-a dat putere asupra lor, încît și ei mă ascultă". Iar slujitorul, auzind acestea, și-a potolit mînia, și a rugat pe Sfîntul să poruncească zeilor să se întoarcă iar la locurile lor. Iar Sfîntul, luînd o bucățică de hîrtie din cărticica sa, a scris pe dînsa aceste cuvinte: "Eu, Grigorie, îți poruncesc, satano, intră!" Și a dat hîrtiuța aceea slujitorului, poruncindu-i să o pună pe altarul necuraților zei. Apoi îndată s-au întors dracii în capiște, vorbind cu el ca și mai înainte.
Slujitorul s-a înspăimîntat, minunîndu-se de o putere dumnezeiască ca aceea care era în Sfîntul Grigorie, căci poruncește dracilor cu cuvîntul și-l ascultă pe el. Apoi iarăși a alergat după dînsul și, ajungîndu-l, fiindcă încă nu ajunsese în cetate, l-a întrebat de unde are o putere ca aceea, încît și zeii lor păgînești se tem de dînsul și-i ascultă porunca lui. Iar Sfîntul Grigorie, văzînd inima slujitorului lesne de înduplecat către sfînta credință, a început a-i spune despre Unul adevăratul Dumnezeu, Care pe toate le-a zidit cu cuvîntul. Și astfel îi spunea taina sfintei credințe ortodoxe.
Pe cînd vorbeau ei, mergînd pe cale, popa idolesc a rugat pe Sfîntul Grigorie să facă vreo minune spre arătarea mai cu dinadinsul a credinței sale. Atunci s-a întîmplat că era acolo o piatră mare, ca un munte, pe care nici un fel de putere omenească nu putea să o miște din loc. Acelei pietre i-a poruncit Sfîntul Grigorie, cu numele lui Hristos, să se miște din locul său. Atunci piatra singură de sine mergea în alt loc, unde voia popa, încît l-a cuprins frica de acea minune preaslăvită și a mărturisit că Unul este Adevăratul și Atotputernicul Dumnezeu, Cel propovăduit de Sfîntul Grigorie și nu este altul afară de El. Acel fapt s-a vestit pretutindeni, încît în Neocezareea a știut tot poporul despre minunile Sfîntului Grigorie și despre stăpînirea lui peste draci. Și s-a înștiințat toată cetatea de venirea lui, mulțime de popor ieșindu-i întru întîmpinare, vrînd a-l vedea. Căci auziseră despre dînsul că a mutat în alt loc numai cu cuvîntul acea piatră mare și că poruncește zeilor și-l ascultă pe dînsul.
Sfîntul Grigorie, intrînd în cetate, a aflat numai șaptesprezece suflete de credincioși, iar ceilalți oameni se închinau idolilor celor fără suflet și slăveau pe diavoli. Deci se ruga lui Dumnezeu în ascunsul inimii sale să caute spre zidirea Sa și să lumineze atîta mulțime de popor care rătăcește și să-l întoarcă pe calea mîntuirii. El a fost primit în casa unui bărbat cinstit, fiind cel mai de frunte din cetate, cu numele de Musonie; și petrecea acolo, învățînd pe oameni cunoștința adevăratului Dumnezeu, în care sporea cu ajutorul Lui, încît nu trecea nici o zi fără cîștigarea sufletelor omenești. Căci se aduna și Sfîntul Grigorie în casa lui Musonie, cu mulțime de popor, cu femeile și cu copiii lor, ca să audă învățătura și să vadă vindecările și minunile ce se făceau de către dînsul, izgonind din oameni duhurile cele viclene. De aceea din zi în zi se adăuga și se înmulțea numărul credincioșilor. Apoi, în puțină vreme, a zidit o biserică preaminunată din averea oamenilor care au crezut în Domnul. Căci ei, tot ce aveau dădeau Sfîntului pentru zidirea bisericii și își deschideau vistieriile lor pentru împodobirea casei Domnului, pentru hrana săracilor și trebuința bolnavilor, oricît ar fi fost de trebuință.
Deci cuvîntul lui Dumnezeu sporea în Neocezareea și sfînta credință se înmulțea, iar închinarea idolilor dispărea și se pustiau capiștile lor cele urîte, idolii se zdrobeau, iar numele Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos era preamărit în Neocezareea, unde se săvîrșeau prin Sfîntul Grigorie, cu puterea lui Dumnezeu, minuni prea mari și înfricoșate.
Doi frați, după moartea tatălui lor, au rămas moștenitori ai unei mari avuții pe care au împărțit-o între dînșii. Apoi mai aveau și un iezer mare, pentru care se sfădeau căci fiecare dintre dînșii dorea să-l aibă singur întreg; deci și-au ales ca judecător pe făcătorul de minuni, Grigorie. Mergînd Sfîntul către dînșii la iezer, voia să facă pace între ei, dar n-a sporit nimic cu cuvintele pentru că amîndoi erau neînduplecați și nu voiau să se lase unul pe altul să aibă parte de iezer. După multă sfadă voiau să facă chiar război între dînșii, pentru că în amîndouă părțile era popor mult și de-abia a putut Sfîntul să-i potolească în acea zi să nu facă război.
Făcîndu-se seară s-au dus pe la casele lor, amînînd războiul pe a doua zi, iar Sfîntul a rămas singur lîngă iezer și, petrecînd toată noaptea în rugăciuni, a poruncit iezerului, în numele Domnului să se usuce de tot și să nu rămînă nici picătură de apă și nici tină într-însul, ci să fie pămînt bun de arat și de semănat. Deci s-a făcut așa, căci deodată nu se știe unde s-a ascuns apa și s-a făcut pămînt uscat.
A doua zi, venind frații la iezer cu mulțime de oameni înarmați ca să facă război, n-au aflat în locul unde era iezerul nici o picătură de apă și, ca și cum n-ar fi fost niciodată apă acolo, au aflat pămînt înverzit. Mirîndu-se de aceasta, frații s-au împăcat între dînșii, iar toți oamenii preamăreau pe Dumnezeu.
Astfel de judecată dreaptă a făcut făcătorul de minuni, căci acolo unde nu putea să fie pace între frați și era aproape a se face război, a uscat iezerul cu apă ca să nu se ia dragostea lor dintre frați.
În pămîntul acela este un rîu ce se numește Licos, care primăvara se umplea cu apă, încît ieșea din matca sa și, vărsîndu-se în satele, cîmpiile, grădinile și livezile care erau în apropiere, făcea mare pagubă semănăturilor și poporului. Auzind poporul care trăia pe marginea rîului aceluia, despre Sfîntul Grigorie al Neocezareei, făcătorul de minuni, cum că are stăpînire peste ape - căci aflaseră că a poruncit iezerului celui mare și s-a uscat -, s-au adunat toți de la mic la mare și, mergînd la Sfîntul, au căzut la picioarele sale, rugîndu-l să fie milostiv și să potolească pornirea rîului, care atunci, mai mult ca oricînd, vărsase și înecase multe sate. Iar Sfîntul a zis către dînșii: "Singur Dumnezeu a pus hotar apelor și nu pot să curgă altfel, decît numai așa precum le-a poruncit El". Iar ei supărau pe Sfîntul cu rugămintea. Deci Sfîntul, văzînd necazul lor, a mers împreună cu ei la rîul acela.
Venind la malurile care formau albia rîului cînd nu era revărsat, a înfipt acolo toiagul său, zicînd: "Hristos îți poruncește ție, rîule, ca să nu mai ieși din hotarele tale, nici să-ți mai verși apele mai departe, ci să curgi între aceste maluri cu rînduială". Apoi îndată toiagul cel înfipt a crescut stejar mare, iar apele s-au adunat cu rînduială în mijlocul malurilor. De atunci, niciodată nu s-a mai revărsat rîul acela ci, cînd se înmulțeau apele și se apropiau de stejar, îndată se întorceau înapoi și nu mai înecau holdele oamenilor.
Odată acest sfînt făcător de minuni a vrut să zidească o biserică la un loc frumos, aproape de un munte. Începînd el a pune temelia, locul era strîmt și nu putea să-l mai lărgească din cauza muntelui aceluia. Deci, Sfîntul a stat la rugăciune. Și, rugîndu-se din destul, a poruncit muntelui, în numele lui Iisus Hristos, să se miște și să se îndepărteze de la locul său, cît trebuia pentru lărgirea bisericii. Apoi îndată s-a cutremurat muntele și, mișcîndu-se, s-a depărtat făcînd destul loc pentru lărgimea temeliei bisericii. Astfel era credința acestui plăcut al lui Dumnezeu, încît muta și munții. Mulți dintre necredincioși, văzînd o astfel de minune, se întorceau către Domnul și se botezau de către Sfîntul; iar vestea despre dînsul străbătea pretutindeni pentru minunile cele mari pe care le făcea cu puterea lui Dumnezeu, de care era plin.
Oarecînd, fiind Sfîntul Grigorie în cetatea Comani pentru alegerea episcopului - cînd a fost ales un bărbat vrednic, adică Sfîntul Alexandru, care mai pe urmă s-a învrednicit cununii mucenicești -, întorcîndu-se el de acolo, oarecare din necredincioșii evrei au vrut să rîdă de Sfîntul, zicînd că nu are întru el Duhul lui Dumnezeu. Astfel, ei au pregătit un lucru întru acest chip: pe calea pe unde avea să meargă Sfîntul, au pus un evreu gol între dînșii, ca și cum ar fi fost mort, iar ei se prefăceau că s-ar tîngui pentru el. Cînd Sfîntul a trecut pe lîngă dînșii, au început să-l roage să arate milă spre acel mort și să-i acopere trupul. Iar el, dezbrăcînd haina sa cea de deasupra și, dînd-o lor, s-a dus. Ei, însă, au început a rîde și a batjocori pe Sfîntul, zicînd: "De-ar fi avut Duhul lui Dumnezeu întru el, ar fi cunoscut că nu zace un om mort, ci unul viu". Și au început a-l striga pe cel culcat ca să se scoale. Dar Dumnezeu a întors asupra lor o batjocoră ca aceea, căci într-adevăr a rămas mort tovarășul lor. Iar lor, părîndu-li-se că a adormit, îl loveau peste coaste ca să-l trezească, strigîndu-l cu mare glas, dar el nu le da nici un răspuns, căci adormise somnul cel veșnic. Deci, văzîndu-l mort, rîsul lor s-a schimbat într-o adevărată tînguire și și-au îngropat mortul lor.
Cînd s-a pornit prigoană asupra creștinilor, în vremea împărăției necredinciosului Dioclețian, a ieșit poruncă împărătească în toate locurile, ca toți creștinii să fie siliți către închinarea idolilor, iar cei ce nu se vor pleca poruncii împărătești, să fie chinuiți și omorîți. Atunci Sfîntul Grigorie a sfătuit turma sa să se ascundă, adică cei ce nu au putere și darul lui Dumnezeu pentru răbdarea chinurilor celor cumplite, ca nu cumva, dîndu-se cineva cu îndrăzneală chinuitorilor și văzînd muncile cele înfricoșate, îndată să se sperie și, neputînd răbda acele chinuri, să cadă din credința în Dumnezeu. "Căci mai bine este, zicea el, a se ascunde puțină vreme și a aștepta chemarea și ajutorul Domnului Dumnezeu către nevoința cea mucenicească, decît să lepede credința".
Sfătuind astfel pe cei credincioși, s-a sculat și, luînd pe unul din diaconii săi, s-a dus în pustie și s-a ascuns de păgîni. Venind prigonitorii împăratului în cetatea Neocezareei, îl căutau mai întîi pe Sfîntul Grigorie, spre chinuire, ca pe cel ce era în partea aceea capul tuturor creștinilor și păstor al oilor celor cuvîntătoare. Dar niște păgîni, înștiințîndu-se despre dînsul că s-a ascuns într-un munte, au spus ostașilor și i-au dus pe dînșii pînă la muntele acela. Atunci ei au alergat cu sîrguință la munte, ca niște cîini gata să vîneze și ca niște lupi care vor să răpească oile. Iar Sfîntul Grigorie, văzînd că se apropie ostașii și nu este cu putință a mai fugi și a se ascunde de dînșii, a ridicat mîinile la cer, încredințîndu-se acoperămîntului lui Dumnezeu. Asemenea a poruncit și diaconului său să facă. Și stăteau amîndoi cu mîinile întinse și se rugau, iar ostașii căutau pe Sfîntul cu sîrguință însă nu l-au aflat pentru că nu puteau să-l vadă, deși de multe ori au trecut pe lîngă dînsul. Apoi, căutîndu-l destul, s-au întors.
Pogorîndu-se din munte, ostașii au zis către cei ce-i aduseseră pe dînșii: "N-am aflat pe nimeni în muntele acesta, decît doi copaci stînd nu departe unul de altul". Iar unul dintre dînșii, înțelegînd minunea ce s-a făcut, i-a lăsat și a alergat el însuși la munte. Apoi, aflînd pe Sfîntul și pe diaconul stînd la rugăciune, a căzut la picioarele lui, dorind să se facă creștin, ceea ce a și dobîndit. Astfel s-a făcut din prigonitor, rob al lui Hristos și de atunci se ascundea împreună cu ceilalți creștini.
Odinioară, Sfîntul Grigorie, săvîrșindu-și obișnuitele sale rugăciuni către Dumnezeu, s-a tulburat foarte tare și a stat neclintit mult timp tăcînd, ca și cînd ar fi privit la o priveliște de umilință. După mai multă vreme s-a luminat la față și, umplîndu-se de bucurie, a început cu mare glas a mulțumi lui Dumnezeu și a cînta cu glas de prăznuire, zicînd: "Binecuvîntat este Domnul, Care nu ne-a dat spre vînarea dinților lor". Apoi l-a întrebat diaconul, zicînd: "Care este pricina schimbării tale, Părinte, că adineauri erai tulburat și acum te arăți vesel?" Iar Sfîntul i-a răspuns: "Am văzut, fiule, o vedenie minunată cu un copil mic, luptîndu-se cu diavolul cel mare și, biruindu-l pe diavol, l-a aruncat la pămînt".
Iar diaconul nu a înțeles cele grăite și iarăși a zis Sfîntul: "Un copil creștin cu numele Troadie a fost adus la judecată înaintea prigonitorului, și după multe și grele chinuri a fost omorît pentru Hristos, iar el acum merge la cer cu prăznuire. Deci eu mai întîi eram tulburat, căci mă temeam ca nu cumva să-l biruie chinurile și să se lepede de Hristos. Dar acum, văzîndu-l săvîrșindu-și nevoința muceniciei și mergînd către cer, mă bucur". Diaconul, auzind acestea, se mira cum vede Sfîntul cele ce se petrec departe, ca și cum ar fi aproape și slăvea pe Dumnezeu, Cel ce dă plăcuților Lui astfel de daruri.
Încetînd prigoana, Sfîntul s-a întors la scaunul său și, iarăși adunîndu-și turma sa, bine o păzea. Apoi a așezat să se prăznuiască pomenirea Sfinților Mucenici care au pătimit în vremea prigoanei ce a fost atunci, iar slava lui Hristos se întindea și închinarea la idoli se pierdea prin sîrguința Sfîntului Grigorie care n-a încetat ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos pînă la sfîrșitul vieții. Apoi, cu învățăturile sale și cu facerea de minuni, aducînd către Dumnezeu pe locuitorii Neocezareei, precum și toate hotarele cele dimprejurul ei, a curățit-o de jertfele idolești, sfințind-o cu jertfa cea fără de sînge.
Ajungînd la adînci bătrîneți s-a apropiat de fericitul sfîrșit și la sfîrșitul vieții a întrebat pe cei ce stăteau înaintea lui: "Cîți necredincioși se mai află încă în Neocezareea?" Și i-au răspuns că numai șaptesprezece se mai află, care se mai țin de închinarea la idoli, iar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfîntul a zis:
"Slavă lui Dumnezeu căci, atunci cînd am venit eu în Neocezareea la episcopie numai șaptesprezece creștini am aflat, toată cetatea fiind idolatră. Iar acum, mergînd către Dumnezeu, rămîn atîția necredincioși cîți credincioși s-au aflat întîi, căci acum toată cetatea este a lui Hristos".
Acestea zicînd, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Astfel a viețuit Sfîntul Grigorie făcătorul de minuni al Neocezareei, cu plăcere de Dumnezeu și bine s-a săvîrșit. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să dea Domnul, să dobîndim și noi sfîrșit bun. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
