Povestirea lui Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei, despre minunile Sfîntului și Marelui Mucenic Mina
(11 noiembrie)
După moartea păgînilor și urîtorilor de Dumnezeu împărați ai Romei, împărățind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, și credința în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutînd moaștele Sfîntului și slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică în numele lui. În aceeași vreme un negustor bine credincios din pămîntul Isauriei, venind în Alexandria după neguțătorie, a auzit de minunile și de tămăduirile cele multe ce se făceau în Biserica Sfîntului Mina și a zis întru sine: "Mă voi duce dar și eu și mă voi închina cinstitelor moaște ale Sfîntului Mucenic și voi duce un dar în biserica lui, ca Dumnezeu să-mi fie milostiv, prin rugăciunile răbdătorului Său de chinuri".
Deci, sculîndu-se, a plecat luînd cu sine o pungă plină cu galbeni. Și venind la un iezer format de revărsarea mării, a aflat o trecătoare și a venit la locul ce se zicea Locsonita. Acolo, ieșind la țărm, își căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Aflînd o casă, a zis gazdei: "Prietene, fie-ți milă și mă primește în casa ta, ca să rămîn aici, fiindcă a apus soarele și mă tem a merge singur pe cale și nici n-am tovarăș să călătorească cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intră, frate, și rămîi aici pînă ce se va face ziuă".
Deci, intrînd oaspetele în casă, s-a culcat și a adormit. Iar cel cu casa, văzînd la oaspete punga cu galbeni, a rîvnit spre dînsa și îndemnat fiind de diavolul, a gîndit să ucidă pe oaspetele său ca să ia aurul. El s-a sculat la miezul nopții și l-a sugrumat cu mîinile; apoi, tăindu-l bucăți, a pus acestea într-o coșniță pe care a ascuns-o în cămara sa cea mai ascunsă, căutînd după aceea un loc foarte retras unde să îngroape pe cel ucis.
Așa cugetînd acela, s-a arătat Mucenicul lui Hristos Mina, șezînd pe cal, venind ca un ostaș de la împăratul și, intrînd pe ușă în casa ucigașului, întrebă despre oaspetele cel ucis. Iar ucigașul a zis către dînsul: "Nu știu ce spui, stăpîne, n-a fost la mine nimeni". Iar sfîntul, pogorîndu-se de pe cal, a intrat în casa cea ascunsă, și aflînd coșnița a tras-o afară și a zis către ucigaș: "Ce este aceasta?" Iar el înfricoșîndu-se, s-a aruncat la picioarele sfîntului. Apoi sfîntul, alcătuind bucățile celui tăiat și rugîndu-se, a înviat pe cel mort. După aceea a zis către dînsul: "Dă slavă lui Dumnezeu!"
Iar el, sculîndu-se ca din somn și cunoscînd ce a pătimit de la cel cu casa, a preamărit pe Dumnezeu, mulțumind și închinîndu-se ostașului care se arătase. Apoi sfîntul, luînd aurul de la ucigaș, l-a dat omului celui înviat și a zis: "Mergi în calea ta cu pace!" După aceea, întorcîndu-se către ucigaș, l-a certat pe dînsul și l-a bătut, iar acela cerea iertare. Sfîntul dîndu-i iertare și rugîndu-se pentru dînsul, a încălecat pe cal și s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Era în Alexandria un om cu numele Eutropie. Acesta s-a făgăduit să dea Bisericii Sfîntului Mina un vas de argint. Deci, chemînd pe argintar, i-a poruncit să-i facă două vase; unul cu numele sfîntului și să scrie pe dînsul cuvintele: "Vasul Sfîntului Mare Mucenic Mina", iar pe celălalt numele lui și să scrie pe dînsul așa: "Vasul lui Eutropie, cetățeanul Alexandriei". Iar argintarul, cînd a săvîrșit amîndouă vasele, al Sfîntului Mina a ieșit mai frumos decît celălalt. Iar Eutropie, cînd era odată pe mare și se ospăta dintr-însele, văzînd vasul cel făcut pe numele Sfîntului Mina mai frumos decît cel făcut pe numele lui, nu voia să-l mai dea sfîntului, ci a poruncit slugii sale să pună într-însul bucate, iar pe cel cu numele său să-l trimită la Biserica Sfîntului Mina.
După ce s-a sfîrșit masa, a luat sluga vasul mucenicului și mergînd la marginea corăbiei a început a-l spăla în mare. Și spălîndu-l, a căzut asupra lui o spaimă, căci a văzut un om ieșind din mare, care răpind vasul din mîna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurînd de frică, s-a aruncat în mare după vas. Acestea văzînd stăpînul lui, s-a spăimîntat și plîngînd zicea: "Vai mie, ticălosul, pentru ce am oprit vasul sfîntului, căci am pierdut și pe rob și vasul. Dar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu Te mînia pînă în sfîrșit și fă milă cu sluga mea, că iată, dau făgăduință că dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt vas ca acela, pe care-l voi da plăcutului Tău, Sfîntul Mina, sau voi da prețul vasului pierdut la biserica sfîntului".
Apoi ajungînd corabia la țărm, a ieșit Eutropie la uscat și se uita pe marginea mării, voind să vadă trupul slugii aruncat de mare, ca să-l îngroape pe el. Și luînd aminte cu sîrguință, a văzut pe slugă cu vasul ieșind din mare și, înspăimîntîndu-se, a zis cu mare glas: "Slavă lui Dumnezeu. O, cu adevărat, mare este Sfîntul Mina!" Apoi au ieșit toți din corabie și văzînd pe slugă ținînd vasul, s-au mirat și slăveau pe Dumnezeu. După aceea l-au întrebat pe el cum a rămas viu în mare și cum a ieșit sănătos. Iar el le-a spus, zicînd: "Cînd m-am aruncat în mare, un bărbat slăvit împreună cu alți doi, m-au apucat și au călătorit pînă aici împreună cu mine, ieri și astăzi". Eutropie luînd pe slugă și vasul, s-a dus la biserica Sfîntului Mina și, închinîndu-se, a lăsat vasul cel făgăduit sfîntului și s-a dus, mulțumind lui Dumnezeu și preamărind pe plăcutul Său, pe Sfîntul Mina.
O femeie oarecare cu numele Sofia, din părțile Fecozaliei, mergea la Sfîntul Mina să se închine. Și a întîmpinat-o un ostaș, pe cînd mergea pe cale și poftind-o pe dînsa, voia să o silească la desfrînare. Iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor pe Sfîntul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci și pe siluitor l-a certat și pe femeie a păzit-o nevătămată. Pentru că ostașul acela legînd calul de piciorul său cel drept, voia să siluiască pe femeie.
Iar calul sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci și pe stăpînul nelegiuit l-a tîrît pînă la Biserica Sfîntului Mina, nechezînd și sforăind, încît a scos pe mulți ca să-l vadă, căci era praznic și se adunase mulțime de popor la biserică. Ostașul acela, văzînd adunare de bărbați, iar calul tot speriat și că nimeni nu poate să-l ajute, s-a temut ca să nu pătimească de la cal ceva mai rău; deci, fără de rușine și-a vădit fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Atunci îndată a stat calul și s-a făcut blînd, iar ostașul, intrînd în biserică, a căzut în genunchi, rugîndu-se și cerînd iertare pentru greșeala sa.
Un șchiop și o femeie mută ședeau lîngă biserica sfîntului, împreună cu alții mulți, pentru tămăduire. Iar la miezul nopții, cînd dormeau toți, sfîntul s-a arătat ologului și i-a zis: "Apropie-te încetișor de femeia cea mută și o atinge pe dînsa la picior". Iar șchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, oare desfrînat sînt eu, de-mi poruncești aceasta?" Iar sfîntul i-a zis și a doua oară și a treia oară: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Iar ologul s-a tîrît, după porunca sfîntului și a atins-o pe cea mută la picior; iar ea deșteptîndu-se, a început a striga, supărîndu-se asupra șchiopului, care temîndu-se de ea, s-a sculat și sărind, a fugit. Apoi au cunoscut amîndoi vindecarea lor, că și femeia cea mută a vorbit și omul cel olog a sărit ca cerbul; și au dat mulțumire lui Dumnezeu și Sfîntului Mucenic Mina.
Un evreu oarecare avea ca prieten un creștin. Deci, ducîndu-se evreul într-un loc departe, a dat prietenului său spre păstrare o lădiță cu o mie de galbeni. Apoi evreul zăbovind cîtăva vreme în acea latură, creștinul a gîndit în inima sa să nu-i mai dea înapoi galbenii cînd se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a și făcut. Venind evreul, a cerut de la creștin să-i dea galbenii ce i-a încredințat spre păstrare. Iar creștinul a tăgăduit, zicînd: "Nu știu ce vorbești, căci nu mi-ai dat nimic".
Evreul, auzind aceasta, s-a mîhnit și s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creștinului: "Frate, nimeni nu știe de aceasta, numai Unul Dumnezeu și dacă tăgăduiești aurul cel dat ție spre păstrare zicînd că nu l-ai primit, apoi spune cu jurămînt. Deci, să mergem la biserica Sfîntului Mina și acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădița cu o mie de galbeni".
Și au mers amîndoi împreună și creștinul s-a jurat înaintea lui Dumnezeu că n-a luat de la evreu aurul în păstrare. După sfîrșitul jurămîntului, au ieșit amîndoi din biserică și cînd au încălecat pe caii lor, a început calul creștinului a se speria încît nu mai era cu putință a-l ține; căci rupînd frîul, a fugit și a aruncat la pămînt pe stăpînul său. Căzînd creștinul de pe cal, i-a ieșit inelul din deget și o cheie din buzunar. Apoi, sculîndu-se, a prins calul și l-a îmblînzit și încălecînd, iarăși mergea împreună cu evreul.
Ajungînd la un loc, a zis creștinul către evreu: "Prietene, iată locul este frumos, să descălecăm de pe cal ca să mîncăm". Și descălecînd, au slobozit caii ca să pască, iar ei au început a se ospăta. După puțin, creștinul a văzut pe sluga sa că venise și stătea înaintea lui ținînd în mînă lădița evreului, iar în cealaltă, inelul căzut din degetul lui și cheia; și văzîndu-l, s-a spăimîntat. Apoi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostaș înfricoșat, călare, a venit la stăpîna mea și i-a dat cheia și cu inelul și a zis către dînsa: "Trimite în grabă lădița evreului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea ca să ți le aduc precum mi-a poruncit".
Evreul văzînd, s-a spăimîntat de această minune; apoi, bucurîndu-se, s-a întors cu creștinul la Sfîntul Mina, s-a închinat pînă la pămînt cerînd cu credință Botezul, pentru o minune ca aceasta pe care singur a văzut-o. Iar creștinul ruga pe sfîntul să-i dea iertare pentru că a defăimat legea lui Dumnezeu. Și amîndoi au primit ceea ce au cerut, adică unul Sfîntul Botez iar altul iertare. Și au mers fiecare întru ale sale, bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu și pe plăcutul Său, Sfîntul Mina.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
