Pomenirea Părintelui nostru Martin, Episcopul Galiei
(10 noiembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie

Acest minunat Părinte Martin, a vieţuit în vremea lui Graţian şi Valentinian, împăraţii Romei, în anii de la Hristos 381. Fiind foarte iscusit şi curajos în războaie, împăratul l-a trimis cu cincizeci de mii de ostaşi şi cu toată tabăra împotriva barbarilor, care atunci ridicaseră război împotriva romanilor. Ducîndu-se Martin cu oastea lui aproape de tabăra barbarilor şi văzînd mulţimea lor cea nenumărată, s-a temut foarte, atît el cît şi toată oastea lui, ca unii ce nu puteau să stea împotrivă la atîta mulţime de vrăjmaşi.

În vremea cînd Martin se afla în mare nedumerire şi întristare, neştiind ce să facă, s-a arătat înaintea lui un sărac, purtînd haine vechi şi rupte, care cerea milostenie. Voievodului, văzîndu-l tremurînd de frig şi flămînd, i s-a făcut milă de dînsul, căci era foarte milostiv. Şi luîndu-l în cortul său, a tăiat o parte din porfira sa, adică din îmbrăcămintea sa cea voievodală şi de mare preţ pe care o purta, şi l-a îmbrăcat cu dînsa. Apoi i-a dat pîine de-a mîncat şi vin de-a băut.

După ce s-a înnoptat, de multă grijă a căzut pe aşternut, fără să doarmă şi, tocmai tîrziu, adormind puţin a văzut în vedenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, în chipul săracului pe care l-a miluit ziua, îmbrăcat cu partea de haină pe care i-o dăduse, şi a zis către dînsul: "Martine, pentru care pricină eşti atît de mîhnit?" Şi el a răspuns: "Pentru că nu pot să stau împotrivă la atîta mulţime de vrăjmaşi şi nu ştiu ce voi face".

Atunci Domnul a zis către dînsul: "Îndrăzneşte şi nu te întrista nicidecum, nici să te înfricoşezi de vrăjmaşi, căci precum ieri M-ai văzut gol şi M-ai îmbrăcat şi, fiind flămînd, M-ai hrănit şi însetat fiind, M-ai adăpat, întru acest chip voi da şi Eu ţie răsplătire şi te voi păzi de vrăjmaşii tăi. Pentru că aceştia, cînd vor vedea faţa Mea, se vor înfricoşa foarte şi vor cădea înaintea ta, făcîndu-ţi multe făgăduinţe şi daruri, şi vor cere pace; şi aşa te vei întoarce la Roma cu mare slavă şi cinste. Pe lîngă acestea, îţi voi fi ajutător toată viaţa şi chiar după moarte te voi învrednici împărăţiei Mele". Acestea zicîndu-i Domnul, stratilatul (adică generalul) deşteptîn-du-se, s-a minunat de vedenia care a văzut-o şi a căpătat mare îndrăzneală.

Apoi dimineaţa, a poruncit să se înarmeze toţi ostaşii şi să iasă la război. Iar ostaşii, temîndu-se, au zis că nu sînt vrednici să facă război cu atîta mulţime de barbari.Dar voievodul mîniindu-se, a zis către dînşii: "Eu mă duc singur la război, iar voi rămîneţi, şi apoi veţi vedea de vă veţi putea izbăvi de vrăjmaşi fără povăţuirea şi ocîrmuirea voievodului". Atunci, căzînd toţi înaintea lui, l-au rugat să nu mai ţină mînie, fiind gata să-l urmeze, ori spre viaţă, ori spre moarte.

Deci, înarmîndu-se, au ieşit cu toţii la război, şi cum l-au văzut vrăjmaşii de departe, s-au temut foarte fiindcă vedeau împrejurul oştirii romanilor nişte uriaşi înfricoşaţi înarmaţi, şezînd în căruţe şi pe cai nenumăraţi. Acestea erau însă rînduielile Puterilor cereşti, pe care le-a trimis Dumnezeu Cel Preaînalt, ca să-i ajute lui Martin şi să-l păzească de vrăjmaşii lui, după cum i s-a făgăduit mai înainte.

Atunci ei îndată au trimis soli şi mijlocitori către voievod, rugîndu-l să facă pace. Dar el nu le primea nicidecum pacea, ci voia să ţină război. De care lucru înştiinţîndu-se barbarii, au trimis iarăşi la Martin alţi soli cu multe daruri, făgăduind să fie supuşii romanilor şi rugîndu-i să înceteze războiul. Astfel, supunînd pe barbari, s-a întors în Roma cu bucurie mare. Despre acestea înştiinţîndu-se împăraţii, au ieşit cu toţi sfetnicii spre întîmpinare, primindu-l ca pe un biruitor, cu mare slavă şi cinste.

Atunci fericitul Martin, povestind împăraţilor vedenia care a văzut-o şi toate cele întîmplate, a zis: "Un război înfricoşat ca acesta, nu l-am ţinut eu, ci Iisus Hristos, puterea cea nebiruită a creştinilor. Acela ne-a dat biruinţa aceasta. Pentru aceea, vă rog să-mi daţi voie să slujesc, cealaltă vreme a vieţii mele, lui Dumnezeu Care mi-a ajutat". Iar împăraţii, auzind aceasta, s-au întristat şi i-au zis: "Noi voim să fii cu noi şi să-ţi dăm şi mai mari vrednicii şi cinste, după cum se cade ţie pentru biruinţa care ai cîştigat-o". Dar binecuvîntatul Martin a zis: "Aceasta socotesc eu mai mare decît orice vrednicie sau cinste, ca să-mi daţi voie să mă liniştesc şi să îngrijesc de mîntuirea sufletului meu". Iar împăraţii minunîndu-se de scopul lui vrednic de laudă şi plăcut lui Dumnezeu, i-au dat voie să facă ceea ce doreşte, rugîndu-l să le fie apărător şi ajutător în vremea necazului.

Deci, pururea pomenitul Martin, împărţindu-şi averile la săraci şi lepădîndu-se de lume şi de cele din lume, s-a dus într-un loc liniştit şi s-a făcut monah, dîndu-se cu totul la cugetarea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi şi la nevoinţele pustniciei, făcîndu-se desăvîrşit în toate faptele bune. Iar după ce, în vreme de şapte ani, s-a nevoit bine întru nevoinţele cele duhovniceşti, Sfîntul Martin, după descoperirea lui Dumnezeu, s-a hirotonit episcop al Constantiei, o cetate a Galiei.

Deci, Sfîntul luînd asupră-şi această sarcină mare şi grea a episcopiei, s-a dedat la mai multe nevoinţe, păscînd ca un adevărat păstor oile lui Hristos cele cuvîntătoare, la păşunea poruncilor Lui cele mîntuitoare şi adăpîndu-le cu apa învăţăturii Sale celei dumnezeieşti, iar prin faptele sale cele îmbunătăţite, făcîndu-se pildă tuturor. Pentru aceea i s-a dat şi dar de la Dumnezeu ca să cunoască mai înainte cele viitoare, să învieze morţii, să izgonească diavolii şi să facă semne şi minuni vrednice de mirare, dintre care vom povesti puţine, spre încredinţarea celor multe.

Într-una din zile, Sfîntul mergînd pe drum, a întîmpinat un mort pe care îl duceau la groapă. Iar un om nedrept şi asupritor, nu-l lăsa să-l îngroape, zicînd că-i este dator cu trei sute de galbeni. Atunci Sfîntul a stat în loc şi a zis asupritorului: "Pentru ce nu laşi să îngroape mortul, pentru că, după cum aud, ţi-a dat banii ce-ţi era dator cu dobînda lor?" Iar acela a răspuns: "Nu mi-a dat nimic, că dacă mi-ar fi dat datoria sa, şi-ar fi luat zapisul". Dar femeia celui mort zicea cu lacrimi: "Minte, stăpîne sfinte, că şi-a luat banii cu dobînda lor, dar fiindcă a avut scopul să ne asuprească, n-a voit să ne dea zapisul, zicînd că s-a pierdut". Iar Sfîntul i-a zis: "Auzi că ţi-ai luat banii; lasă să îngroape mortul". Iar el spunea că nu i-a luat.

Atunci Sfîntul i-a zis: "Dacă va învia mortul şi va dovedi că ţi-ai luat banii, ce să pătimeşti?" Şi asupritorul, semeţindu-se, a zis: "Dacă va învia mortul, precum zici, să mor eu şi să trăiască el". Dar el a zis aceasta căci nu credea că va învia mortul. Atunci Sfîntul a zis către dînsul: "Nici mortul nu era de trebuinţă să învieze, nici tu să te pogori în iad, ticăloase. Dar de vreme ce tu singur din nenorocire ţi-ai ales moartea în locul vieţii şi nu laşi pe mort să-l îngroape, facă-se după cum ai voit".

Zicînd aceasta, s-a apropiat de mort şi a zis rugăciunea aceasta: "Doamne Dumnezeul nostru, martorul adevărului şi Mîntuitorul nedreptăţiţilor, învierea morţilor şi dascălul viilor, Care singur cunoşti adîncurile inimii şi faci vii pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, porunceşte, întru numele Tău cel Sfînt şi înfricoşat, să se scoale mortul acesta, spre dovedirea adevărului şi spre întoarcerea celor ce stau înainte, văzînd minunile Tale, să Te slăvească pe Tine, Unul, adevăratul Dumnezeul nostru în veci, amin".

După aceasta, apucînd de mîna dreaptă pe mort, o, minune, îndată a înviat mortul, şi şezînd pe pat, a văzut pe asupritorul său stînd în dreptul lui şi i-a zis: "Du-te om rău, în locul cel întunecos al muncii ce îţi este pregătit, căci pe mine care mă linişteam bine, m-ai supărat. Dar dreptul şi Sfîntul Martin, cu rugăciunea sa către Dumnezeu, m-a luat de acolo, spre a te mustra pe tine pentru banii care ţi i-am dat şi tu n-ai voit să-mi dai zapisul, aşteptînd moartea mea. Cu toate acestea, drept este Dumnezeu care răsplăteşte fiecăruia după faptele lui, şi degrabă face izbîndă celor nedreptăţiţi".

Acestea zicînd, s-a sculat din pat şi, apropiindu-se către Sfîntul, şi-a plecat capul pînă la pămînt şi s-a închinat lui. Atunci, asupritorul îndată căzînd jos, a murit. Iar femeia lui a strigat: "O, vai mie, de această înfricoşată schimbare a morţilor! Sfinte al lui Dumnezeu, dă-mi pe bărbatul meu, căci dau şi zapisul şi cele trei sute de galbeni cu dobînda lor şi multe altele". Iar Sfîntul i-a zis: "În zadar strigi, o, femeie, căci Domnul Care a înviat pe acesta a poruncit aceluia să moară, după cum însuşi a voit". Atunci cei care stăteau înainte, văzînd asemenea minuni, au slăvit pe Dumnezeu.

Altădată, iarăşi, trecînd Sfîntul printr-un oraş, a aflat într-un loc pe un tînăr spînzurat şi a zis celor de faţă: "Acest lucru rău s-a făcut din ispita diavolului". Şi stînd cu faţa către răsărit, a făcut rugăciune către Dumnezeu multă vreme. Apoi a zis: "Duhule necurat şi viclean, care ai îndemnat pe tînărul acesta să se spînzure, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, arată-te înaintea tuturor, ca să te vedem".

Şi îndată dracul s-a arătat ca un copil de arap, ţinînd în mîna lui o funie; iar ochii lui erau ca focul, buzele negre, dinţii albi, mîinile lungi, picioarele întoarse şi limba ieşită afară din gură, ca a unui cîine turbat. Şi i-a zis Sfîntul: "Duhule necurat şi viclean, care este îndeletnicirea ta?" Acela a răspuns: "Lucrarea mea este să îndemn pe oameni să se spînzure, căci la această treabă m-a rînduit mai marele meu satana".

Sfîntul i-a zis: "Pentru care pricină ai îndemnat pe tînărul acesta să se spînzure?" Atunci dracul a început a prihăni pe cel spînzurat, zicînd: "Omul acesta era mai înainte slujitor la idoli şi mai pe urmă s-a făcut creştin, însă nu petrecea după poruncile creştineşti pe care le-a primit de la învăţătorii creştinătăţii; ci făcea voile sale cele rele şi nu se gîndea nicidecum la munca cea veşnică ci s-a dat cu totul la răutate, spurcîndu-şi grumazul sub jugul păcatului şi rănindu-se de la cap pînă la picioare, a pierdut nădejdea mîntuirii sale. Pentru aceea am aflat bun prilej şi l-am îndemnat să se spînzure, ca să-l am pe dînsul împreună cu mine în muncă, căci aceasta este nevoinţa mea cea mare".

Iar Sfîntul a zis către drac: "Vicleanule şi ucigaşule, tu eşti şi viclean şi pîrîtor; tu ai îndemnat pe acesta să se dea întunericului şi pierzării şi l-ai aşezat într-o ticăloasă stare; iar acum îl pîrăşti că el s-a făcut pricinuitor ca să se spînzure, şi nu tu. Pentru aceasta îţi porunceşte Iisus Hristos, prin mine smeritul, să te duci să locuieşti la marginea pămîntului, pînă cînd va veni sfîrşitul lumii, şi atunci să te pogori împreună cu tovarăşii tăi în iad, care este gătit pentru voi". Şi îndată dracul s-a făcut nevăzut.

După acestea, Sfîntul s-a apropiat de cel mort şi a zis rugăciunea aceasta: "Doamne Dumnezeul meu, Care ai nemăsurată milostivire şi noian nepovestit de îndurare, nu trece cu vederea zidirea mîinilor Tale, ci ca un bun şi iubitor de oameni, caută din Sfînta Ta înălţime şi înviază pe mortul acesta ca să mărească Preasfîntul Tău nume, în vecii vecilor, amin".

Apoi, îndată a înviat mortul şi, căzînd la picioarele Sfîntului, a zis: "Mulţumesc sfinte al lui Dumnezeu, că nu m-ai lăsat pe mine ticălosul în înfricoşatul şi groaznicul foc al iadului, şi te rog să mă povăţuieşti, ca să dobîndesc mîntuirea mea". Atunci Sfîntul i-a zis: "Fiule, de vreme ce ai cercat în noaptea aceasta pedepsele muncii şi ai văzut chinul care îl pricinuiesc păcatele omului, pentru aceasta pocăieşte-te după vrednicie şi plînge-ţi păcatele. Leapădă-te de dînsele, urăşte-le şi hotărăşte-te de astăzi înainte să te îndepărtezi de ele". Dîndu-i canonul cel cuviincios şi povăţuindu-l mult cum să petreacă şi cum să facă lucrurile pocăinţei, l-a slobozit în pace.

Apoi Sfîntul Martin fiind rugat de locuitorii din altă cetate să meargă să-i înveţe cele pentru mîntuirea sufletului, a ieşit din eparhia sa şi s-a dus. Şi pe cale a aflat un alt om mort, pe care îl omorîse un balaur ce era încuibat în acel loc. Sfîntul văzînd pe mort a zis: "Acest rău l-a făcut vrăjmaşul nostru, diavolul". Dar de vreme ce Sfîntul în noaptea aceea a văzut în vedenie că un balaur înfricoşat s-a înălţat pînă la cer şi că, cu rugăciunea pe care a făcut-o el către Dumnezeu a căzut jos la pămînt, pentru aceasta a lăsat drumul şi s-a dus acolo unde era încuibat balaurul, care, cum a văzut pe Sfîntul, s-a înălţat în aer şi s-a făcut ca o boltă, deschizîndu-şi gura ca să-l înghită. Iar Sfîntul a suflat în faţa lui, şi, o minune, a căzut la pămînt şi a murit.

Atunci Sfîntul călcînd pe capul lui, a zis: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. După aceea s-a dus la cel mort şi, apucîndu-l de mînă, a zis: "Iisus Hristos Care a înviat din morţi şi înviază pe cei morţi, să te învieze pe tine!". Atunci îndată a înviat mortul şi căzînd la picioarele Sfîntului, i-a mulţumit şi l-a rugat să-l facă creştin, căci era închinător la idoli. Iar Sfîntul învăţîndu-l mult, l-a botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, apoi l-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi, învăţîndu-l toate tainele creştinătăţii, l-a slobozit cu pace.

După acestea, ducîndu-se în cetatea aceea la care a fost chemat, l-a întîmpinat în drum un biet sărac, care îi cerea milostenie. Făcîndu-i-se milă Sfîntului, a zis către diaconul său - care era rînduit să miluiască pe cei ce aveau lipsă -, ca să-i dea bani cîţi are. Iar diaconul i-a dat numai jumătate din cîţi avea, iar pe ceilalţi i-a oprit ca să-i dea altor săraci. În seara aceea a găzduit la o femeie slujitoare de idoli foarte bogată, care avea locuinţa lîngă drum. Ea, văzînd pe Sfîntul cu sinodia lui, l-a primit cu bucurie şi le-a pus masă îndestulătoare. Dar Sfîntul n-a mîncat nimic, ci se ruga pentru mîntuirea femeii.

La miezul nopţii, femeia s-a dus la Sfîntul, acolo unde se ruga el, şi, căzînd la picioarele lui, l-a rugat să o facă creştină. Căci zicea: "Am văzut în vedenia mea un judecător înfricoşat, şezînd pe un scaun preaînalt, şi o ceată de mulţi ostaşi stînd împrejurul lui, către care se aduceau mulţi osîndiţi legaţi; pe unii dintre dînşii a poruncit să-i arunce în foc, pe alţii să-i muncească cumplit, iar în mijlocul lor stăteam şi eu legată şi tremuram. Unul din ostaşii judecătorului, venind la mine m-a întrebat pentru care pricină sînt legată. Eu i-am răspuns: "Nu ştiu". "Dar ce-mi vei da mie, a zis acela, ca să te izbăvesc pe tine?".

Eu i-am răspuns: "Îţi voi da ţie toate averile mele". El mi-a zis: "Eu nu am trebuinţă de dînsele, ci numai să-mi dai făgăduinţă că te vei face creştină şi te voi izbăvi de legături şi de toate muncile ce ai să pătimeşti, de vei rămîne slujitoare de idoli. Eu i-am făgăduit că mă voi face creştină, numai să mă izbăvesc din mîinile acestui înfricoşat judecător. Acela mi-a zis iarăşi: "Fă jurămînt în numele lui Iisus Hristos". Eu i-am răspuns: "Pe Dumnezeul creştinilor, dacă mă vei izbăvi, mă voi face creştină!". Atunci acela mi-a dezlegat legăturile cu care eram legată şi mi-a dat drumul. Pentru aceea te rog pe tine, sfinte al lui Dumnezeu, să mă faci creştină şi să mă înveţi cele pentru mîntuirea mea, ca să nu cad în mîinile acelui înfricoşat Judecător, Care judecă cu dreptate şi nu caută la daruri, nici la faţa oamenilor.

Auzind Sfîntul acestea, s-a bucurat foarte mult şi catehizînd-o pe dînsa şi pe toţi oamenii casei sale, i-a botezat pe toţi în numele Sfintei Treimi. Apoi întărindu-i pe dînşii în frica lui Dumnezeu şi învăţîndu-i toate cîte erau de nevoie pentru mîntuirea lor, se pregătea să plece. Iar femeia i-a adus un vas de aur de patru litre şi patru sute de galbeni, rugîndu-l ca să-i primească. Sfîntul, ca să nu o mîhnească, i-a primit ca să-i dea la săraci şi rugîndu-se pentru dînsa, a plecat. Apoi a întrebat pe diaconul cîţi bani a dat acelui sărac, care a cerut milostenie.

Diaconul a răspuns: "Două sute de galbeni". "Şi cîţi aveai?" El a răspuns: "Patru sute". Atunci a zis Sfîntul: "Puţin credinciosule, pentru ce nu i-ai dat patru sute, după cum ţi-am spus eu. Tu ai dat două sute săracului şi ai luat de la femeie patru litre de aur şi patru sute de galbeni. Dacă i-ai fi dat acele patru sute, ai fi luat îndoit aur. Deci, iată că ai păgubit pe săraci de patru litre de aur şi patru sute de galbeni, ai păgubit şi pe femeie de plata cea împătrită pe care avea s-o ia de la Dumnezeu, te-ai păgubit şi pe tine de ascultare".

Cînd s-a apropiat de cetatea aceea la care se ducea, se auzeau cîntece, veselii şi jocuri. Sfîntul, stînd, a ascultat mult timp. Apoi, cu multă întristare sufletească suspinînd a zis către cei ce erau de faţă: "Vedeţi cum vrăjmaşul diavol se arată plăcut şi cum meşteşugeşte blestematul amăgirea, ca să piardă multe suflete? Vedeţi cum răpeşte mintea oamenilor de la pomenirea şi aducerea aminte de Dumnezeu, prin cîntece, veselii şi jocuri? Căci mulţi din oameni, lasă cîntările cele duhovniceşti şi se duc singuri, nechemaţi de nimeni, ca să audă cîntecele cele diavoleşti. Avînd psalmii lui David cei preafrumoşi, cuvintele proorocilor şi ale Apostolilor cele de Dumnezeu insuflate şi cîntările Bisericii noastre, lasă aceste ajutoare duhovniceşti şi aleargă la organe şi la cîntece lumeşti, ca să facă voia diavolului".

Zicînd acestea Sfîntul, a văzut o femeie împodobită cu multe podoabe şi împrăştiind mirosuri de aromate. Aceasta stătea în cale şi rîdea cu multă obrăznicie, iar prin semnele ce le făcea, chema pe oameni la păcat. Atunci Sfîntul, umplîndu-se cu totul de lacrimi, a zis către cei ce stăteau de faţă: "Dacă desfrînata aceasta se împodobeşte ca o mireasă spre a amăgi pe oameni ca să-i ducă la pierzare şi ca să facă plăcerea diavolului, cu cît mai vîrtos se cuvine nouă să ne împodobim sufletele noastre cu fapte bune şi să ne păzim neîntinaţi de orice păcat, ca să plăcem lui Iisus Hristos, Mirele nostru, şi aşa să ne învrednicim a ne duce în cămara Lui de nuntă cea nestricăcioasă şi să împărăţim cu Dînsul în veci.

Auzind femeia aceea aceste dumnezeieşti cuvinte, a venit la pocăinţă şi, alergînd, a căzut la picioarele Sfîntului. Apoi, plîngînd cu lacrimi fierbinţi, a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, să nu te întorci de la mine ticăloasa şi netrebnica şi să mă laşi în tina cea necurată a fărădelegilor mele; te rog pe tine eu, nevrednica de viaţă, de vreme ce sînt împovărată de o mulţime de păcate şi vinovată de munca cea veşnică şi de toate înfricoşatele pedepse ale iadului, fie-ţi milă de mine păcătoasa şi deznădăjduita şi mîntuieşte-mă!"

Sfîntul, auzind acestea, a plîns şi el şi toţi cîţi erau acolo de faţă. Apoi, ridicînd-o de la pămînt, a zis către dînsa: "Să ai nădejde, o, femeie, şi să nu te deznădăjduieşti; căci mila lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, este nemărginită, şi-L voi ruga fierbinte pentru mîntuirea ta. Dar şi tu să te pocăieşti din tot sufletul şi din inima ta, şi-ţi făgăduiesc că te va primi mult-înduratul Dumnezeu, ca pe fiul cel desfrînat şi ca pe păcătoasa din Evanghelie, şi-ţi va tămădui toate rănile sufletului tău, ca un vindecător al sufletelor şi al trupurilor noastre". Astfel, cu învăţătura dumnezeieştilor lui cuvinte, a adus-o întru atîta umilinţă şi pocăinţă desăvîrşită, încît, nu numai că s-a întors, dar a şi urît păcatele sale.

Deci, lepădîndu-se de lume şi mărturisind Sfîntului toate păcatele sale şi fiind povăţuită de dînsul, a împărţit săracilor averea, şi s-a închis într-o chilie mică, unde plîngea şi se tînguia pentru păcatele sale, zicînd acestea: "Cîte izvoare, cîte rîuri vor putea să-mi spele necurăţiile cele multe şi cîte lacrimi îmi trebuie a milostivi pe Dumnezeu, Dreptul Judecător, pentru atîtea şi atîtea fărădelegi pe care le-am săvîrşit?

Apoi, punîndu-şi cenuşă, şi îmbrăcîndu-se cu sac, ruga pe Dumnezeu cu lacrimi astfel: "Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine păcătoasa şi să nu mă pierzi după fărădelegile mele, Stăpîne, nici să mă duci în adîncul iadului, pentru păcatele mele. Ci, ca un Bun şi Iubitor de oameni, mîntuieşte-mă cu noianul milei Tale, că Tu eşti Cel ce ridici păcatele lumii".

Atîta pocăinţă a făcut fericita Zoe - căci acesta era numele ei -, încît nu a încetat nicidecum a se nevoi cu posturi, cu privegheri, cu plecări de genunchi, cu rugăciuni, cu plînsete necontenite, în timp de doisprezece ani întregi. Astfel, cu pilda faptei bune, ea a adus pe mulţi la pocăinţă. Pentru aceea şi Domnul Cel mult milostiv, primind curata şi adevărata ei pocăinţă, nu numai că i-a iertat păcatele, ci i-a dăruit şi dar de tămăduiri; căci prin rugăciunile ei a tămăduit pe mulţi bolnavi de felurite boli. Aşa petrecînd Sfînta Zoe, s-a odihnit în Domnul.

Tot timpul cît a petrecut Sfîntul Martin în acea cetate, n-a încetat a semăna totdeauna sămînţa dumnezeiescului cuvînt, mai ales în inimile cele înţelenite şi sălbăticite ale cetăţenilor. Ajutîndu-i dumnezeiescul dar, a făcut multe şi mari fapte. Pentru că pe cei sălbatici i-a domesticit, pe cei mînioşi i-a îmblînzit, pe cei neînduraţi şi nemilostivi i-a făcut înduraţi şi milostivi, pe cei beţivi şi desfrînaţi i-a înţelepţit, pe cei necucernici i-a făcut cucernici, pe cei neînvăţaţi întru cele dumnezeieşti i-a învăţat şi i-a făcut să alerge la sfintele slujbe. Astfel, în scurt timp, pe toţi păcătoşii i-a adus la pocăinţă şi la îndreptare. După aceea s-a întors în eparhia sa, bucurîndu-se şi binecuvîntînd pe Dumnezeu.

Într-una din zile, trecînd Sfîntul printr-o cetate, a văzut un sărac pe care îl schingiuiau datornicii pentru trei sute de galbeni cu care era dator şi nu avea să-i dea. Făcîndu-i-se milă Sfîntului de acesta, a rugat pe creditorii săi să se îndure şi să mai aştepte pe sărac că-şi va plăti toată datoria; iar ei nu voiau nicidecum. Pentru aceea, Sfîntul, înălţîndu-şi mîinile şi ochii săi la cer, a zis: "Doamne, Cela ce ai plouat din cer mană în pustie şi ai hrănit pe poporul Tău patruzeci de ani şi prin apostolul Tău Petru ai scos statirul (banul) din gura peştelui, trimite şi acum dintru înălţime datoria săracului, spre slava Preasfîntului Tău nume. Că Tu eşti Dumnezeu singur preaslăvit şi minunat în toată lumea şi Ţie se cuvine slava în veci. Amin".

Atunci, o, minune! Îndată s-a pogorît un porumbel şi a şezut pe umărul cel drept al Sfîntului şi, prinzîndu-l cu mîna, s-a prefăcut porumbelul tot în aur. Apoi, luîndu-l Sfîntul, l-a dus la un argintar şi i-a zis: "Primeşte porumbelul acesta ca amanet şi împrumută-mă cu trei sute de galbeni, iar mîine ţi-i voi da". Argintarul minunîndu-se de îndemînarea şi priceperea meşterului care l-a lucrat, i-a dat trei sute de galbeni cu bucurie, nădăjduind că-l va stăpîni de tot. Iar Sfîntul, luînd banii, i-a dat împrumutătorului aceluia şi a scăpat pe sărac de datorie.

A doua zi au venit la Sfîntul nişte creştini din locuri depărtate şi, folosindu-se de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus mulţi bani ca milostenie, pe care, primindu-i cu veselie, el i-a povăţuit precum se cădea, spre toate cele de trebuinţă pentru mîntuire. Apoi, rugîndu-se pentru dînşii, i-a slobozit în pace. Şi îndată, ducîndu-se la argintar, a zis: "Ia-ţi, fiule, cele trei sute de galbeni şi încă alţi treizeci, pentru facerea de bine care mi-ai făcut, şi dă-mi amanetul". Iar argintarul, mîhnindu-se, a luat banii şi i-a dat porumbelul cel de aur, pe care luîndu-l Sfîntul şi înălţîndu-şi ochii la cer, a zis: "Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai auzit rugăciunea mea!" După aceea a zis către porumbel: "Du-te şi tu, pasăre, în cuibul tău". Şi îndată a zburat porumbelul din mîinile lui. Argintarul, văzînd această preaslăvită minune, a căzut la picioarele Sfîntului şi a cerut să primească cele trei sute treizeci de galbeni ca să-i dea la săraci, zicînd: "Destul îmi este mie, sfinte al lui Dumnezeu, că m-am învrednicit a vedea această mare şi preaslăvită minune". Iar Sfîntul, primindu-i, s-a rugat pentru dînsul, zicînd: "Domnul să te miluiască pe tine, fiule, în ziua judecăţii!"

După acestea Sfîntul, ducîndu-se într-o cetate în care erau mulţi elini, ca să-i înveţe şi să-i aducă la cunoştinţa de Dumnezeu, a aflat în cale pe un elin care stătea lîngă asinul său ce murise. Iar acela cugeta în mintea sa că în deşert propovăduiesc creştinii cum că au să învieze morţii. Căci omul care moare şi i se strică trupul în pămînt, cum este cu putinţă să învieze?

Şi apropiindu-se Sfîntul de dînsul, a zis: "Pentru ce gîndeşti, prietene, că morţii nu vor învia?" Iar slujitorul de idoli i-a zis: "Cum este cu putinţă să învieze aceia care au murit şi au putrezit în mormînt şi s-au făcut ţărînă?" Sfîntul a zis: "La Dumnezeu toate sînt cu putinţă şi nici un lucru nu-I este Lui cu neputinţă!" Atunci slujitorul de idoli a zis: "Dacă îmi vei învia asinul acesta, voi crede şi eu că morţii vor învia. Pentru că Cel ce poate învia dobitocul acesta, poate să învieze şi morţii".

Sfîntul a zis către dînsul: "Dumnezeu nu are să învieze dobitoacele cele necuvîntătoare, căci acelea nu merg la judecată, şi deci, nu vor învia; ci pe oamenii cei cuvîntători îi va învia, căci are să-i judece şi să le ceară socoteală pentru lucrurile cele bune sau pentru cele rele ce au săvîrşit şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui". Iar elinul a zis: "Cine este Dumnezeul acela, Care, precum zici, va face acestea?" Sfîntul a zis: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pentru mîntuirea oamenilor".

Păgînul a zis: "De ce n-a răsplătit acelora care I-au făcut rău?" Iar Sfîntul a zis: "Nu le-a răsplătit îndată, căci a aşteptat pocăinţa lor, pentru bunătatea şi îndelunga Lui răbdare cea desăvîrşită. Însă are să le răsplătească în viitor". Atunci slujitorul de idoli a zis: "Nu este nevoie să vorbim aşa multe. Dacă vei învia asinul acesta, voi crede cele zise de tine". Sfîntul, înălţîndu-şi mîinile spre cer, a rostit rugăciunea aceasta: "Doamne Dumnezeul meu, Cela ce Te-ai făcut pricinuitorul mîntuirii tuturor oamenilor, înviază şi vita aceasta, spre întoarcerea şi cunoştinţa omului acestuia, că prin minunea aceasta va cunoaşte Atotputernicia Ta şi va crede întru Tine".

Cum a zis Sfîntul aceasta, a înviat asinul şi a început a umbla. Iar păgînul văzînd această preaslăvită minune, a căzut la picioarele Sfîntului şi a zis: "Acum am cunoscut că Acesta este Dumnezeu adevărat şi Atotputernic; deci, te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, să mi-L arăţi pe El, ca să-I aud glasul şi să cred întru Dînsul". Iar Sfîntul a zis către dînsul: "Cel ce ne ascultă pe noi, smeriţii Lui robi, pe Hristos Îl ascultă. Căci Dumnezeu nu se vede de nimeni cu ochi trupeşti, ci cu cei sufleteşti se pricepe, cu mintea şi cu înţelepciunea. Pentru aceea şi tu, fiule, dacă doreşti să-L vezi, crede în El, şi-L vei vedea cu ochii tăi cei înţelegători, şi vei trăi în veci". Atunci acela a zis: "Rogu-te pe tine, stăpîne sfinte, să mergi în cetatea noastră ca să ne povăţuieşti la calea adevărului".

Deci, avînd şi Sfîntul acelaşi scop, s-a dus în latura aceea, împreună cu dînsul şi cu asinul cel înviat. Pe acesta văzîndu-l slujitorii de idoli, şi înştiinţîndu-se că l-a înviat Sfîntul, în numele lui Iisus Hristos, pe lîngă acestea auzind şi cuvîntul lui Dumnezeu pe care îl propovăduia Sfîntul, au crezut în Hristos pînă la o mie de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Apoi, învăţîndu-i Sfîntul, i-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.

Petrecînd Sfîntul Martin acolo multe zile, îi învăţa în fiecare zi pînă cînd au crezut şi ceilalţi slujitori de idoli şi s-au botezat şi ei, împreună cu femeile şi cu copiii lor, în numele Sfintei Treimi. După acestea, Sfîntul, învăţîndu-i despre moarte, despre înviere şi judecata ce va să fie, despre muncă şi veşnicile bunătăţi ale împărăţiei cerurilor -, i-a întărit în credinţa lui Hristos, şi aşa s-a întors la episcopia sa, slăvind pe Dumnezeu.

În vremea morţii lui, Sfîntul Martin a făcut şi o altă minune, cu care a pricinuit mare bucurie şi mîngîiere eparhioţilor săi. Căci, fiind mare secetă în ţinutul lor, încît toţi erau în mare nedumerire şi mîhnire, chemîndu-i pe dînşii Sfîntul, după ce le-a poruncit multe şi i-a sfătuit precum se cădea, le-a zis: "Să nu vă mîhniţi fiii mei, căci dimineaţă va trimite vouă Domnul ploaie, după cum doriţi". După aceea, făcînd rugăciune către Dumnezeu şi încredinţîndu-i pe dînşii sub acoperămîntul Lui, a adormit întru Domnul, în a zecea zi a lunii noiembrie.

Atunci s-au adunat din eparhiile vecine toţi episcopii şi preoţii, împreună cu tot clerul şi creştinii, şi, făcînd priveghere toată noaptea, dimineaţa au ridicat sfintele moaşte, pe care, ducîndu-le cu lumînări, cu tămîieri şi cu cîntări de psalmi afară din cetate, departe de o milă, le-au îngropat într-o biserică mucenicească. Apoi, cînd s-au întors înapoi, s-a umplut cerul de nori, şi au început fulgere şi tunete şi a plouat mult în locul acela, precum le-a făgăduit Sfîntul. Iar de atunci pînă astăzi, se săvîrşesc la mormîntul lui multe tămăduiri, celor care vin la dînsul cu credinţă, întru slava lui Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin!

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.