Viaţa şi nevoinţele Cuvioasei Maicii noastre Matroana
(9 noiembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie

Sfînta Matroana s-a născut în Perga Pamfiliei din părinţi binecredincioşi. Cînd a ajuns în vîrstă, a fost însoţită cu un bărbat cinstit şi de bun neam, cu numele Dometian, şi nu după multă vreme s-a făcut mamă unei fiice pe care a numit-o Teodotia. După aceasta s-a dus cu bărbatul ei la Bizanţ, unde Matroana, mergînd în bisericile lui Dumnezeu şi cu osîrdie rugîndu-se, a făcut cunoştinţă cu o fecioară, anume Evghenia, care îşi păzea fecioria în post şi în osteneli, ziua şi noaptea îndeletnicindu-se cu rugăciuni.

Deci Matroana, rîvnind acelei vieţi, nu se depărta de la biserică, ci de dimineaţa pînă seara petrecea acolo în rugăciune, iar seara se întorcea acasă. Apoi, foarte de dimineaţă iarăşi mergînd în biserică la rugăciune, cu înfrînarea şi cu postul îşi chinuia trupul, care înflorea cu tinereţea vîrstei - căci avea atunci douăzeci şi cinci de ani -, şi ruga pe Dumnezeu cu osîrdie ca, prin judecăţile Lui, să o scape de jugul însoţirii, pentru ca să poată fără împiedicare a sluji lui Dumnezeu.

Dometian, bărbatul ei, văzînd pe soţia sa în toate zilele ieşind din casă de dimineaţă şi întorcîndu-se abia seara, a început a avea bănuială pentru dînsa, cugetînd cele rele şi crezînd că soţia lui nu merge la rugăciune ci în alt loc. Pentru aceea se mînia asupra ei şi cu dosădiri o ţinea în casă, nelăsînd-o să mai iasă undeva. Iar ea cu lacrimi îl ruga pe dînsul să n-o oprească a merge la biserică. Dar n-a dobîndit ceea ce cerea şi pentru aceea era în mare întristare, pentru că ea voia să fie mai vîrtos în casa Dumnezeului său, decît a locui în locaşurile păcătoşilor. Abia o dată a înduplecat pe bărbatul ei şi a lăsat-o să meargă la rugăciune.

Alergînd cu sîrguinţă la Biserica Sfinţilor Apostoli, şi-a deschis înaintea lui Dumnezeu inima sa, rugîndu-se cu umilinţă să o scape de greutatea acelui jug, care-i făcea mare împiedicare către gîndirea la Dumnezeu. Apoi, scoţînd-o pe dînsa din lumea aceasta deşartă şi mult tulburată şi s-o ducă în viaţa cea liniştită în care va putea fără împiedicare bine să placă Lui. Şi a petrecut în rugăciune cu sîrguinţă toată ziua. Dar fiind seara tîrziu, a poruncit portarul bisericii să iasă toţi ca să încuie uşile.

Deci a ieşit şi Matroana din biserică, însă nu a vrut să se întoarcă acasă, ci a intrat într-un pridvor ce era acolo şi a aflat în apropiere de biserică o fecioară cu numele Sosana care, din tinereţe încredinţîndu-se pe sine lui Hristos, îşi păzea fecioria sa petrecîndu-şi zilele în post şi în rugăciuni.

Lipindu-se de acea fecioară, a intrat în casa ei şi toată noaptea vorbind cu dînsa, i-a spus toată supărarea ei. Iar Sosana o mîngîia pe ea cu cuvinte folositoare şi-i zicea să aibă nădejde în Domnul, Care rînduieşte mîntuirea omului după voia Sa; căci zice: "De la Domnul se îndreptează paşii omului".

Matroana, din acea vorbire cu Sosana, s-a aprins cu mai mare dorinţă către Dumnezeu; apoi a gîndit să fugă de la bărbatul său şi s-a ascuns de dînsul ca să slujească lui Dumnezeu în taină. Deci, făcîndu-se ziuă, s-a dus la Evghenia cea pomenită mai sus şi i-a descoperit gîndul său. Iar Evghenia, i-a zis: "Mai întîi de toate, ţi se cade, soro, să rînduieşti cele de folos pentru fiica ta Teodotia, care este copilă mică, căci cum poate rămîne fără de mamă?" Iar Matroana i-a răspuns: "Pe fiica mea Teodotia, o încredinţez lui Dumnezeu şi maicii Sosana, iar eu mă voi duce în locuri pustii, în care Dumnezeu mă va povăţui".

Deci, luînd pe fiica sa în taină, i-a dat-o fericitei Sosana, rugînd-o s-o primească la dînsa ca pe o fiică a sa şi să o crească în frica Domnului. Iar Sosana, văzînd pe Matroana arzînd de focul dragostei dumnezeieşti şi avînd neschimbată dorinţă către viaţa cea liniştită, a primit la dînsa pe copilă ca pe o fiică a ei. Apoi Matroana ruga pe Dumnezeu să o povăţuiască spre calea cea dreaptă şi, ca psalmistul, zicea: Arată-mi, Doamne, calea în care voi merge. Şi adormind puţin de osteneală, a văzut o vedenie în acest chip. I se părea că fuge dinaintea unui bărbat care o izgonea şi cînd acesta o ajunse, ea a fugit între nişte călugări şi a fost ascunsă de dînşii.

Acea vedenie însemna că se cade ei a se îmbrăca în chip bărbătesc şi a merge într-o mînăstire de bărbaţi pînă la o vreme, căci numai aşa se va putea ascunde de bărbatul ei şi de toţi cunoscuţii, ceea ce a şi făcut. Căci Matroana şi-a tuns părul capului ei, s-a îmbrăcat în haine de bărbat şi a mers cu fericita Evghenia în biserica Sfinţilor Apostoli, unde rugîndu-se, a deschis Sfînta Evanghelie, vrînd să adeverească dacă binevoieşte Dumnezeu în hotărîrea ei şi a aflat cuvintele acestea: De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze.

Din aceste cuvinte, Matroana, primind bună nădejde, cum că Dumnezeu îi va fi ajutător, a sărutat pe Evghenia şi s-a depărtat de la dînsa; apoi s-a dus în mînăstirea Cuviosului Vasian, în care a fost primită ca un famen şi, fiind întrebată despre nume, ea a zis că o cheamă Vavila. Acolo trăind între fraţi, petrecea cu cinste viaţa călugărească în ascultare, slujind cu smerenie, iar cu postul şi cu privegherea îşi chinuia trupul său, aflîndu-se la rugăciuni totdeauna. Apoi se păzea cu dinadinsul să nu fie cunoscută că este femeie. Pentru aceea foarte mult păzea tăcerea şi de toţi se înstrăina, încît toţi fraţii se minunau de faptele cele bune ale ei, lăudîndu-i ostenelile şi o cinsteau ca pe un călugăr desăvîrşit.

Aşa vieţuind ea în mînăstire multă vreme şi în mijlocul călugărilor strălucind cu faptele cele bune, ca luna în mijlocul stelelor, s-a întîmplat odată cînd lucra cu alţi fraţi în grădină ca un frate nou începător, cu numele Varnava, lucrînd împreună cu dînsa pămîntul, acesta s-a uitat cu iscodire la faţa ei şi, văzîndu-i amîndouă urechile pătrunse, a întrebat-o: "Pentru ce pricină îţi sînt pătrunse urechile?" Iar fericita a zis către dînsul: "Se cade ţie, frate, a lucra pămîntul şi a nu căuta la feţe străine, că potrivnic lucru este acesta călugăriei. Dar pentru că ai văzut urechile mele pătrunse, apoi să ştii şi pricina; cînd eram copil mic, foarte mult mă iubea părintele meu şi mă înfrumuseţa cu podoabe de aur; pentru aceasta mi-a pătruns urechile şi mi-a pus cerceluşi de mare preţ".

Aşa a răspuns fericita Matroana lui Varnava, dar i s-a umplut inima de frică şi de felurite gînduri, temîndu-se să nu fie cunoscută şi vorbea întru sine către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, cu a Ta poruncă am venit în această petrecere călugărească. Tu m-ai chemat şi eu nu gîndesc să mă întorc şi să caut înapoi. Deci Tu, cu darul Tău, acoperă neputinţa mea şi du la bun sfîrşit viaţa pe care am primit-o, ca să nu fiu ruşinată eu, care nădăjduiesc spre Tine!"

Dar Dumnezeu, Care toate le rînduieşte spre folos, după judecăţile Sale cele negrăite şi necunoscute, a binevoit a o descoperi pe dînsa proiestoşilor că este femeie, pentru ca să fie arătată într-însa cea mai mare osîrdie către viaţa călugărească. Deci, dormind odată Cuviosul Vasian, i s-a arătat în vis un bărbat cinstit şi luminat, zicîndu-i de trei ori: "Vavila, famenul care petrece călugăreşte în mînăstirea ta, este femeie". Aceeaşi vedenie a văzut-o şi fericitul Acachie, egumenul mînăstirii lui Avramie.

Făcîndu-se ziuă, a chemat Vasian pe unul din călugări, cu numele Ioan, care era întîiul după dînsul şi i-a spus lui vedenia. Apoi, vorbind ei, a venit un trimis de la egumenul Acachie la Cuviosul Vasian, vestindu-i că în acea noapte i s-a descoperit lui în vedenie despre famenul Vavila, că este femeie. Minunîndu-se Cuviosul şi voind mai desăvîrşit a se adeveri de o taină ca aceea - că se temea să nu fie oarecare înşelăciune de la diavolul şi nu degrabă a crezut vedenia cea în vis -, pentru aceea a deschis Sfînta Evanghelie şi a nimerit la cuvintele acestea: Cui voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului, pe care luîndu-l femeia, l-a ascuns în trei măsuri de făină, pînă cînd s-a dospit toată.

Vasian crezînd vedenia, a chemat la sine pe fericita Matroana şi căutînd spre dînsa cu ochi mînioşi a zis către ea: "Care este pricina venirii tale la noi, o, femeie? Cum ai avut o îndrăzneală ca aceasta, a petrece în soborul monahilor atîta vreme? Ai voit a aduce mînăstirii noastre necinste, sau ai venit aici vrînd a ne ispiti pe noi?" Iar fericita Matroana, din pricina acestei descoperiri şi din căutătura cea cu mînie, precum şi din glasul cel aspru al egumenului temîndu-se foarte tare, a căzut la sfintele lui picioare, cerîndu-şi iertare şi cu smerenie a răspuns, zicînd: "Nu ispitind pe cineva, ci singură fugind de ispitele celui potrivnic şi de cursele celui viclean abătîndu-mă, am venit la turma ta, sfinte părinte".

Iarăşi a zis către dînsa egumenul: "Cum ai îndrăznit a te apropia de dumnezeieştile Taine cu capul descoperit şi a da sărutare fraţilor, fiind femeie?" Răspuns-a Matroana: "Apropiindu-mă de dumnezeieştile Taine, mă prefăceam bolnavă şi nu-mi descopeream cu totul capul, ci numai puţin. Iar cînd dădeam sărutare fraţilor, mi se părea că nu mă ating de gura oamenilor, ci de a îngerilor fără de patimi".

Cuviosul, mirîndu-se de un răspuns ca acesta, a întrebat-o: "Pentru ce nu ai mers într-o mînăstire femeiască, ci ai venit în aceasta bărbătească?" Iar fericita, lepădînd frica, a început a spune cu de-amănuntul toate cele pentru sine, zicînd: "Am fost însoţită cu bărbat şi mama unei fiice, dar îmi plăcea a merge totdeauna la biserica lui Dumnezeu şi a petrece într-însa ziua şi noaptea în rugăciune. Iar bărbatul mă oprea de la aceasta; apoi cu mustrări şi cu bătăi îmi oprea sîrguinţa cea către biserică şi rugăciune şi îmi făcea mare împiedicare către dragostea cea dumnezeiască.

Pentru aceea, gîndind să fug de la dînsul ca să pot mai bine a sluji lui Dumnezeu, am văzut în vis, că, fugind de un bărbat care mă izgonea, am fost ascunsă între oarecari călugări. Deci, înţelegînd vedenia şi cunoscînd că în alt fel nu voi putea să mă ascund de bărbatul meu, decît numai în chipul bărbaţilor care petrec viaţa monahicească, mi-am schimbat hainele femeieşti şi, luînd pe cele bărbăteşti, m-am numit Vavila şi, prefăcîndu-mă a fi famen, am venit în această mînăstire".

Cuviosul Vasian, ascultînd cu luare aminte cuvintele fericitei Matroana, se mira foarte mult de înţelepciunea şi de osîrdia ei către Dumnezeu. Şi a zis către dînsa: "Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te va mîntui". Şi mult învăţînd-o pe dînsa pentru folosul sufletului său, a trimis-o în taină la fericita Sosana, făgăduind că el va purta grijă de dînsa, numai ea să slujească necontenit lui Hristos.

În acea vreme a murit fiica ei Teodotia pe care o încredinţase Sosanei. Pentru că Bunul Dumnezeu, vrînd să izbăvească de necazuri pe roaba sa Matroana, scăpînd-o de purtarea de grijă pentru fiica sa, ca, mai cu osîrdie să-I slujească Lui, a luat pe fiica ei la Sine şi în curţile cereşti a sălăşluit-o. Iar Matroana, în loc de tristeţe, s-a umplut de bucurie, văzînd pe fiica sa, care încă nu cunoscuse înşelăciunea acestei lumi viclene, mutată către Domnul şi fără prihană dusă înaintea Lui. Iar ea singură stătea acum ascunsă la Sosana; dar mai ales Dumnezeu o ascundea pe dînsa, prin Sosana.

Iar Dometian, bărbatul Matroanei, căuta pe soţia sa pretutindeni, înconjurînd multe cetăţi, sate şi mînăstiri, căutînd şi întrebînd, dar nu o afla. Apoi a auzit că în mînăstirea Cuviosului Vasian a fost o femeie îmbrăcată în chip bărbătesc şi vieţuind ca un famen, căci străbătuse vestea despre aceasta, mai întîi între toţi părinţii şi mai apoi şi în poporul mirenesc.

Înţelegînd Dometian că aceea era femeia lui, a alergat la acea mînăstire şi, bătînd în poartă, striga cu mînie: "Strîmbătate mi-aţi făcut mie, o, călugărilor, mare strîmbătate, că mi-aţi înşelat femeia şi o ţineţi la voi! Oare aşa se cade călugărilor a face? Aşa vă scrie pravila voastră? Daţi-mi pe femeia mea! Pentru ce despărţiţi voi pe cei pe care Dumnezeu i-a împreunat? Daţi-mi soţia care este unită cu mine după lege şi care trebuie să fie tovarăşă a vieţii mele".

Acestea şi multe altele grăind Dometian, călugării au zis către dînsul: "Noi nu avem aici pe femeia ta, căci nu intră niciodată femei în mînăstirea noastră. Dar pe un famen cu numele Vavila îl ştim călugăr; acela a vieţuit la noi cîtăva vreme, apoi voind să cerceteze Sfintele Locuri de la Ierusalim, de mult s-a dus de la noi. Iar acum noi nu ştim unde se află, numai singur Văzătorul a toate ştie, căci înaintea Lui nimic nu este tăinuit".

Auzind acestea Dometian, mult s-a necăjit, iar din dragoste către soţia sa tulburîndu-se şi tînguindu-se, s-a dus mîhnit. Iar fericitul Vasian, gîndind în sine, zicea: "Dumnezeu a ales această femeie spre slujbă şi sub jugul Său cel bun a luat-o pe dînsa de la bărbatul cel îndărătnic şi răzvrătit şi a încredinţat-o nevredniciei mele, ca să mă îngrijesc pentru mîntuirea sufletului ei. Apoi eu înaintea multora am vădit-o şi am dat de ştire despre dînsa. Deci, de va afla bărbatul ei şi din cărarea faptelor bune o va întoarce pe dînsa şi o va păgubi de mîntuire, eu sînt pricinuitorul răzvrătirii ei".

De atunci a început Cuviosul a se mîhni şi, chemînd pe oarecare dintre bătrînii duhovnici, le-a zis: "Se cade nouă, fraţilor, a avea purtare de grijă pentru sora care a ieşit din mînăstirea noastră. Căci, deşi este deosebită de noi cu firea, dar în adunarea noastră este scrisă. Deci, ce să facem, ca viaţa ei începută cu atîta plăcere de Dumnezeu, să iasă cu sfîrşit bun? Ca nu cîndva vrăjmaşul, care caută totdeauna căderea noastră, să-i biruiască bărbăţia ei, să o abată de la nevoinţele călugăreşti şi să o întoarcă spre plăcerile lumii, avînd lesnicioasă unealtă spre aceasta pe bărbatul ei".

Astfel grăind Cuviosul Vasian către fraţi, unul dintre dînşii cu numele Marcel, cu treapta fiind diacon, a zis către Cuviosul: "În cetatea Emesiei, unde m-am născut eu, este o mînăstire de maici, în care şi sora mea s-a călugărit. Deci, dacă voieşti, părinte, trimite-o acolo şi aşa se va sfîrşi grija pentru dînsa". Acestea auzindu-le fericitul Vasian şi ceilalţi bătrîni s-au învoit cu sfatul lui Marcel şi au poruncit să caute o corabie care merge în partea aceea. Şi îndată, după rînduiala lui Dumnezeu, s-a găsit o corabie din Emesia care, făcînd neguţătorie în Bizanţ, se întorcea iarăşi întru ale sale. În acea corabie punînd pe fericita Matroana, a trimis-o la mînăstirea din Emesia, la fecioarele care petreceau viaţă monahicească şi de care a fost primită cu cinste.

Trăind ea acolo în fapte bune cu obişnuitele sale nevoinţe, covîrşea pe toate cu smerenia, cu tăcerea, cu postul, cu privegherea şi cu toate ostenelile călugăreşti, încît pe toate le făcea să se minuneze de viaţa sa, fiind pildă de asprimea căii ce duce în împărăţia lui Dumnezeu. După acestea, murind egumena mînăstirii, Sfînta Matroana a fost aleasă de toate, ca una ce era vrednică, în locul stareţei care murise. Şi fiind egumenă, lumina tuturor ca o făclie pusă în sfeşnic cu faptele cele bune, îngrijindu-se de mîntuirea surorilor încredinţate ei.

În acea vreme, un om arîndu-şi holda sa, a văzut un foc ieşind din pămînt; şi nu numai o dată a văzut aceasta ci de mai multe ori, că în multe zile se arăta văpaie de foc ieşind din pămînt. Deci a mers omul acela în cetate şi a vestit episcopului Emesiei. Iar episcopul, înţelegînd că este un lucru mare, a luat clericii săi şi s-a dus la locul acela. Făcînd rugăciune, a poruncit să sape pămîntul în locul acela.

Şi făcîndu-se aceasta, s-a găsit un vas, nu cu aur sau cu argint, ci cu cel mai scump decît toate comorile pămîntului, capul Sfîntului Ioan Înainte Mergătorul şi Botezătorul Domnului. Deci vestea a străbătut pretutindeni şi a alergat acolo multă lume, nu numai din cetatea Emesiei, ci şi de prin cetăţile şi satele din împrejurimi.

Atunci a mers şi Cuvioasa Matroana de la mînăstirea sa cu toate surorile, să se închine Capului celui aflat al Sfîntului Ioan. Acel cinstit cap, izvora mir cu bună mireasmă, iar preoţii ungeau cu acel mir poporul ce se adunase, făcîndu-le semnul Crucii pe fruntea lor. Din acel mir a luat şi Cuvioasa Matroana într-un văscior mic, voind să-l ducă în mînăstirea sa pentru binecuvîntare; dar mulţimea poporului îmbulzindu-se către acel sfînt mir, o strîmtora pe dînsa, încît nu era cu putinţă a trece. Iar alţii, simţind că este la dînsa Sfîntul Mir, o rugau ca să-i însemneze şi pe ei cu acel sfînt mir, căci nu pot să ajungă la preoţi pentru mulţimea poporului, lucru care îl făcea fiind silită.

S-a întîmplat acolo un orb, care de la naşterea sa nu văzuse lumina. Acela a rugat pe Matroana să-l însemneze şi pe dînsul cu Sfîntul Mir, iar ea a uns ochii lui şi îndată orbul a văzut lumina. Această minune se socotea a fi venită nu numai de la mirul cel tămăduitor al Sfîntului Ioan, ci şi de la Cuvioasa Matroana. Pentru că mulţi preoţi erau acolo care împărţeau poporului din acel sfînt mir, dar nu au putut deschide ochii celui orb. Deci era vestită în popor, viaţa cea plină de fapte bune a Cuvioasei Matroana.

După multă vreme a auzit despre dînsa bărbatul ei Dometian şi s-a dus cu sîrguinţă la cetatea Emesia. Dar înştiinţîndu-se că nu este cu putinţă a intra în mînăstirea fecioarelor şi a vedea pe soţia sa - căci în mînăstirea aceea era legămînt să nu intre parte bărbătească -, de aceea s-a gîndit ca, cu vicleşug să-şi dobîndească dorinţa sa.

Deci, a rugat pe nişte femei mirence ca, mergînd la Matroana, să-i spună că "un om, auzind de sfinţenia ta şi de viaţa ta cea desăvîrşită în fapte bune, a venit de departe să se închine ţie şi să se învrednicească de binecuvîntările şi de sfintele tale rugăciuni. Deci, fă dragoste pentru Dumnezeu şi nu trece cu vederea pe omul acesta care s-a ostenit pentru tine atîta cale, ci te arată lui şi-l mîngîie cu cuvinte folositoare şi cu binecuvîntare".

Mergînd femeile acelea la Matroana, i-au grăit ei precum au fost învăţate. Iar fericita Matroana, simţind vicleşugul, a întrebat pe femei: "Cum este la chip omul care v-a trimis la mine?" Iar ele i-au spus chipul lui şi sfînta îndată a cunoscut că este bărbatul ei şi a zis femeilor: "Spuneţi omului aceluia să aştepte şapte zile şi atunci mă voi arăta lui şi mă va vedea precum voieşte". Fericita Matroana, trimiţînd pe femei, a început a se ruga Domnului ca s-o acopere pe dînsa şi s-o facă nearătată bărbatului său. Venind noaptea, şi-a luat o haină de păr şi puţină pîine şi a ieşit din mînăstire, neştiind nimeni, şi s-a dus la Ierusalim.

Dometian aşteptă şapte zile, nădăjduind să vadă pe cea dorită şi să o ia cu sila, fiind însoţită cu el prin lege. După şapte zile iar a trimis pe femeile acelea la cuvioasa, poftind-o să se arate lui precum a făgăduit. Dar, ducîndu-se femeile în mînăstire, au aflat pe toate călugăriţele plîngînd după egumena lor, pentru că nu ştiau unde s-a dus. Întorcîndu-se femeile, au spus lui Dometian; iar el, cu multă dorinţă aprinzîndu-se, umbla pretutindeni căutînd-o. S-a dus şi la Ierusalim unde, şezînd la o gazdă, a întrebat pe femeile ce vieţuiau acolo dacă nu li s-a întîmplat să vadă cîndva o astfel de femeie, spunîndu-le şi chipul feţei. Iar ele i-au răspuns, zicînd: "Ne aducem aminte, cum că o călugăriţă cu un astfel de chip venea aici la biserică, dar acum nu ştim unde se află". El o căuta pe acolo cu sîrguinţă, umblînd pe drumuri şi întrebînd pe la gazde.

Odată, din întîmplare, s-au întîlnit amîndoi. Matroana a cunoscut pe bărbatul său, iar el n-a cunoscut-o pe dînsa. Căci, cînd era să treacă Dometian pe lîngă dînsa, ea şi-a acoperit faţa şi s-a plecat jos, ca şi cum ducea ceva. Şi aşa, cu meşteşug, s-a ferit de a o cunoaşte bărbatul. Mirîndu-se cuvioasa cu ce fel de sîrguinţă o caută bărbatul şi temîndu-se ca să n-o vadă undeva şi s-o cunoască, pentru aceea s-a dus la Muntele Sinai. Dar şi acolo a fost urmărită de bărbatul ei.

Apoi s-a dus la Virit (Beirut) şi aflînd o capişte idolească pustie, a intrat într-însa şi a vieţuit acolo. Iar dracii, nerăbdînd venirea ei acolo, în multe chipuri o înfricoşau pe dînsa, vrînd s-o izgonească de acolo. Pentru că uneori strigau asupra ei în chip nevăzut, iar alteori năvăleau chiar şi în chip văzut. Şi cînd Matroana cînta psalmi şi diavolii cîntau împotriva ei, batjocorind-o. Iar toate nălucirile şi arătările diavoleşti sfînta le izgonea cu semnul Crucii şi cu rugăciunea cea cu sîrguinţă către Dumnezeu.

Vieţuind Cuvioasa în acea capişte idolească, avea ca hrană verdeţurile care creşteau împrejur şi băutură, apă din izvorul care cu minune izvorîse pentru dînsa. Pentru că, odată însetînd, a căutat apă împrejur şi n-a aflat fiindcă pămîntul era uscat şi ars de fierbinţeala soarelui. Apoi, aflînd o piatră mică ascuţită, a săpat cu dînsa în pămînt o gropiţă mică şi lăsînd-o s-a dus la rugăciune. Iar a doua zi venind în locul acela, a aflat izvor de apă curgînd repede şi au crescut împrejurul izvorului verdeţuri dulci care slujeau ca hrană miresei lui Hristos, mai dulci decît toate bucatele împărăteşti. Deci mînca verdeţuri din acelea dulci şi bea apă şi mulţumea lui Dumnezeu Celui ce dă hrană la tot trupul şi Celui ce deschide mîna Sa şi umple de bunăvoinţă toată fiinţa.

Odată diavolul s-a închipuit într-o femeie frumoasă care a venit la Cuvioasa cu vicleşug, zicînd: "Pentru ce, doamna mea, ţi-ai ales această viaţă aspră şi singuratică în acest loc pustiu, neavînd cele de trebuinţă trupului? Şi, pe lîngă acestea, eşti încă tînără şi frumoasă şi mă tem ca nu cumva, aflîndu-te cineva, să se rănească de frumuseţea ta şi, făcîndu-ţi silă, atunci nu are cine să-ţi ajute şi să te scape din mîinile lui. Deci lasă, doamna mea, viaţa aceasta şi vino cu mine în cetate că poţi şi acolo vieţui liniştită. Iar eu îţi voi găsi casă pentru locuinţă, oricum îţi va plăcea; acolo vei avea toate cele de trebuinţă şi apoi nimeni nu va îndrăzni să-ţi facă vreo supărare, pentru că locuitorii dimprejur îţi vor ajuta şi te vei izbăvi".

Sfînta Matroana, auzind aceste cuvinte viclene, a cunoscut că acelea sînt săgeţi ale vrăjmaşului şi îndată a apucat pavăza cea nebiruită, cuvioasa şi nu numai de săgeţile vrăjmaşului s-a apărat, dar şi pe săgetătorul l-a rănit şi l-a izgonit cu rugăciunea ca şi cu o sabie. După acestea, iar s-a închipuit diavolul în chip de babă bătrînă din al cărei ochi ieşea foc şi pornindu-se asupra ei din mînie, cu îndrăzneală s-a agăţat de picioarele ei, grăind cuvinte fără ruşine şi îngrozitoare. Iar sfînta nu lua în seamă acestea, ci stătea rugîndu-se lui Dumnezeu şi îndată a pierit diavolul.

După asemenea năpădiri diavoleşti, Domnul a mîngîiat pe fericita Matroana cu oarecare descoperire dumnezeiască şi a umplut inima ei de negrăită bucurie duhovnicească şi de mîngîiere cerească. Căci ştie a mîngîia în necazuri pe cei ce-i slujesc Lui şi a le ajuta în supărări, iar mîhnirea lor a o preface în bucurie, precum zice David: După mulţimea durerilor din inima mea, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.

Deci Domnul a voit ca prin această roabă a Sa să folosească pe mulţi şi la calea mîntuirii să-i povăţuiască. Pentru aceea a făcut-o pe dînsa cunoscută oamenilor din Beirut. Deci a fost aflată de trei oameni dreptcredincioşi, care, trecînd tîrziu pe lîngă capiştea aceea, au văzut-o rugîndu-se; şi aceia au vestit celorlalţi şi au început a veni la dînsa mulţi, vrînd ca s-o vadă. Iar ea, primind de la Dumnezeu darul învăţăturii, le grăia cuvîntul Lui şi foarte mult îi folosea pe dînşii cu vorba sa cea de Dumnezeu insuflată şi-i povăţuia la calea mîntuirii. Apoi au venit la dînsa şi fecioare, care, minunîndu-se de viaţa ei îngerească, au voit a-i urma, fiind împreună cu dînsa în viaţa cea călugărească.

La început a venit la dînsa o femeie cu numele Sofronia, care, fiind din păgînătatea elinească, iubea înfrînarea şi curăţenia şi vieţuia fără bărbat ca o călugăriţă, avînd cu sine şi pe alte femei care urmau vieţii şi învăţăturii ei. Aceasta auzind de fericita Matroana, a venit la dînsa cu tovarăşele sale. Iar sfînta, deschizîndu-şi gura sa cea de Dumnezeu grăitoare, a început a le vorbi despre adevăratul Dumnezeu şi despre Unul Născut Fiul Său, cum S-a întrupat din Preacurata Fecioară şi a pătimit pentru mîntuirea noastră, cum a înviat, cum S-a înălţat la cer şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii.

Şi multe taine de ale sfintei credinţe spunînd Sofroniei Sfînta Matroana, a cîştigat-o pe dînsa lui Hristos, precum şi pe cele împreună cu dînsa. Apoi, degrabă învrednicindu-se de primirea Sfîntului Botez de la episcopul Beirutului, petreceau călugăreşte împreună cu Cuvioasa Matroana în acea capişte idolească, care din peşteră tîlhărească s-a făcut sălăşluire mireselor lui Hristos.

După aceasta, o fecioară cu numele Evhe, care era preoteasă idolească şi îşi păzea fecioria, a venit la Cuvioasa şi, căzînd la picioarele ei, o ruga să o înveţe pe dînsa credinţa în Iisus Hristos şi să o primească lîngă sine. Iar sfînta, spunîndu-i după obiceiul său cuvintele lui Dumnezeu, aprindea inima fecioarei acesteia spre dragostea lui Hristos şi către lepădarea de lume. În acea vreme a sosit un praznic elinesc, urît de Dumnezeu, şi s-au adunat elinii cei ce erau în Beirut la idolii lor, voind să-i prăznuiască.

Neaflînd pe preoteasa idolilor ca să înalţe jertfele lor, după obiceiul păgînesc, se minunau şi se întrebau unde s-a dus. Apoi, înştiinţîndu-se că s-a dus la Matroana, au alergat acolo unii dintr-înşii, iar mai ales rudeniile fecioarei şi aflînd pe Evhe şezînd lîngă Matroana şi ascultînd cu umilinţă cuvintele lui Dumnezeu, au zis către dînsa: "Pentru ce, fecioară, ai trecut cu vederea pe marii zei şi ai lăsat jertfele lor? Că iată pentru tine s-a sculat poporul asupra noastră nerăbdînd ocara zeilor săi. Vino dar cu noi ca să săvîrşeşti praznicul de acum".

Iar fecioara nici nu voia să audă cuvintele lor, nici să se uite la dînşii, ci precum şedea Maria la picioarele lui Iisus, aşa şedea ea lîngă învăţătoarea sa, Cuvioasa Matroana. Iar sfînta cu blîndeţe şi cu dragoste a zis către dînşii: "Lăsaţi-o să fie cu noi, pe această roabă a adevăratului Dumnezeu, care mai întîi era roabă a deşerţilor voştri idoli, iar acum nu mai este cu voi, pentru că doreşte să se facă mireasa lui Hristos".

Dar rudele care veniseră acolo şi mai mult se nevoiau, cînd cu momeli, cînd cu înfricoşări, să depărteze pe fecioara de Matroana, vrînd să o ia pe dînsa cu sila; dar o nevăzută putere dumnezeiască îi oprea pe dînşii. Nesporind de loc, au zis: "Dacă nu ne asculţi pe noi şi nu mergi acum să săvîrşeşti praznicul zeilor, apoi mîine, venind, vom arde casa aceasta cu toate cele ce sînt aici şi pe tine împreună cu dînsele". Aşa lăudîndu-se, s-au dus.

Sfînta Matroana, împreună cu surorile care erau cu dînsa, au adunat multe vreascuri şi lemne pe care le-au pus împrejurul locaşului şi au trimis în urma elinilor care veniseră la ea, zicînd: "Iată acum sînt gata lemnele şi focul; deci veniţi şi împliniţi făgăduinţa, ardeţi-ne pe noi, ca să fim jertfă cu bună mireasmă Hristosului nostru". Iar elinii mirîndu-se de o bărbăţie ca aceasta şi de curajul lor fără temere, că sînt gata a muri pentru Dumnezeul lor, nu ştiau ce să le răspundă şi de aceea n-au mai venit la dînsele.

Apoi, Cuvioasa Matroana a trimis la episcop, rugîndu-l să trimită la dînsa un preot. După ce a venit preotul, i-a încredinţat lui pe fecioara aceea să o lumineze cu Sfîntul Botez şi iarăşi să o aducă la dînsa; iar preotul a făcut după cererea ei. Fiind botezată fecioara aceasta, se nevoia foarte mult în post şi în rugăciune, împreună cu celelalte surori care erau lîngă Matroana, opt la număr, şi toate, asemenea fecioarelor celor înţelepte, înfrumuseţîndu-şi candelele lor, se pregăteau a ieşi întru întîmpinarea Mirelui Hristos.

Astfel petrecînd Cuvioasa Matroana vreme îndelungată, slujind ziua şi noaptea împreună cu surorile şi mult popor aducînd lui Dumnezeu, i-a venit dorinţa ca să vadă pe părintele său cel duhovnicesc, pe Cuviosul Vasian. De aceea voia să se ducă la Constantinopol, dar se oprea de un alt gînd; căci bărbatul său, Dometian, petrecea acolo şi se temea ca nu cumva să fie aflată de dînsul. Dar zicea în sine şi acestea: "Nu pot petrece aici mai mult, pentru că mulţi vin la mine şi mă laudă ca pe o săvîrşitoare de fapte bune şi mă tem de mărirea deşartă. Apoi mă mai tem ca nu cumva să audă bărbatul meu de mine, căci toată latura aceasta ştie şi poate cineva îi va spune; şi de va veni aici şi mă va afla, îmi va zădărnici toată osteneala cea călugărească. Deci mă voi duce de aici ori în Alexandria, ori în Antiohia.

Aşa gîndind sfînta, a început a ruga cu sîrguinţă pe Dumnezeu să-i arate unde să se ducă şi unde i-ar fi ei mai de folos a se nevoi. În astfel de rugăciune petrecînd, a văzut odată în vis trei bărbaţi certîndu-se între ei pentru dînsa, că fiecare voia s-o aibă de soţie. Iar ea se lepăda de dînşii, zicînd: "Eu de mult fug de însoţire; oare acum aş fi dorit aceasta? Dar cine sînteţi voi?"

Răspuns-a cel dintîi: "Eu sînt Alexandru". Iar celălalt a zis: "Eu sînt Antioh". Al treilea a zis: "Eu sînt Constantin". Acestea zicînd, au aruncat între dînşii sorţi, cine să o ia şi a căzut sorţul pe cel mai tînăr, care se numea Constantin. Deci, acela voia s-o ia pe dînsa, iar ea de frică s-a deşteptat şi se gîndea la vedenie. Apoi a tîlcuit visul astfel: "Trei bărbaţi, Alexandru, Antioh şi Constantin sînt trei cetăţi la care m-am gîndit eu, Alexandria, Antiohia şi cetatea lui Constantin. Iar sorţul căzînd lui Constantin, înseamnă bună voinţa lui Dumnezeu ca să mă duc în Constantinopol şi să văd pe părintele meu, fericitul Vasian.

Deci, puternic este Domnul, Cel ce m-a orînduit acolo; El mă va acoperi ca să nu fiu văzută de bărbatul meu şi chiar de voi merge în mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Domnul meu este cu mine. Apoi, sculîndu-se, a vrut să plece.

Înştiinţîndu-se surorile de scopul ei, că voieşte să se ducă de la dînsele, s-au rugat de dînsa cu plîngere, strigînd cu lacrimi: "Pentru ce, maica noastră, ne laşi pe noi, fiicele tale, care încă nu sîntem desăvîrşit întărite în Legea Domnului? Pentru ce laşi odraslele cele tinere în credinţă, care încă nu sînt din destul adăpate cu apa învăţăturii? Unde te duci de la noi, maica noastră? Cui ne laşi pe noi şi pentru ce nu ne iei şi pe noi cu tine?" Iar ea, mîngîindu-le pe dînsele, le-a spus voinţa lui Dumnezeu, care prin descoperire i s-a vestit, ca să meargă în cetatea marelui Constantin. Apoi îndată a trimis la episcop, rugîndu-l să trimită la dînsa două diaconiţe iscusite în faptele cele bune şi desăvîrşite în viaţă, pentru ca să le încredinţeze lor turma lui Hristos cea mică şi de curînd adunată. Şi a făcut episcopul după dorinţa ei, căci i-a trimis diaconiţe precum dorea. Deci, acelora a încredinţat Cuvioasa Matroana pe fiicele sale cele duhovniceşti ca pe o comoară de mult preţ şi, dîndu-le pace, s-a despărţit de dînsele, luînd numai o soră cu sine, pe fericita Sofronia.

Mergînd la mare, a aflat o corabie care mergea la cetatea lui Constantin şi s-a suit în ea. După aceea, suflînd vînt ajutător, degrabă au ajuns la Constantinopol, unde Matroana împreună cu Sofronia au mers la Biserica Sfintei Irina, ce era aproape de mare. Intrînd acolo, au aflat pe Marcel, diaconul, cel mai sus pomenit, care sfătuise pe fericitul Vasian să o trimită pe dînsa la mînăstirea de fecioare, ce era în cetatea Emesiei.

Acestui diacon i-a spus Sfînta Matroana cu de-amănuntul toate cele despre sine, cum a fost urmărită de bărbatul său la Emesia, la Ierusalim şi la Sinai şi cum s-a nevoit în cetatea Beirutului într-o capişte idolească şi a adunat surori; apoi cum a întors la Dumnezeu mult popor printr-însa, şi cum a făcut atîta cale din Beirut la Constantinopol, ca să vadă pe părintele său cel duhovnicesc, Cuviosul Vasian. Iar Marcel a vestit pe cuviosul despre venirea Matroanei şi i-a spus toate cele ce a auzit despre dînsa. Atunci el îndată a poruncit lui Marcel să caute o casă liniştită lîngă mînăstirea sa şi acolo s-o ducă pe fericita Matroana. Şi aceasta făcîndu-se, s-a întîlnit cu dînsa Cuviosul Vasian şi a binecuvîntat-o pe ea. Apoi înştiinţîndu-se de toate urmările şi ostenelile ei, se veselea de asemenea nevoinţe şi de dragostea ei cea cu osîrdie către Dumnezeu.

Din acea vreme, Cuvioasa Matroana a început a fi în Constantinopol fără grijă, căci murise bărbatul ei. Iar Cuviosul Vasian îi dădea cele de trebuinţă şi pe surorile care rămăseseră în Beirut le-a adus la dînsa, căci a trimis scrisoare, după cererea ei, la episcopul Beirutului, rugîndu-l să lase pe călugăriţele cele adunate de Matroana să vină la Constantinopol la maica lor cea duhovnicească.

Deci, fiind liberate, au venit toate în grabă şi petreceau împreună cu Cuvioasa Matroana, slujind lui Dumnezeu în cuvioşie şi dreptate. Iar Matroana era tuturor pildă cu viaţa sa cea cu plăcere de Dumnezeu spre care privind, nu numai partea cea călugărească, ci şi mulţimea poporului mirenesc se folosea; pentru că străbătuse vestea pretutindeni pentru faptele ei cele bune şi se lăuda printr-însa Părintele Cel ceresc. Şi a ajuns despre dînsa vestea pînă la împărăteasa, soţia împăratului Leon cel Mare, care împărăţea în acea vreme, al cărei nume era Verina.

Aceasta, auzind de viaţa Cuvioasei Matroana cea desăvîrşită în fapte bune, a venit singură la dînsa şi a văzut-o. Iar Matroana a primit pe împărăteasă cu cinste şi a făcut ei ospăţ în chipul în care putea să facă o pustnică, care nimic nu avea. Şi s-a mirat împărăteasa de viaţa ei, dar mai ales de aceasta, că n-a cerut de la dînsa nimic, deşi multă avere voia să-i dea ei. Şi primind împărăteasa mult folos din viaţa şi vorba Cuvioasei Matroana, s-a întors la palatul său. Deci, alergau către Cuvioasa mulţi neputincioşi şi dobîndeau sănătate, pentru că rugăciunea ei era puternică a tămădui neputinţele, nu numai cele trupeşti ci şi cele sufleteşti.

O femeie oarecare slăvită, cu numele Eufimia, soţia lui Antim eparhul, căzînd într-o boală cumplită şi netămăduită, încît nu mai putea avea ajutor de la doctori, a alergat la Cuvioasa Matroana. Şi luînd mîna ei o punea pe partea trupului său unde o durea şi din atingerea mîinii ei a dobîndit Eufimia deplină sănătate. Aceasta, văzînd casa strîmtă în care petrecea Cuvioasa cu surorile sale - şi nici aceea nu era a ei, ci cu chirie -, a voit să zidească mînăstire spaţioasă şi frumoasă tămăduitoarei sale, Cuvioasei Matroana, pe care a şi făcut-o degrabă. Şi, mutîndu-se Cuvioasa din casa cea strîmtă în mînăstirea cea nou zidită, a adunat acolo mare turmă de oi cuvîntătoare, de fecioare şi de femei, şi le-a făcut pe ele mirese ale lui Hristos şi cu sîrguinţă se îngrijea de mîntuirea lor.

După aceasta s-a apropiat de sfîrşitul său şi a cunoscut mai înainte mutarea sa către Dumnezeu, care era să fie degrabă, pentru că i s-a spus ei în vedenie. Iar vedenia a fost astfel. I se părea că umbla într-un loc foarte frumos, în care erau sădiţi pomi bine roditori, iar prin mijlocul lor curgeau izvoare de ape curate şi cîmpul era verde şi mulţime de păsări preafrumoase cîntau acolo cu glasuri dulci în multe feluri; iar pomii se clătinau cîte puţin de vîntul ce sufla lin, izvoarele murmurau şi nu era cu putinţă a spune frumuseţea locului aceluia, căci era raiul lui Dumnezeu. Acolo erau nişte femei cinstite şi cu bunăcuviinţă, care arătau Cuvioasei Matroana nişte palate prealuminate, care erau zidite de mîna lui Dumnezeu şi nu de a omului şi ziceau către dînsa: "Această casă este a ta, Matroana, zidită de Dumnezeu; deci vino şi vieţuieşte într-însa!"

Din această vedenie a socotit Cuvioasa că i s-a apropiat mutarea ei şi se pregătea pentru ieşire cu şi mai multă sîrguinţă, rugîndu-se Domnului, pentru care toate le-a socotit deşertăciune. După aceasta a chemat la sine pe toate surorile şi învăţîndu-le multe despre mîntuirea sufletului şi pace dîndu-le lor, a adormit întru Domnul; şi s-a mutat de la locaşul pămîntesc în cel ceresc, pe care mai înainte l-a văzut în vis, pregătit pentru ea.

Aşa s-a săvîrşit Cuvioasa Matroana întru bătrîneţi fericite, pline de mulţi ani. A petrecut în viaţa cea mirenească douăzeci şi cinci de ani, iar în cea călugărească şaptezeci şi cinci de ani; şi au fost anii ei de toţi o sută. Iar acum vieţuieşte în lumina cea fără de sfîrşit, stînd înaintea Preasfintei şi nedespărţitei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, adevăratul nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.