Înnoirea bisericii din Lida a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe
(3 noiembrie)
Slăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Dioclețian, din tată capadocian și maică palestiniancă. Și dobîndind creștere minunată, avînd fire bună și rădăcină cinstită și sfîntă - căci părinții lui din vechi strămoși erau cu ales neam și cu bună credință -, s-a făcut prea viteaz și strălucit în războaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Dioclețian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe cînd era tînăr; după aceea, pentru bărbăția lui cea covîrșitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se pînă atunci și necunoscînd nimeni că era creștin.
Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care și-a pierdut viața în luptele dreptei credințe. Iar Sfîntul, plecînd cu maica sa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, și unde avea multe lucruri de moștenit. Și fiindcă s-a întîmplat a muri și maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuție, din care, luînd avere cu sine destulă, s-a dus la Dioclețian, poftind să ia mai mare stăpînire decît cea dintîi. Dar, văzîndu-i pe păgîni că au atîta ură asupra creștinilor, a hotărît mai întîi să-și împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare înaintea lui Dioclețian și la tot sfatul și divanul că este creștin, care lucru l-a și făcut degrabă. Deci, împărțind la săraci averile ce avea și dînd libertate robilor săi și făcînd așezămînt și rînduială pentru averile rămase în Palestina, în ziua a treia - cînd se ținea sfatul stăpînitorilor de prin toată împărăția romanilor ca să scoată din mijlocul lor pe creștini -, a venit singur în mijlocul divanului și al sfatului unde se afla Dioclețian.
Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, și-a dat la iveală buna credință. Pentru aceasta, fiind prins, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, căci a fost împuns cu sulița în pîntece, a fost pus pe o roată, bătut cu vine de bou de multe ori, aruncat într-o groapă plină cu var; dar fiind păzit nevătămat de toate, prin darul lui Dumnezeu, a atras către credința cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra, femeia lui Dioclețian; și, afară de dînsa, a creștinat și pe un oarecare Glicherie și pe altul, cu numele Atanasie. Apoi a înviat pe un om din morți și nenumărată mulțime de oameni a adus la credința lui Hristos, făcînd felurite minuni numai cu chemarea Domnului.
Deci, făcînd el acestea, a fost închis în temniță după porunca lui Dioclețian și legat cu lanțuri de fier. Dar în acea noapte i s-a arătat în vedenie Hristos, binevestindu-i bunătățile care-l așteaptă pe dînsul. Și, deșteptîndu-se, a mulțumit lui Dumnezeu și l-a rugat pe păzitorul temniței să dea voie slujitorului obișnuit să vină la dînsul.
Făcînd păzitorul temniței după voia lui, a intrat robul său care stătea afară de temniță, și Sfîntul i-a arătat scrisorile cele aducătoare aminte ale sale, adică diata (testamentul) pe care o scrisese mai înainte. Robul, văzînd pe stăpînul său în legături, închinîndu-se lui, zăcea jos la pămînt plîngînd. Dar Sfîntul, ridicîndu-l, îl îndemna să fie cu inimă bună. După aceea, i-a spus lui vedenia și i-a poruncit cu tot dinadinsul ca, după moartea sa, să-i ia trupul și diata pe care o făcuse mai înainte de a fi prins și să le ducă în casa patriei sale, care era în Palestina, și să se aibă frică de Dumnezeu. Apoi să nu îndrăznească să nu facă vreuna din cîte sînt scrise în diată. Deci, fiindcă el a făgăduit și s-a învoit a face toate cîte i-a poruncit, a luat binecuvîntare și iertare și s-a dus de la Sfîntul.
A doua zi, Sfîntul Gheorghe, fiind adus iarăși la cercetare și neplecîndu-se lui Apolon, ci mai vîrtos zdrobind cu rugăciunea și sfărîmînd pe idolii care erau în capiște, i s-a tăiat capul. Dar robul său, luînd prea cinstit trupul sfîntului împreună cu diata lui, s-a dus în Palestina, unde, împreună cu alți creștini, cu multă cinste și evlavie au îngropat sfîntul și mucenicescul trup. Apoi a săvîrșit, ca un rob recunoscător și mulțumitor, toate cîte îi poruncise Sfîntul.
După aceasta, n-a trecut multă vreme și a strălucit dreapta credință. Căci, luînd domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul și marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credință au dobîndit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfîntului o biserică mare și prea frumoasă în Lida. Apoi, ridicînd mult pătimitul și sfîntul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea, și aducîndu-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină și de mai multă arătare; și, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dînșii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaștele lui erau ca niște izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credință.
Astfel preamărește Dumnezeu pe cei ce-L preamăresc pe Dînsul. Deci, de atunci, Biserica lui Dumnezeu a luat obiceiul ca în fiecare an, în aceeași zi, să prăznuiască aducerea moaștelor Sfîntului Mucenic, întru slava și lauda lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, și a însuși marelui mărturisitor Gheorghe. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
