Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața și pătimirea Sfîntului și Marelui Mucenic Talaleu
(20 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din părțile Feniciei, dintr-un sat ce se numește Libanon Dasos. El era de neam strălucit, fiind fiul lui Veruke, arhiereul creștinilor. Deci, crescînd în învățătura și sfătuirea Domnului, a învățat sfintele și dumnezeieștile Scripturi; iar după ce a ajuns în vîrstă, a dorit să învețe meșteșugul doctoricesc ca, prin acest meșteșug, să fie mai de folos oamenilor, decît prin toate celelalte meșteșuguri. Aflînd un doctor iscusit și cinstitor de Dumnezeu, în scurt timp a învățat desăvîrșit, fiindcă era isteț din fire. Tînărul acesta era foarte cucernic și cinstitor de Dumnezeu. El își împodobea sufletul său cu toate faptele bune și cu tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. De aceea, primea și odihnea în casa sa cu toată dragostea pe orice om străin care venea la dînsul, căci casa lui era loc de primire al tuturor, al săracilor și al bogaților.

Această faptă bună o făcea, fiindcă iubea foarte mult primirea de străini, bucurîndu-se să vadă cît se poate de mulți, care se tămăduiau de către dînsul. Dar avea mai multă milă și milostivire către săraci; pentru dînșii avea mai mare grijă pentru că neputințele și durerile lor le socotea că sînt și ale sale. De multe ori, ca să-i ușureze de osteneală, îi ridica pe umerii săi și îi ducea în casa lui, stînd înaintea lor ca un rob, alegînd mai bine să slujească lor, decît să facă altceva, și se nevoia în tot felul să caute și să-i vindece de toate bolile lor.

Atîta milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuință de ajutorul lui, încît nu aștepta să vină la dînsul; ci se ducea Talaleu la ei și le ajuta la orice trebuință ce aveau, dîndu-le sănătate în dar, fără de argint și fără de daruri. Pentru că pe lîngă iubirea și milostivirea de oameni, avea și neagoniseala, adică nu voia să cîștige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia, avea încă și atîta smerenie, încît el singur spăla rănile bolnavilor și le tămăduia.

Viețuind astfel, s-a învrednicit și de apostoleștile daruri, propovăduind cu îndrăzneală numele lui Hristos. El singur tămăduia toate bolile fără de doctorii, sîrguindu-se cu toată silința să aducă la buna credință pe slujitorii de idoli și să-i facă creștini. De aceea, nu făcea nici o deosebire între credincioși și necredincioși, ci pe toți îi vindeca și cîți alergau la dînsul, luau îndoită tămăduire a sufletului și a trupului; căci către toți era de obște milostiv și îndurător; nu numai îi vindeca, dar se și ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru toți. Pentru creștini se ruga să se pocăiască și să-și îndrepteze greșelile lor; iar pentru slujitorii de idoli, să se depărteze și să creadă în Hristos. Afară de acestea, el certa pe cei care nu se milostiveau cu cei necredincioși în primejdiile și neputințele lor.

Odată, cînd a văzut pe un creștin că era mînios asupra unui slujitor de idoli și se bucura de reaua lui pornire, s-a mîhnit foarte mult și mustrîndu-l pentru asprimea lui, a zis către dînsul: "Frate, nu se cade să te bucuri de răul vrăjmașului tău, că este primejdie și pătimire pentru toți de obște, pentru că nu știe nimeni ce o să se întîmple pînă la sfîrșit". Iar cînd creștinul i-a spus că mai bine este să moară păgînii, decît să trăiască, că ce folos este dacă trăiesc, de vreme ce au îmbătrînit în păgînătate și în toate răutățile, fericitul Talaleu i-a răspuns: "Frate, noi avem poruncă de la Domnul nostru, să ne rugăm pentru binele vrăjmașilor noștri, iar nu să ne bucurăm de răul lor, ci să ne fie milă de dînșii, pentru că în acest fel gonim necredința lor și îi aducem la buna credință". Cu aceste cuvinte și multe altele de acest fel, a scos din învîrtoșare pe acel creștin și l-a adus spre milostivire.

Deci, avînd sfîntul multă rîvnă spre buna credință, se nevoia în diferite chipuri să șteargă rătăcirea idolilor. De aceea, de multe ori se ducea noaptea și tăia copacii cei înalți ai Libanului, în care se adunau elinii de făceau jertfe zeilor lor, întinîndu-și sufletele cu desfrînatele; pentru că acolo se făceau felurite jocuri de femei și diferite cîntece de organe muzicești. Prin tăierea copacilor, el tăia jertfele idolilor și-i abătea de la faptele lor cele înfricoșate; iar prin mijloace doctoricești atrăgea pe mulți la dînsul și-i tămăduia îndată de neputința trupului și a sufletului, aducîndu-i pe ei la credința în Hristos.

Odată, un șarpe veninos a mușcat pe un om de piept și, din pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul și coastele, astfel că era în primejdie de moarte. Din această pricină a mers la doctori, cu care cheltuind tot ce avea, n-a aflat nici o tămăduire; deci, deznădăjduindu-se desăvîrșit, își aștepta moartea. S-a aflat însă alt doctor osîrdnic să-l tămăduiască și care a cerut de la dînsul numai să creadă în Hristos, de se va tămădui. Sfîntul, îndată și-a pus mîna dreaptă pe pieptul lui și, pecetluindu-l cu semnul Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, l-a tămăduit, nerămînînd nici un semn pe dînsul din patima lui. Deci, acel om, mulțumind foarte mult sfîntului, slăvea pe Dumnezeu pentru îndoita tămăduire care a luat-o, și la trup și la suflet.

Altădată, un doctor s-a îmbolnăvit de o boală grea și din această pricină și-a pierdut glasul, neputînd deloc să mai vorbească. Deci, rudele lui, deznădăjduindu-se de toți doctorii și de toate doctoriile, au alergat la sfîntul și, luînd pe bolnav, l-au adus înaintea lui, rugîndu-l să-l tămăduiască. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dînsul și i-a zis: "De voiești tămăduirea ta, este de trebuință să crezi în Hristos și îndată Hristos te va tămădui". Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a căzut la picioarele lui și, udîndu-le cu lacrimi, făcea semn că va crede în Hristos din tot sufletul său, numai de își va dobîndi tămăduirea. Atunci s-a făcut o minune, că îndată a venit dumnezeiescul dar la dînsul și i-a dezlegat limba lui, vorbind ca și mai înainte.

Pentru acestea, sfîntul umbla prin toată Poligia, căutînd să găsească vreun bolnav sau vreun sărac flămînd sau vreun rătăcit în păgînătate, ca să le tămăduiască și sufletele și trupurile. Deci, aflînd un slăbănog gol, zăcînd pe pămînt, i s-a făcut milă și, apropiindu-se de dînsul, l-a întrebat de boala lui. Acela i-a răspuns astfel: "Într-una din zile umblam pe un drum prăpăstios și, deodată, împiedicîndu-mă, am căzut și mi-am zdrobit piciorul. Deci, întrebuințînd mult timp diferite feluri de doctorii, n-am putut să aflu vindecare de la nici una; și astfel sînt rănit și zac la pat deznădăjduit, ca cel mai ticălos dintre toți oamenii; iar tu, care ești mai milostiv decît tatăl cel trupesc, fie-ți milă de mine, nenorocitul, și mă tămăduiește".

Atunci sfîntul i-a zis: "Voi pune doctoria credinței lui Hristos și te vei tămădui; dar să crezi în Hristos și, îndată ți se va da darul tămăduirii tale". Deci, după ce a spus bolnavul, că el crede din tot sufletul în Hristos, sfîntul i-a apucat piciorul lui și i l-a pus la loc, și îndată ce a fost apropiat, s-au amestecat vinele și s-au tămăduit rănile, iar cel neputincios și șchiop s-a tămăduit și alerga mulțumind sfîntului. Acesta i-a poruncit, că dacă voiește să-i mulțumească, să nu arate nimănui această minune, fiindcă nu voia să fie slăvit și lăudat de oameni. Dar, slăbănogul făcea dimpotrivă, alergînd pe drum și spunînd tuturor tămăduirea, care o luase de la dînsul.

Auzind de minunea aceasta, o femeie ce avea în ea diavol și o spurca, îndată a alergat la casa sfîntului și i-a povestit primejdia sa, rugîndu-l să o scape de duhul cel rău și necurat; atunci, îndată diavolul a trîntit-o la pămînt și o muncea. Sfîntul, văzînd că era așa de rău chinuită de diavol, i s-a făcut milă de dînsa și, însemnînd-o pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos și îndată a lăsat-o diavolul și a fugit.

După ce femeia a scăpat de diavolul cel necurat, alerga cu mare bucurie de la casa sa, propovăduind cu mare glas măririle lui Dumnezeu. După ce a trecut printr-un loc, a văzut pe un om orb, cunoscut ei, și i-a zis: "Omule, ce stai aici fără de nici un folos? N-ai auzit că aici se află un doctor minunat, care tămăduiește pe toți bolnavii cu preaslăvire, gonește diavolii, scapă trupurile oamenilor de vătămare și de orice altă rană și tuturor le dă mîntuire? Acela nici un dar nu voiește să ia, ci învață și sfătuiește pe oameni la lucrurile cele bune și pe toți bolnavii care aleargă la dînsul îi primește în casa lui. El este mîngîiere fiecăruia, fiindcă este milostiv, purtător de grijă al celor bolnavi și le dă tuturor doctorie; deci, vino să te duc și pe tine la dînsul, ca să-ți dea vindecare". Femeia aceea, zicînd aceste cuvinte, l-a dus și pe el la sfînt.

Acela, după cum era orb cu ochii trupului, tot așa era de orb și cu ochii sufletului, pentru că se închina la idoli. Cu toate acestea, cerînd vindecare de la dînsul, a căzut la picioarele Sfîntului Talaleu, zicîndu-i: "Pînă acum am fost vrednic de milă și ticălos, iar de acum înainte voi fi fericit și bine norocit; pentru că de la tine voi lua lumina ochilor mei". Dar ce i-a răspuns sfîntul? "Omule, ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu privește inimile tuturor, socotelile și faptele; deci, crede în Hristos, Ziditorul firii și vei lua tămăduire ochilor tăi. De-L vei cunoaște pe Dînsul că este doctor al trupurilor și al sufletelor, vei cîștiga tămăduire de la Dînsul".

Auzind orbul acestea, i-a zis: "Cred din tot sufletul meu în Hristos, numai să cîștig lumina ochilor mei". Și, apucînd mîinile sfîntului cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui și, îndată și-a cîștigat vederea, slăvind pe Dumnezeu și mulțumind sfîntului.

Deoarece sfîntul tămăduia cu preaslăvire pe toți bolnavii, a străbătut vestea lui în toată lumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni la sfîntul, care îi vindeca trupește și sufletește. Fericitul Talaleu, pornindu-se cu rîvnă dumnezeiască, umbla din loc în loc, să tămăduiască pe cei bolnavi; dar lucrul cel mai adevărat era să propovăduiască numele lui Hristos și să aducă pe mulți la buna credință. Pentru aceasta s-a dus în Edesa și făcea și acolo ceea ce știa, adică, prin puterea doctoriei sale, a făcut pe mulți de au crezut în Hristos. Dar diavolul, urîtorul de bine nesuferind să vadă lățindu-se credința lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni răi la stăpînitorul acelui loc, care se numea Tiberian, și l-a vîndut.

Fiindcă în vremea aceea împărățea Numerian și era cu totul dat la rătăcirea idolilor, a pornit mare prigoană împotriva crești-nilor și a trimis în toată stăpînirea sa stăpînitori cu porunci înfricoșătoare, ca să omoare pe creștini și să se stingă cu totul numele lui Hristos. Pentru aceea, fiecare stăpînitor se silea să arate mai multă supunere poruncilor împărătești. Deci, auzind Tiberian despre Sfîntul Talaleu că propovăduia numele lui Hristos, a trimis îndată ostași și l-au adus înaintea lui, poruncind să-l bată cumplit. Apoi, socotind că era fără de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i să nu mai umble în locul care este sub stăpînirea lui.

Atunci sfîntul s-a dus de acolo și a mers în părțile Ciliciei și cu pricina doctoriei propovăduia și acolo, numele lui Hristos. De aceea, oarecare slujitori de idoli, l-au pîrît la Teodot, stăpînitorul laturei, de lîngă Marea Egee, zicînd: "A venit în latura aceasta un galileean creștin și, cu meșteșug doctoricesc mincinos, amăgește poporul cel de obște și se laudă că tămăduiește bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au răstignit evreii, propovăduindu-L pe El, că este Mîntuitorul și Izbăvitorul lumii; pe lîngă acestea, necinstește și pe zeii noștri și chiar acum nu încetează a tăia sfințitele saduri ale Libanului".

Stăpînitorul, auzind acestea, a trimis îndată ostași să-l aducă înaintea lui. Ostașii, legînd pe sfînt, l-au adus, bătîndu-l. În cealaltă zi, stăpînitorul a stat în capiștea lui Adrian; iar ostașii, dezbrăcînd pe sfînt, l-au adus înaintea lui ca pe un osîndit. Atunci l-a întrebat stăpînitorul să-i spună locul, numele și meșteșugul lui. Sfîntul i-a răspuns: "Locul meu este Fenicia, sînt fiu de părinți liberi, mă numesc Talaleu, cu meșteșugul meu sînt doctor, iar cu credința sînt creștin și rob al lui Iisus Hristos". Iarăși l-a întrebat stăpînitorul: "Cum ai venit în latura aceasta?" Sfîntul a zis: "Umblu din loc în loc, ca să propovăduiesc credința în Iisus Hristos și să întorc poporul de la rătăcirea idolilor, deoarece nimic nu este mai bine plăcut lui Dumnezeu ca aceasta". Auzind stăpînitorul acestea, s-a mîniat și a poruncit să-i găurească gleznele și să-l spînzure cu capul în jos. Atunci ostașii, schimbîndu-se la minte cu puterea dumnezeiască, au găurit un lemn și l-au spînzurat, socotind că este Sfîntul Talaleu. Văzînd stăpînitorul lemnul spînzurat, a socotit că ostașii l-au batjocorit și pentru aceea i-a pedepsit cumplit, poruncind altor ostași să bată pe mucenic cu vine de bou, crezînd prin aceasta că îl va speria cu asemenea pedepse. Dar viteazul ostaș al lui Hristos a rămas nebiruit. Deși acei ostași aspri i-au rănit tot trupul cu bătăile cele mai cumplite, n-au putut nicidecum să clintească credința lui către Hristos, ci era tare și neschimbat, ca și cum n-ar fi simțit nici o durere. El suferea cu bărbăție rănile și pedepsele, pentru dragostea cea mare ce avea către Hristos.

Tiranul, văzînd că ostașii au obosit de muncile ce le făceau mucenicului, fără de folos, și, minunîndu-se de răbdarea lui, a început să-i zică aceste cuvinte fărădelege: "Talaleu, în ce chip tămăduiești bolnavii? Spune-mi adevărul, de voiești dragostea mea! Spune-mi dacă îi tămăduiești cu vrăji; iar dacă îi tămăduiești cu puterea zeilor, voi crede și eu că aceia pot să tămăduiască toată boala, iar nu Hristos, care a fost răstignit de evrei, și care nu face oamenilor nici un lucru bun și nu este aducător de bucurie al acestei lumi, ci aduce mîhnire, primejdii și moarte. La zeii noștri sînt desfătări, petreceri, dănțuiri, cîntări jalnice, rîsuri și toate lucrurile aducătoare de bucurie. Aceia sînt care gonesc de la oameni toate bolile, iar nu Hristos și Crucea Lui, care este cea mai mare osîndă a lumii".

Aceste hule și altele de acest fel a zis păgînul împotriva lui Hristos. Auzind mucenicul aceste hule împotriva lui Hristos, s-a rănit mai mult decît de pedepsele pe care le-a primit și a zis: "Eu nu sînt vrăjitor și nu tămăduiesc cu vrăji pe bolnavi, nici cu zeii tăi, care sînt surzi și neînsuflețiți, idoli nesimțitori, care nu pot să-și ajute nici lor, nici altora, ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos și se zdrobesc. De voiești să te încredințezi de adevărul cu care tămăduiesc pe cei bolnavi, întreabă pe aceia care s-au tămăduit, și îți vor spune, că nu s-au tămăduit cu altceva, decît cu numele lui Iisus Hristos și cu semnul Sfintei și de viață făcătoarei Cruci. Pe aceasta tu o defaimi, deoarece nu știi că ea gonește dracii, îndreptează slăbănogii, dă lumină orbilor, înviază morții și tămăduiește orice boală; după cum propovăduiesc aceia, care au încercat cu lucrul aceasta. Fiindcă și Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, văzînd chipul Său, pe om, zidirea mîinilor Sale, care pentru neascultare s-a izgonit din rai și a căzut din toate bunătățile acelea, s-a robit de diavol și a căzut în slujirea idolilor și în toate răutățile diavolului. Pentru acestea I s-a făcut milă de zidirea Sa și S-a pogorît din cer, S-a făcut om, ca să mîntuiască pe om și cu dumnezeiasca Sa învățătură și cu pilda Sa cea bună, ne-a povățuit pe noi la calea mîntuirii. În scurt, zic, S-a răstignit pentru dragostea noastră și ne-a răscumpărat pe noi cu preacuratul Său sînge, mîntuindu-ne din robia diavolului. Dar ce bine n-a făcut El în lume? A vindecat slăbănogi, surzi, idropicoși, îndrăciți și tot felul de bolnavi și a înviat morți, arătînd tot felul de bunătăți oamenilor. Iar cînd a voit să se înalțe la cer, a dat darul Său Apostolilor Săi și tuturor care vor crede în El și vor păzi poruncile Lui, ca astfel să facă facerile Sale de bine oamenilor.

Tot așa mi-a dăruit și mie, smeritul Său rob, puterea Sa, ca, prin numele Său cel preasfînt și cu semnul Sfintei și cinstitei Lui Cruci, să tămăduiesc orice boală. Deci, pentru ce hulești împotriva lui Iisus Hristos, Izbăvitorul și Mîntuitorul lumii? Se cădea mai ales să crezi în El, ca să cîștigi viața veșnică și să-ți lași zeii tăi cei deșerți. Ascultă-mă pe mine, stăpînitorule: de-ți voiești binele, crede în Hristos, adevăratul Dumnezeu, și atunci vei cunoaște milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni și puterea Lui cu care tămăduiește pe păcătoși, nu numai de bolile cele trupești, ci și cele sufletești, pentru că voiește și dorește să se mîntuiască toți oamenii".

În vremea cînd zicea mucenicul acestea și poporul asculta cuvintele lui cele mîntuitoare cu multă dorință, tiranul s-a aprins de mînie și a zis: "O, ce bun izbăvitor al lui Hristos te-ai făcut, osînditule, să-ți arăt eu ție acum, că în deșert nădăjduiești în Hristosul tău". Și s-a pornit asupra lui ca să-l lovească cu mîinile sale și, o, minunile Tale, Hristoase, Împărate! Deodată s-au uscat amîndouă mîinile stăpînitorului aceluia și au rămas nelucrătoare. Cu toate acestea, de trei ori blestematul, nu s-a înțelepțit, ci a poruncit ostașilor să muncească pe mucenic cu tot felul de munci. Deci, acei slujitori sălbatici îl munceau fără de milă cu unghii de fier, cu foc, cu cuțite și cu alte feluri de pedepse. Iar Sfîntul Talaleu le primea pe toate cu mare bărbăție și bucurie, pentru că avea pe Hristos cu dînsul și îi ușura toate muncile. Deși era rănit cu nenumărate răni pe tot trupul, deși era strujit cu unghii de fier și ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz și tare în gînd. Apoi, defăimînd tot felul de pedepse și de munci, a zis tiranului: "Să nu socotești în mintea ta că o să mă tem de muncile tale și de moartea cu care mă înfricoșezi pe mine, pentru că mă voi lupta cu mare îndrăzneală și mă voi bate în război cu ea.

Mai bine îmi este mie să mor în buna credință, decît să trăiesc în păgînătate. Dar, dacă tu vei strica pîntecele trupului meu, să știi că comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Și, dacă mă vei scoate afară din acest cort sfințit al trupului meu, nu mă vei lipsi însă de locașul cel gîndit al Împărăției cerești. Eu lăudam mai înainte biruințele celorlalți viteji, dar oare acum, cînd sînt în război, este cu putință să lepăd armele Hristosului meu și să nu biruiesc? Hristos nu dă darurile Sale celor fricoși și leneși, nici nu încununează pe cei care dorm; de aceea, arderea focului tău mi se pare jucărie, pentru că mă răcorește pe mine, robul Mîntuitorului meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunză de copac, deoarece gîndul meu s-a făcut întocmai ca o piatră; astfel sînt gata să jertfesc trupul meu lui Hristos ca pe o oaie și deci sînt dator să-l jertfesc pentru Dînsul, după cum și El s-a jertfit pentru mine".

Dar, judecătorul socotea în gîndul său: "Eu sînt de vină, că-mi zice niște cuvinte ca acestea din cauza bunătății mele; încă nu a ajuns la vîrsta de optsprezece ani și ne vorbește nouă mai bine decît un ritor iscusit. Eu socoteam că, muncindu-l, am să-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme nicidecum de ele, nici nu se schimbă din gîndul său. Poate să-l aduc la scopul meu prin bogăție? Dar, nici nu se uită la ea. Am căutat să-l înduplec cu cuvinte dulci, dar nici de ele nu se biruiește. Deci, altfel am să-l momesc. Am să-l pun într-o barcă și să-l las singur în mijlocul apei; și, de va fi om dreptcredincios și bun, îl va păzi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rău, îl va îneca dumnezeiasca osîndă. Astfel nu va fi ucis de mîinile mele". Acestea socotindu-le judecătorul în cugetul său, îndată s-a apucat de lucru.

Deci, Sfîntul Talaleu a fost pus într-o barcă și umbla pe ape de colo pînă colo ca și cum ar umbla pe pămînt uscat, fără să aibă frică de ceva. Apoi, ridicîndu-și mîinile la cer, a zis: "Către Tine, Doamne, Cel ce locuiești în cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine și Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostivește-Te și acum spre mine și povățuiește-mă la limanul mîntuirii ca să nu mă înghită adîncul mării și astfel să mă păgubesc de mărturisirea Ta. Ci săvîrșește dorința care o am, ca să-mi jertfesc trupul meu Ție, Hristoase, și prin răbdarea mea să mă învrednicesc a sta cu îndrăzneală înaintea înfricoșatului Tău divan, că ochii sufletului meu spre Tine nădăjduiesc, Doamne". Și îndată s-a făcut o minune. Marea s-a domolit, ca și cum i-ar fi fost milă de sfînt și cu liniște îl ducea pe el la mal, scoțîndu-l la cealaltă parte a Mării Egee, fiind îmbrăcat într-o haină albă.

Judecătorul, auzind de o minune ca aceasta, a rămas uimit și a poruncit să-l aducă înaintea lui. Deci, ostașii îndată au alergat și, ca niște lupi cumpliți și sălbatici, au răpit pe oaia lui Hristos cea fără de răutate și l-au adus la judecată. Atunci au mers în divan mulți slujitori de idoli, dar mai ales doctorii care pizmuiau pe sfînt, pentru tămăduirile care le făcea.

Aceia murmurau împotriva mucenicului și îndemnau pe judecător să hotărască moartea lui. Deci, judecătorul i-a zis lui: "Ce zici Talaleu, de toate acestea care se zic împotriva ta?" Iar mucenicul a răspuns: "Dumnezeu, Căruia mă închin și Îi slujesc, îmi va ajuta, deși toată lumea îmi va da război; pentru că știu, că Dumnezeul meu face vii pe oameni și după moarte. De aceea se cade să rabd ticăloșia aceasta, nepunînd în mintea mea vreo muncă trupească, ca astfel să iau moarte pentru dragostea Hristosului meu".

Atunci stăpînitorul, ca să înceteze glasul poporului și ca să înfricoșeze pe mucenic, a zis către el cu vicleșug: "Fiindcă nici un diavol rău nu te-a înecat în mare, am să-ți dau acum sfîrșit vieții tale. De aceea, poruncesc ca trupul tău să se lege pe o scîndură cu patru picioare, și să se toarne smoală fiartă peste dînsul, de la cap pînă la picioare; și astfel să se îngroape în pietre și să se ardă în foc pînă ce vei muri". Fericitul Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la față ca un luptător ostenit și a început a plînge. Dar tiranul cel fără de rușine, socotind că s-a înfricoșat, a zis: "Diavolii au fugit de la dînsul și de aceea se teme de munci; mie însă mi se cade să-mi fie milă de el".

Deci, întorcîndu-se către sfînt, i-a zis: "Talaleu, de te vei închina zeilor, îți voi da ție multă bogăție și slavă și pe lîngă toate acestea vei dobîndi milostivirea și blîndețea zeilor; iar de nu vei voi să mă asculți pe mine, vei pierde și acelea și viața ta". Talaleu, viteazul pătimitor al lui Hristos, a răspuns: "Eu rîd de numele milostivirii tale și de darurile tale, pentru că tu cauți să mă amăgești cu dînsele, ca să mă fac păgîn din binecredincios; bogăția o socotesc ca pe niște gunoaie și nimic nu-mi dă cîștig mai mult ca jertfa cea curată a trupului meu. Cînd eram la începutul muncilor, gîndul meu era tare și nemișcat; însă acum, cînd sînt la sfîrșit și aștept să biruiesc, nelegiuitule, mă îndemni să mă plec socotelii tale? Eu muncile le-am primit spre bucuria mea; rănile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi, iar dezbrăcarea de trupul meu o socotesc ca și cum m-aș dezbrăca de o haină și cu nădejdea Hristosului meu mă întăresc".

Văzînd tiranul că în nici un fel nu a putut să înduplece pe Sfîntul Talaleu, s-a pornit spre mînie și și-a zis în sine: "Multe cuvinte i-am zis și mare milostivire i-am arătat, dar cu toate acestea n-am putut să-l înduplec; în zadar i s-a făcut lui atîta mulțime de răni, fără de nici un folos s-au ostenit cu dînsul atîția ostași, care îl munceau; el voiește să se jertfească, el voiește să moară; deci, ce voi mai vorbi la urechile aceluia care nu mă aude? De aceea să hotărăsc moartea lui".

Atunci, îndată a poruncit să-l arunce la patru lei înfricoșați, ca să-l sfîșie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lăsat nici atunci fără de ajutor, ci a îmblînzit acele fiare ca pe niște miei și, astfel, au stat lîngă mucenic, gudurîndu-se cu cozile și jucîndu-se, iar tiranul, rușinîndu-se, nu se dumirea și nu știa ce să facă. În scurt, a apucat condeiul și a scris hotărîrea morții lui, adică să i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de mînie și, sculîndu-se din divan, a fugit. Astfel s-a săvîrșit Talaleu, mult pătimitorul mucenic al lui Hristos, în 20 de zile ale lui mai și a luat cununa muceniciei.

Atunci și mulți alții, văzînd bărbăția, răbdarea și minunile sfîntului mucenic, au crezut și ei în Domnul nostru Iisus Hristos și, mărturisind, au murit cu moarte mucenicească pentru Hristos. Între aceștia era și fericitul dascăl la meșteșugul doctoricesc al Sfîntului Talaleu și un aducător de lemne cu numele Asteri, ostașul Alexandru, Sterona, Filerghie, Timotei, Teodul, Macarie și mulți alții, cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim și noi împărăției cerurilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.