Pomenirea Sfîntului Slăvitului Apostol
şi Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu
(8 mai)

Se cuvine a şti că tatăl cuvîntătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosif, şi trei fiice: pe Estir, pe Marta şi pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu şi maică a lui Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu. Deci, Mîntuitorul, era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomeei, fiica lui Iosif. Se cuvine să ştim că, în vremea în care a fost vîndut Domnul nostru iudeilor şi a fost răstignit, au fugit toţi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faţă la vînzarea şi la răstignirea Lui şi a venit la mormînt cu Petru.

Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maici pe pămînt: întîi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit "fiul tunetului"; şi a treia pe Preasfînta Născătoarea de Dumnezeu, precum a zis Domnul: Iată Maica ta! Şi a îngrijit-o Ioan pînă la adormirea ei. Apoi a venit la Efes şi a dărîmat prin rugăciunea sa capiştea Artemidei şi a mîntuit din rătăcire patru sute de mii de bărbaţi şi femei ce slujeau Artemidei şi i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvîntătorului de Dumnezeu se numeşte Livaton, unde, spre apus, zace Sfîntul Timotei. Iar Maria Magdalena şi cei şapte tineri din Efes sînt în muntele din apropiere, ce se cheamă Hileon. Iar Sfînta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei şapte diaconi, din cele patru proorociţe fiice ale lui, zace aproape în acel munte; şi Audact, mucenicul, şi fiica sa, Calistena, şi alţi mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul şi Pavel cetăţeanul pustiului. Şi se face prăznuirea Sfîntului Ioan, în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numeşte Evdomon.

Cinstita mutare a Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mîntuitorului, a iubitorului de feciorie şi ucenicul iubit al lui Hristos, se prăznuieşte în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viaţa lui cea sfîntă. În această zi, însă, se cinsteşte numai pomenirea prafului tămăduitor, care ca minune iese în fiecare an din mormîntul lui, în ziua a opta a lunii mai şi pe care creştinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfîntul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani şi ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit împreună cu şapte ucenici ai săi din cetatea Efesului şi le-a poruncit să-i sape un mormînt în chipul Crucii şi într-însul - precum scrie în viaţa lui - să fie îngropat de viu. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au mers şi au săpat mormîntul lui şi n-au aflat trupul Apostolului şi s-au întors, plîngîndu-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormîntul lui şi acolo îşi săvîrşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemînd în ajutor şi spre mijlocire pe Sfîntul Ioan.

După aceea a început în fiecare an, în această lună şi zi, a ieşi din mormîntul lui un praf subţire făcător de minuni, pe care credincioşii luîndu-l, tămăduiau neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a aşezat într-această zi, precum şi în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericeşti cîntări de laude şi să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decît alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să cîştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos Dumnezeul nostru.