Sfîntul Varvar tîlharul
(6 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Fericitul Varvar a fost mai înainte tîlhar cumplit în părțile Lucaniei. El a vărsat mult sînge omenesc și nu putea nimeni să-l prindă, nici să i se împotrivească lui, de vreme ce era foarte puternic cu trupul. Dar, preabunul și iubitorul de oameni Dumnezeu, Care nu voiește moartea păcătosului, ci voiește ca toți să se mîntuiască, precum altădată pe Pavel, l-a vînat astfel și pe acesta, cu purtarea Sa de grija cea minunată.

Într-o vreme, acest tîlhar, șezînd în peșteră și privind la mulțimea aurului adunat din tîlhărie, s-a atins de inima lui darul lui Dumnezeu, care duce la pocăință pe cel păcătos. Deci, tîlharul, umilindu-se cu sufletul și aducîndu-și aminte de înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, a început a plînge, zicînd în sine: "Vai de mine păcătosul, ce am făcut! Mult sînge omenesc am vărsat, pe multe femei le-am spurcat cu păcatul trupesc, averile cele străine le-am răpit, multe răutăți am făcut și astăzi sau mîine voi muri, dar cele ce le-am cîștigat ale cui vor fi?" Și iarăși a zis: "Știu, că pe tîlharul cel de demult l-a primit Hristos cu milostivirea Sa; cred că și pe mine mă va primi, de mă voi pocăi. Deci, mă pocăiesc, caut și doresc milostivirea Lui".

Acestea socotind în sine, s-a sculat și n-a spus nimic tovarășilor săi. Ci, luînd numai sabia sa sub haină și lăsînd toate, s-a dus noaptea în satul cel mai apropiat, în care era o biserică, și a intrat în acea biserică la vremea cîntării Utreniei. Iar după Utrenie a căzut la picioarele preotului, zicînd cu lacrimi: "Părinte sfinte, nu mă lepăda pe mine păcătosul și ticălosul, care am venit la sfinția ta, pentru că voiesc să mă pocăiesc de toate răutățile ce le-am făcut!"

Deci, preotul, ridicîndu-l de jos, l-a dus la Sfîntul Altar și i-a zis: "Spune, fiule, cele ce ai făcut înaintea lui Dumnezeu; iar eu smeritul, voi fi martor mărturisirii și pocăinței tale". El a zis: "Părinte, eu sînt Varvar tîlharul, de care, precum mi se pare, ai auzit și sfinția ta. Eu m-am umplut de multe păcate, de necurății trupești, de jefuiri și de ucideri, pentru că am ucis ca la trei sute de oameni și, pe lîngă ei, și pe doi preoți i-am pierdut cu sabia, fiindcă nu voiau să mă primească la pocăință. Iar acum, tu părinte, dacă știi că mă va primi Dumnezeu pe mine care mă pocăiesc, apoi leagă-mi rănile mele cu dumnezeieștile porunci, precum voiești; iar de nu, ia această sabie a mea și poruncește, ca să mă ucidă cu ea". Iar preotul i-a zis: "Fiule, nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu, decît numai să nu deznădăjduiești; ci să mergi în casa mea și ce-ți voi porunci, să împlinești cu lucrul".

Deci, preotul, ieșind din biserică, a luat seama și a văzut după el pe Varvar mergînd pe coate și pe genunchi și i-a zis: "De ce faci aceasta, fiule?" Zis-a Varvar: "Părinte, de cînd m-am aruncat la pămînt înaintea Domnului Dumnezeului meu împreună cu păcatele mele, nu mă voi ridica de la pămînt, pînă ce mi se vor ierta toate faptele mele cele rele". Preotul i-a zis: "Fiule, tu de voie te făgăduiești lui Dumnezeu spre aceasta; deci, păzește-o și se vor ierta ție toate".

După ce au mers acasă, preotul iarăși i-a zis: "Iată, fiule, copiii mei, slugile, dobitoacele și cîinii. Cu care voiești să fii asemenea, cu aceia ai să primești hrană". Zis-a Varvar: "Părinte, eu gîndesc, că nici cu cîinii nu sînt vrednic să mănînc, însă pentru nevoia cea trupească, care are trebuință de hrană, să mă rînduiești împreună cu aceia, ca să gust mîncarea și să petrec afară, fără acoperămînt în toate zilele și nopțile". Preotul i-a zis: "Fă dar așa, o, fiule, precum grăiești înaintea lui Dumnezeu și să nădăjduiești spre milostivirea Lui cea mare!" Astfel a petrecut Varvar la preotul acela trei ani, ca dobitocul cel cu patru picioare, tîrîndu-se pe coate și pe genunchi și nici nu se scula de jos, socotindu-se a fi nevrednic de oameni, ci vrednic de dobitoacele cele cu patru picioare. Și mînca și se sălășluia cu cîinii afară, ziua și noaptea. După al treilea an, preotul i-a zis: "De acum, fiule, să încetezi a te hrăni cu cîinii, pentru că S-a milostivit spre tine Domnul". Varvar a răspuns: "Părinte, voiesc să mă hrănesc tot ca dobitoacele". Preotul i-a zis: "Fiule, Dumnezeu vede și această făgăduință a ta, pe care o făgăduiești Lui din smerenia ta și voiești să pătimești pentru păcatele tale".

După ce a ieșit Varvar cu dobitoacele afară din sat, umblînd după asemănarea lor și, hrănindu-se cu verdețuri crude ca și ele, a ajuns la o dumbravă și a petrecut acolo doisprezece ani, cu trupul gol; neavînd pe sine nici o ruptură de haină; și s-a făcut trupul lui ca și coaja finicului, arzîndu-se de zăduful soarelui și crăpîndu-se de ger, încît se înnegrise ca și cărbunele. Astfel s-a făcut fericitul Varvar de bunăvoie mucenic. După ce i s-au împlinit acei doisprezece ani ai pătimirii lui în pustie, i s-a făcut înștiințare prin dumnezeiasca descoperire pentru iertarea păcatelor lui și că o să-și sfîrșească prin sînge - mucenicește - nevoința pocăinței sale.

Deci, odată, umblînd prin dumbravă, s-a apropiat de un drum, unde stăteau niște neguțători. Aceia, socotind că a venit o fiară - fiindcă nu știau ce era în iarba aceea - au luat arcurile lor și, punînd săgeți, au tras în el și l-au lovit cu trei săgeți. După aceea au mers acolo și au văzut pe omul cel săgetat de ei și s-au înspăimîntat. Iar el le-a zis să nu se teamă, nici să se întristeze, spunîndu-le toate cele pentru sine, și i-a rugat, ca să dea de știre preotului din satul acela, de sfîrșitul lui. Aceasta zicînd-o, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Înștiințîndu-se preotul despre aceasta de la acei neguțători, a mers acolo și a văzut trupul fericitului Varvar, strălucind ca o lumină. Și, făcînd slujba cea obișnuită pentru înmormîntare, l-a îngropat pe el în același loc unde l-a aflat ucis. După aceea a început a se face la mormîntul lui tămăduiri de toate neputințele. Iar după cîțiva ani, adunîndu-se poporul cu preotul, au descoperit mormîntul și au aflat trupul sfîntului nestricat și izvorînd mir de tămăduire. Deci, minunîndu-se, au preamărit pe Dumnezeu și au adus în satul lor, cu mare cinste acele cinstite moaște ale Sfîntului Varvar și le-au pus în biserică, minunîndu-se de acea minunată iubire de oameni și milostivire a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și închinăciune, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.