Pătimirea Sfîntului Mucenic Varvar ostașul
și a celor împreună cu el
(6 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Pe cînd urîtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian Paravatul, avea război cu un popor ce se numea Franci, a trimis împotriva lor pe voievodul Vach, în a cărui armată era un ostaș viteaz cu numele Varvar, cu credința creștin, însă în ascuns. Gătindu-se armatele din amîndouă părțile la război, francii aveau un luptător tare, asemenea cu Goliat, care, ieșind înaintea armatei grecilor, chema la luptă deosebită pe cineva să se lupte cu dînsul și ocăra pe greci, deoarece nimeni din ostașii lor nu îndrăznea să iasă împotriva lui. Acel viteaz era înfricoșat la vedere, mare și puternic la trup.

Vach voievodul, știind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat la sine și l-a întrebat: "Oare vei putea să ieși la luptă împotriva acelui mîndru luptător, care se laudă în puterea sa?" Varvar, nădăjduind spre ajutorul Domnului său Iisus Hristos, în care credea, nu s-a lepădat, ci a ieșit întru întîmpinarea lui și, întrarmîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus. Îmbrățișîndu-se cu vrăjmașul, l-a biruit și l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că i-a ajutat un înger al Domnului, care era pus lîngă fericitul Varvar. Deci, s-au rușinat francii și s-au temut; iar grecii, căpătînd îndrăzneală, au pornit asupra lor și i-au biruit pînă în sfîrșit.

Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare cinste între ostașii greci, fiind lăudat de împărat, care l-a și cinstit cu dregătoria de comit. După acea slăvită biruință asupra vrăjmașilor, voievodul Vach, aflîndu-se cu oastea sa în Tracia, a voit să aducă jertfă idolilor, dîndu-le mulțumire pentru acea biruință, pe care o socotea că i s-a dăruit, nu de la Hristos Dumnezeu, ci de la zeii săi cei deșerți, chemînd și pe comitul Varvar la acele spurcate jertfe ca pe cel dintîi biruitor.

Sfîntul Varvar s-a mărturisit că este creștin și s-a lepădat de idoli. Deci, voievodul a înștiințat de acestea pe împărat, care, aducînd la sine pe ostașul lui Hristos, îl silea ca să jerfească idolilor. Iar el, nesupunîndu-se, a poruncit ca să-l pună la munci și să-i taie pîntecele cu sabia, pînă ce i se vor vărsa măruntaiele pe pămînt. Rugîndu-se sfîntul, i s-a arătat îngerul, care, adunîndu-i cele dinlăuntru, le-a băgat iarăși la locul lor în pîntece, și astfel a tămăduit pe mucenic, încît nu era nici o urmă de rană pe trup, izbăvindu-l de munci.

Văzînd voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut în Hristos împreună cu doi ostași, Calimah și Dionisie, și L-au mărturisit; iar pe spurcații zei i-au ocărît. Pentru aceea, cu porunca împăratului Iulian le-a tăiat capetele noilor mărturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah și Dionisie, și s-au numărat cu ceata sfinților mucenici la cer. Iar pe Sfîntul Mucenic Varvar a poruncit păgînul împărat să-l lege de o roată de fier și sub roată să aprindă un foc mare și să întoarcă acea roată cu mucenicul deasupra focului, turnînd untdelemn fierbinte pe trupul cel pătimitor. Mucenicul, rugîndu-se la Dumnezeu, petrecea nears și focul acela se pornea asupra ostașilor care îl munceau, arzînd pe doi dintre dînșii pînă i-a făcut cenușă. Deci, a aruncat pe pătimitor în temniță, unde i s-a arătat Dumnezeu și l-a întărit.

A doua zi, scoțîndu-l, l-au întins gol în patru părți și l-au bătut fără de milă cu vine de bou pe spate și pe pîntece. Apoi, arzînd un cuptor trei zile, au aruncat acolo pe mucenic, în care cuptor a petrecut șapte zile. În urmă s-a aflat viu și sănătos, nevătămat cît de puțin de foc și a ieșit din cuptor ca dintr-o baie, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. După aceea, iarăși l-au aruncat în temniță, în care puseseră o mulțime de scorpioni, șerpi și tot felul de tîrîtoare, ca să-l omoare. Însă Sfîntul Varvar, izgonind de la sine cu semnul Sfintei Cruci acele tîrîtoare, a rămas nevătămat.

După aceea muncitorul cel împietrit, nevrînd să cunoască puterea lui Hristos, a poruncit ca să înroșească un bou de aramă și să arunce într-însul pe mucenic. Dar și din acela sfîntul a ieșit nevătămat, pentru că nu simțea cîtuși de puțin focul. Iar boul de aramă ca și cum ar fi fost viu, a simțit arderea focului, încît a început a mugi și a umbla. Mulți văzînd acea minune, au crezut în Hristos. În sfîrșit, muncitorul a poruncit să taie capul mucenicului, și așa Sfîntul Mucenic Varvar și-a sfîrșit nevoința sa cea pătimătoare pentru Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luîndu-l episcopul Filichie, l-a pus în cetatea Mutonia din Pelopones, slăvind pe Dumnezeu Cel lăudat, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.