Viața Sfîntului Ierarh Ghelasie de la Rîmeț
(30 iunie)
Sfîntul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întîi ca sihastru pe valea pîrîului Rîmeț din Munții Apuseni și, apoi, ca egumen al Mănăstirii Rîmeț din județul Alba, avînd o viață duhovnicească îmbunătățită și învrednicindu-se încă din tinerețe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luînd din tinerețe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiți eremiți meșteșugul luptei duhovnicești. Apoi, curățindu-și mintea de cugetele cele rele și învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborît în obște și a ajuns vestit povățuitor de suflete, întemeind o obște de monahi aleși.
În tradiția locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga și postea, săvîrșind sfintele slujbe cu mare osîrdie și frică de Dumnezeu. În toată săptămîna, Cuviosul Ghelasie nu primea mîncare, îndestulîndu-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvîrșea Sfînta Liturghie. Numai sîmbăta și Duminica mînca împreună cu călugării la trapeza mănăstiri.
Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Rîmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților. În posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dînșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpîniți de duhuri rele, și cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.
Odată, fiind cu ucenicii la adunat fîn în poiana mănăstirii, numită Hopați și fiind mare arșiță, încît toți sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune și îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede pînă în zilele noastre și se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulți săteni iau apă din el pentru sănătate și binecuvîntare.
Odată, urcînd Sfîntul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fîn, și-a cunoscut dinainte sfîrșitul. Deci, rugîndu-se mult, și-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvîrșită dragoste, să iubească Biserica și să fugă de beție, desfrîu și de tot păcatul. Apoi, sărutîndu-i pe toți, și-a dat sufletul în mîinile lui Hristos.
În tradiția mănăstirii se spune că, în ceasul cînd cobora asinul de pe munte cu trupul Sfîntului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plîns de ucenici, a fost îngropat lîngă zidul bisericii și mulți bolnavi se vindecau la mormîntul lui.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rîndul credincioșilor veniți la mănăstire pentru rugăciune și închinare.
Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Rîmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfîntului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiș, i-a fost vindecată mîna bolnavă prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfîntului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință, din Cocora - Alba, și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la Moaștele Sfîntului Ghelasie, întorcîndu-se vindecat la casa sa trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.
Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului, de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, cînd, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei, și care consemnează numele "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului "Mihul de la Crișul Alb", precum și anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfînt.
Deci, fără îndoială, Sfîntul Ghelasie a fost Arhiepiscop și păstor sufletesc al credincioșilor din centrul Transilvaniei și din Munții Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgîndu-se la bîtrînețe în mănăstirea de metanie, Rîmeț.
Iar viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu venerație părți din sfintele moaște, știind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și suferințe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mîntuiește pe noi. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
