Aducerea cinstitelor moaște ale Sfinților Chir și Ioan, doctorii fără de arginți
(28 iunie)
(Viața și pătimirea lor se pomenește în 31 de zile ale lunii ianuarie)
Acești sfinți pătimitori de chinuri, Chir și Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăției lui Dioclețian, în cetatea care se numea Canopos. Acea cetate era departe de Alexandria ca la 12 stadii. După mucenicescul lor sfîrșit, creștinii le-au îngropat trupurile cu cinste. Iar după trecerea a mulți ani, tămăduitoarele lor moaște s-au aflat într-acea vreme cînd creștinii întărindu-se mai mult decît elinii cei închinători la idoli, au început pretutindeni a zidi biserici fără să fie opriți, dar mai ales în împărăția marelui Teodosie. Aceasta a biruit pe Maxim al Apusului cu toate puterile sale; dar l-a mai biruit și cu rugăciunile cuvioșilor părinți, care viețuiau în pustiile Egiptului și la care împăratul Teodosie a trimis într-adins, avînd nevoie de rugăciunile lor spre ajutor. Între acești părinți cu cuviință este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slăvit întru minuni. El petrecea într-un schit, pentru care împăratul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei să-l trimită în Constantinopol la dînsul, ca prin binecuvîntarea și cu rugăciunile lui să se înarmeze contra vrăjmașilor.
Teofil, voind să împlinească porunca împăratului, s-a dus singur în schit la Cuviosul părinte Senufie, ca să-l roage să meargă la Constantinopol la împăratul Teodosie; iar el nicidecum nu voia să iasă din chilia sa. După multă rugăminte și îndemnare a patriarhului, supărîndu-se, el și-a luat rasa și toiagul, pe care ridicîndu-le în sus spre răsărit și ochii spre cer ridicîndu-și, a grăit: "Doamne, Dumnezeul puterilor, mă rog Ție cu smerenie, dă rasei și toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai dat-o mie cu milostivire".
Astfel rugîndu-se, a dat rasa și toiagul patriarhului, zicîndu-i: "Acestea să le trimiți împăratului în locul meu și să-i scrii ca în timp de război să pună rasa pe dînsul, iar toiagul să-l ia în mînă și să meargă cu îndrăzneală înaintea ostașilor lui contra vrăjmașilor și va vedea slava lui Dumnezeu". Patriarhul, trimițînd acelea împăratului și spunîndu-i cuvintele cuviosului, el le-a primit cu credință. Deci, făcînd după cuvîntul cuviosului, a cîștigat mare biruință contra vrăjmașilor, spre a cărui aducere aminte și spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au făcut asemănarea împăratului, săpată și pusă pe un stîlp înalt, avînd rasa călugărească pe dînsul și toiagul ținîndu-l în mîini. Deci, în toți anii, în ziua acelei biruințe se prăznuiește cu dănțuire, mulțumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au început a se zidi biserici lui Dumnezeu în Alexandria și în tot Egiptul, pentru că se înmulțise creștinătatea.
Cînd Patriarhul Teofil a voit să zidească o biserică aleasă în Canopos în numele Sfinților Apostoli, în acea vreme s-au aflat moaștele sfinților făcători de minuni Chir și Ioan. Aceasta a fost după sfîrșitul lui Teodosie și pe timpul împărăției fiului său Eraclie. Iar despre aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Chir și Ioan se scrie în viața Sfîntului Chiril, patriarhul Alexandriei, că aproape de Canopos, ca la două stadii, este un loc care se numește Manutin (mai înainte era sat). Acolo era și o capiște, veche locuință diavolească, fiind foarte înfricoșat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Pe cînd patriarhul Teofil era încă între cei vii, dorea să curețe locul acela de diavoli, și să-l facă loc sfînt, spre mărirea lui Dumnezeu. Avînd însă multe împiedicări și apropiindu-i-se sfîrșitul vieții, n-a putut să-și ducă gîndul său la îndeplinire. Atunci Sfîntul Chiril, moștenitorul scaunului lui Teofil, a început a se îngriji de aceasta și se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul să-i dea de sus ajutor și putere, pentru biruința și izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci, îngerul Domnului i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i ca cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Chir și Ioan să le aducă la locul ce se numește Manutin, că astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.
Sfîntul Chiril, făcînd aceasta, a adus în Manutin moaștele sfinților, zidind acolo o biserică în numele lor. Atunci îndată s-au gonit de acolo necuratele duhuri și s-a făcut în acel loc izvor de tămăduiri, ce izvorăsc din moaștele mucenicilor. Deci, se cuvine să se pomenească oarecare minuni ale acestor sfinți, pe scurt.
În zilele prea sfințitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetății, cu numele Amonie, avea împrejurul grumajilor săi o oarecare vătămare dureroasă și care creștea înlăuntrul trupului. Acea vătămare doctorii o numesc scrofuri, care, crescînd și umflîndu-se din zi în zi, i s-au îngreunat grumajii, și-l îngrozea cu moarte. Apoi, chemînd mulți doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care cauză tatăl și fiul mîhnindu-se, i-au lăsat pe ei și au alergat la sfinții făcători de minuni, Chir și Ioan, rugîndu-se cu lacrimi lîngă cinstitele moaște, ca să dea tămăduire fiului său.
Atunci acela, arătîndu-se în vedenie, a poruncit tînărului, care se îngîmfa pentru slavă și bogăție, să-și lepede mai întîi mîndria sa și, în semn de smerenie, să măture gunoiul din casa lor; apoi să facă un plasture de ceapă amestecat cu pîine și să oblojească tot grumajul și gîtlejul. După ce a făcut aceasta, îndată i s-au închis vătămările, și Amonie a luat tămăduire, cu rugăciunile sfinților doctori fără de plată. Însă tot același Amonie, după cîtăva vreme, uitînd sfătuirile sfinților, s-a înălțat cu mîndria și iarăși s-a îmbolnăvit de altă boală, care îi era pedeapsă pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pîntecele lui îi era foarte greu, din care cauză stomacul său nu putea să primească nici mîncare, nici băutură; ci toate cele ce îi intrau pe gură, îndată i se întorceau înapoi.
Atunci iarăși a alergat cu lacrimi, rugîndu-se sfinților răbdători de chinuri, Chir și Ioan, doctorii săi cei încredințați. Aceia, arătîndu-i-se lui în vis, mai întîi l-au ocărît pentru mîndria lui, apoi i-au poruncit să-și lepede hainele cele de mult preț și să se îmbrace într-o haină de păr și, luînd vasele cele de apă, să aducă apă rece la frații cei neputincioși și săraci, pentru adăparea lor. Amonie, după ce a făcut aceasta fără lenevire, sfinții iarăși i s-au arătat și i-au poruncit, ca, luînd untdelemn din candelele lor, asemenea și ceară din lumînările aprinse lîngă raclele lor, să facă un plasture și să-l lipească de pîntecele său. Amonie, făcînd aceasta, s-a făcut sănătos.
Un alexandrin, anume Teodor, fiind multă vreme orb de amîndoi ochii, a fost dus la Manutin, în biserica unde erau moaștele sfinților răbdători de chinuri și acolo se ruga cu osîrdie pentru luminarea ochilor săi. Deci, sfinții i s-au arătat în vedenie și i-au poruncit să meargă și să se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el, ducîndu-se, s-a spălat, și cînd și-a șters fața cu băsmăluța îndată a văzut. Deci, mai întîi a văzut în băsmăluță albețile care căzuseră din ochi ca niște solzi. El s-a întors de la biserică cu bucurie, arătînd la toți orbirea sa cea căzută în băsmăluță.
Un alt bărbat, anume Calos, plăcut lui Dumnezeu după nume și după viață, din întîmplare căzînd de pe o scară, și-a sfărîmat fluierul piciorului în multe bucăți, și-l durea foarte tare. Chemînd mulți doctori și neputînd dobîndi nici un ajutor de la el, a alergat cu credință mare la acești doctori fără de arginți, Chir și Ioan, și ungîndu-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tămăduit în același ceas.
Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere înăuntru, la ficat, care, putrezind, s-a făcut în sînge și în flegmă, astfel că scuipa cu sînge. Omul acela, neputînd să se tămăduiască cu nici un fel de doctorii, a alergat la moaștele cele tămăduitoare ale sfinților răbdători de patimi și aceia i s-au arătat, nu în vedenie, ci la arătare și i-au dat lui să mănînce o bucată de chitrin. Acela, primind acea bucată din mîinile lor, nu știa de la cine o primește deoarece socotea, că aceia sînt din poporul ce venise să dea închinăciune sfintelor moaște ale mucenicilor. După ce a mîncat ceea ce i se dăduse, îndată s-a tulburat stomacul lui și a vărsat un vierme mare, care rodea ficații lui, iar sfinții fără de arginți, s-au făcut nevăzuți. El, făcîndu-se sănătos în acel ceas, a dat mulțumire lui Dumnezeu și plăcuților Lui.
Un om, anume Mina, mai marele cetății Filoponiei, fiind cuprins de o boală cumplită cu chinuri și friguri, adăugîndu-i-se pe lîngă aceasta și împietrirea stomacului, i se încuiase stomacul. Cîte doctorii îi dădeau pe gură doctorii, toate rămîneau fără de folos, și încă mai rău i se umfla pîntecele, neputînd să iasă afară. Bărbatul acela a pătimit așa două săptămîni. Suferind acea cumplită durere, se deznădăjduise din partea doctorilor, dar, aducîndu-și aminte de sfinții doctori fără de arginți, Chir și Ioan, a poruncit să-l ducă cu patul în Manutin la tămăduitoarele lor moaște. Acolo, rugîndu-se el cu lacrimi și adormind puțin, i s-au arătat sfinții și i-au dat să mănînce o smochină. Deșteptîndu-se din somn a găsit smochina pe pat lîngă el și, luînd-o, a mîncat-o și îndată i s-a dezlegat stomacul și s-a făcut sănătos.
Un alt Mina, care era mai înainte, ca acel vechi Isail, ușor și grabnic cu picioarele, ca o căprioară de cele din țarină, odată s-a îmbolnăvit de picioare foarte tare, încît nici nu putea păși. Deci, a zăcut multă vreme în pat, slăbind foarte tare picioarele lui. El a poruncit să-l ducă cu patul la sfinții făcători de minuni, Chir și Ioan. După ce și-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaște, îndată s-a sculat sănătos și umbla bine cu picioarele cele tămăduite, mulțumind lui Dumnezeu și Sfinților Lui.
O femeie cu numele Teodora, bînd apă, din întîmplare a băut o broscuță mică, însă nu știa ce a băut, deci acea broscuță a crescut în pîntecele ei. La început acea broască, care era mică, îi făcea puțină durere înăuntru, iar după ce a crescut mare, s-a mărit și durerea, încît femeia aceea nu avea odihnă de acea cumplită durere, nici ziua, nici noaptea.
Deci, se văita și se tăvălea pe pămînt și nimeni nu putea s-o ajute nici să cunoască care îi este boala. Mulți socoteau că aceea este muncită de diavol; deci, o aduse la acești sfinți tămăduitori Chir și Ioan, care, arătîndu-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai înainte de primirea mîncării, să bea apă multă. Femeia, după ce a făcut aceasta, stomacul ei îndată s-a tulburat și a vărsat o broască mare și astfel s-a făcut sănătoasă. Deci, toți cei care au văzut aceasta, minunîndu-se, au slăvit pe Dumnezeu și pe plăcuții Lui.
După acea femeie Teodora, a alergat un bărbat oarecare, anume Teodor, la sfinții doctori fără plată, avînd înăuntru otravă dată de niște oameni răi. Acela, bolind foarte tare, nu putea să cîștige ajutor de la doctori. Rugîndu-se el cu lacrimi pentru sănătatea sa, sfinții i s-au arătat în vedenie, poruncindu-i să mănînce o jivină, care pe grecește se numește scolopendra. Deșteptîndu-se el din vedenie, s-a întărit cu semnul Sfintei Cruci, pentru că socotea că este o nălucire drăcească și iarăși se ruga către sfinți cerînd sănătate. În altă noapte, sfinții s-au arătat, poruncindu-i același lucru. Dar el nu credea, fiindcă acea jivină este plină de otravă, iar nu de tămăduire. I s-a făcut lui și a treia oară aceeași arătare; dar nici așa n-a ascultat, părîndu-i-se că aceea este o nălucire a vrăjmașului. Dar într-a patra noapte, sfinții i s-au arătat, nu în vis, ci la arătare, fiindu-le milă de boala cea grea a lui și au zis: "Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci, sculîndu-te, mergi la izvorul nostru și ceea ce vei găsi acolo de mîncare să mănînci, că aceea îți va fi doctoria folositoare".
Teodor, crezînd că acea vedenie este adevărată, făcîndu-se ziuă, a mers la izvor și acolo a găsit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luîndu-l, a început a-l mînca cu plăcere. Dar cînd voia să bage în gură rămășița castravetelui, a văzut într-însul cea din urmă bucățică a jivinei, care se numește scolopendra; căci o mîncase pe toată cu castravetele acela. Deci, temîndu-se, a aruncat la pămînt acea rămășiță, iar el a început a vărsa. Și a vărsat astfel cu castravetele și jivina aceea, cum și toată otrava care a fost mai înainte într-însul. Astfel s-a făcut sănătos desăvîrșit și întorcîndu-se la biserică, s-a închinat cu mulțumire cinstitelor moaște ale tămăduitorilor săi.
Din Babilonul Egiptului a venit în Manutin la sfinții făcători de minuni, o femeie, anume Maria, avînd cu sine un fiu de opt ani. Aceluia i se trăsese limba din gură prin lucrarea diavolească și atîrna afară ca de o palmă de lungă, iar mărimea nu era de măsura limbii omenești și vederea lui era străină, fiind gros, negru, puturos și grețos la toți cei ce priveau la dînsul și curgîndu-i neîncetat spume negre. Acel copil, din întîmplare căzînd pe pămînt lîngă mormîntul sfinților, s-a lovit cu limba de marmura ce se afla acolo și îndată s-a tras înapoi. Astfel că din batjocura cea diavolească, s-a așezat la loc, în obișnuita măsură de creștere și copilul s-a făcut sănătos.
Un bărbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropică, a fost adus la sfinți bolnav cu tot trupul, avînd pîntecele foarte umflat. Aceluia arătîndu-i-se sfinții în vedenie, s-au atins cu mîinile de pîntecele lui și i-au zis: "Evghenie, scoală-te și întoar-ce-te sănătos la casa ta!" Evghenie, deșteptîndu-se, s-a văzut scăpat de toată greutatea de idropică, umblînd ca și înainte, și din acel ceas a dobîndit sănătate desăvîrșită.
Pomenind aceste puține minuni, din cele multe ale sfinților fără de arginți Chir și Ioan, slăvim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slăvit, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh în veci. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
