Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Romanca sau Lideanca
(26 iunie)
Sfîntul Apostol Petru și Sfîntul Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu, mai înainte de a se duce, precum s-au dus și ceilalți apostoli, la marginile pămîntului, pentru propovăduirea lui Hristos, propovăduiau pe Hristos prin cetățile de prin jurul Ierusalimului. Dar cînd a fost cetatea care se cheamă Lida - iar după aceea s-a numit Diospoli - și, petrecînd acolo un an, a adus multe popoare la Hristos Dumnezeu. Atunci a zidit acolo o biserică cu numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; pentru că atunci era liniște între creștini, încetînd prigonirea după uciderea Sfîntului Arhidiacon Ștefan.
Cezarul Tiberiu, auzind multe lucruri despre Iisus Hristos și despre minunile Lui, a poruncit să nu prigonească pe creștini. Despre aceasta se pomenește astfel în Faptele Apostolilor: Bisericile prin toată Iudeea, Galileea și Samaria aveau pace. Acea pace a fost pînă la sfîrșitul lui Tiberiu. Deci, în acea alinare, Sfinții Apostoli Petru și Ioan, zidind în Lida acea biserică s-au dus în Ierusalim și au rugat pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu să meargă în Lida, să vadă biserica cea zidită în numele ei, să o binecuvînteze și să o sfințească prin venirea sa, astfel ca rugăciunile celor ce se vor ruga într-însa să fie bineprimite înaintea lui Hristos, cel ce s-a născut dintr-însa.
Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a zis către dînșii: "Mergeți acolo, bucurați-vă și eu voi fi cu voi!" Iar ei, mergînd, au aflat în biserică pe un stîlp ce întărea clădirea, chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zugrăvit nu de mînă, ci de Dumnezeu, avînd cu totul asemănarea cinstitei ei fețe, asemenea avea și a cinstitelor ei haine. Deci ei, văzînd-o, s-au închinat acelui chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nezugrăvită de mînă și au mulțumit Cuvîntului Cel ce S-a întrupat dintr-însa. După aceea, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a mers acolo singură și, văzîndu-și chipul său și mulțimea de popor care crezuse în Hristos, s-a veselit cu duhul; iar ea a dat acelei icoane darul și puterea facerii de minuni.
Trecînd mulți ani, Iulian Paravatul, luînd împărăția grecilor și a Romei, a ridicat mare prigonire contra Bisericii lui Hristos. Atunci s-a trimis de acel muncitor în Lida o rudenie a lui, de un nume cu el ca să șteargă acel chip făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu niște unelte tăietoare de piatră. Dar minunii îi urma altă minune, pentru că, pe cît tăietorii tăiau și strujeau acel chip nezugrăvit de mînă cu ciocane și topoare, pe atît se vedea că străbăteau prin minune vopselele și zugrăvelile în adîncul stîlpului; deci, ostenindu-se mult și nesporind nimic, s-au dus deșerți.
În multe părți se răspîndise vestea despre acel chip al Maicii Domnului, despre minunile cele mari și fără număr, încît veneau mulți credincioși din toate părțile, în toți anii, să se închine la acea icoană. După ce au trecut mulți ani, fericitul Gherman - mai înainte de luarea arhieriei și a scaunului patriarhiei din Constantinopol -, a mers la Ierusalim să se închine Sfîntului Mormînt al Domnului și celorlalte locuri sfinte. Deci, cînd era în Lida, a văzut chipul cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, rugîndu-se cu căldură, a poruncit unui zugrav să-i zugrăvească pe o scîndură icoana aceea. Luînd el icoana cea zugrăvită, a dus-o cu sine la Constantinopol și o avea ca pe o vistierie neprețuită, săvîrșindu-și toate rugăciunile sale înaintea ei.
Deci, el a fost, cu voia lui Dumnezeu, patriarh al Constantinopolului pe vremea împărăției lui Artemie cel numit Anastasie. După aceea Leon Isaurul - care se numea mai înainte Conon -, luînd împărăția, a adus eresul luptării de icoane și a ridicat prigonire cumplită asupra celor dreptcredincioși. Deci, a izgonit cu necinste pe sfințitul patriarh Gherman de pe scaunul lui; iar Prea Sfințitul Gherman, izgonindu-se din biserică și din casa sa, a luat cu sine două sfinte icoane, a Mîntuitorului Hristos și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe aceea care în Lida o zugrăvise de pe cea făcătoare de minuni.
Deci, vrînd să plutească cu corabia la surghiunie, a scris o scrisoare Prea Sfințitului Grigorie, episcopul Romei celei vechi, înștiințîndu-l de nedreapta sa izgonire și de muncirea cea făcută în Constantinopol celor dreptcredincioși de împăratul cel luptător de icoane. Și, făcînd loc în scîndura icoanei lui Hristos, a băgat acolo scrisoarea aceea și a pecetluit-o, însemnînd data, ceasul și locul. După aceea, a sărutat cu lacrimi acea sfîntă icoană a Mîntuitorului, de două ori, zicînd: "Mîntuitorule, Mîntuitorule, mîntuiește-ne pe noi!" Apoi, i-a dat drumul icoanei pe mare. Deci, acea sfîntă icoană, plutind o zi și o noapte pe mare, a ajuns la Roma cea veche și în acea noapte s-a făcut arătare prea sfințitului episcop al Romei de venirea chipului Mîntuitorului.
Dimineață, cînd soarele era răsărit, episcopul a luat clerul său cu lumînări și cu cădelnițe, după aceea s-a suit într-o corabie și plutind pe rîul Tibru spre mare, a ieșit întru întîmpinarea icoanei Mîntuitorului. Cînd a fost la gura rîului unde se vărsa în mare, a văzut icoana că umbla în preajmă pe ape și din această pricină s-a umplut de spaimă și de bucurie; după aceea, s-a închinat cu bună credință. Apoi episcopul Grigorie a grăit către icoană cu lacrimi: "Stăpîne, dacă ai venit la noi, nevrednicii, Te rugăm, precum ai umblat cu preaslăvire pe ape, așa să Te sui și pe mîinile noastre; pentru că nu îndrăznim să ne atingem de Tine, cu ale noastre porniri". Deci, îndată, icoana s-a ridicat din mare în văzduh și, zburînd ca o pasăre, a venit în mîinile arhiereului.
Episcopul, sărutînd-o cu lacrimi de bucurie și luînd-o cu cinste vrednică, a dus-o în Roma cu cîntare de psalmi și a purtat-o prin toată cetatea, ca acea dumnezeiească icoană să fie văzută de tot poporul. Apoi, a pus-o în biserica cea mare a Sfîntului Apostol Petru. Și, scoțînd din scîndură scrisoarea patriarhului, care rămăsese neudată de apă, a citit-o și a înțeles cele ce se făceau în Constantinopol de împăratul cel răucredincios. Încă și aceasta s-a înștiințat din scrisoare, că într-o zi și o noapte a venit acea icoană a Mîntuitorului din Constantinopol la dînșii; deci, toți slăveau puterea cea de neajuns a lui Dumnezeu. Pentru eresul împotriva sfintelor icoane ce se ridicase la Răsărit și pentru izgonirea Prea Sfințitului Gherman, episcopul Romei Grigorie se mîhnea foarte mult și cu întristare mare se cuprindea. De aceea, a scris împăratului cu îndrăznire, mustrîndu-l pentru păgînătatea lui. La icoana Mîntuitorului se săvîrșeau în Roma multe minuni, pentru că diferite boli și neputințe se izgoneau de la oameni.
Prea Sfințitul Gherman a petrecut în izgonire pînă s-a apropiat de fericitul său sfîrșit. Deci atunci, sfintelor icoane li se făcea neîncetată necinste și batjocură; pentru că unele erau scuipate și sfărîmate, altele aruncate în noroi și călcate în picioare, iar altele arse în foc. Pentru aceea el a scris o altă carte către episcopul Romei, înștiințîndu-l de cele ce se făceau. Și în scîndura icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aceea care se zugrăvise în Lida, făcînd loc, a ascuns într-însa cu dinadinsul scrisoarea sa, punîndu-i data și ceasul scrisorii. Deci, sărutînd icoana și plîngînd mult, i-a zis: "Mergi, Stăpînă și scapă acum fugind, nu ca de Irod în Egipt, ci de vrăjmașul cel cu nume de fiară! Mergi în Roma la cei binecredincioși, ca să te păzești împreună cu cel mai înainte de veci al tău Prunc, de urîtele mîini ale luptătorilor de icoane. Treci această mare largă cu plutire fără primejdie; pentru că porți pe Făcătorul cerului, al pămîntului și al mării. Mergi și scapă tu în mîinile plăcutului tău, Grigorie; iar pe noi, care pentru cinstea ta ne primejduim, în sînurile lui Avraam ne sălășluiește și în cereștile curți ne pomenește".
Astfel grăia Sfîntul Gherman și pe sfînta icoană cu lacrimi o uda și, sărutînd-o cu dragoste, i-a dat drumul pe mare. Deci, icoana a plutit mai degrabă decît zborul vulturului și într-o zi și o noapte a ajuns la Roma. În acea noapte i s-a făcut cunoscut episcopului Romei de venirea împărăteștii icoane cerești. Iar el, sculîndu-se, s-a dus înaintea icoanei lui Hristos, precum se dusese și înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. El a ieșit în întîmpinarea ei pe rîul Tibru, cu tot clerul, cu lumînări și cădiri; dar, cînd era la gura noianului, icoana Maicii lui Dumnezeu s-a văzut de toți pe apă în preajmă, venind spre dînșii. Atunci, episcopul Romei, întinzînd mîinile sale spre dînsa, ea a venit în mîinile lui și a primit-o cu mare bucurie și, închinîndu-se ei, a sărutat-o; apoi s-a întors în cetate minunîndu-se de lucrurile cele mari și minunate ale lui Dumnezeu. După aceea, desfăcînd tăietura din scîndura icoanei, a aflat scrisoarea Prea Sfințitului patriarh Gherman și, citind-o, a înțeles cum ieri de dimineață icoana a fost trimisă la dînșii; deci, preamărea minunile lui Dumnezeu.
Episcopului Romei îi era jale de Sfîntul Gherman, că un luminător atît de mare al Bisericii, se stinge prin atîta îngrozire de moarte, plîngînd pentru dînsul foarte mult. Atunci el a luat icoana cea cinstită a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a dus-o prin toată cetatea ca și pe a Mîntuitorului. Deci, intrînd în biserica Sfîntului Petru, a pus-o înăuntru Sfîntului Altar, dîndu-se la acea icoană tămăduiri de diferite boli.
După aceasta, trecînd o sută de ani și mai bine, de cînd împărații luptători de icoane au pierit cu sunet și a împărățit Mihail cu maica sa Teodora, iar eresul luptătorilor de icoane din Constantinopol se stinse cu totul în Roma, atunci icoana cea nezugrăvită din Lida, era zugrăvită și trimisă de Sfîntul Gherman din surghiunie spre Roma și pusă în altar. Ea singură a început adeseori a se mișca fără să se clatine de nimeni, privind toți la ea. Aceasta se făcea în multe zile, uneori la cîntarea cea de dimineață sau de seară, alteori la Liturghie. De această minune, romanilor nu le era puțină mirare și frică, pentru că socoteau că acesta este un semn de mînie dumnezeiască, ce are să vină asupra lor.
În Roma era atunci episcop Serghie, și într-un timp, fiind singur în biserică la soborniceasca cîntare, icoana aceea a început mai tare a se clătina. Acea mișcare văzînd-o toți, s-au spăimîntat și, încetînd din cîntare, au început a striga cu glas mare: "Doamne miluiește!" Deci, fiind de mulți chemată mila Domnului, icoana s-a alinat din mișcare; dar după puțin, iarăși ridicîndu-se și făcînd sunet prin mișcarea sa, s-a dus spre văzduh de la locul său. Aceasta văzînd-o toți, s-au adunat în altar, vrînd să o sprijinească cu mîinile, ca să nu cadă la pămînt și să se sfarme; dar nimeni nu putea s-o ajungă și să se atingă de ea, pentru că se purta prin văzduh pe deasupra mîinilor omenești, umblînd ca pe pămînt prin biserică, nu iute, ci încet. Astfel a ieșit din biserică ca și cum s-ar fi scos de mîini îngerești.
Atunci episcopul Serghie, înspăimîntîndu-se cu tot clerul și poporul de acea preaslăvită vedere, urmau cu spaimă după icoană încotro mergea ea. Iar ea, ducîndu-se la rîul Tibru, s-a băgat în apă și a înotat spre mare; iar poporul ce era pe mal, privea la ducerea ei și cu ochii lăcrimînd o petreceau pe dînsa. Atunci episcopul Romei, vărsînd lacrimi, se tînguia zicînd: "O, împărăteasă, vai nouă! O, Doamnă, vai nouă! Unde te duci de la noi, dumnezeiescule sicriu? Pentru că în ce chip de demult pe ape ai venit la noi, acum tot pe aceeași cale te duci? De aceea ne temem, ca să nu ne ajungă și pe noi, cei care sîntem în Roma, prigonirea luptătorilor de icoane, pentru care tu ai fugit din cetatea lui Constantin și acum iarăși fugi de la Roma! O, atotputernică, de ce nu alini acel vifor ereticesc, care tulbură Biserica lui Hristos?"
Acestea și multe altele grăia episcopul Serghie, tînguindu-se și petrecînd icoana cu ochii, care, cu mai mare grabă depărtîndu-se, alerga pe apă pînă s-a făcut nevăzută de vederea lor. Atunci episcopul Romei a poruncit ca acea slăvită minune să o scrie în cărțile bisericești, spre aducere aminte a acelor neamuri de pe urmă, spre slava Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, care lucrează niște minuni ca acestea. Deci, acea sfîntă icoană, a doua zi, a ajuns la Constantinopol și s-a găsit la liman, aproape de palatele împărătesei. Ea a fost luată de niște oameni dreptcredincioși, care se aflau acolo și dusă la binecredincioasa împărăteasă Teodora. Împărăteasa socotea că icoana este din acelea pe care luptătorii de icoane le aruncaseră în mare, legate cu pietre grele și că acea icoană desfăcîndu-se de legături, a ieșit la suprafață.
În acea vreme, s-a trimis din Constantinopol, de către binecredinciosul împărat Mihail și de prea sfințitul patriarh Metodie, niște oameni vestiți din rînduiala duhovnicească și mirenească cu scrisori la episcopul Romei, înștiințîndu-se de Sinodul Sfinților Părinți ce s-a ținut în Constantinopol, unde s-a dat anatema eresul luptătorilor de icoane, iar credincioasa cinstire a sfintelor icoane iarăși s-a întărit. Cu niște scrisori împărătești ca acestea ajungînd acei trimiși la Roma, au veselit foarte mult pe episcopul Romei și pe toți cei dreptcredincioși. Deci, fiind acolo, a auzit toate despre icoanele cele făcătoare de minuni - a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu -, cum în zilele prea sfințitului episcop Grigorie au venit la Roma și cealaltă pe mare, trimise de prea sfințitul patriarh Gherman; apoi cum, nu de mult, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a dus iarăși singură la Roma.
Acestea auzindu-le ei, și-au scris acele minunate povestiri, însemnînd vremea și ziua ducerii icoanei celei preacurate din Roma. Apoi, întorcîndu-se în Constantinopol, au spus împăratului, maicii lui, Teodora, și prea sfințitului patriarh Metodie. Aceia îndată și-au adus aminte de icoana găsită la limanul mării și au grăit între ei: "Oare nu este aceasta icoana cea din Roma?" După aceasta îndată s-au trimis de către episcopul Romei soli vestiți la împărat și la patriarhul Constantinopolului, cărora arătîndu-le acea sfîntă icoană, care a fost găsită la malul mării, romanii îndată au cunoscut-o și cu lacrimi au căzut înaintea ei, spunînd tuturor că aceea este icoana care a plecat de la ei din Roma. Apoi, socotind ziua cea însemnată și ceasul plecării ei din Roma și sosirea la Constantinopol, au găsit că într-o zi și o noapte a mers cale depărtată și preamăreau atotputernica tărie a lui Dumnezeu
Atunci Prea Sfințitul patriarh Metodie cu tot clerul și împăratul cu toată suita luînd acea icoană din palatele împărătesei, petrecuți de tot poporul, au dus-o în Halcopatria și a fost pusă cu cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bucurîndu-se de atîta dăruire ce li s-a dat. Din acel timp acea icoană făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu s-a numit Romanca, pentru că venise de la Roma și se făcea de la dînsa foarte multe minuni.
Acestea s-au aflat despre acele două icoane făcătoare de minuni, care au fost în Constantinopol. Despre cea dintîi, care s-a numit Odighitria, zugrăvită de Sfîntul Luca și de cealaltă care s-a zugrăvit de Sfîntul Gherman; pe cea din Lida și mai pe urmă s-a numit Romanca. Însă, acea icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu care a mers din Constantinopol în Rusia prin văzduh, la locul ce se numește Tihfini, nu se știe care este, Odighitria sau Romanca sau altă icoană oarecare izvorîtoare de darul minunilor.
Iar noi de lucrurile cele neștiute, neiscodind cu deșartă iubire de încercare și neispitind judecățile cele neștiute ale lui Dumnezeu, cinstim cu bunăcuviință fiecare icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cădem cu credință la dînsa, o sărutăm cu dragoste și cu frică, ne închinăm cu evlavie privind spre dînsa ca spre adevăratul Fiu cel Care împărățește la cer împreună cu Născă-toarea de Dumnezeu. Și slăvim și pe Cel născut dintr-însa, Hristos, Domnul nostru, pe Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
