Sfîntul Sfințitul Mucenic Evsevie, Episcopul Samosatelor
(22 iunie)
Sfîntul Evsevie a fost episcop în cetatea Samosatelor, de sub stăpînirea patriarhiei Antiohiei. El era un bărbat dreptcredincios și plin de rîvnă către Dumnezeu și s-a arătat într-acea vreme statornic, viteaz și neplecat în mărturisirea cea dreptcredincioasă. În acea vreme, eresul lui Arie se întărise și vătămase pe mulți, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el întocmai ca o corabie în mijlocul mării înfuriate de valuri; pentru că, după moartea Sfîntului și Marelui Împărat Constantin, împărăția Răsăritului a luat-o fiul său, Constanțiu, care primise eresul lui Arie. Acela ajuta foarte mult arienilor și se lupta pentru dînșii, făcînd multă prigonire și răutate celor dreptcredincioși. Sfîntul Evsevie din acea pricină a pătimit de la arieni multe supărări. Rîvna lui pentru buna credință în Biserica lui Hristos a început a se cunoaște de aici.
După ce Eudoxie, patriarhul Antiohiei, ereticul cel de un gînd cu arienii, a venit la scaunul patriarhiei Constantinopolului pentru bogăție, s-a făcut sinod în Antiohia de toți episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puțin însă era atunci numărul episcopilor și al creștinilor dreptcredincioși, căci mai mulți erau eretici arieni, urmînd împăratului lor cel răucredincios. În acel sinod Sfîntul Evsevie era unul dintre cei întîi-șezători. Deci, Sfîntul Evsevie, știind bine pe Sfîntul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios și ține întru totul la învățătura stabilită la Sinodul cel dintîi, care s-a ținut în Niceea, sfătuia pe toți să aleagă la patriarhie pe Meletie. Dar cei ce aveau socoteala arienilor, neștiind credința cea dreaptă a lui Meletie și socotindu-l că este de un gînd cu dînșii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie și, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obște, au întărit-o cu iscăliturile mîinilor lor și au încredințat-o Sfîntului Evsevie. După aceea, trimițînd rugăminte la Sfîntul Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieșindu-i tot poporul în întîmpinare.
Sfîntul Meletie, luînd scaunul patriarhiei, învăța pe popor mai întîi viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, curățind calea cea greșită din inimile lor spre credința cea dreaptă. Sfîntul se gîndea că dacă va îndrepta mai întîi obiceiurile lor cele rele, smulgîndu-le ca pe niște spini și pălămidă din inimile lor, va putea mai cu înlesnire să semene întru dînșii sămînța dreptei credințe. Însă poporul dorea să știe cu dinadinsul ce fel de credință are patriarhul lor cel nou. Cu aceasta însă ei au supărat pe Sfîntul Meletie, care a propovăduit în biserică cuvîntul lui Dumnezeu către popor despre dreapta credință ce s-a întărit la întîiul Sinod a toată lumea din Niceea, că Fiul lui Dumnezeu este deoființă și de o fire cu Tatăl, născut din veci iar nu făcut".
Sfîntul, învățînd poporul astfel, cu mare glas arienii s-au tulburat despre aceasta foarte mult, precum scrie pe larg în viața lui Meletie; iar dreptcredincioșii s-au veselit cu bucurie negrăită, văzînd pe un arhiereu dreptcredincios șezînd pe scaunul apostolesc. Arienii, mîniindu-se foarte mult, au izgonit din biserică pe arhiereul lui Dumnezeu, Meletie, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, și au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic, îndemnînd și pe împărat să-l osîndească la surghiunie. Deci, sfîntul a fost scos noaptea din Antiohia și trimis la surghiunie, iar în locul său au ales pe un oarecare Evzoie, episcop de credință arian. Atunci Sfîntul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzînd că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici și o răutate fără de vină ca aceea se face Sfîntului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculîndu-se, a plecat din Antiohia, nespunînd nimănui de aceasta, ducîndu-se astfel în cetatea sa.
Arienii, aducîndu-și aminte că judecata alegerii la arhieria Sfîntului Meletie este la dînsul spre păstrare și temîndu-se ca nu cumva să fie vreodată judecați de sobor, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop și tot ei l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să trimită după Evsevie și să le dea acel act încredințat lui. Deci, împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfîntului, care, ajungîndu-l, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns: "Judecata cea de obște care mi s-a încredințat mie, nu o voi da, decît numai cînd toți cei ce mi-au încredințat-o se vor aduna". Trimisul împăratului întorcîndu-se cu acest răspuns, împăratul s-a supărat foarte tare și a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu asprime și poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie mîna dreaptă.
Acesta o scria numai ca să înfricoșeze pe sfîntul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă un lucru ca acela. Ajungînd trimisul împărătesc la Evsevie și dîndu-i îngrozitoarea scrisoare împărătească, Sfîntul Evsevie a citit-o și îndată și-a întins amîndouă mîinile spre tăiere, zicînd: "Nu numai mîna dreaptă, ci și pe stînga să o tăiați; dar judecata alegerii lui Meletie nu o voi da!" Acest răspuns a arătat răutatea și fărădelegea arienilor și trimisul s-a întors iarăși în deșert. Împăratul, auzind acest răspuns al sfîntului, s-a mirat foarte mult de neînfricoșata lui bărbăție și de statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea tuturor.
După cîțiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanțiu și după dînsul venind Iulian Paravatul, acesta a întors de la surghiunie în scaunul Antiohiei pe Sfîntul Meletie, dar pe urmă iarăși l-a izgonit. Pe vremea împărăției aceluia, mare răutate a pătimit Biserica lui Hristos. Căci, pe lîngă eresul arienilor care tulbura toată lumea creștină, s-a adăugat și o prigonire de la închinătorii de idoli; pentru că împăratul, lepădîndu-se de Hristos, a jertfit idolilor și a ridicat prigoană asupra creștinilor, și mai ales contra rînduielii bisericești.
Atunci multe biserici ale celor dreptcredincioși erau fără de slujitori și scaunele arhierești fără de arhierei. Din această pricină, unii erau uciși de arienii de pe vremea împărăției lui Constanțiu, iar alții erau uciși de închinătorii de idoli de sub stăpînirea lui Iulian. Deci, de n-ar fi scurtat Domnul viața și împărăția lui Iulian, nici o biserică cu slujitorii săi nu ar fi rămas întreagă. Într-o vreme cumplită ca aceea, Sfîntul Evsevie, tăinuindu-și viața sa arhierească și îmbrăcîndu-se cu cea ostășească, a cutreierat Siria, Fenicia și Palestina, întărind pe creștini în sfînta credință. El, unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoți și diaconi și din ceilalți clerici; iar pe aiurea punea și episcopi, dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie și aveau înțelegere ortodoxă. O rîvnă ca aceasta, o osteneală, o sîrguință și o grijă avea pentru Biserica lui Hristos, Evsevie, acest mare arhiereu al lui Hristos.
După ce a pierit cu sunet păgînul Iulian, a venit după dînsul Iovinian, dreptcredinciosul și de Hristos iubitorul împărat. Deci Sfîntul Meletie s-a întors la scaunul său, asemenea și Sfîntul Evsevie; iar ceilalți arhierei dreptcredincioși au început fiecare la arătare a-și lua locul lor.
După îndemnul Sfîntului Evsevie, Sfîntul Meletie a adunat în Antiohia un sinod, la care au luat parte douăzeci și șapte de episcopi, între care Evsevie era întîi după Meletie. La acel sinod a fost și Sfîntul Pelaghie, episcopul Laodiceei, despre a cărui curată și sfîntă viață se scrie astfel: El în tinerețile sale a fost silit de părinții săi spre nuntă. Deci fiind dus în cămară, a sfătuit pe mireasa sa la păzirea cea neîntinată a fecioriei. Astfel el petrecea cu ea în feciorie curată sub chipul însoțirii, ca un frate cu sora sa. El era bogat și în multe alte fapte bune, pentru care a fost cinstit cu rînduiala arhierească de la Dumnezeu și de la oameni. Acesta avea mare dragoste atît către Sfîntul Meletie, cît și către Sfîntul Evsevie și le era prieten de un gînd, luptînd împreună cu ei, pentru răspîndirea dreptei credințe. La acel sinod din Antiohia, sfinții părinți au poruncit tuturor ca să mărturisească și să creadă că Fiul este de o ființă și de o fire cu Tatăl, după cum a stabilit Sinodul cel dintîi din Niceea.
La aceasta s-au învoit și arienii, care au iscălit cu mîinile lor, însă cu fățărnicie, deoarece prin aceasta făceau voia împăratului celui credincios și dreptcredincioșilor sfinți arhierei Meletie, Evsevie și Pelaghie, temîndu-se astfel de îndrăzneala cea mare, pe care o aveau aceștia înaintea împăratului. Împăratul iubea foarte mult pe acești stîlpi ai Bisericii, pentru credința lor cea dreaptă și pentru sfințenia lor și îi cinstea foarte mult, ascultîndu-i în toate. Pentru aceea, ei erau înfricoșați ereticilor și, de frica lor, ei au trecut la Biserica celor dreptcredincioși. Însă după moartea dreptcredinciosului împărat Iovinian și după ce Valent a fost pus împărat în locul lui, ereticii iarăși s-au întors la credința lor de mai înainte, întocmai precum cîinii la vomitările lor, aducînd și pe împăratul la credința ariană, prin soția lui, Domnica. Astfel, Biserica celor dreptcredincioși era chinuită și păstorii ei izgoniți. Deci Sfîntul Meletie iarăși a fost surghiunit în Armenia, iar Sfîntul Pelaghie, în Arabia. Asemenea și Sfîntul Evsevie a fost condamnat la surghiunie în Tracia.
După ce s-a dat nedreapta judecată a împăratului, adică izgonirea lui Evsevie, acea judecată a fost adusă la Samosata spre seară. Sfîntul Evsevie, înștiințîndu-se despre aceasta, a chemat la sine pe acel om împărătesc care a venit la sine cu hotărîrea împărătească și i-a zis: "Taci acum și nu spune nimănui pricina venirii tale, pentru că, de se va înștiința poporul, îndată se va umple de rîvnă, se va tulbura și te va ucide; iar eu mă voi afla pricinuitor al morții tale". Aceasta zicînd, după săvîrșirea cîntării celei de seară, a spus taina și gîndul său uneia din credincioasele sale slugi. Deci, sculîndu-se după somnul cel dîntîi, a ieșit din casă cu o slugă, care a luat numai o pernă și o carte, și pe acelea le ducea după el.
Mergînd la rîul Eufratului, care curgea pe lîngă zidul cetății, s-a urcat într-o luntre ca să plece spre cetatea Zeugma; și a poruncit vîslașilor să pornească, ostenindu-se toată noaptea aceea și, făcîndu-se ziuă, a ajuns la cetatea dorită. Samosatenii, înștiințîndu-se de plecarea sfîntului lor arhiereu de la ei, s-au umplut de mare plîngere și tînguire, și întrebau în ce parte s-a dus. Unul din cei ce văzuseră cum sfîntul a șezut în luntre și a poruncit să-l ducă la cetatea Zeugma, a spus poporului încotro s-a dus arhiereul. Deci, mulți urcîndu-se în multe luntre, au alergat degrabă după el și l-au ajuns la Zeugma; apoi, ridicînd glasurile lor către el, se tînguiau cu mare glas și se sîrguiau să-l întoarcă în cetatea lor, dar sfîntul n-a voit. Astfel poporul făcea fel de fel de rugăciuni și cu fel de fel de cuvinte îl ruga, căzînd la picioarele lui și udîndu-le cu lacrimi, să se întoarcă cu ei la scaunul său. Sfîntul Evsevie le aducea aminte de cuvîntul Apostolului care zice: "Tot sufletul să se supună stăpînirilor celor mai înalte, pentru că nu este stăpînire orînduită decît numai de la Dumnezeu; deci, toate stăpînirile sînt orînduite de Dumnezeu. Drept aceea, cine se împotrivește stăpînirilor își ia pedeapsa sa. Acest cuvînt al apostolului spunîndu-le sfîntul, le zicea: "Nu-mi este cu putință să fiu potrivnic poruncii împărătești. Asemenea și vouă nu fără de primejdie vă este a vă împotrivi voii împăratului".
Poporul, văzînd că nu poate să-l întoarcă, îi dădea lui de cale, unul aur, altul argint, altul haine, iar altul îi dădea slugile sale ca unuia ce se duce în laturi depărtate. Dar sfîntul, luînd foarte puțin de la ei și învățîndu-i dreapta credință pe toți și soborniceștile dogme, s-a rugat pentru toți. Deci, binecuvîntîndu-i pe ei, a pornit pe cale către latura Traciei, unde era osîndit la izgonire. Pe cînd el era în Istru, a venit de veste, că țara Traciei este foarte bătută și pustiită de goți. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia, ci a rămas în Istru și a petrecut acolo pînă la moartea lui Valent răucredinciosul împărat.
În cetatea Samosatelor, în locul Sfîntului Evsevie a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arienești. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se dădea unui episcop; pentru că n-a ieșit întru întîmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meșter, nici lucrător de pămînt, nici bărbat, nici femeie, nici bătrîn, nici tînăr, nici măcar un copil, deoarece toți cetățenii erau dreptcredincioși și nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el și nici să-l vadă.
Deci, Evnomie a intrat în episcopie și a luat biserica sobornicească cu stăpînire împărătească. Oamenii, văzînd aceasta, nu se duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu și nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la locuința arhierească. Astfel Evnomie nu ședea în episcopie decît numai cu cei care veniseră cu el. De el se povestește că, deși cu credința era rău credincios, însă la obicei era bun, blînd, răbdător, smerit și iubit de toți. Despre obiceiul lui cel bun se grăiește aceasta: Odată a intrat, după obiceiul acelei țări, în baia cea de obște ca să se spele. Slugile au închis ușa după el, ca să nu intre alți oameni acolo, unde se spăla episcopul. El, înțelegînd că mulți stăteau înaintea ușii, vrînd să se spele, a poruncit slugilor să deschidă ușa și să dea voie tuturor celor ce voiau să intre în baie să se spele împreună cu el.
Deci au intrat mulți, dar, văzînd pe episcop șezînd în scăldătoarea cea caldă, stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îndemna pe cine voiește să intre în aceeași scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Evnomie, cunoscînd că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea s-a mîhnit și a ieșit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se necinstească. Atunci oamenii care ieșiseră din baie, îndată au vărsat acea apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului. Ei au spălat bine vasul, de spălarea ereticului și, încălzind altă apă, și-au făcut altă scăldătoare. Evnomie, aflînd de aceea și văzînd că nu poate să tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia și a plecat într-ale sale.
După plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop anume Luchie, vrăjmaș al oilor lui Hristos. Dar cetățenii i-au făcut și aceluia ca celui dintîi, adică nu l-au primit cu cinste. Deci, el petrecea în episcopie numai cu ai săi, neducîndu-se nimeni din oameni la dînsul, pentru că oile lui Hristos, deși erau fără păstor, însă, aducîndu-și aminte bine de învățătura lui, păzeau sfînta credință fără de prihană. Ei se îngrețoșau de acel episcop eretic și aceasta o putem vedea din cele ce urmează. Într-o vreme mulți copii jucîndu-se pe uliță după obiceiul lor, aruncau cu mingea unul în altul. Episcopul Luchie, trecînd din întîmplare pe acolo, a căzut mingea între cai și a trecut pe sub careta episcopului; atunci copiii îndată au început a striga cu glas mare: "Mingea s-a spurcat cu ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!" Episcopul, auzind aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii și pentru ce strigă astfel. El a văzut cum copiii, au aprins un foc și cum aruncau mingea prin văpaie încoace și încolo, ca prin ardere să se curețe de ereticie.
Astfel că, nu numai oamenii cei în vîrstă, dar și copiii cei mici se îngrețoșau de acel episcop eretic, care ca o urîciune a pustiirii ajunsese în locul cel de cinste. Luchie, aflînd de aceasta, n-a urmat blîndeților lui Evnomie, ci, umplîndu-se de mînie, pe mulți din dregătoria cea sfințită și care apărau dogmele cele dreptcredincioase i-a trimis în surghiuniri depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfîntului Evsevie, bărbat ales între preoți, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfînt și iscusit în înțelepciunea cărților, l-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe diaconul Evolghie, cel asemenea vestit între slujitorii Domnului, l-a gonit în pustia Oasimului, pentru care faptă n-a fost puțină mîhnire și scîrbă în cetatea Samosatelor.
După moartea răului împărat Valent, a urmat la împărăție dreptcredinciosul împărat Grațian. Acela, îndată pe toți arhiereii și alte sfințite fețe, care erau în izgoniri pentru dreapta credință, i-a eliberat de la surghiunie și le-a poruncit să-și ia scaunele lor. A-tunci s-au întors și Sfîntul Meletie, în Antiohia, Sfîntul Pelaghie în Laodiceea, iar Sfîntul Evsevie în Samosata. Asemenea și preotul Antioh în Armenia, diaconul Evolghie în Oasim și ceilalți care fuseseră izgoniți de arianul Luchie au venit într-ale lor; și a fost bucurie mare dreptcredincioșilor și rușinare celor rău credincioși.
După luarea scaunul său, Sfîntul Evsevie, îngrijindu-se cu ceilalți arhierei de buna rînduială bisericească și, văzînd că oarecare scaune bisericești erau deșarte după scoaterea arienilor, s-a sîrguit, cu sfatul și cu învoirea Sfîntului Meletie, să aleagă bărbați vrednici și tari în dreapta credință, pe care, sfințindu-i în dregătoriile arhierești, i-a așezat în scaune. Pe cinstitul Acachie l-a pus episcop în Beria, pe îmbunătățitul Teodot în Ierapole, pe Evsevie cel de un nume cu el, în Halchida, pe Isidor în Cir și în Edesa; iar după mutarea Sfîntului Arhiereu Vursa, a ridicat la scaun pe Evloghie Mărturisitorul.
Dar cînd au ales pe cei mai de pe urmă episcopi, adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea Dolin, care era plină de credința lui Arie, s-a dus singur cu Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăța Biserica de eresuri, să așeze pe scaun, pe arhiereul cel dreptcredincios. Intrînd el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe acoperămînt cu o cărămidă asupra lui, l-a lovit în cap și l-a rănit foarte rău și, din acea rană îmbolnăvindu-se, Sfîntul Evsevie s-a mutat către Domnul. Cînd el trăgea să moară, a jurat pe toți cei ce erau cu dînsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei pentru că el prin aceasta urma Stăpînului său, Care se ruga pentru cei ce L-au răstignit, zicînd: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Asemenea urma și Sfîntului Ștefan, care se ruga pentru cei ce l-au ucis cu pietre. Astfel s-a sfîrșit mucenicește Evsevie, marele plăcut al lui Dumnezeu, pătimind din pricina arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel de o ființă cu Tatăl. Apoi sfîntul lui trup a fost întors la Samosata, cetatea lui, și s-a îngropat cu cinste și cu multă jale și tînguire din partea poporului creștinesc.
După aceea s-a ales ca episcop în locul lui, Antioh fericitul, cel mai sus pomenit, care era fiul surorii Sfîntul Evsevie. Pe vremea aceluia înflorea Biserica Samosatelor în dreapta credință, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă, mulțumire și închinăciune acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
