Sfîntul Mucenic Zosima, ostaşul
(19 iunie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Pe vremea cînd împăratul Traian ţinea împărăţia Romei, popoarele elineşti erau cuprinse cu mare îndrăznire de idoli, cu rătăcire şi cu multă orbire; de aceea se ridica cumplită prigonire contra Bisericii lui Dumnezeu. Între elini era un bărbat vestit cu numele Dometian, ighemon al Antiohiei Pisidiei. Acela, mergînd la împăratul Traian, a cerut să-i dea lui putere asupra creştinilor, ca să-i silească cu munci grele pe toţi care nu voiau să jertfească zeilor lor. Luînd acea putere de la împărat şi, îmbrăcîndu-se în platoşa cea diavolească, ca un leu se aţîţa cu mînia contra acelora care pînă la moarte păzeau mărturisirea adevăratului Dumnezeu.

Deci, străbătînd părţile Soropolitariei, s-a apropiat de cetatea care se numea Apolonia, şi în care era un ostaş între elini, cu numele Zosima. Acela dorea să fie următor credinţei lui Hristos. Auzind el că ighemonul se apropie şi năvăleşte cu prigonirea, a lepădat armele cele ostăşeşti şi a alergat la Sfînta Biserică, învăţînd credinţa cea întru Hristos, a luat Sfîntul Botez şi se deprindea cu lucrurile cele creştineşti, în curăţie şi în întreaga înţelepciune, îndeletnicindu-se în postiri şi în rugăciuni. După cîteva zile, ighemonul Dometian, mergea în cetatea aceea şi s-a apropiat de el unul din slujitorii de idoli şi i-a zis: "Este aici un ostaş, anume Zosima, care defaimă pe împărat şi puterea voastră. Acela, lepădîndu-se de rînduiala ostăşească în care era scris de împăratul Traian şi aruncînd armele sale, zice că este creştin, nesocoteşte pe zeii noştri, dispreţuieşte legile împărăteşti şi defaimă stăpînirea împărătească. Ighemonul, auzind aceasta, a zis: "Să se aducă acel Zosima aici la judecată".

Deci, cu o ceată de ostaşi ducîndu-se după poruncă, au prins pe sutaşul Zosima şi l-au dus la judecată. Ighemonul, văzîndu-l, l-a întrebat: "Tu eşti cel ce te numeşti Zosima?" Ostaşul lui Hristos a răspuns: "Eu sînt Zosima, robul Domnului meu Iisus Hristos". Ighemonul a zis: "Mai întîi spune-mi în ce rînduială eşti ca om, apoi vei spune al cui rob eşti". Sfîntul a zis: "Am fost în rînduiala de ostaş al împăratului vostru cel pămîntesc şi, lepădînd pe zeii voştri cei pierzători, m-am făcut ostaş al Împăratului ceresc, Care este Hristos adevăratul Dumnezeu!" Dometian a zis: "O, nelegiuitule, nimic nu-ţi va ajuta numele lui Hristos. Deci, mai bine jertfeşte zeilor, ca să ţi se ierte păcatul cu care ai greşit împotriva împăratului nostru Traian şi de la care te-ai învrednicit cu rînduiala ostăşească". Sfîntul a zis: "Nu voi jertfi deloc zeilor voştri".

Atunci Dometian a poruncit ca pe ostaşul lui Hristos să-l ducă în temniţă. A doua zi, sfîntul iarăşi a fost judecat, avînd mîinile legate înapoi. Ighemonul, văzîndu-l, a poruncit să-l spînzure pe lemnul cel de muncire şi, pe cînd îl muncea, i-a zis: "Jertfeşte zeilor, spurcate Zosima, mai înainte de a începe să ţi se rupă mădularele tale!" La acestea, sfîntul a răspuns: "Nu numai cu cuvintele, dar nici cu faptele nu vei putea să mă îndupleci să jertfesc zeilor tăi!"

Deci ighemonul a poruncit la nişte ostaşi puternici să-l bată. Sfîntul Zosima fiind bătut, a zis către ighemon: "În deşert se ostenesc slujitorii tăi; căci, Dumnezeu întărindu-mă pe mine, nu simt bătăile ce mi se dau!" Astfel mucenicul a fost bătut multă vreme, încît şi pămîntul s-a roşit de sîngele lui. Apoi a strigat cu glas mare către Dumnezeu, zicînd: "Doamne Dumnezeule Atotputernice, Cel ce şezi în scaunul slavei Tale, Cel ce ai întins cerul şi ai întemeiat pămîntul, Cel ce ai adunat toate apele într-o adunare, nădejdea noastră şi aşteptarea robilor Tăi, ascultă-mă pe mine, care mă rog Ţie, nu mă lăsa să fiu biruit de îngrozirile şi muncile tiranului; pentru ca toţi cei ce nu ştiu numele Tău să înveţe prin mine a Te cunoaşte pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu".

Astfel rugîndu-se sfîntul, a venit un glas din cer, zicîndu-i: "Zosima, îmbărbătează-te şi te întăreşte; căci Eu sînt cu tine şi nimic nu te va birui". Acest glas l-a auzit şi Dometian şi cei ce erau cu dînsul. Unii ziceau: "Mare vrăjitor este acesta!" Iar alţii ziceau: "Acesta nu este vrăjitor, ci robul lui Hristos Dumnezeul său. Cu adevărat este mare Dumnezeul creştinilor, de la care s-a trimis acest glas spre omul acesta!" Apoi ighemonul a poruncit la patru ostaşi să-l întindă pentru muncă în patru părţi. Iar mucenicul, fiind întins, şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti gîndurile omeneşti, nădejdea creştinilor, scăparea şi odihna celor ce sînt în primejdii, izbăveşte-mă de meşteşugirile pierzătorului Dometian, slujitorul diavolului, ca toţi cei ce stau de faţă să Te cunoască pe Tine, că Tu eşti Dumnezeul Cel viu, Care ai fost mai înainte de veci şi în veci vei fi!"

Atunci îndată mulţi din cei ce stăteau de faţă, văzînd o răbdare ca aceea a mucenicului, au crezut în Hristos. Ighemonul, văzînd aceasta şi temîndu-se ca nu cumva să se întoarcă toţi spre credinţa creştinească, s-a mîniat; deci, scrîşnind din dinţi, se gîndea în sine cu ce fel de moarte să piardă pe robul lui Hristos. Pentru aceea a poruncit să aducă un pat de aramă şi să pună dedesubt foc mare, ca să ardă pe mucenic deasupra lui. Patul acela fiind ars foarte tare, a poruncit să pună pe el pe sfîntul. Dar mucenicul, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a suit pe pat şi îndată Domnul a prefăcut focul în rouă, pentru că prin îngerii Săi a trimis mucenicului ajutor. Toţi cei ce stăteau de faţă, socoteau că mucenicul este mort din pricina focului; dar îngerii Domnului, ridicînd pe sfîntul de pe patul acela, l-au pus viu lîngă pat, nefiind vătămat deloc. Poporul, văzînd o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeul Cel Adevărat, Care a trimis pe sfinţii Săi îngeri şi a izbăvit pe robul Său de un foc ca acela; şi mulţi s-au apropiat de credinţa lui Hristos. Ighemonul, sculîndu-se de la judecată, s-a dus acasă cu ruşine; iar pe mucenic a poruncit să-l ia şi să-l ţină sub pază.

După aceasta, ighemonul Dometian s-a dus în cetatea Cono-niei şi a poruncit să aducă după el pe mucenic legat, ca acolo să-l muncească. Ajungînd în acea cetate şi şezînd la judecată, a poruncit să încalţe pe mucenic cu papuci de fier, în care erau puse piroane ascuţite şi să-l lege cu un lanţ de fier de un cal neînvăţat, ca să alerge cu calul. Sfîntul, fiind legat de calul acela, alerga atît de repede cu papucii cei de fier, încît întrecea calul, pentru că Dumnezeu era cu el. Iar sfîntul zicea în alergarea sa: "Doamne Dumnezeule, Care săvîrşeşti picioarele mele ca ale cerbului, dă-mi răbdare desăvîrşită!"

Ighemonul, văzînd o răbdare ca aceea a mucenicului, a poruncit să-l arunce în temniţă şi să nu-i dea deloc mîncare şi băutură, ca să se sfîrşească de foame şi de sete.

După ce au trecut trei zile, în care sfîntul n-a gustat nimic, au intrat în temniţă doi tineri preafrumoşi, dintre care unul îi aducea pîine curată, iar altul un vas cu apă. Aceia au zis sfîntului: "Primeşte acest dar preascump, pe care ţi l-a trimis Dumnezeul tău". Mucenicul lui Hristos, primind, a mîncat, a băut, s-a întărit cu trupul şi a zis: "Mulţumesc Ţie, Doamne, că Te-ai milostivit spre mine şi nu m-ai trecut cu vederea, ci m-ai săturat cu cereasca Ta pîine şi băutură! Laud şi slăvesc măririle Tale în veci!" Făcîndu-se ziuă, ighemonul a şezut la judecată şi a poruncit să aducă pe mucenic la cercetare. Sfîntul a stat înaintea lui cu faţa luminoasă, avînd mintea îndreptată către Dumnezeu. Ighemonul se mira văzînd pe mucenic neschimbat la faţă, după atîtea munci şi a zis către el "O, Zosima, măcar vino-ţi în simţire şi jertfeşte zeilor ca să nu fii zdrobit de bătăi şi astfel să mori prin chinuri grozave".

Sfîntul a răspuns: "De voieşti, jertfeşte tu diavolilor celor asemenea cu tine; iar eu, precum am zis mai înainte, voi sluji numai Dumnezeul meu". Ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să spînzure pe mucenic la muncire şi a zis către el: "Vezi, ticălosule, cît de multe munci s-au pus înaintea ta? Şi încă nu mă asculţi ca să jertfeşti zeilor?" Sfîntul a răspuns: "Cel ce iubeşte pe Dumnezeul Cel viu, nu ţine seama de aceste munci!" Atunci ighemonul a poruncit să strujească trupul mucenicului cu piepteni de fier. Mucenicul, fiind muncit astfel, a strigat cu glas mare către Dumnezeu, zicînd: "Acum cunosc mai bine milostivirea îndurărilor Tale, Hristoase, Făcătorul luminii; de vreme ce m-ai întărit ca să rabd muncile cu bărbăţie şi nici să grăiesc ceva cu nerăbdare; astfel, prin aceste munci, să se cunoască şi mai mult puterea dumnezeierii Tale".

Sfîntul zicînd acestea, ighemonul a poruncit ca, luîndu-l de la muncire, să-l pună iarăşi înaintea sa, şi i-a zis: "Multe munci ai răbdat pentru Hristosul tău şi nici un folos nu ai avut. Măcar acum, apropiindu-te, jertfeşte zeilor!" Atunci sfîntul a răspuns: "Dometiane, preacumplitule muncitor, fără de omenie şi plin de necurăţie, teme-te de Dumnezeul Cel ceresc şi părăseşte-ţi rătăcirea ta; iar pe acei idoli să nu-i numeşti dumnezei, fiindcă sînt diavoli, iar nu dumnezei". Ighemonul a zis: "O, dar tu, spurcatule, cum îndrăzneşti a numi pe zeii noştri diavoli, cărora toată lumea le sacrifică zile de prăznuire?" Mucenicul a zis: "Ce fel de prăznuiri au zeii tăi în iad, astfel să-ţi fie ţie, împăratului tău şi tuturor celor ce cred într-înşii!"

Atunci ighemonul a poruncit ca iarăşi să-l spînzure la muncire şi cu lumînări aprinse să-i ardă pîntecele. Iar mucenicul a zis către ighemon: "Să nu arzi numai pîntecele, ci şi trupul meu, dar niciodată nu mă vei birui, pentru că Hristos este cu mine, întărindu-mă. Iată, doresc foarte mult să fiu ucis de tine, pentru că aceasta este slava mea înaintea Hristosului meu, ca să mor pentru El". Ighemonul, neştiind ce să facă mai mult, a condamnat la moarte pe mucenic, ca să i se taie capul cu securea.

Mucenicul, fiind dus la locul cel de moarte, se ruga lui Dumnezeu: "Doamne Dumnezeul meu, caută spre mine păcătosul şi primeşte sufletul meu împreună cu cei ce Ţi-au plăcut Ţie în veac; căci Tu eşti slava şi lauda mea în vecii vecilor!" Ajungînd la locul de moarte, i s-a tăiat capul cu securea pentru Domnul său.

Sfîntul Mucenic Zosima şi-a săvîrşit pătimirea sa în 19 zile ale lunii iunie, în cetatea Cononiei, stăpînind în Roma Traian, iar peste noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava şi stăpînirea în vecii vecilor. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.