Pomenirea Sfîntului Apostol Iuda, ruda Domnului după trup
(19 iunie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Sfîntul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli ai lui Hristos, trăgîndu-se din seminţia lui David şi a lui Solomon. El s-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl său, Iosif teslarul - logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - şi din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta. Maica lui a fost fiica lui Agheu, fiul lui Valahie şi fratele lui Zaharia, pe care a luat-o Iosif în însoţire legiuită şi i-a născut pe aceşti fii, care sînt pomeniţi în Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon şi Iuda. Însă acest sfînt, se numeşte Iuda al lui Iacov, numit fratele Domnului, căci pentru smerenie, singur se făcea nevrednic să se numească fratele Domnului după trup, de vreme ce la început a greşit din neştiinţă faţă de El, pe de o parte pentru necredinţă, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredinţa a greşit, precum adevereşte despre aceasta Sfîntul Ioan, zicînd: Nici fraţii lui nu credeau în El.

Sfîntul Teofilact, spune că feciorii lui Iosif sînt fraţi ai Lui şi zice: "Fraţii lui, feciorii lui Iosif, îl ocărăsc - între care este şi acest Iuda". Însă de unde aveau ei această necredinţă? Din socoteala cea putredă şi din zavistie, pentru că obiceiul rudeniilor este ca totdeauna să urască mai mult pe ai săi, decît pe cei străini. Deci, este arătat că Iuda de la început a greşit prin neştiinţă către Hristos, cu necredinţa şi cu zavistia. El a mai greşit şi cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta în viaţa Sfîntului Iacov, fratele Domnului, pentru că Iosif - după întoarcerea din Egipt - împărţind pămîntul său fiilor lui cei fireşti, pe care i-a avut cu femeia cea dintîi, a voit să facă parte şi Domnului nostru Iisus Hristos, Cel născut fără de sămînţă, mai presus de fire, din Preacurata Fecioară, fiind atunci încă prunc mic, iar ceilalţi fii ai lui Iosif - între care şi acest Iuda - nu voiau să-L primească la moştenire împreună cu ei, ca pe Cel ce nu era născut din aceeaşi maică. Dar Iacov L-a primit pe El, împreună moştenitor la partea sa, şi de aceea Iacov s-a numit "fratele Domnului". Deci, Sfîntul Iuda, ştiind greşelile sale cele dintîi, nu îndrăznea să se numească fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie şi în scrisoarea sa, zicînd: "Iuda, sluga lui Iisus Hristos şi fratele lui Iacov...". Acest sfînt apostol are încă diferite numiri.

Astfel, Sfîntul Matei Evanghelistul îl numeşte Levi sau Tadeu şi aceasta nu fără oarecare taine. Aceste taine le putem cunoaşte din tîlcuiri, pentru că Levi se numeşte "împreunat" sau "din inimă" sau "ca un leu". Deci, Sfîntul Iuda s-a numit ca un Levi, pentru că după greşeala lui cea mai dinainte, ce o făcuse din neştiinţă, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, s-a alăturat lîngă Dînsul cu dragoste şi ca un leu s-a nevoit cu bărbăţie pentru El. Drept aceea, cu dreptate şi cu cuviinţă s-au zis despre dînsul aceste cuvinte, care în aceeaşi vreme s-au zis şi despre Iuda, fiul lui Iacov şi strămoşul lui Hristos: Iudo, pe tine te laudă fraţii tăi; culcîndu-te, ai dormit ca un leu, ca un pui de leu. Tadeu se tîlcuieşte "lăudător" sau "mărturisitor". Deci, Sfîntul Iuda a fost numit Tadeu, căci, lăudînd şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu, hrănea din învăţăturile sale apostoleşti pe cei ce erau prunci în credinţă, adică pe cei dîntîi credincioşi ai Bisericii.

Mai sînt încă şi unii care socotesc cum că acest Sfînt Iuda este supranumit Varsava, după Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au venit Apostolii şi bătrînii cu toată adunarea să aleagă pe un bărbat dintr-înşii şi să-l trimită în Antiohia cu Pavel şi cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava, adică "fiul întoarcerii", fiindcă, după greşelile sale cele de mai înainte către Hristos, s-a întors prin pocăinţă, cu credinţă şi cu dragoste. Căci, în cele ce greşise mai mult, în acelea a arătat mai multă îndreptare. El greşise mai întîi prin necredinţă, după aceea a crezut într-Însul fără îndoială şi s-a făcut Apostolul şi propovăduitorul Lui. Greşise apoi către Hristos prin neiubire, iar după aceea atît L-a iubit, încît şi-a pus şi sufletul pentru Dînsul, pentru că avea mare rîvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoască pe El, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-Însul, să-L iubească şi să-şi cîştige mîntuirea. Această rîvnă a lui este povestită şi în Sfînta Evanghelie. Căci, pe cînd Domnul grăia către ucenicii Săi: Cel ce mă iubeşte pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi pe el şi singur Mă voi arăta lui... atunci Iuda - nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului după trup - a zis către dînsul: Doamne, de ce voieşti să Te arăţi nouă, iar lumii nu? Ca şi cum ar fi zis: "Doamne, nu numai nouă să ne dai cunoştinţa Ta, ci la toată lumea. Nu numai nouă singuri să ne arăţi mîntuirea Ta, ci la tot neamul omenesc. Nu numai noi, robii şi ucenicii Tăi, ci toată lumea, cunoscîndu-Te pe Tine Făcătorul şi Mîntuitorul nostru, să Te iubească cu căldură, să-Ţi slujească cu credinţă şi să Te preamărească în veci".

După Înălţarea Domnului, Sfîntul Apostol Iuda a propovăduit pe Hristos în diferite ţări. Despre aceasta ne spune Nichifor, scriitorul istoriei bisericeşti, zicînd despre dînsul astfel: "Dumnezeiescul Iuda - nu Iscarioteanul, ci altul - care avea două nume, Tadeu şi Levi, fiul lui Iosif şi fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovăduit mai întîi Evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria, şi Idumeea, apoi în cetăţile Arabiei, în părţile Siriei şi ale Mesopotamiei; iar mai pe urmă, s-a dus în Edesa, în cetatea lui Avgar, unde mai înainte propovăduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei şaptezeci de apostoli. Acolo, dacă lipsea ceva din slujba acestui Tadeu, acest Iuda-Tadeu le-a împlinit bine. Să se mai ştie că Sfîntul Iuda a binevestit cuvîntul mîntuirii şi în Persia, iar de acolo a scris în limba grecească Epistola sobornicească către credincioşi. Acea epistolă, deşi este scrisă pe scurt, este însă de mare înţelegere şi plină de învăţături folositoare.

Unele din acele scrieri erau dogmatice, adică despre taina Prea Sfintei Treimi şi a Întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi, şi despre înfricoşata judecată ce va să fie. Iar altele erau învăţătoare de obiceiuri, care sfătuiesc pe oameni a fugi de necurăţiile păcatelor trupeşti, de huliri, de mîndrie, de neascultare, de zavistie şi de urîciune, de meşteşugiri şi de vicleşuguri, ca fiecare să fie statornic în chemarea sa, în credinţă, în rugăciune şi în dragoste; în a se îngriji de întoarcerea celor rătăciţi la adevărata credinţă şi a se păzi de eretici, ale căror obiceiuri vătămătoare de suflet le-a arătat luminos, iar pierderea lor o asemăna cu a sodomitenilor.

În scrisoarea sa arată însă şi aceasta: Nu este destul pentru mîntuire, ca să se lepede cineva de păgîneasca credinţă şi să se apropie de sfînta credinţă ortodoxă, ci se cuvine ca, pe lîngă credinţă, să facă şi fapte bune. Pentru aceasta el aduce spre chip şi pilda celor pedepsiţi de Dumnezeu, îngeri şi oameni. Pe îngerii răi Dumnezeu i-a legat în întuneric cu legăturile cele veşnice şi spre judecata Sa îi păzeşte, deoarece nu şi-au păzit rînduiala lor. Pe oamenii cei scoşi din Egipt i-a pierdut în pustie, deoarece n-au umblat după chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abătut la îndărătnicii.

Astfel Sfîntul Apostol Iuda a arătat în trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari. El a suferit multe dureri şi osteneli, trecînd prin multe ţări, propovăduind pe Hristos, botezînd şi încredinţînd popoarele şi povăţuindu-le la mîntuire. Apoi, după ce s-a dus în părţile Araratului, întorcînd mulţime de popor de la înşelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli şi, după ce l-au muncit mult, l-au spînzurat pe un lemn în chip de cruce. Şi străpuns fiind cu suliţa de cei necredincioşi, şi-a sfîrşit nevoinţa şi alergarea sa. Deci, a trecut în cer la Hristos Dumnezeu, ca să-şi ia cununa cea veşnică a răsplătirii apostoleşti, fiind numărat în ceata celor doisprezece Apostoli.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.