Pătimirea Sfintei Fecioare și Mucenițe Achilina
(13 iunie)
În cetatea Palestinei, care se numește Vivlos, viețuiau niște creștini care învățaseră credința cea în Hristos de la Sfinții Apostoli. Unul dintre aceia cu numele Evtolmie, petrecînd cu plăcere de Dumnezeu în cinstita însoțire, Domnul i-a dat binecuvîntarea Sa și femeia lui, zămislind în pîntece, a născut o pruncă, pe care a numit-o Achilina.
Cînd prunca era de patru luni, maica ei, luînd-o, a dus-o la episcopul Evtalie; iar acela, însemnînd pe acea copilă cu semnul Sfintei Cruci în numele Domnului nostru Iisus Hristos, i-a pus numele Achilina și, după două luni, a luminat-o cu Sfîntul Botez. Cînd era de un an, tatăl ei, Evtolmie, s-a mutat din cele pămîntești la cele cerești, iar maica creștea pe pruncă după obicei. Deci, fiind de șapte ani, a învățat-o toate obiceiurile care se cuvin creștinilor. Acea copilă, cu cît înainta cu anii în vîrstă, cu atît mai mult se umplea de Duhul Sfînt și se înfrumuseța cu darul lui Hristos, în care a sporit atît de mult, încît, în puținii și nesăvîrșiții ani ai tinereților sale, a călcat poruncile păgînilor împărați, cele pentru închinarea idolilor, puse înaintea tuturor, le-a răsturnat cu bărbăție și le-a batjocorit, precum se va arăta în cuvîntul ce urmează:
Cînd fecioara era de zece ani, chema neîncetat pe Dumnezeu în rugăciuni și, în al șaptelea an al împărăției lui Dioclețian, un oarecare Volusian, fiind născut mai mult satanicește decît omenește, a luat antipatia laturii Palestinei. El, neștiind pe adevăratul Dumnezeu făcătorul a toate, a început cu toată răutatea a prigoni pe dreptcredincioșii închinători ai adevăratului Dumnezeu. Mulți viteji pătimitori ai lui Hristos, săvîrșind cu bărbăție nevoințele lor, s-au învrednicit bunurilor celor nevestejite. Într-acea vreme și fericita fecioară Achilina, care știa bine pe Dumnezeu, adeseori sfătuia pe fecioarele cele de o vîrstă cu ea, zicîndu-le: "Ce vă folosește pe voi cinstirea idolilor celor mulți și nesimțitori? Au nu știți, că cei ce cred în ei și li se închină lor au nădejde zadarnică, oarbă, vătămătoare de suflet și diavolească? Căci acei zei, fiind ei înșiși morți și neputincioși, cum pot să facă bine altora?"
Fecioarele cele de o vîrstă cu ea o întrebau: "Dar tu pe care Dumnezeu cinstești?" Achilina a răspuns: "Pe Unul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul, marea și toate cele dintr-însa; pe Acela Îl cinstesc și Aceluia după vrednicie mă închin, Care din veci a făcut bine tuturor. Cred întru El și nădăjduiesc spre Dînsul, că El este puternic să facă bine pînă la sfîrșitul lumii celor ce-L cheamă pe El". Atunci, cele de o vîrstă cu ea, i-au zis: "Noi am auzit că pe Dumnezeul cel propovăduit de tine iudeii L-au răstignit pe Cruce, pe care a și murit". Sfînta a răspuns: "Moartea nu are stăpînire asupra Lui, pentru că nu a înviat numai El singur, ci a înviat și pe cei ce muriseră cu moarte bună și pe care i-a răscumpărat cu cinstitul Său sînge și i-a înviat. El, văzînd pe om rătăcit din calea cea adevărată, a voit a se întoarce și a se face om, ca să ridice firea noastră cea căzută și să o povățuiască la calea cea mîntuitoare, pierzînd înșelăciunea diavolească, și să ne dăruiască darul cel împreunat cu adevărul".
Fecioarele acelea au întrebat-o: "Cine este Acela care a fost răstignit?" Achilina a răspuns: "Mîntuitorul tuturor, ziditorul și iubitorul neamului omenesc, Care a voit ca pe omul cel vechi să-l îmbrace în cel nou, prin apă și prin duh; răbdînd pătimirile de bună voie, S-a suit pe Cruce, voind să mîntuiască nu numai pe cei ce viețuiesc pe pămînt, dar și pe cei ținuți în iad să-i dezlege din legăturile morții, înviind a treia zi, a arătat cu adevărat că, la a doua venire a Sa, are să fie la toți învierea din morți cea de obște". Atunci, cele ce vorbeau cu dînsa au zis: "Dacă Acela, pentru care tu grăiești, a făcut atîtea bunătăți în lume, atunci pentru ce iudeii, din al căror neam a fost și El, nu Îl au ca pe un Dumnezeu?" La acestea, înțelepțita de Dumnezeu Achilina, a răspuns: "Totdeauna neamul jidovesc s-a abătut din calea cea dreaptă, fiindcă, avînd sufletul orbit de răutate și cerbicea învîrtoșată, leapădă cele ce sînt drepte și adevărate; de aceea s-au lepădat de Acela care le-a făcut mult bine, dîndu-L lui Pilat, spre a fi răstignit pe Cruce".
Fericita fecioară, grăind adeseori acestea cu acele fecioare, Nicodim, unul din slugile antipatului, auzind cele spuse, a alergat la antipat și i-a spus, că în acea cetate este o fecioară care nu se supune poruncilor împărătești pentru cinstirea zeilor, socotindu-i de nimic și numindu-i diavoli; iar pe Unul, Care S-a răstignit, Îl propovăduiește Dumnezeu și întoarce și pe celelalte fecioare de la părinteasca cinstire de zei. Antipatul, aflînd acestea, a trimis pe slujitori să prindă pe fericita fecioară. Sfînta Muceniță Achilina, fiind prinsă la pătimire în al doilea an al antipatiei lui Volusian și al doisprezecelea an de la nașterea sa, a fost adusă la păgîneasca judecată.
Antipatul i-a zis mai întîi: "Oare tu te împotrivești poruncilor împărătești și amăgești pe alte fecioare ca să nu se supună zeilor noștri și le îndemni să se închine Omului Cel răstignit? Nu știi că împărații au poruncit ca pe cei ce mărturisesc pe Iisus să-i dăm la tot felul de munci și la pedeapsă cu moartea? Deci, lasă și tu pe Cel răstignit și adu cinste și jertfă zeilor celor fără de moarte, ca să nu ne silești să te dăm la munci". Fericita Achilina a răspuns: "O, antipate, de mă vei da la munci amare, îmi vei fi mijlocitor a căpăta cununa cea nestricăcioasă, pe care aștept s-o iau de la Mîntuitorul meu; de vreme ce pe El Îl mărturisesc și nu mă voi lipsi de Dînsul nicidecum, măcar de aș fi în cele mai cumplite munci. Pentru aceea, nu zăbovi, ci caută asupra mea tot felul de munci, ca să mă cunoști că stau înaintea ta înarmată cu credință și nu mă tem nici de tine, nici de muncile tale".
Iar Volusian a început a o îndemna cu cuvinte înșelătoare, zicînd: "Te văd că ești încă tînără, bineîncuviințată și frumoasă; deci mă milostivesc spre tine pentru că de te voi da la munci, atunci îndată toate mădularele tale cele tinere se vor zdrobi; căci muncitorii sînt nemilostivi și, după cumplitele munciri, te vor da la amară moarte și te vor lipsi de tînără de viață, și nu-ți va ajuta Dumnezeul creștinesc pe care Îl mărturisești". Sfînta a răspuns: "Nu-mi trebuie milostivirea ta, căci, dacă ți se pare că te milostivești spre mine, cu aceasta mai mult voiești să mă vatămi; deoarece te sîrguiești să mă depărtezi de adevăratul Dumnezeu. Deci, te rog să nu ai milă de mine, ci te arată mai aspru, ca, din răbdarea mea, să știi că cei ce nădăjduiesc pentru Hristos rămîn nebiruiți".
Antipatul, văzînd că nu poate nicidecum să întoarcă de la mărturisirea ei pe roaba lui Hristos, a poruncit să o bată peste față, zicîndu-i: "Iată începutul muncilor! Îți sînt dulci și bine primite?" Achilina a răspuns: "O, muncitorule fără de omenie, de vreme ce ai îndrăznit a bate fața cea zidită după chipul lui Dumnezeu, apoi să știi că Acela, al Cărui chip îl porți, nu te va ierta în ziua judecății Sale". Judecătorul a spus: "Eu socotesc că marii noștri zei țin în mîinile lor mîntuirea a toată lumea; deci, în veacul ce va veni vor avea asemenea în stăpînirea lor mîntuirea tuturor". Zicînd aceasta, a poruncit la doi ostași a dezbrăca pe fecioara de hainele ei, să o întindă pe pămînt și să o bată fără de milă, zicînd și aceste cuvinte: "Achilino, unde este Dumnezeul tău de care ai zis că nu mă va ierta la judecata Sa, să vină aici și să te scoată din mîinile mele?".
După aceasta, a poruncit celor ce o băteau să înceteze, și a zis către fericita: "Achilino, ascultă-mă pe mine cel ce te sfătuiesc de bine, lasă-ți sălbăticia aceasta și te depărtează de la creștinescul eres, dacă voiești să scapi de munci; pentru că cine a ieșit izbăvit din mîinile mele, nădăjduiesc spre Acela, Care singur nu S-a izbăvit, fiind răstignit și pe cine din cei ce-L cinstesc l-au lăsat împărații noștri să trăiască?" Sfînta Achilina a răspuns la acestea: "O, prea cumplitule muncitor, socotești oare că simt muncile cele puse de tine asupra mea? Să știi aceasta cu adevărat, că pe cît tatăl tău, diavolul, îți dă meșteșugiri asupra mea, pe atît și mai mult Dumnezeul meu îmi dă putere și răbdare!"
Volusian s-a mirat, văzînd o vitejească mărime de suflet ca aceea a fericitei fecioare, apoi a zis: "Te las cîteva zile să te gîndești și să te înțelepțești a te închina zeilor, pentru care vei dobîndi viața pe pămînt și de la împărat cinste vrednică". Sfînta l-a întrebat: "Cîte zile îmi vei lăsa pentru aceasta?" Volusian a răspuns: "Atîtea cîte vei voi tu". Achilina a zis: "Te rog pentru aceea, să nu-mi lași să mă socotesc nici o zi și nici chiar un ceas, pentru că eu din copilărie am învățat a mă închina la Unul Dumnezeu și a alerga la El, Care, petrecînd în cer, caută spre cei de pe pămînt!"
Volusian, văzînd pe fecioară neschimbată în dragostea adevăratului Dumnezeu, a zis într-însul: "În zadar sînt sfaturile și ostenelile mele". Și astfel, mîniindu-se, a poruncit să găurească capul prin urechi cu țepuși de fier înroșite în foc. După ce muncitorii au făcut aceasta, fierbințeala focului a străbătut-o prin creier, încît curgea pe nările nasului creier cu sînge amestecat. Iar fericita, aflîndu-se într-o pătimire ca aceea, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai hrănit din pruncie și mi-ai luminat gîndurile cele ascunse ale inimii cu razele dreptății și m-ai întărit pe mine cu puterea ta cea tare și bărbătească, ca să pot sta împotriva vrăjmașului diavol; Tu, Cel ce ai descoperit adîncurile înțelepciunii celei adevărate și mari celor ce cred în Tine, săvîrșește alergarea nevoinței mele și-mi ferește nestinsă făclia fecioriei mele ca și eu să intru împreună cu cele cinci fecioare înțelepte, în neîntinata Ta cămară, ca acolo să mă învrednicesc a Te slăvi pe Tine, Împlinitorul durerilor mele".
Acestea grăindu-le, Sfînta Muceniță Achilina a căzut ca moartă, din pricina cumplitelor dureri. Antipatul, socotind-o că a murit, a poruncit ca, tîrînd-o de acolo, să o arunce afară din cetate spre mîncarea cîinilor, judecînd-o pe dînsa nevrednică de îngroparea omenească, deoarece, defăimînd poruncile împărătești, s-a lepădat de zeii romanilor. Și astfel mucenița a zăcut toată ziua aruncată în drum. Deci, sosind miezul nopții, îngerul Domnului a venit la fericita și, atingîndu-se de dînsa, a zis: "Scoală-te și fii sănătoasă și, ducîndu-te, ceartă pe Volusian că el și sfaturile lui sînt de nimic!" Atunci, Sfînta Achilina îndată s-a sculat sănătoasă, și, lăudînd pe Dumnezeu, zicea: "Mulțumescu-Ți Ție, Făcătorule al vieții mele, Cel ce mi-ai dat sănătate și din necurăție ai izbăvit pe roaba Ta; că Tu, Doamne, mai înainte de veci ai fost, în veci vei petrece și nu este alt Dumnezeu afară de tine. Deci, cu smerenie mă rog Ție, ca, după ce voi săvîrși nevoința pătimirii, la Tine să mă învrednicesc de cununa slavei Tale și, îndulcindu-mă de adevăratele Tale făgăduințe, să Te laud pe Tine împreună cu cetele sfinților Tăi, care au pătimit pentru Tine". Iar Domnul de sus i-a răspuns ei: "Vino, că îți va fi ție precum ai cerut!"
Auzind fericita aceasta, s-a veselit foarte mult și a mers în cetate, unde, ajungînd la porțile ei, îndată s-au deschis singure. Deci, fericita a mers la palatele lui Volusian, precum o povățuise pe ea îngerul Domnului; și, intrînd acolo fără să fie oprită de cineva, a stat înaintea antipatului pe cînd el dormea. Antipatul, deșteptîndu-se din somn și văzînd-o pe ea stînd înaintea sa, s-a înspăimîntat, și chemînd pe servitorii săi le-a zis: "Cine este aceasta care stă înaintea mea?" Iar ei, aducînd lumînări, au zis: "Aceasta este cu adevărat Achilina, care, după bătăile cele multe fiind moartă, ai poruncit să o aruncăm afară din cetate spre mîncarea cîinilor". Acestea auzindu-le antipatul, mai mult s-a înspăimîntat și a poruncit ca, luînd-o pe ea, să o păzească pînă dimineața. Deci, după ce s-a făcut ziuă, a adus-o pe ea înaintea judecății sale și a întrebat-o: "Tu ești Achilina?"
Sfînta a răspuns: "O, fărădelege om, văd că și cu ochii inimii tale ești orbit de tatăl tău diavolul; oare nici cu ochii cei trupești nu vezi? Eu sînt Achilina, roaba Domnului, și stau în fața ta". Iar antipatul, ștergîndu-și ochii cu mîna, a rămas întru nepricepere și zicea întru sine: "Dacă n-a murit cînd i-am găurit capul și cînd i-am scos creierii, ce fel de munci poate să o vatăme pe ea?"
Spunînd aceasta, a poruncit să o taie, zicînd: "Pe Achilina, apărătoarea necuratului eres creștin, cea de ani tînără și mare fermecătoare, care a necinstit pe zeii cei fără de moarte și nici nu s-a supus împărăteștilor porunci, măcar că ne-am ostenit mult a o pleca pe ea de la o nebunie ca aceea, dar n-am putut să o întoarcem; de aceea, după multe munci, care nu s-au atins cîtuși de puțin de acea fermecătoare, poruncim ca, scoțînd-o afară din cetate, să i se taie capul".
Fericita fecioară, auzind acest răspuns de moarte, a mers de voie afară din cetate, la locul cel de tăiere, la care ajungînd a cerut voie un ceas să se roage lui Dumnezeu. Deci, ridicîndu-și ochii spre cer, zicea: "Doamne Dumnezeul meu, Atotputernice, mulțumesc Ție că mi-ai arătat sfîrșitul pătimirii mele. Pe Tine Te slăvesc, Dumnezeul și făcătorul meu, că nu în deșert mi-am săvîrșit măsura alergării mele. Te binecuvintez pe Tine, Ziditorul a toate, că pe muncitor l-ai rușinat, iar pe mine mă învrednicești cununii celei nestricăcioase. Deci, primește în pace sufletul meu, ca, lăsînd aici pe cele pămîntești, să cîștig acolo pe cele cerești". Astfel rugîndu-se fericita, s-a auzit glas din cer, zicînd: "Vino, fecioară aleasă, ceea ce ai călcat mînia muncitorului și boldul diavolului prin nevoința ta l-ai sfărîmat, primește răsplătirea cea gătită ție".
Acest glas, venind de sus spre dînsa mai înainte să-și ridice călăul sabia spre grumazul său, sfînta muceniță a lui Hristos a adormit desăvîrșit cu somn de moarte. Călăul, văzînd că mucenița își dăduse sufletul său chiar nesăvîrșind porunca antipatului, a tăiat cu sabia capul cel mort al fericitei fecioare și atunci a curs din tăietură lapte în loc de sînge. Creștinii care erau acolo, luînd moaștele ei cele mai scumpe decît mărgăritarul, ungîndu-le cu aromate de mult preț și, învelindu-le cu pînze subțiri și noi, le-au îngropat în mormînt, cu cinste, în cetatea Vivlos; iar de la mormîntul ei li se dădeau bolnavilor multe tămăduiri întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
