Viața, nevoințele și pătimirea Sfîntului Apostol Vartolomeu
(11 iunie)
Sfîntul Apostol Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. După primirea Sfîntului Duh, au căzut sorții, pe el și pe Sfîntul Apostol Filip, ca să meargă în Siria și în Asia de sus, pentru propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu. După ce au plecat în părțile acelea, uneori umblînd împreună, alteori despărțiți prin cetăți și apoi iarăși întîlnindu-se, întorceau cu învățăturile lor pe mulți oameni spre mîntuire.
Deci într-o vreme, despărțindu-se ei și ducîndu-se în părțile Asiei mici spre a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu popoarelor sălbatice din Lidia și Misia, Sfîntului Vartolomeu, care era prin alte cetăți, i-a poruncit Dumnezeu să meargă în ajutorul lui Filip. Întîlnindu-se, amîndoi într-un gînd sufereau ostenelile și relele pătimiri apostolești, precum se scrie despre aceasta în pătimirea Sfîntului Apostol Filip:
Sfîntul Apostol Vartolomeu a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul lui Filip, căruia îi urma și sora lui, fecioara Mariamia, toți slujind la mîntuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetățile Lidiei și ale Misiei, binevestindu-le dreapta credință, și suferind multă mîhnire și scîrbă de la cei necredincioși, fiind bătuți, închiși prin temnițe și loviți cu pietre. Dar, cu toate acele ispite și bătăi, păzindu-se vii, cu darul lui Dumnezeu, se sîrguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru bună-vestirea lui Hristos.
Ajungînd astfel în Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo și mîngîindu-se cu dînsul prin duhovniceasca mîngîiere, s-au dus în Frigia. Intrînd în cetatea Ierapole, au propovăduit pe Hristos. Cetatea aceea era plină de idoli, cărora li se închina poporul cel orbit de diavoleasca înșelăciune. Acolo era o viperă, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeiță și o țineau închisă în capiștea cea zidită pentru dînsa, aducîndu-i multe feluri de jertfe spre hrană. Acel popor păzea cu cinste și alte tîrîtoare, ca balauri și șerpi. Pentru aceea, mai întîi Sfîntul Filip cu însoțitorii săi, s-au înarmat asupra acelei vipere, prin rugăciune. Atunci, s-a întîmplat să fie cu dînșii și Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care le-a ajutat cu rugăciunea, biruind vipera. Apoi au omorît-o, cu puterea lui Dumnezeu, înjunghiind-o cu o suliță.
Deci, Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, degrabă s-a despărțit de dînșii, lăsîndu-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovădui într-însa cuvîntul lui Dumnezeu; iar el s-a dus în alte cetăți pentru a propovădui mîntuirea lumii. Iar Sfîntul Filip, Vartolomeu și Mariamia, rămînînd în Ierapole, se sîrguiau cu dinadinsul să izgonească de acolo întunericul închinării de idoli și să strălucească cunoștința adevărului ca o lumină mare, ostenindu-se ziua și noaptea în predicarea cuvîntului, învățînd pe cei înșelați, înțelepțind pe cei fără de minte și povățuind la calea dreptății pe cei rătăciți.
În cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Dar Sfinții Apostoli, cu rugăciunea, i-au deschis ochii cei trupești, iar prin propovăduirea lui Hristos, i-au luminat și ochii cei sufletești și, botezîndu-l pe el, petreceau în casa lui. Atunci a ieșit vestea prin toată cetatea, cum că Stahie cel orb s-a vindecat; și s-a adunat popor mult în casa lui, pe care Sfinții Apostoli îl învăța credința în Iisus Hristos. Tot acolo se mai aduceau și mulți neputincioși, pe care îi tămăduia pe toți prin rugăciune și izgoneau diavolii din oameni; de aceea, mulți au crezut în Hristos și s-au botezat de acești Sfinți Apostoli. Antipatul acelei cetăți avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind mușcată de un șarpe, zăcea bolnavă, aproape moartă.
Auzind de Sfinții Apostoli că sînt în casa lui Stahie și că tămăduiesc toate bolile cu cuvîntul, a poruncit slugilor s-o aducă la dînșii, nefiind bărbatul ei acasă. Fiind adusă la dînșii, a cîștigat îndoită tămăduire, pentru că s-a vindecat și de mușcătura șarpelui și de diavoleasca vătămare de suflet, crezînd în Hristos, prin învățătura lor. Deci, venind antipatul acasă, slugile lui i-au spus că femeia lui a învățat a crede în Hristos, de la niște oameni străini care locuiesc în casa lui Stahie.
Atunci antipatul, mîniindu-se foarte mult, a poruncit ca îndată să prindă pe apostoli, iar casa lui Stahie să o ardă; astfel s-a făcut după porunca lui. În acea vreme, s-a strîns în Ierapole o mulțime mare de popor și, prinzînd pe Sfinții Apostoli Vartolomeu, Filip și sora sa, Mariamia, îi tîrau pe uliță, bătîndu-i și batjocorindu-i; apoi i-au aruncat în temniță. După aceea, antipatul a șezut la judecată, ca să cerceteze pe propovăduitorii lui Hristos.
Deci, adunîndu-se la dînsul toți slujitorii idolești, și slujitorii viperei celei pierdute, au făcut plîngere contra Sfinților Apostoli, zicînd: "Fă dreptate, antipate, pentru necinstea adusă zeilor noștri, căci, de cînd au intrat acești străini în cetatea noastră, poporul a pustiit altarele marilor zei, pentru că au uitat obișnuitele lor jertfe; apoi au mai omorît și cinstita noastră zeiță viperă și toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci să nu lași să mai trăiască acești fermecători".
Atunci antipatul a poruncit să dezbrace pe Sfîntul Filip de îmbrăcăminte, crezînd că poate vor găsi farmece în îmbrăcămintea lui și, dezbrăcîndu-l, n-au găsit nimic; asemenea și pe Vartolomeu l-au dezbrăcat. Dar, cînd se apropiară de Mariamia, vrînd să o dezbrace și pe ea și să dezgolească feciorescul ei trup, atunci deodată s-au schimbat înaintea ochilor lor și s-a făcut o văpaie mare de foc, iar păgînii, înspăimîntîndu-se, au fugit din fața ei. După aceea, ighemonul a condamnat pe Sfinții Apostoli la răstignire.
Deci mai întîi pe Sfîntul Apostol Filip, găurindu-i călcîiele, l-au legat cu o funie și l-au spînzurat de un lemn în preajma ușii capiștei viperei; apoi l-au răstignit cu capul în jos, batjocorindu-l și lovindu-l cu pietre. După aceea, l-au răstignit și pe Sfîntul Vartolomeu lîngă pereții capiștei și îndată s-a făcut mare cutremur, încît pămîntul, deschizîndu-se, a înghițit pe antipat și pe toți slujitorii viperei, împreună cu mare popor necredincios. Văzînd aceasta, s-au înfricoșat toți credincioșii și necredincioșii și au strigat către Sfinții Apostoli ca să-i miluiască și să roage pe Unul Adevăratul Dumnezeu pentru ei, ca să nu-i înghită pămîntul de vii.
Astfel a fost buna voință a lui Dumnezeu, ca apostolii Lui să treacă de pe pămînt la cer, prin acest fel de pătimire și moarte, pentru care și picioarele lui erau întoarse. Astfel, fiind spînzurat, Sfîntul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmașii săi, ca să le ierte toate greșelile și să le lumineze ochii minții lor, ca să cunoască și să vadă adevărul. Iar Domnul s-a aplecat spre rugăciunea lui și îndată a poruncit pămîntului de a scos vii pe toți pe care îi înghițise, numai antipatul și cu slujitorii viperei au rămas într-însul. Iar ceilalți, cu mare glas au mărturisit și au preamărit puterea lui Hristos, dorind să fie botezați.
Dar, pe cînd ei voiau să ia de pe lemn pe Sfîntul Filip, el și-a dat sufletul în mîinile lui Hristos. Astfel l-au pogorît mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curăție și-a păzit fecioria, privind la pătimirea și la moartea fratelui său, Sfîntul Filip, l-a cuprins cu dragoste și l-a sărutat, veselindu-se de el cu duhul, că bine și-a săvîrșit alergarea sa. Iar Vartolomeu a botezat pe toți cei ce crezuseră în Hristos, rînduindu-le episcop pe Stahie. După aceea, au îngropat cu cinste trupul Sfîntului Filip; iar în locul unde a curs sîngele lui, după trei zile a crescut viță de vie, în semn că Sfîntul Apostol Filip, după vărsarea sîngelui său pentru Hristos, acum se veselește de bucuria cea veșnică, împreună cu Domnul său în împărăția cerului.
Sfîntul Vartolomeu și fericita fecioară Mariamia, după îngroparea Sfîntului Filip, au mai zăbovit cîteva zile în Ierapole și, întărind-o bine în credința bisericească, s-au despărțit, pornind fiecare în calea sa. Sfînta Mariamia s-a dus în Licaonia, unde s-a și mutat către Domnul, iar Sfîntul Vartolomeu s-a dus în părțile Indiei și a zăbovit acolo, ostenindu-se multă vreme, umblînd și propovăduind cuvîntul Domnului prin cetăți și sate și tămăduind pe cei neputincioși cu numele lui Hristos. Apoi, luminînd pe mulți și făcîndu-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfîntului Matei ce o purta la sine tălmăcind-o în limba lor; iar pe cea în limba evreiască a lăsat-o la ei care, după o sută de ani și mai mult, a fost adusă în Alexandria de Panten, filosoful creștin. După ce a ieșit din India, Sfîntul Vartolomeu s-a dus în Armenia cea mare.
Mergînd el acolo, idolii și mai ales diavolii care locuiau în idoli au tăcut; iar mai pe urmă, diavolii cu mare glas au zis că Vartolomeu îi izgonește și-i muncește pe ei. Duhurile cele necurate se izgoneau nu numai din idoli, dar și din oameni prin venirea Sfîntului Apostol Vartolomeu; pentru aceea, mulți credeau în Hristos. În țara aceea era un împărat cu numele Polimie, care avea o fată îndrăcită. Diavolul striga prin gura ei: "O, Vartolomee, și de aici ne izgonești pe noi?"
Apostolul lui Hristos, ducîndu-se la acea fată îndrăcită, îndată a fugit diavolul dintr-însa, iar fata împăratului s-a făcut sănătoasă. După aceasta, vrînd împăratul să mulțumească sfîntului, i-a trimis cămile încărcate cu daruri ca: aur, argint, mărgăritare și alte lucruri prețioase. Însă el, fiind sărac cu duhul și neavînd trebuință de nimic, le-a trimis înapoi la împărat, zicîndu-i: "Eu nu fac negustorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenești, pe care, de le voi dobîndi, le voi duce la cer și atunci mă voi arăta înaintea Domnului meu că sînt mare neguțător". Umilindu-se împăratul de cuvintele lui, a crezut în Hristos cu toată casa sa și s-au botezat de mîinile Sfîntului Apostol, adică împăratul Polimie, împărăteasa, fiica lui cea tămăduită și mulți din boieri și din popor fără număr; căci mult mai mult de zece cetăți, căutînd la împărat, au primit Sfîntul Botez.
Văzînd slujitorii idolești aceasta, s-au mîniat asupra Sfîntului Apostol, socotind de rău aceea pentru ei; căci idolii lor se sfărîmau, închinarea de idoli cu totul se pierdea și jertfele din care ei se țineau nu se mai făceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis, fratele împăratului, l-a îndemnat să-l piardă pe Vartolomeu și să izbăvească de nedreptatea ce s-a făcut idolilor lor.
Deci acela, găsind timp liber, a prins pe Sfîntul Apostol și-l muncea în cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi l-a răstignit pe cruce cu capul în jos. Iar Sfîntul Apostol, bucurîndu-se că pătimește pentru Hristos, Domnul său, și fiind spînzurat pe cruce cu capul în jos, nu înceta a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu. Pentru că, pe cei credincioși îi întărea în credință, iar pe cei necredincioși îi sfătuia să cunoască adevărul și să se întoarcă de la întunericul cel diavolesc, la lumina cea adevărată a lui Hristos. Muncitorul, nesuferind acestea, a poruncit să-i jupoaie pielea de pe el. Dar și într-această muncă răbda, ca într-un trup străin, neîncetat binecuvîntînd și mărind pe Dumnezeu. În sfîrșit, muncitorul a poruncit să-i taie capul. Numai atunci a tăcut gura cea de Dumnezeu grăitoare, cînd capul lui a fost desprins de trupul care a rămas spînzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, însemnînd cu adevărat mergerea Apostolului spre cele de sus.
Astfel s-a sfîrșit Sfîntul Vartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecînd după acele dureri și osteneli, la acea odihnă fără de dureri, întru bucuria Domnului său. Credincioșii, care au fost de față la sfîrșitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, împreună cu capul, și le-au pus într-o raclă de plumb, așezîndu-le în cetatea Albana din Armenia mare. De la sfintele lui moaște se dau tămăduiri, prin minune, bolnavilor; pentru aceasta, mulți necredincioși s-au apropiat de Biserica lui Hristos.
După multă vreme, muncitorii cei întunecați cu îndrăcirea idolească, auzind și văzînd minunile ce se făceau de moaștele Sfîntului Vartolomeu, nevrînd să cunoască puterile lui Dumnezeu, au luat sfintele moaște cu racla cea de plumb și le-au aruncat în mare. Dar, o minune! racla cea de plumb plutea ușoară ca o luntre pe apă, sosind la insula Lipar. Deci s-a făcut descoperire lui Agaton, episcopul cetății Liparului, despre moaștele apostolești care au fost aduse de ape. Și, ducîndu-se episcopul la malul mării cu clerul și cu tot poporul și găsind moaștele, se minunau cu toții cum racla cea de plumb și cu moaștele nu s-au afundat în apă și, mai ușoară decît o luntre, a înotat pe mare o cale atît de lungă pînă la dînșii. Pentru aceasta, ei au preamărit pe Dumnezeu, au luat racla cu moaștele și le-au pus în biserica lor cu bucurie și cu cîntări de psalmi.
Dar nu se cuvine a trece cu tăcerea și aceasta despre Sfîntul Vartolomeu, care se scrie în viața Cuviosului Iosif, scriitorul de cîntări. Acest cuvios, cîștigînd o părticică din moaștele Sfîntului Apostol Vartolomeu, a adus-o în locașul său care era aproape de Constantinopol. El a zidit o biserică în numele apostolului și partea aceea de moaște a pus-o într-însa cu cinste; și adeseori se învrednicea a-l vedea pe Sfîntul Apostol în vedenia visului, pentru că avea către dînsul mare dragoste și credință. El dorea să împodobească cu cîntări de laude praznicul acelui sfînt apostol, dar nu îndrăznea, ci se îndoia dacă-i va fi plăcut lui acest lucru sau nu.
Drept aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu și apostolului, ca să-i dea pentru aceasta încredințare și să i se dăruiască înțelepciune de sus, ca să poată scrie stihurile cîntării. Rugîndu-se pentru aceasta cu post și cu lacrimi patruzeci de zile și apropiindu-se ziua pomenirii apostolului, a văzut la Vecernia praznicului pe Sfîntul Apostol Vartolomeu, arătîndu-i-se din altar. Deci, fiind îmbrăcat în haine albe și ridicînd perdeaua altarului, l-a chemat la dînsul. Iosif apropiindu-se de Sfîntul Apostol, acela a luat cartea Sfintei Evanghelii de pe dumnezeiasca Masă și a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicîndu-i: "Să te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu și să izvorască din limba ta apele cereștii înțelepciuni. Inima ta să fie scaun al Sfîntului Duh, iar cîntările tale să îndulcească toată lumea!"
Zicîndu-i aceasta, Sfîntul Apostol Vartolomeu s-a făcut nevăzut. Atunci, Cuviosul Iosif, umplîndu-se de negrăită bucurie și simțind în sine darul înțelepciunii, s-a întins cu totul spre mulțumire. Deci, din acel ceas, a început a scrie cîntările bisericești și pesnele canoanelor, prin care a împodobit nu numai prăznuirea Sfîntului Apostol Vartolomeu, dar și pe ale multor sfinți; tot astfel pe Preacurata Maica lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea și pe Sfîntul Ierarh Nicolae, umplînd Sfînta Biserică de frumoase cîntări, de unde a cîștigat și numirea de scriitor de cîntări.
Iar noi, de toate acestea, slăvim pe Hristos Mîntuitorul nostru Cel împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, slăvit în veci de toată făptura. Amin.
Notă. Pe Sfîntul Apostol Vartolomeu, unii îl socotesc că este Natanail, pe care Filip l-a adus la Hristos, ca și cum ar fi fost unul și același Natanail și Vartolomeu. Natanail era cu numele, dar cu porecla i se zicea Vartolomeu, după tatăl său; adică fiul lui Tolomeu, pentru că cuvîntul "var" în limba evreiască se tîlcuiește fiu, precum și Hristos a zis către Sfîntul Apostol Petru: Fericit ești, Simon, var Iona, adică fiul lui Iona. Tot astfel, un orb din Ierihon se numea Vartimeu, adică fiul lui Timeu. Așa și acest sfînt apostol, ca și cum după tată se numea astfel: Vartolomeu, fiul lui Tolomeu, pentru că acest nume Tolomeu era vechi la evrei și mai des, precum este arătat în Scriptura Legii vechi la Isus al lui Navi, în capitolul 15, stihul 14 și în cărțile II ale împăraților în capitolul 3, stihul 3.
Dar ei socotesc numele cel adevărat al lui Vartolomeu ca și cum ar fi fost Natanail, pentru că nu se află în nici o parte a Evangheliei chemarea lui Vartolomeu la apostolie, decît numai în locul lui Natanail. Apoi, cei trei sfinți evangheliști Matei, Marcu și Luca pomenesc pe Vartolomeu, nu pomenesc pe Natanail; iar Sfîntul Ioan Evanghelistul, pomenind pe Natanail, nu pomenește pe Vartolomeu, și spune că Natanail este prieten al apostolilor la vînatul peștilor și pe care Iisus Hristos l-a văzut după Înviere, pentru că zice: "Erau împreună Simon Petru, Toma, Natanail, fiii lui Zevedeu și ceilalți". Dar, deși alții nu se învoiesc la aceasta, precum și Prologul pe luna lui mai, în 10 zile, spune că Simon Zilotul este Natanail, însă alții socotesc că Natanail este unul din cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos.
Despre cetatea Albana, unde a pătimit Sfîntul Vartolomeu, să nu creadă cineva că este țara Albaniei, pentru că una este țara Albaniei în Europa și alta cetatea Albana în Armenia cea mare, care este în Asia. Mai sînt și prin alte părți cetăți cu același nume.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
