Sfîntul Apostol Varnava
(11 iunie)
Sfîntul Apostol Varnava a fost unul din cei șaptezeci de apostoli. Numele lui mai înainte de apostolie a fost Iosif, iar după aceea s-a numit Varnava, după cum ne va arăta cuvîntul ce urmează.
Apostolul Varnava s-a născut în insula Cipru din părinți leviți de neam evreiesc, din care seminție erau mai înainte marii prooroci ai lui Dumnezeu - Moise, Aaron și Samuil. Strămoșii lui Varnava, din pricina războaielor care au fost în Palestina, au trecut în Cipru. Părinții lui erau fericiți și foarte bogați; aveau un sat al lor aproape de Ierusalim, îndestulat nu numai cu sadurile și rodurile cele pămîntești, dar înfrumusețat și cu zidiri alese. Erau fericiți pentru că își aveau casa lor lîngă Ierusalim, după cum Sfîntul Prooroc Isaia a scris: Fericit este cel ce are seminția în Sion și casa sa în Ierusalim. Evreii neștiind duhovniceasca putere a acelor cuvinte, cei ce locuiau prin țări depărtate, se sîrguiau să-și aibă casele în Ierusalim; pentru aceia și părinții lui Varnava își aveau casa și moșia lîngă Ierusalim.
După ce au născut pe acesta, de care este vorba, l-au numit Iosif și l-au dat la învățătura cărții. Apoi, ajungînd el la vîrsta desăvîrșită, l-au trimis în Ierusalim la slăvitul Gamaliel, dascăl renumit pe acele vremuri, ca să se deprindă desăvîrșit cu înțelegerea cărților evreiești și cu toată legea lui Dumnezeu. Iosif avea acolo pe un ucenic cu numele Saul, de o vîrstă cu el, care mai pe urmă s-a numit Pavel, și amîndoi învățau la același dascăl, Gamaliel, și sporeau în înțelegere, în înțelepciunea Scripturii și în fapte bune. Iosif, în toate zilele, dimineața și seara, mergea la biserica lui Solomon și se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; apoi, adeseori își petrecea zilele tinereților sale în postiri și în mare înfrînare. Păzind întreaga înțelepciune a fecioriei sale, fugea de însoțirea tinerilor celor fără de rînduială și nu voia nici a auzi cuvintele cu care s-au obișnuit mințile copiilor a le vorbi cu înlesnire, ci totdeauna lua aminte de sine, învățînd legea Domnului ziua și noaptea.
În acea vreme, Domnul nostru Iisus Hristos, după treizeci de ani ai întrupării Sale, începînd a se arăta lumii, a mers de la Galileea la Ierusalim. El învăța în biserică și făcea minuni, încît toți se minunau de el și se adunau, ca să-i vadă sfînta Lui față și să audă dumnezeieștile Lui cuvinte, care erau mai dulci decît mierea. Tînărul Iosif, văzîndu-l pe Hristos și auzind învățăturile care ieșeau din gura Lui preasfîntă, se umilea cu inima și se mira de minunile ce se făceau de El; pentru că a văzut la scăldătoarea Siloamului cum a tămăduit cu cuvîntul pe cel slăbănog, apoi, văzînd și alte lucruri minunate ale lui Hristos, s-a aprins cu dragostea de El.
Deci, apropiindu-se, s-a aruncat la picioarele Mîntuitorului, rugîndu-L să-l binecuvînteze și să-l primească la sine în ucenicie. Iar Domnul, Care vedea tainele inimilor omenești, văzînd într-însul inima, care se aprinsese către dragostea cea dumnezeiască, l-a binecuvîntat cu dragoste și nu l-a chemat la El. Iar el a alergat mai întîi la casa mătușii sale cu numele Maria, care era maica lui Ioan și care mai în urmă s-a numit Marcu, și a zis către ea: "Vină să vezi pe Cel ce părinții au dorit să-l vadă; căci iată un prooroc, Iisus din Nazaretul Galileii, învață în biserică și face multe minuni; mulți îl socotesc că este Mesia cel așteptat!" Auzind acestea, acea femeie, îndată lăsînd toate, a mers cu sîrguință la biserică și, văzînd pe Iisus Hristos, a căzut la picioarele Lui, rugîndu-l și zicînd: "Doamne, de am aflat dar înaintea Ta, vino în casa roabei Tale și prin intrarea Ta binecuvintează pe casnicii mei!"
Domnul Hristos, văzînd credința acelei femei, a mers în casa ei și a binecuvîntat-o pe ea și pe toți cei ce erau în casă. El a fost ospătat de ea cu cinste, deoarece cu multă bucurie și cu cucernicie a primit acea femeie pe Stăpînul nostru. Dintr-acea vreme, ori de cîte ori Domnul mergea la Ierusalim, totdeauna găzduia cu ucenicii Săi în casa Mariei. Cînd Domnul S-a întors de la Ierusalim în Galileea, a mers în urma Lui și Iosif cu ceilalți ucenici. Deci, cînd Domnul a voit să-i trimită pe cei doisprezece apostoli ai Săi spre propovăduire către oile cele pierdute ale casei lui Israel, a văzut că aceia sînt puțini, precum le-a zis în față, că secerișul este mult iar lucrătorii puțini. De aceea, Domnul a ales și pe alți șaptezeci de ucenici, ca să-i trimită pe ei, cîte doi înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul.
Deci, între acei șaptezeci, a fost rînduit întîi acest sfînt Iosif și a fost numit de Sfinții Apostoli, Varnava, adică "fiul mîngîierii", căci era îndestulat, ca, prin propovăduirea lui Mesia cel venit în lume, să mîngîie popoarele care așteptau cu multă dragoste venirea lui Mesia. Pentru că, precum fii lui Zevedei au fost numiți "fiii tunetului", fiindcă aveau, ca în partea cea de sub cer, să tune ca tunetul propovăduirea Evangheliei. Tot astfel și Iosif s-a numit "fiu al mîngîierii", fiindcă apostoleștile lui osteneli aveau să aducă multă bucurie aleșilor lui Dumnezeu. Așa și Sfîntul Ioan Gură de Aur socotește despre numirea lui, zicînd: "Mi se pare că din fapta cea bună și-a luat numele, ca cel ce era îndestulat și ales la aceasta".
După înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli aveau viață de obște în Ierusalim, precum se scrie în faptele lor: "La poporul care crezuse era un suflet și o inimă, și nici unul nu zicea că ceva din averile sale este al său, ci toate erau de obște". Deci, cîți erau stăpîni ai satelor și ai caselor, vînzîndu-le, aduceau prețul celor vîndute și le puneau la picioarele Apostolilor. Atunci și Sfîntul Iosif cel numit de apostoli Varnava, vînzînd satul cel pomenit mai sus, care era aproape de Ierusalim și care rămăsese moștenire de la părinții lui, a adus prețul și l-a pus înaintea picioarelor Apostolilor, neoprindu-și nimic; pentru că dorea să se îmbogățească în Dumnezeu întru Care s-a și îmbogățit, precum se mărturisește despre el: "Iosif era bărbat bun și plin de Duhul Sfînt și de credință. Lui i se întîmpla adeseori de se vedea cu Saul și se întreba cu el din Sfînta Scriptură pentru Domnul Hristos, dorind să-l aducă la sfînta credință; dar Saul, fiind foarte rîvnitor al dumnezeieștilor obiceiuri, batjocorea pe Sfîntul Varnava, ca pe un înșelător și grăia hule împotriva lui Hristos, numindu-L fiu de teslar și de neam prost și omorît cu primejdie de moarte...".
Însă, cînd evreii au omorît pe Sfîntul și Întîiul Mucenic Ștefan, Saul a început a prigoni Biserica și, intrînd în casele credincioșilor și trăgînd pe bărbați și pe femei, îi arunca în temniță. Atunci Sfîntul Varnava plîngea pentru el și se ruga lui Dumnezeu, întinzîndu-și curatele lui mîini, ca să lumineze ochii sufletești ai lui Saul să cunoască adevărul, dorind să-l aibă în credința creștinească ca pe un prieten al său, pe care, mai tîrziu, l-a avut tovarăș la învățătura lui Gamaliel.
Nu au fost în zadar rugăciunile și lacrimile Sfîntului Varnava, căci, venind vremea dumnezeieștii milostiviri, Saul s-a întors la Hristos, chemat de glasul Domnului, cînd mergea la Damasc. Astfel, lupul s-a prefăcut în oaie și hulitorul lui Hristos a început a preamări numele Lui. Cel ce odinioară a fost prigonitor, acum s-a făcut apărătorul Bisericii; pentru că, după primirea Sfîntului Botez, îndată s-a dus la adunarea evreiască și propovăduia pe Iisus, că Acela este Fiul lui Dumnezeu, biruind pe jidovii care locuiau în Damasc. După ce s-a întors în Ierusalim și cerca să se lipească de ucenicii lui Hristos, toți se temeau de el, necrezînd că și el este ucenic al lui Hristos. Atunci Sfîntul Varnava, întîmpinîndu-l, a zis: "O, Saule pînă cînd vei fi hulitorul lui Iisus Hristos și prigonitorul credincioșilor Lui robi? Pînă cînd te împotrivești înfricoșatei taine, pe care proorocii de demult au vestit-o și în vremurile de acum s-a împlinit pentru mîntuirea noastră?"
Atunci Saul a căzut la picioarele lui cu lacrimi, zicînd: "O, Varnava, învățător al dreptății, iartă-mă că acum m-am încredințat că toate sînt adevărate cele grăite mie de tine pentru Hristos. Deci, Cel pe Care mai înainte hulindu-L, Îl numeam fiu de teslar, acum Îl mărturisesc că este Fiul lui Dumnezeu cel Unul - Născut, Cel deoființă cu Tatăl și fără de început, Care, fiind raza slavei și chipul ipostasului Lui, în aceste mai de pe urmă zile, S-a smerit pe Sine, luînd chip de rob; S-a făcut om desăvîrșit din Preasfînta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pătimind cruce și moarte de voie, a înviat din morți a treia zi și S-a arătat vouă, apostolilor Săi, apoi S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va să vie cu slavă să judece viii și morții și împărăția Lui nu va avea sfîrșit".
Niște cuvinte ca acestea auzindu-le Sfîntul Varnava de la cel ce odinioară se făcuse hulitor și prigonitor, s-a minunat și a lăcrimat de bucurie; deci, cuprinzîndu-l pe el, l-a sărutat și i-a zis: "O, Saule, cine te-a învățat pe tine să grăiești niște cuvinte ca acestea insuflate de Dumnezeu? Cine te-a sfătuit pe tine să-L măr-turisești pe Iisus Nazarineanul că este Fiul lui Dumnezeu? De unde ai învățat atît de desăvîrșit cunoștința dogmelor cerești?"
Atunci Saul, umplîndu-se de lacrimi din zdrobirea inimii, a zis: "Singur Domnul Iisus Hristos, pe Care eu păcătosul L-am gonit și hulit. Acela m-a învățat toate acestea; căci și mie mi S-a arătat ca unui lepădat, de al Cărui glas dumnezeiesc am urechile pline; pentru că, strălucind peste mine o lumină cerească, după ce am căzut la pămînt de frică, a venit la mine un glas și mi-a zis: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar eu, tremurînd și înspăimîntîndu-mă, am zis: Cine ești, Doamne? Iar El mi-a răspuns cu blîndețe și cu milostivire: Eu sînt Iisus, pe care tu Îl prigonești. Atunci m-am minunat de îndelunga Lui răbdare și, rugîndu-mă, am zis: Doamne, ce voiești să fac? Iar El m-a învățat pe mine toate acestea care ți le-am spus ție.
Deci, Sfîntul Varnava, luînd pe Saul de mînă, l-a dus la Apostoli, grăindu-le: "Iată cel ce ne-a prigonit pe noi, acum este al nostru; cel ce se împotrivea nouă, acum ascultă de Domnul nostru, și cel ce ne era nouă vrăjmaș, acum ne este prieten și împreună lucrător în via lui Hristos. Iată, vi-l pun vouă de față pe acest blînd mielușel, care a fost fiară cumplită!" După aceea, Saul a spus Apostolilor cum a văzut pe Domnul pe cale către Damasc, cum a vorbit cu Dînsul și cum a luat îndrăzneală în numele lui Iisus.
Auzind Apostolii acestea, s-au minunat și s-au bucurat, slăvind pe Dumnezeu. După aceea Saul era împreună cu dînșii intrînd și ieșind în Ierusalim și, îndrăznind în numele Domnului Iisus, biruia pe iudei și pe elini; iar ei se minunau de dînsul, cum că cel ce nu de mult izgonea pe cei ce chemau numele lui Hristos, singur acum propovăduiește pe Iisus și caută să fie omorît. Deci, frații, înțelegînd de aceasta, l-au luat de la Ierusalim la Cezareea și l-au dus în Tars, patria lui, ca acolo să propovăduiască pe Hristos.
În acea vreme, în Antiohia Siriei, cetatea cea mare și slăvită, a început a se răspîndi sfînta credință întru Domnul nostru Iisus Hristos; pentru că, după ce a fost ucis Sfîntul Întîiul Mucenic, Arhidiaconul Ștefan, într-acea zi se afla mare goană asupra Bisericii Ierusalimului, încît toți credincioșii s-au risipit prin părțile Iudeei și ale Samariei, afară de Apostoli. Atunci, oarecare din cei ce fugiseră, au trecut pînă în Fenicia, Cipru și Antiohia, grăind cuvîntul mîntuirii mai întîi numai la iudei, iar după aceea la elini, începînd a binevesti pe Domnul Iisus Hristos. Fiind mîna Domnului cu dînșii și mulți crezînd cuvîntul lor, s-au întors către Domnul. Auzindu-se aceasta de membrii Bisericii Ierusalimului, Sfinții Apostoli au trimis în Antiohia Siriei pe Sfîntul Varnava, ca să vadă, pe cei ce erau acolo și să întărească pe cei ce crezuseră de curînd.
Ducîndu-se el acolo și văzîndu-i împodobiți cu darul lui Dumnezeu, s-a bucurat și a mîngîiat pe toți cu cuvîntul Domnului, întărindu-i pe dînșii ca să petreacă nedepărtați de Domnul. Sfîntul Varnava, propovăduind acolo din destul, a adus mult popor la cunoștința lui Dumnezeu. Deci, văzînd pe ucenicii care în toate zilele se înmulțeau, iar dascăli erau puțini și secerișul așa de mult, nu avea mulți lucrători; de aceea a lăsat el un timp Antiohia și s-a dus în Tars, ca să caute pe prietenul său Saul. Găsindu-l, l-a adus pe el în Antiohia, unde se osteneau la întoarcerea sufletelor omenești către Hristos Dumnezeu, aducînd pe iudei și pe elini întru încredințare. El a petrecut în Antiohia în acea vreme un an întreg, adunîndu-se în biserică, unde învăța multe pe popor, și acolo mai întîi i-a numit creștini pe ucenici.
După ce s-a împlinit un an de ședere în Antiohia, s-au învoit să se întoarcă la Ierusalim, să spună Sfinților Apostoli despre cele ce au făcut în Antiohia cu darul lui Dumnezeu. Atunci antiohienii au voit ca fiecare dintr-înșii să trimită fraților săraci și scăpătați ce petreceau în Iudeea cîte ceva din cele ce aveau, deoarece se afla atunci acolo foamete mare, după proorocia Sfîntului Agav, care era și el unul din cei șaptezeci de apostoli. Deci credincioșii, cei ce erau în Antiohia, adunînd multă milostenie, au trimis-o la bătrîni prin mîna lui Varnava și Saul. După aceea, Sfinții Apostoli Varnava și Saul, care mai tîrziu s-a numit Pavel, venind în Ierusalim, s-a veselit foarte mult Biserica, înștiințînd-o de credincioșii cei ce se înmulțiseră în Antiohia, aducînd și multă milostenie de la dînșii.
În acea vreme s-a făcut multă tulburare Bisericii Ierusalimu-lui, pentru că împăratul Irod a pus mîinile ca să facă rău unora ce erau din Biserică, omorînd cu sabia pe Iacov al lui Zevedeu fratele lui Ioan. Deci, Irod, văzînd că această faptă este plăcută jidovilor, s-a silit a prinde și pe Petru și a-l băga în temniță, din care Sfîntul Petru a fost scos de înger. După ce s-a potolit această tulburare bisericească pornită în Ierusalim de către prigonitori, Varnava și Saul stăteau ascunși în casa Mariei, mătușa lui Varnava, unde a venit și Sfîntul Petru, după ce a fost scos noaptea de sfîntul înger.
După ce Varnava și Saul și-au sfîrșit slujba în Ierusalim, s-au întors iarăși în Antiohia, luînd cu dînșii și pe fiul Mariei, care se numea Ioan, și căruia, mai pe urmă, i s-a zis Marcu. Petrecînd ei în Antiohia cîtva vreme în post, în rugăciuni, în slujbele Dumnezeieștilor Liturghii și în propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, a voit Duhul Sfînt să-i trimită pe dînșii la neamuri pentru propovăduire și a zis Duhul Sfînt către Biserica ce era în Antiohia, a proorocilor și învățătorilor: "Deosebiți pe Varnava și pe Saul la lucrarea pe care i-am chemat pe dînșii". Atunci, postind, rugîndu-se și punîndu-și mîinile pe dînșii, i-au trimis pe ei.
După aceea, ei s-au pogorît mai întîi în Seleucia, apoi au plecat cu corabia spre Cipru iar de acolo s-au dus în Salamina și, pretutindeni străbătînd, propovăduiau cuvîntul lui Dumnezeu, avînd ca slugă pe Ioan fiul Mariei, supranumit Marcu. Străbătînd ei insula pînă la Pafos, a găsit pe un oarecare iudeu vrăjitor și prooroc mincinos, cu numele Elimas, șezînd lîngă antipatul Serghie, bărbat înțelept.
Deci, pe antipat l-au luminat cu lumina sfintei credințe, iar pe vrăjitorul Elimas care se împotrivea lor, l-au orbit cu cuvîntul. Plecînd el de la Pafos, s-au dus la Perga Pamfiliei; iar sluga lor, Ioan, care se numea și Marcu, văzîndu-i că au suferit multe pătimiri rele pentru propovăduirea lui Hristos și nu se înfricoșau de întîmplările cele de moarte, s-a temut a mai merge la dînșii, fiind tînăr, și s-a despărțit de ei, întorcîndu-se la Ierusalim la maica sa.
Varnava și Saul, trecînd în Perga, s-au dus în Antiohia Pisidiei, care nu este tot una cu Antiohia cea mare a Siriei. De acolo fiind izgoniți, au scuturat praful de pe picioare asupra acelora și s-au dus în Iconia unde iudeii au voit să-i ucidă cu pietre. Dar ei, aflînd de aceasta, au fugit în cetățile Licaoniei, în Listra și Derbe și în cele de primprejurul lor. Acolo binevestind, au găsit pe un bărbat șchiop născut așa din pîntecele maicii sale, care niciodată nu umblase. Ei l-au ridicat în picioare și l-au făcut sănătos. Atunci popoarele socotind că sînt zei, voiau să le aducă jertfe deoarece ei numeau pe Varnava Die iar pe Pavel, Hermes; și cu mare greutate Sfinții Apostoli au potolit poporul să nu le jertfească ca unor zei. După aceea, același popor îndemnat de iudei, s-a sculat asupra lor și, bătînd pe Pavel cu pietre, l-au scos afară din cetate, crezînd că a murit; iar el s-a sculat, a intrat în cetate și a doua zi a plecat la Derbe împreună cu Varnava.
Propovăduind și învățînd pe mulți și în cetatea aceea, s-au întors înapoi în Antiohia Pisidiei, mergînd pe aceeași cale. Deci, pretutindeni în cale întăreau sufletele ucenicilor, rugîndu-i să petreacă în credință și spunîndu-le că cu multe suferințe ni se cade a intra în împărăția lui Dumnezeu. Le-a hirotonisit preoți pe la toate bisericile și, rugîndu-se cu post, i-au lăsat în seama Domnului în care crezuseră. Apoi, mergînd în Perga și propovăduind acolo cuvîntul Domnului, s-au pogorît în Atalia și de acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, unde au fost trimiși de Duhul Sfînt să propovăduiască cuvîntul Domnului la neamuri. Ajungînd ei în cetate și adunînd mulțimea, le-au spus cîte a făcut Dumnezeu cu dînșii; astfel că pe mulți din popor i-au întors la Hristos. Apoi au petrecut multă vreme în Antiohia.
După aceasta, s-a făcut ceartă între evrei și între păgînii care crezuseră, pentru tăierea împrejur. Pricina era că unii iudei învățau pe frații lor, că dacă nu se vor tăia împrejur, după obiceiul lui Moise, nu se vor putea mîntui; iar păgînii care crezuseră, socoteau cu greu pentru ei acea tăiere împrejur. Deci, Varnava și Pavel se împotriveau iudeilor și apărau pe păgîni de tăierea împrejur. Dar, de vreme ce nu înceta pentru aceasta a se face ceartă și multă încercare, de aceea a fost de trebuință sfinților Apostoli Varnava și Pavel a fi trimiși de Biserica Antiohiei în Ierusalim la Apostoli și la bătrîni, ca să-i întrebe despre tăierea împrejur. Mai era trebuință să-i înștiințeze și despre aceasta, că Dumnezeu a deschis neamurilor ușa credinței. Deci, fiind trimiși de credincioși la Ierusalim, au trecut prin Fenicia și prin Samaria, spunîndu-le de întoarcerea neamurilor și făceau bucurie mare tuturor fraților.
Ajungînd ei la Ierusalim, au fost primiți cu dragoste de Biserica de acolo, de Sfinții Apostoli și de bătrîni și de toți cei ce ascultau cu plăcere cele ce le spuneau Varnava și Pavel și cîte semne și minuni a făcut Dumnezeu neamurilor printr-înșii. Iar despre tăierea împrejur, Sfinții Apostoli, cercetînd și sfătuindu-se sobornicește, au stabilit să o depărteze cu totul de la cei credincioși, nu numai de la păgîni, dar și de la iudei, ca fiind netrebuincioasă darului cel nou. Însă, ca să întărească și mai mult cele ce se sfătuiseră, au hotărît să trimită credincioșilor din Antiohia, împreună cu Varnava și Pavel, pe oarecare bărbați.
Deci au ales pentru aceasta pe Iuda, care se numea Varnava și pe Sila, bărbați vestiți între frați, și au scris astfel: "Apostoli, bătrîni și frați, cei ce locuiți în Antiohia, în Siria și în Cilicia, fraților de un neam, bucurați-vă întru Domnul; deoarece am auzit că unii, ieșind de la noi, v-au tulburat în cuvinte, îndărătnicind sufletele voastre și, zicîndu-vă să vă tăiați împrejur și să păziți Legea. Dar ei n-au avut poruncă de la noi a face aceasta. Deci, am socotit că, adunîndu-ne cu un suflet, să trimitem la voi pe acești bărbați aleși cu iubiții noștri Varnava și Pavel, oameni care și-au dat sufletele pentru Domnul nostru Iisus Hristos, pe Iuda și pe Sila, care și cu cuvîntul vă vor spune acestea. Pentru că a voit Sfîntul Duh și noi, ca să nu punem nici o greutate mai mare asupra voastră, afară de cele ce sînt de nevoie, adică să vă feriți de cele jertfite idolilor, de sînge, de sugrumări și de desfrînare, și ceea ce nu voiți să vă facă vouă alții, nici voi să nu le faceți lor. De veți păzi acestea, bine veți face. Fiți sănătoși".
Cu o scrisoare ca aceasta, Sfinții Apostoli Varnava și Pavel și împreună cu dînșii Iuda și Sila, au plecat de la Ierusalim spre Antiohia. Atunci acel Ioan, ce s-a numit Marcu, fiul Mariei, mătușa lui Varnava, neîndrăznind să vină la Sfîntul Pavel a alergat la unchiul său, Sfîntul Varnava, rugîndu-se cu pocăință și cu lacrimi - fiindu-i jale că s-a despărțit de dînșii, cînd a fost pentru propovăduirea credinței - și ruga pe Sfîntul Varnava ca să-l ia împreună cu ei, făgăduind că va îndrăzni fără de temere la toate pătimirile și la moarte pentru Domnul. Varnava l-a luat, fiind nepotul său, și au ajuns cu toții în Antiohia. Aici, adunînd pe poporul credincioșilor, le-au dat scrisoarea, pe care citind-o toți s-au bucurat; iar Iuda și Sila au mîngîiat mult cu cuvîntul pe frați și i-au întărit.
Apoi, după o vreme oarecare, Iuda s-a întors la Ierusalim, iar Sila a rămas acolo. Deci, Pavel și Varnava ședeau în Antiohia, învățînd și binevestind cuvîntul Domnului. După cîteva zile, Pavel a zis către Varnava: "Se cade să cercetăm, cum petrec frații noștri de prin toate cetățile prin care am propovăduit cuvîntul Domnului". Sfîntul Varnava s-a învoit la aceasta și voia să ia cu el pe Ioan, nepotul său, cel ce se numea Marcu. Dar Pavel nu voia, zicînd: "Cum să luăm cu noi pe acest tînăr fricos, care ne-a lăsat și mai înainte în Pamfilia, nevoind să meargă cu noi la lucrul la care eram trimiși și s-a despărțit de noi și s-a întors într-ale sale?"
Atunci s-a făcut pricină între dînșii; Varnava voia să ia pe Ioan, iar Pavel nu voia. Deci, se despărțiră amîndoi, fiecare voind să meargă deosebit în drumul său. Însă aceasta a fost printr-o dumnezeiască purtare de grijă, pentru ca multe suflete să le dobîndească spre mîntuire. Căci era destul ca un mare învățător să propovăduiască cuvîntul, în loc să umble amîndoi marii învățători; ca fiecare, deosebit propovăduind, îndoit cîștig să facă Bisericii lui Hristos, unul într-o țară, altul într-alta, încredințînd și aducînd la Hristos multe neamuri. Deci, Sfîntul Pavel, luînd pe Sfîntul Sila cu dînsul, s-a dus în Derbe și în Listra; iar Sfîntul Varnava s-a dus cu corabia la Cipru, împreună cu nepotul său, Ioan, numit Marcu.
Sfîntul Varnava, ajungînd în insula Ciprului, patria sa, multe osteneli a suferit acolo cu poporul ce s-a întors la Hristos. Atunci, înmulțindu-se în Cipru sfînta credință, s-a dus în Roma, că, precum el mai întîi a propovăduit acolo pe Hristos, tot așa și în Mediolan a întemeiat și a întărit scaunul episcopiei. După aceea iarăși s-a întors la Cipru, unde, în cetatea Salamina, propovăduind pe Hristos, au venit oarecare iudei din Siria, care se împotriveau lui Varnava și tulburau poporul, spunînd că cele grăite de Varnava sînt potrivnice lui Dumnezeu și legii lui Moise, hulind cu multe ocări cinstitul nume al lui Varnava, pregătindu-i moartea și ridicînd poporul contra lui.
Sfîntul Varnava, văzîndu-și mai înainte sfîrșitul său muce-nicesc, a chemat la dînsul pe toți credincioșii din cetate și, învățîndu-i pe dînșii din belșug ca să fie tari în credință și în fapte bune, a săvîrșit dumnezeiasca Liturghie și toți s-au împărtășit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Apoi, luînd la o parte pe Marcu, însoțitorul său, i-a zis: "Astăzi mă voi sfîrși de mîinile necredincioșilor iudei, precum mi-a spus mie Domnul; iar tu vei găsi trupul meu afară din cetate, în partea dinspre apus. Deci, să-l îngropi pe el, apoi să mergi la prietenul meu, Apostolul Pavel, și să-i spui lui toate cele despre mine".
Sfîntul Varnava avea cu dînsul Evanghelia de la Matei, scrisă de mîna sa; deci a poruncit să o ia Sfîntul Marcu și să o îngroape împreună cu dînsul. Apoi, dînd cea mai de pe urmă sărutare lui Marcu, rudenia sa, s-a dus la adunarea evreiască, unde, dacă a început a le spune lor despre Hristos din cărțile proorocești, s-au sculat asupra lui iudeii cei ce veniseră din Siria. Ei, ridicînd și pe alți iudei, au pus mîinile lor cele ucigașe pe dînsul și l-au scos afară din cetate, în partea dinspre apus, și acolo l-au ucis cu pietre; deci, aprinzînd un foc, au aruncat într-însul trupul Sfîntului Apostol Varnava.
După aceea Sfîntul Marcu cu alți cîțiva frați, mergînd în taină, au luat întreg trupul apostolului, fără să fie vătămat de foc și l-au îngropat într-o peșteră care era departe de cetate ca la cinci stadii, punînd pe pieptul lui Sfînta Evanghelie, după cum a poruncit apostolul. După aceea, s-a dus să caute pe Sfîntul Apostol Pavel și, găsindu-l pe el în Efes, i-a spus despre sfîrșitul lui Varnava, pentru care Sfîntul Apostol Pavel a plîns, iar pe Marcu l-a oprit lîngă dînsul. Deci, după uciderea Sfîntului Varnava, evreii din cetatea Salamina au pornit mare prigoană contra creștinilor și s-au risipit de acolo fiecare pe unde a putut.
Din acel timp nu s-a mai cunoscut locul unde erau îngropate cinstitele moaște ale Sfîntului Varnava. Însă, după mulți ani, înmulțindu-se credința în Hristos în toate marginile pămîntului, împărații creștini stăpînind peste împărăția greco-romană, și toată insula strălucind prin dreapta credință, Dumnezeu a binevoit a preamări acel loc, unde zăceau în pămînt moaștele apostolului, prin facere de mari minuni. La început, un neputincios oarecare, rămînînd pe locul acela din întîmplare, a cîștigat sănătate. Același lucru s-a întîmplat și altuia; astfel că, înștiințîndu-se și alții despre aceasta, într-adins mergeau pînă acolo și luau tămăduire de neputințele lor. Străbătînd vestea despre locul acela, veneau mulți slăbănogi și neputincioși și, căpătînd desăvîrșită tămăduire, se întorceau sănătoși pe la casele lor. Acolo se aduceau și îndrăciți și îndată duhurile cele necurate fugeau cu mult țipăt. Șchiopii cîștigau umblare, orbii vedere, și orice boală avea cineva, primea tămăduire, de la acel loc. Deci, cetatea Salamina se bucura de aceasta și nu se știa pentru ce în locul acela se făceau niște minuni ca acelea, de vreme ce nimeni nu știa de moaștele apostolului și numea locul acela locul sănătății. Deci, se cuvine a ști cum s-au aflat acele moaște sfinte.
Cînd răul eretic Petru Vililnic, care se numea Cnafeu, potrivnicul celui a toată lumea al patrulea Sinod al Sfinților Părinți din Calcedon, apărătorul eresului lui Eutihie și ajutătorul credinței celei rele a lui Apolinarie, pe vremea împărăției lui Zinon, răpind prin meșteșug scaunul patriarhiei Antiohiei, vatămă prin învățătura sa cea nedreaptă, Biserica lui Hristos. Deci, neîndestulîndu-se cu eparhia cea hotărîtă scaunului Antiohiei, în care prigonea și scîrbea pe cei dreptcredincioși, pe care îi muncea cu alte munci nenumărate, ei au voit să ia în stăpînirea lor și insula Ciprului, care de mult era liberă, ca eresurile sale să le semene într-însul și să cunoască pe cei ce s-ar împotrivi lui; căci ciprienii, fiind dreptcredincioși, lepădau învățătura cea nedreaptă a aceluia, care bîrfea, cum că dumnezeirea ar fi pătimit pe Cruce. Iar el, în tot chipul vrînd să-i atragă la dînsul, le zicea: "Deoarece din Antiohia a venit cuvîntul lui Dumnezeu în Cipru, de aceea se cuvine Bisericii Ciprului să fie sub patriarhul Antiohiei".
Atunci arhiepiscopul Ciprului, cu numele Antimie, a fost în mare mîhnire; pentru că știa că acel Petru, avînd mare trecere la împărat, va dobîndi cu înlesnire ce va voi, și-i va face după voia lui. Tocmai atunci sosise porunca împărătească la Cipru ca arhiepiscopul să meargă la Constantinopol și să răspundă la sobor înaintea Patriarhului Antiohiei, care cere ca insula Ciprului să fie rînduită sub eparhia Antiohiei.
Deci, arhiepiscopul, nedumerindu-se ce va face, căci nu îndrăznea să nu asculte porunca împărătească, se temea a merge acolo; căci, deși era sfînt cu viața, însă la dovediri fiind greoi, se gîndea că va fi biruit cu totul de cei potrivnici. Deci, s-a dat la post și rugăciuni cu dinadinsul și cerea de la Dumnezeu, cu lacrimi, ajutor și apărare și sfat de folos.
Într-o noapte, dormitînd de oboseala rugăciunii, i-a stat înainte un dumnezeiesc bărbat oarecare, în haină luminoasă sfințită, strălucind cu cerești raze, și i-a zis: "Antimie, pentru ce ești așa de mîhnit? Nu te teme, căci nu vei pătimi nimic rău de la potrivnicii tăi". Aceasta zicînd-o, bărbatul care se arătase s-a făcut nevăzut. Arhiepiscopul, deșteptîndu-se din somn plin de spaimă, s-a întins la pămînt în chipul Crucii și se ruga cu multe lacrimi, zicînd: "Doamne Iisus Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, nu lăsa această Biserică a Ta, ci ajută ei pentru slava Sfîntului Tău nume. De este aceasta vedenie de la Tine, fă iarăși, te rog, ca și a doua și a treia oară să mi se arate aceea, ca doar așa aș putea eu păcătosul să mă încredințez că Tu ești cu mine și ești ajutorul meu!" Deci, în noaptea următoare, aceeași vedenie s-a arătat arhiepiscopului. Pentru că același bărbat prealuminos i-a zis: "Iată ți-au spus, că nu vei pătimi nimic rău de la potrivnicii tăi care se laudă contra ta; deci, nu te teme de nimic, ci mergi la Constantinopol".
Aceasta zicîndu-i, bărbatul cel luminat iarăși s-a făcut nevăzut. Iar arhiepiscopul Antimie, mulțumind lui Dumnezeu și nespunînd nimănui acea vedenie, a adăugat rugăciune peste rugăciune și lacrimi peste lacrimi, ca să se învrednicească și a treia oară de acea vedenie și ca să știe cine este cel ce i s-a arătat. Deci, și a treia noapte arătîndu-i-se iarăși același, i-a zis: "Pînă cînd nu vei crede cuvintelor mele? Mergi la Constantinopol fără de frică, căci de acolo te vei întoarce cu slavă, și nici o năpastă nu vei avea de la cei potrivnici, pentru că Însuși Dumnezeu este apărător, pentru mine, robul Său".
Atunci arhiepiscopul, luînd îndrăzneală, l-a întrebat, zicînd: "Rogu-mă ție, stăpînitorul meu, spune-mi cine ești tu, care-mi grăiești acestea?" Iar el a răspuns: "Eu sînt Varnava, ucenicul Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce am fost trimis de Duhul Sfînt, împreună cu vasul alegerii, cu Sfîntul Apostol Pavel, la propovăduirea cuvîntului între neamuri. Și, ca să te încredințezi de adevărul celor zise de mine, să-ți fie semnul acesta: Ieși afară din cetate, în partea apusului, ca la cinci stadii, în locul acela care-l numiți "locul sănătății" - căci pentru mine dă acolo Dumnezeu cu minune sănătate bolnavilor - și, săpînd pămîntul sub un pom care rodește coarne mari, vei afla peștera și racla în care sînt puse moaștele mele și Evanghelia scrisă de însăși mîna mea, care am copiat-o de la Sfîntul Apostol și Evanghelist Matei. Cînd potrivnicii tăi vor vrea să rînduiască sub ei această Biserică, vor începe a zice că Antiohia este un scaun apostolesc. Atunci tu să răspunzi împotriva lor: "Și cetatea mea este scaun apostolesc, căci am pe Apostolul Varnava care se odihnește în cetatea mea". Sfîntul Varnava, zicînd aceasta arhiepiscopului, s-a făcut nevăzut. Arhiepiscopul, umplîndu-se de multă bucurie și mulțumind lui Dumnezeu, a chemat clerul și pe toți mai marii cetății și poporul și a spus la toți arătarea și cuvintele Sfîntului Apostol Varnava, care i s-a arătat de trei ori; și au mers la locul acela, cu cîntări de psalmi, purtîndu-se înainte cinstita Cruce.
Ajungînd la acel loc, au început a săpa sub pomul acela, precum îi spusese apostolul în vedenie, și, săpînd puțin pămîntul, au găsit peștera astupată cu pietre. Deci, luînd pietrele, au văzut racla și au mirosit mireasmă foarte plăcută. Apoi, descoperind racla, au văzut într-însa moaștele Sfîntului Apostol Varnava neîmpărtășite stricăciunii, asemenea și Evanghelia ce era pusă pe pieptul său. Toți, bucurîndu-se și veselindu-se, înălțau cu mare glas slavă lui Dumnezeu și, închinîndu-se cu cucernicie cinstitelor moaște, le sărutau cu credință și cu dragoste. De atunci s-au făcut multe minuni, căci oricîți erau cuprinși de diferite neputințe, toți cîștigau sănătate prin atingerea de cinstitele lui moaște.
După aceasta, arhiepiscopul Antimie, neîndrăznind să miște moaștele apostolului din locul acela, a pecetluit racla și a pus acolo să petreacă rînduială duhovnicească, pentru ca să se săvîrșească lîngă mormîntul apostolului obișnuitele cîntări de psalmi de zi și de noapte. Iar el s-a dus singur la Constantinopol și, stînd în sobor, a răspuns potrivnicilor astfel precum a fost învățat în vedenie de sfîntul apostol. El a spus împăratului și patriarhului și la tot poporul, de aflarea cinstitelor moaște ale Sfîntul Apostol Varnava.
Deci, împăratul s-a bucurat că, în zilele împărăției lui, s-a găsit o visterie duhovnicească ca aceea, fără de preț. Și îndată a întărit ca insula Ciprului să nu fie sub stăpînirea patriarhului Antiohiei, ci să se îndrepteze de arhiepiscopul său; iar arhiepiscopul să se pună de episcopii săi. Această libertate s-a dăruit Ciprului pentru moaștele sfîntului apostol și s-a numit întîia oară scaunul Ciprului, scaun apostolesc, precum erau și celelalte scaune. Pentru aceasta fericitul Antimie, Arhiepiscopul Ciprului, a fost cinstit foarte mult de împărat și de tot duhovnicescul sobor. Împăratul a cerut să i se dea acea Evanghelie care s-a găsit pe pieptul apostolului, și, luînd-o, a împodobit-o cu aur și cu pietre scumpe de mult preț și a pus-o în biserica împărătească din palatul său. Iar arhiepiscopului i-a dat mult aur ca să zidească o biserică frumoasă în acel loc unde s-au găsit moaștele sfîntului apostol.
După aceea, arhiepiscopul s-a întors la locul său cu slavă și cu cinste, zidind o biserică mare și foarte frumoasă în numele apostolului. Iar cinstitele lui moaște le-a pus în Sfîntul Altar, în partea dreaptă, și a așezat prăznuirea Sfîntului Apostol Varnava în 11 zile ale lunii iunie, cînd s-au găsit cinstitele lui moaște. Deci, slavă să fie Lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
