Viața Cuviosului Zosima Fenicianul
(8 iunie)
Cuviosul Zosima era de neam fenician, fiind născut în satul Sindi, Fenicia, lîngă mare, sat care este departe de cetatea Tirului ca la douăzeci de stadii. Acesta, deprinzîndu-se cu viața monahi-cească, petrecea uneori cu multă înfrînare și postire, iar alteori strălucea cu alte fapte bune. Și atît de mare dar a luat de la Dumnezeu, încît nu era liber de toată tulburarea întru știința sa și pe cele ce erau să fie, ca și pe cele ce erau în locuri îndepărtate, le vedea mai înainte cu ochii cei văzători. Mănăstirea lui era aproape de același sat, Sindi, în care s-a născut. Odată se afla el în Cezareea Palestinei, unde, într-acea vreme, era episcop Cuviosul Ioan, numit Hozevit, din mănăstirea Hozevitului, care nu era departe de Ierusalim, ci se afla pe calea ce duce spre Ierihon. Cuviosul Zosima a fost luat cu sila la episcopie, pentru îmbună-tățita lui viață.
Într-aceeași cetate a Cezareei, viețuia un bărbat oarecare de bun neam și cu cinstea patrician, anume Archesilae, fiind împodobit cu dreapta credință și cu toate faptele bune, iar Cuviosul Zosima găzduia la acesta, fiind primit de dînsul cu cinste. În vremea aceea, în care Antiohia a căzut, starețul a început deodată a suspina și a se tîngui cu greu și a scoate oftări din adîncul inimii. El a început a vărsa atîtea lacrimi, încît a udat pămîntul cu ele. Apoi, cerînd o cădelniță și umplînd-o cu cărbuni aprinși și cu tămîie, a cădit pe toți cei ce erau acolo. După aceasta, s-a întins la pămînt în chipul crucii și a început cu rugăciune a milostivi pe Domnul.
Atunci Archesilae l-a întrebat pentru ce s-a tulburat așa. Iar el, cu mare glas, a răspuns: "Glasul înfricoșatei sfărîmări și al căderii Antiohiei a răsunat în auzul meu și urechile mele le-a pătruns". Deci, Archesilae și ceilalți ce erau acolo, minunîndu-se și înspăimîntîndu-se, au însemnat scriind ceasul în care cuviosul a spus aceasta. După aceea, degrabă s-au înștiințat cu dinadinsul, dacă a fost adevărat ceea ce a zis starețul; pentru că în vremea aceea a căzut Antiohia, tocmai cînd starețul, plîngînd, s-a întins spre rugăciune, vestind acea cădere.
Sînt încă și multe alte minuni care s-au făcut de el și pe care, cea mai mare parte, trecîndu-le cu vederea, le pomenim pe cîteva din cele arătate aici. S-a întîmplat acelui Archesilae, a veni la mănăstirea cuviosului care este în Sindi. Mănăstirea este departe de Cezareea Palestinei ca la cinci sute de stadii. În acea vreme în casa lui Archesilae, femeia lui și-a scos un ochi cu fusul și bolea cumplit. Acest lucru auzindu-l episcopul Ioan Hozevitul, a venit cu sîrguință la dînsa să-i vadă rana. El a văzut lumina căzută și ochiul ieșit afară. Unul din doctori, care venise acolo, a poruncit să ia cu un burete ochiul cel căzut și să-l pună la locul său și, punînd buretele pe dînsul, să-l lege cu pînze moi.
Făcîndu-se acest lucru, s-a dus un vestitor în grabă la Archesilae și i-a vestit lui ceea ce s-a întîmplat în casa sa. Și l-a aflat pe el în mănăstirea Sindi, șezînd cu Prea Cuviosul Zosima și îndeletnicindu-se cu vorbe duhovnicești. După ce i-a vestit lui lucrul cel întîmplat, a început a se tîngui cu amar și a-și smulge părul. Cuviosul Zosima l-a întrebat pentru pricina tînguirii sale și, înștiințîndu-se, a intrat în chilia sa cea mai dinăuntru în care își făcea rugăciunile sale după obicei lui Dumnezeu. Apoi, nezăbovind, a ieșit către Archesilae, veselindu-se cu fața și zîmbind, și a zis către el: "Mergi în casa ta, bucurîndu-te, căci darul Sfîntului Ioan Hozevitul, cel dat lui de la Dumnezeu, a tămăduit pe femeia ta. Ea are acum amîndoi ochii întregi și sănătoși și nici cît de puțin n-a putut răul acela să o vatăme pe ea, fiindcă astfel a voit Hozevitul".
Aceste două minuni s-au făcut de acei amîndoi cuvioșii bărbați, într-un ceas. Sfîntul Ioan episcopul a tămăduit ochiul femeii cel scos, iar Cuviosul Zosima a văzut de departe tămăduirea aceea cu ochi mai înainte văzători și a vestit-o bărbatului ei.
Cuviosul Zosima, într-o vreme oarecare, mergînd în Ceza-reea, avea cu sine un asin care purta lucrurile sale de nevoie. Deci, l-a întîmpinat pe el un leu în cale, care, răpind asinul, l-a dus cu dînsul în pustie. Sfîntul Zosima privind după el, mergea în urma lui. După ce leul a mîncat asinul și s-a săturat, s-a apropiat de el starețul și, zîmbind, a zis: "O, prietene, acum calea îmi este mie potrivnică, fiindcă din pricina bătrîneților am slăbit și nu pot duce pe umerii mei povara pe care o puneam asupra asinului. Pentru aceea, deși lucrul este împotriva obiceiului și a firii tale, sarcina aceasta să o porți tu, dacă voiești să te izbăvești de Zosima, iar după aceea către năravul tău cel dintîi și de fiară te vei întoarce". Atunci leul, uitîndu-și mînia sa cea firească, a început a se gudura către el și a se face blînd ca un miel și, prin însăși blîndețea sa, arăta semn de ascultare. Sfîntul Zosima, luînd povara pe care o ducea asinul și punînd-o pe spatele leului, a dus-o pînă la porțile Cezareei. Apoi, luîndu-și povara, iarăși a trimis în pustie pe acea fiară.
Prin aceasta se arată întîi puterea Domnului cea atotputernică, care pe fiarele sălbatice le supune robilor Săi întru ascultare; iar al doilea, că omului celui îmbunătățit, care se supune Domnului în toate poruncile Lui și Îi slujește și se supune cu adevărat lui Dumnezeu, făcătorul Său, i se supune toată cealaltă zidire, necu-vîntătoare și neînțelegătoare. Prin aceste minuni și sfințenia Cuviosului părintelui nostru Zosima Fenicianul, ni s-a vestit nouă.
Pentru toate acestea Dumnezeului nostru I se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
