Cuviosul Zosima din Cilicia
(4 iunie)
Cuviosul Zosima, numit și Chilix, era cu neamul din părțile Ciliciei. Iubind pe Dumnezeu din tinerețile sale, s-a lepădat de lume și s-a dus în muntele Sinai, unde a îmbrăcat schima monahală și a bineplăcut lui Dumnezeu. Dornic de viață pustnicească mai liniștită, fiind încă tînăr, s-a dus în părțile Liviei și acolo s-a sălășluit în pustie la un loc ce se numea Amoniac, și a început a viețui singur, slujind lui Dumnezeu în singurătate.
Umblînd el prin pustia aceea, a aflat pe un oarecare bătrîn, care purta o haină aspră de păr. Deci, după ce s-a apropiat de el, a voit să i se închine și să fie binecuvîntat de dînsul după obicei; dar bătrînul a apucat înainte și i-a zis: "Zosima, pentru ce ai venit aici? Du-te de aici, pentru că nu poți să șezi în acest loc". Zosima, socotind că bătrînul îl știe mai demult, i s-a închinat și, cerînd binecuvîntare, i-a zis: "Părinte, fă bine și spune-mi de unde mă cunoști?" Bătrînul i-a răspuns: "Mai înainte cu două zile, mi s-a arătat în vedenie cineva minunat și mi-a zis: "Află, că va veni la tine un monah din muntele Sinai, cu numele Zosima, să nu-l binecuvintezi să petreacă împreună cu tine în pustia aceasta, pentru că vreau să-i încredințez lui Biserica Babilonului".
Bătrînul, zicînd aceasta către Zosima, s-a depărtat de dînsul ca la o aruncătură de piatră și a stat la rugăciune, ridicîndu-și mîinile către Dumnezeu. Rugîndu-se el două ceasuri și terminîndu-și rugăciunea, a venit iar la Zosima și, îmbrățișîndu-l părintește, l-a sărutat pe față, zicîndu-i: "Iubite fiule, bine ai venit aici! Dumnezeu te-a adus la mine, ca să dai trupul meu pă-mîntului!" Zosima a întrebat pe bătrîn: "Părinte, de cîți ani petreci în acest loc?" Bătrînul a răspuns: "Sînt 45 de ani de cînd petrec aici". Bătrînul grăind acestea, i s-a luminat fața ca focul și a zis către Zosima: "Pace ție, fiule, roagă-te pentru mine!" Zicînd aceasta, s-a culcat pe pămînt și s-a mutat către Domnul; iar fericitul Zosima, săpînd pămîntul, a îngropat cinstitul trup al acestui mare bătrîn.
Deci, petrecînd în acel loc două zile, s-a întors în Sinai, slăvind pe Dumnezeu. Șezînd el în mănăstirea muntelui Sinai, a venit la dînsul un tîlhar, rugîndu-l și zicînd: "Părinte, ai milă de mine și mă primește în călugărie, ca să plîng în liniște păcatele mele, să înceteze de la mine faptele cele rele și să mă căiesc în toate zilele vieții mele; deoarece am făcut multe omoruri". Cuviosul Zosima, învățîndu-l, l-a îmbrăcat în haine călugărești. Apoi, după puțină vreme, cuviosul a zis către dînsul: "Fiule, crede-mă că aici nu-ți este cu putință a petrece, pentru că de va afla de tine vreun boier, te va prinde, asemenea și pîrîtorii tăi te vor ucide; însă ascultă-mă pe mine; să mergi într-o mănăstire mai depărtată, unde te voi duce eu". Deci, luîndu-l, l-a dus în viața de obște a părintelui Dorotei, care era aproape de Gaza și, lăsîndu-l acolo, s-a întors iar la locul său.
Fratele acela a petrecut acolo nouă ani în viața de obște, apoi, învățînd Psaltirea și deprinzîndu-se cu toată rînduiala monahicească, s-a întors iar la Cuviosul Zosima și i-a zis: "Părinte, fă milă cu mine, dă-mi hainele mele cele mirenești și ia-le pe cele călugărești". Cuviosul, fiindu-i milă, l-a întrebat: "Pentru ce, fiule?" Fratele a răspuns: "Părinte, am petrecut nouă ani în viața de obște, precum singur știi, am postit cît am putut, am viețuit cu toată blîndețea în tăcere și cu frica lui Dumnezeu, supunîndu-mă tuturor. Deci, nădăjduiesc în bunătatea cea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu și în mila lui cea negrăită, că mi-a iertat mulțimea păcatelor mele; dar văd întotdeauna pe un copil, stînd înaintea mea și zicîndu-mi: "Pentru ce m-ai ucis?" Aceasta o văd nu numai în vis, dar și ziua cînd stau în biserică la cîntare, cînd mă apropii de dumnezeieștile Taine și cînd mănînc cu frații la masă; încît nici un ceas nu mă lasă să mă odihnesc. Oriunde m-aș duce eu, văd înaintea mea pe acel copil, zicîndu-mi numai aceasta: "Pentru ce m-ai ucis?" De aceea, părinte, voiesc să mă duc acolo, unde am făcut acel omor, ca să mă prindă, să mă judece și să fiu pedepsit pentru moartea acelui copil, pentru că am fost fără de minte cînd l-am ucis".
Deci, luîndu-și de la cuviosul părinte hainele cele mirenești și îmbrăcîndu-se, s-a dus în lume. Și, ajungînd în cetatea Diospol, a fost prins și a doua zi i s-a tăiat capul. Astfel s-a dus la Dumnezeu, spălîndu-și păcatele cu sîngele său.
Cuviosul Zosima, avînd în sine neîncetată dorință să viețu-iască în liniște pustnicească, departe cu totul de oameni, s-a gîndit să lase muntele Sinai. Deci, s-a sculat și, luînd pe ucenicul său Ioan, s-a dus la Porfirot - așa se numea pustia aceea -, pe care străbătînd-o, a aflat pustnici, unul cu numele Pavel, care era de la Galata; iar altul cu neamul din părțile Melitinului, anume Teodor, din mănăstirea părintelui Eftimie cel Mare și amîndoi erau îmbrăcați cu piei de bivol. Deci, Zosima s-a sălășluit cu ucenicul său aproape de acei pustnici, ca la două stadii, și a viețuit acolo doi ani.
Într-una din zile l-a mușcat un șarpe pe Ioan, ucenicul lui Zosima, încît s-a vătămat tot trupul lui din veninul șarpelui și din această pricină a murit. Fericitul Zosima s-a mîhnit foarte mult de aceasta și s-a dus la pustnicii aceia. Ei, văzîndu-l că vine la dînșii tulburat și foarte necăjit, mai înainte de a zice Zosima ceva către dînșii, apucîndu-i înainte, i-au zis: "Ce, părinte Zosima, a murit fratele tău?" Iar el, minunîndu-se de mai înainte vederea lor, le-a spus că a murit fratele, deși ei știau mai dinainte.
Deci, sculîndu-se amîndoi, au mers cu Cuviosul Zosima la fratele acela și văzîndu-l pe el zăcînd mort la pămînt, au zis: "Nu te mîhni, părinte Zosima, Dumnezeu îți va ajuta!" Apoi au strigat către cel mort, zicînd: "Frate, scoală-te că starețul are trebuință de tine". Și îndată fratele a înviat și s-a sculat de la pămînt. Deci, au grăit către Zosima: "Părinte Zosima, îți spunem cu adevărat, du-te iarăși în Muntele Sinai, pentru că Dumnezeu voiește să-ți încredințeze episcopia Bisericii Babilonului din Egipt". Atunci Cuviosul Zosima, luînd binecuvîntare de la acei sfinți pustnici, și-a luat ucenicul și s-a întors la muntele Sinai.
După cîtăva vreme, părintele muntelui Sinai a trimis în Alexandria, pentru oarecare trebuință, pe fericitul Zosima împre-ună cu alți doi frați și fericitul Apolinarie, patriarhul Alexandriei, oprindu-i, i-a hirotonit episcopi; pe unul la Iliopoli, pe altul la Leondopoli; iar pe Zosima în Babilonul Egiptului, pentru că de demult erau două ținuturi babiloniene. Cel dintîi, mai mare și mai vechi la Haldei, unde a împărățit Nabucodonosor și după dînsul ceilalți împărați ai Haldeilor; iar altul, mai mic și mai pe urmă, în Egipt; pentru că, mutîndu-se unii de la Babilonul cel mare în țara Egiptului și zidindu-și o cetate aproape de rîul Nil, acea cetate s-a numit tot Babilon, de vreme ce babilonenii au zidit-o și petreceau într-însa.
Deci, Cuviosul Zosima, luînd scaunul arhieresc într-acest Babilon al Egiptului, după voia lui Dumnezeu și după proorocirea sfinților părinți pustnici, păștea turma lui Hristos și îndrepta bine Sfînta Biserică, făcîndu-se chip turmei, cu cuvîntul și cu viața. El a petrecut pe scaun mulți ani, povățuind pe mulți la calea mîntuirii. După ce a început a se apropia de bătrînețe, văzîndu-și slăbiciunea și așteptîndu-și sfîrșitul, și-a lăsat scaunul și s-a întors în muntele Sinai, la viața sa cea dintîi. Acolo, mai trăind puțină vreme, s-a sfîrșit întru Domnul și a stat în ceata Sfinților Ierarhi, înaintea Stăpînului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
