Cuviosul Agapit, doctorul Pecerscăi
(1 iunie)
Cînd părintele nostru, Cuviosul Antonie al Pecerscăi, era vestit prin dăruirea de tămăduiri, a venit din Kiev, în peșteră la dînsul, acest fericit Agapit, dorind tămăduirea sufletească prin tunderea în schima monahală, pe care a și cîștigat-o cu înlesnire. El urma cu tot sufletul vieții celei asemenea cu îngerii a Cuviosului Antonie, care a fost singurul martor al nevoințelor lui.
El a văzut că acel mare bărbat slujea singur bolnavilor și-i tămăduia cu rugăciunea sa; însă, acoperindu-și darul rugăciunii sale ce i se dăduse, le dădea acelora verdețuri din mîncarea sa, ca și cum acelea erau pentru tămăduire. Drept aceea, văzînd aceasta, fericitul Agapit s-a ostenit mulți ani, rîvnind la nevoințele sfîntului stareț. Căci, atunci cînd se îmbolnăvea cineva din frați, fericitul își lăsa chilia sa și se ducea la fratele cel bolnav, căruia îi slujea și purta grijă de el; rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat pentru mîntuirea bolnavului, deși, de multe ori, i se lungea boala cuiva.
Astfel, Dumnezeu, binevoind să înmulțească credința și rugăciunea robului său Agapit, și așa urmînd nevoințelor Cuviosului Antonie, acest fericit Agapit s-a învrednicit a fi părtaș aceluiași dar cu dînsul, de vreme ce, cu rugăciunea sa, tămăduia pe toți bolnavii cărora le dădea, asemenea cuviosului, verdețuri pe care el le fierbea pentru mîncare lui; de aceea s-a numit și doctor. Despre aceea s-a auzit și în cetate și mulți bolnavi, venind la dînsul, se întorceau sănătoși.
În acea vreme, era în cetatea Kievului un doctor oarecare, cu neamul și cu credința armean. Acel doctor era foarte meșter în doctorii, cum mai înainte de el nu fusese altul. El nu mai cerceta pe cel bolnav de moarte, deoarece, numai cînd se uita spre cel bolnav, îndată îl cunoștea și-i spunea ziua și ceasul morții, și niciodată nu i se schimba cuvîntul. Deci, un bolnav din aceia a fost adus în Mănăstirea Pecersca. Acela era cel dîntîi din boierii cneazului Vsevolod, pe care doctorul armean îl deznădăjduise, prevestindu-i moartea după opt zile. Fericitul Agapit, făcînd rugăciune pentru dînsul, i-a dat să mănînce verdețuri de care mînca singur, și astfel l-a făcut sănătos. Această minune s-a vestit în tot pămîntul Rusiei.
Deci, doctorul armean, rănindu-se de săgeata zavistiei, a început a ocărî pe fericitul Agapit. Apoi a trimis în Mănăstirea Pecersca pe un osîndit la moarte, căruia i-a poruncit să ia otrăvuri de moarte, ca, gustînd din ele, să moară înaintea lui Agapit. Fericitul, văzîndu-l pe acela murind, i-a dat din aceleași verdețuri de care mîncase el singur și, făcînd rugăciune pentru dînsul, a izbăvit de moarte pe cel osîndit morții. De atunci, acel armean s-a înarmat cu mai multă mînie contra fericitului și a îndemnat pe cei de o credință cu sine să-i dea și să bea însuși Agapit otrăvuri de moarte. Dar fericitul Agapit, bîndu-le, a rămas fără de vătămare, pentru că Domnul, Care știe să mîntuiască de ispite pe cei dreptcredincioși, a zis: Măcar de ar bea și ceva de moarte, nu-i va vătăma pe ei.
După aceasta s-a îmbolnăvit în Cernicov cneazul Vladimir Vsevolodovici monomahul, pe care îl căuta cu dinadinsul doctorul armean, însă nimic nu sporea, ci mai mult se întărea boala; drept aceea, cneazul, fiind aproape de sfîrșit, a trimis la părintele Ioan, egumenul Pecerscăi, și l-a rugat să trimită la dînsul în Cernicov pe fericitul Agapit, pentru a-l tămădui de boală. Deci, chemîndu-l egumenul la dînsul, i-a spus de rugămintea cneazului. Însă fericitul Agapit, care niciodată nu ieșise afară pe poartă să tămăduiască vreun bolnav, ci numai în mănăstire, a răspuns cu smerenie: "Dacă voi merge la cneaz, pentru un lucru ca acesta, apoi voi merge la toți! Deci, mă rog ție, părinte, să nu mă faci a ieși din mănăstire pentru slava omenească, de care m-am făgăduit înaintea lui Dumnezeu să fug pînă la cea din urmă răsuflare a mea. De vei voi, este mai bine să mă duc în altă țară și, după ce va trece nevoia aceasta, iar mă voi întoarce aici". Deci, trimisul cneazului, pricepînd că nu poate să aducă pe fericitul Agapit la stăpînul său, a început a se ruga să-i dea măcar verdeață spre tămăduire. Fericitul, fiind silit de egumen, a dat trimisului verdețuri din mîncarea sa, pe care ducîndu-le și gustîndu-le cneazul, îndată s-a făcut sănătos, pentru rugăciunile fericitului.
Atunci cneazul Vladimir monomahul, a venit singur în Mănăstirea Pecerscăi, voind să vadă cine este acela prin care Dumnezeu i-a dăruit sănătate, căci niciodată nu văzuse pe fericitul. Drept aceea, dorea să-l cinstească cu multe bunătăți; însă Agapit, nevoind să fie slăvit pe pămînt, s-a ascuns. Atunci cneazul a dat egumenului aurul pe care îl adusese aceluia. Apoi, nu după multă vreme, același Vladimir a trimis pe unul din boierii săi cu multe daruri la fericitul Agapit, pe care, găsindu-l în chilie i-a pus înainte cele ce adusese. Fericitul ia zis: "O, fiule, eu niciodată n-am luat nimic de la nimeni, de vreme ce niciodată n-am tămăduit cu pute-rea mea ci cu puterea lui Hristos; deci, nici acum nu-mi trebuie acestea".
Boierul a răspuns: "Părinte, cel ce m-a trimis știe că nu-ți trebuie nimic, dar te rog pentru mîngîierea fiului tău, căruia Dumnezeu i-a dăruit prin tine sănătate, primește acestea și le dă, de-ți este plăcut, săracilor". Deci, starețul i-a zis: "De vreme ce grăiești astfel, le voi primi cu bucurie; însă să spui celui ce te-a trimis că, celelalte cîte le are, sînt tot străine, din care nimic nu va putea să ia cu sine, cînd se va duce din această viață trecătoare; drept aceea, să le împartă săracilor, căci Domnul singur l-a izbăvit de moarte, iar eu nimic n-aș fi sporit. Deci, îl rog într-aceasta să fie ascultător, ca să nu pătimească ceva mai rău".
Acestea zicînd, fericitul Agapit a luat aurul ce l-a adus și s-a dus cu el în chilie, ca și cum ar voi să-l ascundă; dar, ducîndu-l afară din chilie, l-a aruncat și, fugind singur, s-a ascuns. Iar boierul după puțină vreme a ieșit și a văzut toate darurile lepădate înaintea ușii, pe care, luîndu-le, le-a dat egumenului Ioan. Apoi întorcîndu-se la cel care l-a trimis, i-a spus toate cele ce a văzut și a auzit de la acel fericit. Atunci toți au cunoscut că este rob adevărat al lui Dumnezeu, de la care cerea plată, iar nu de la oameni. Atunci cneazul, neîndrăznind a nu asculta pe sfînt, a început fără cruțare a-și împărți săracilor averea sa.
După multă osteneală și nevoințe plăcute lui Dumnezeu, însuși fericitul bătrîn Agapit, acest doctor fără de plată, s-a îmbolnăvit. Înștiințîndu-se de acest lucru, doctorul cel mai sus pomenit a mers la el pentru cercetare și a început a se întreba cu el despre meșteșugul doctoricesc, întrebîndu-l: "Cu ce fel de verdețuri se tămăduiește acel fel de boală?" Fericitul a răspuns: "Cu acelea care, singur Domnul, doctorul sufletului și al trupului, ne dă sănătate".
Armeanul, înțelegînd că este foarte neștiutor în doctorii, a zis către ai săi: "Acesta nu știe nimic din meșteșugul nostru". Apoi, luîndu-l de mînă, a zis: "Adevărul spun, căci a treia zi vei muri! Iar de s-ar schimba cuvîntul meu, atunci îmi voi schimba viața și voi fi și eu monah ca și tine". Atunci fericitul a zis cu mînie: "Astfel este chipul doctoriei tale? Îmi vestești mai mult de moarte, în loc să-mi dai ajutorul tău? De ești iscusit, dă-mi viață; iar de nu o stăpînești pe aceasta, de ce mă ocărăști, osîndindu-mă ca să mor a treia zi? Căci Domnul mi-a vestit că după a treia lună voi merge la El". Armeanul a zis iarăși: "Iată, acum cu totul te-ai schimbat, căci bolnavi de aceștia niciodată nu pot trăi mai mult de trei zile". El slăbise foarte mult, încît nici nu putea să se miște.
Pe cînd era astfel, au adus din Kiev la dînsul un bolnav pentru tămăduire. Deci, fericitul, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a sculat îndată ca și cum n-ar fi fost bolnav și, luînd obișnuitele sale verdețuri pe care le avea spre mîncare, le-a arătat armeanului, zicînd: "Acestea sînt verdețurile doctoriei mele, vezi și înțelege!" Iar el văzînd, a zis sfîntului: "Acestea nu sînt din verdețurile noastre, dar mi se pare, că sînt din Alexandria". Fericitul, rîzînd de neștiința lui, a dat bolnavului să guste din verdețurile acelea și, rugîndu-se, îndată l-a făcut sănătos pe acel bolnav. Apoi a zis către doctorul armean: "Fiule, te rog mănîncă din aceste verdețuri cu mine, de-ți este cu plăcere, de vreme ce nu am cu ce să te ospătez".
Armeanul a răspuns: "Părinte, noi în această lună postim patru zile; deci acum sînt în post". Fericitul auzind acestea, l-a întrebat: "Cine ești tu și ce credință ai?" Iar el i-a răspuns: "Au n-ai auzit de mine, că sînt armean?" Fericitul Agapit a zis către el: "Cum dar ai îndrăznit a intra aici, spre a-mi spurca chilia mea și încă a mă ține de mîna mea păcătoasă? Ieși de la mine, străinule de credință și necredinciosule". El, fiind rușinat, s-a dus.
După aceasta fericitul Agapit, după proorocia sa, a trăit trei luni și, îmbolnăvindu-se puțin, s-a dus către Domnul în ziua de întîi iunie. Astfel, fiind doctor fără de plată pe pămînt, stă acum în ceruri, unde nu este durere și unde și-a luat multă plată. Iar cinstitele lui moaște, frații le-au pus cu cîntare, după obicei, în peștera cuviosului Antonie.
După moartea sfîntului, doctorul armean a venit la Mănăstirea Pecersca și a zis egumenului: "De acum părăsesc armenescul eres și cred cu adevărat în Domnul Hristos, Căruia doresc a-I sluji în sfînta rînduială monahicească. Căci mi s-a arătat fericitul Agapit, zicîndu-mi: "Te-ai făgăduit să primești chipul monahicesc; iar de vei minți, îți vei pierde și viața și sufletul!" Deci, eu cred că cel ce mi s-a arătat este Sfîntul Agapit, de vreme ce, de ar fi voit să trăiască mai multă vreme aici, i-ar fi dăruit lui Dumnezeu. Eu văzusem că el nu va trăi mai mult de trei zile, iar Dumnezeu i-a adăugat trei luni și, de ar fi zis să nu trăiască el trei luni, ar fi trăit trei ani. Deci, acum socotesc că singur a voit să se ducă de la noi, dorind împărăția sfinților, ca un adevărat sfînt. Căci Dumnezeu, mutîndu-l din vremelnica viață, din locașul acesta, i-a dăruit viața cea veșnică în locașurile cele cerești; drept aceea doresc a împlini îndată porunca acestui sfînt bărbat".
Auzind acestea egumenul de la doctorul armean, l-a tuns în schima monahală, învățînd mult pe doctorul trupurilor celor străine, ca să fie iscusit în doctoria sufletului său, urmînd fericitului Agapit. Iar el, nevoindu-se cu dumnezeiasca plăcere și-a petrecut viața în aceeași mănăstire a Pecerscăi și a primit fericitul sfîrșit, în cinstea doctorului sufletelor și al trupurilor, a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu a Preasfîntului, Bunului și de viață Făcătorului Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
