Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Sfîntului și Dreptului Evdochim
(31 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Mare folos găsește în povestirea vieții dreptului Evdochim, atît cel ce povestește, cît și cel ce ascultă. Acest sfînt nu numai că s-a arătat fierbinte săvîrșitor al faptei bune, după cum au fost și mulți alții în pustnicie; dar, aflîndu-se mai vîrtos în grijile lumii și purtîndu-se ca o corabie în mijlocul mării prin valurile tulburărilor și supărîndu-se de măiestriile satanei cu multe feluri de vederi, s-a păzit fără tulburare de toate patimile poftei, pînă la cel mai mic cuget. Deci, a săvîrșit bine aceste isprăvi ale faptei bune, încît a rănit pe diavoli mai mult decît aceia care s-au nevoit în pustie 50 sau 60 de ani și cărora li s-a făcut pildă de faptă bună. El, cu mult mai vîrtos, s-a făcut pildă celor îmbunătățiți care petrec în lume. Căci ei, dacă vor privi la faptele lui, pot să viețuiască cu întemeiere și să se mîntuiască. Deci este potrivit acum să întindem povestirea ascultătorilor celor cucernici, ca o masă pe care se află bucate duhovnicești, care niciodată nu lipsesc, nici nu se strică.

Minunatul Evdochim își avea neamul în Capadocia. El s-a născut și a fost crescut de părinți binecredincioși. Tatăl său se numea Vasile și maica sa, Evdochia, fiind renumiți cu neamul, bogați cu avuția, slăviți și străluciți cu dregătoria, fiindcă Vasile era în slujba patriciului. Evdochim, avînd astfel de neam strălucit, nu se cinstea atît de strălucirea neamului său, pe cît era slăvit și lăudat prin faptele cele bune, pe care le săvîrșea cu osîrdie. Căci a fi copii slăviți, poate și dregători, din părinți de neam bun, se află mulți în lume; dar a păzi viața îmbunătățită și înțelepciune desăvîrșită, petrecînd în mijlocul lumii, acolo unde se pune înainte și se uneltește mai mult plăcerea și desfătarea, aceștia se găsesc cu anevoie.

Acest fericit copil, fiind dat de părinții lui la învățătura cărții, n-a avut trebuință să fie îndemnat la învățătură, de frica și de bătăile dascălilor, ci însuși din firea sa se îndemna la aceasta. El se silea mai ales cu toată sîrguința, ziua și noaptea, la citirea dumnezeieștilor Scripturi, în a căror îndeletniciri se înveselea de trei ori mai mult acel fericit suflet, decît acei care se aflau la mese scumpe și la petreceri cu jocuri și cu timpane. De aceea, acestui sfînt se potrivea acel grai proorocesc: Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele Tale, Doamne, mai mult decît mierea și fagurul în gura mea. Preumblarea sa era să meargă la dumnezeieștile biserici, să asculte sfintele slujbe și cuvintele dumnezeiești și cu totul se sîrguia să se facă locaș curat al Dumnezeului Celui viu.

Dar vrăjmașul adevărului, îndemna pe mulți tineri de o vîrstă cu Evdochim, să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vînătoare și la veselii. Însă el, de-a pururea pomenitul, avea altă desfătare și plăcere, adică să se roage și să se sîrguiască cu citirea cărților folositoare de suflet; dar nu precum fac unii care se roagă, neavînd mintea lor la rugăciune și petrec neluînd aminte, nici la cele care le citesc, nici la cele pe care le aud de la alții; ci el, ade-văratul rob al Domnului, cînd se ruga și cînd citea, își avea toată mintea și tot cugetul pironit la sfintele cuvinte pe care le citea.

El a iubit din tot sufletul înțelepciunea și curăția cea mai cinstită decît toate celelalte fapte bune care fac pe om întocmai cu îngerii, încît putea cu îndrăzneală să zică și el ca și acel mult pătimitor Iov: Niciodată n-a urmat inima mea ochiului meu, dacă din întîmplare ar fi văzut ceva fără voie. Lucrul cel mai mare decît acesta este că, de-a pururea pomenitul Evdochim, s-a hotărît să nu privească în față parte femeiască, cît va trăi. De aceea, cîtă vreme a trăit, afară de maica sa n-a privit în față altă femeie, nici n-a vorbit cu vreuna.

Pe lîngă înțelepciune, el a adăugat împreună și milostenia, însoțită cu desăvîrșita veselie a feței, ca prin întreaga înțelepciune să strălucească fața înaintea lui Dumnezeu, iar prin milostenie, sufletul său să se hrănească cu darul Sfîntului Duh. El făcea atît de multă milostenie, încît și pe acelea de care el avea nevoie să trăiască, le dădea săracilor; nu numai bani, dar orice ar fi avut de trebuință. El atît de mult ajuta pe cei săraci, încît de ar fi fost trebuință să se vîndă rob pentru libertatea altora, ar fi primit cu bucurie. Deci, el știa că rodul dragostei este milostenia. De aceea, era și tată al săracilor, ocîrmuitor al văduvelor, îmbrăcăminte celor lipsiți, săturare flămînzilor și mîngîiere mîhniților.

Minunatul Evdochim, pentru faptele lui cele bune, s-a învrednicit, fără voia lui, și de împărăteasca vrednicie. Însă cu toate acestea, n-a căzut cîtuși de puțin din strălucirea și frumusețile cerului, mai ales socotind că vrednicia lui i s-a dat ca dar de la Dumnezeu, îi slujea Lui mai cu îndatorire și s-a afierosit pe sine dumnezeiescului dar. Acest sfînt s-a mai rînduit a fi și voievod peste oastea Capadociei, în eparhia ce se numește Harsiana. El, ca un iconom înțelept, nu dorea dregătoria pentru cinstea și slava sa, după cum fac mulți nepricepuți care iau vreo dregătorie, ca să se slăvească și să se lăcomească. Dar ticăloșii nu pun în mintea lor înfricoșata cercetare, care va s-o facă dreptul și înfricoșatul Judecător. Fericitul Evdochim nu era din aceștia, ci toată sîrguința și grija lui era dată spre a ocîrmui pe cei mici și pe cei mari cu cuvioșie și dreptate și chiar sufletul, dacă ar fi fost trebuință, l-ar fi jertfit pentru ascultarea lui.

Dar ce să spun multe; fericitul Evdochim era desăvîrșit în toată fapta bună, înfocat în dragostea lui Dumnezeu, neurmat în dragostea aproapelui, pentru care fugea de toată vorba de rău. Dar nu numai el se păzea de osîndire, ci și pe ceilalți îi împiedica în tot chipul de a nu grăi vreun cuvînt potrivnic, care să jignească pe aproapele. El învăța pe fiecare cum se cuvine să se deprindă, adică mai mult să asculte decît să vorbească. Cu acest fel de petrecere fericită s-a făcut vas al alegerii, dascăl cu cuvîntul și cu fapta; chip, pildă și icoană vie acelora care petreceau împreună cu el, pînă ce a ajuns la fericitul sfîrșit al vieții de acum. El a trăit în Capadocia treizeci și trei de ani, fiind tînăr cu vîrsta, iar cu priceperea și cu socoteala preabătrîn.

Dreptul Evdochim, cunoscîndu-și sfîrșitul său nu s-a tulburat, fiindcă toată viața lui n-a cugetat decît la moarte. Un lucru numai îl mîhnea: că maica sa era departe și nu era la sfîrșitul vieții sale. Sosind ceasul cel din urmă să se ducă către Domnul, au venit mulți la el să-l cerceteze. După ce le-a vorbit din destul despre aducerea aminte de moarte, i-a jurat pe Dumnezeu să-l îngroape cu aceleași haine cu care era îmbrăcat și să nu-i facă cele obișnuite, care se fac la ceilalți morți. Atunci a făcut semn și după ce au ieșit toți afară, a început a se ruga lui Dumnezeu, zicînd acestea pe care le-au auzit unii dintre ei și le-au spus pe urmă: "Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cît am trăit, astfel mă rog ca și sfîrșitul meu să se facă fără nici un dar, nici să socotească cineva că Ți-am bineplăcut Ție!" Apoi a zis: "Doamne, în mîinile Tale îmi dau sufletul meu!" Ieșind preasfîntul său suflet, cei ce se aflau acolo, cucernicindu-se de porunca sfîntului, nu numai că i-au lăsat hainele care le purta, dar și patul pe care se culca, care era făcut din lemne despicate, așa cum erau, le-a pus în mormîntul sfîntului.

Dar nu era cu putință să se ascundă soarele în nor, nici făclia sub obroc, pentru că pe cît se ascundea fericitul acesta, pe atît Domnul îl făcea arătat pentru folosul multora. Pentru că un om oarecare, cu numele Ilie, avea diavol înfricoșat și după ce au trecut cîteva zile de la moartea sfîntului, s-a întîmplat să treacă prin partea aceea. Deci, stînd în locul unde zăceau sfintele moaște, cum s-a atins de mormîntul sfîntului, îndată diavolul a început a-l munci pe Ilie și, scuturîndu-l cu înfricoșare, l-a aruncat la pămînt ca pe un mort. Și așa a ieșit și a scăpat omul. Deci, Domnul, ca să slăvească pe robul său, a întins în multe părți minunea care s-a făcut cu Ilie, și mulțime multă venea, aducînd bolnavi de multe feluri de patimi și se tămăduiau la mormîntul sfîntului.

O femeie oarecare avea un copil, care era slăbănog de amîndouă mîinile, încît nu putea să le miște nicidecum. Deci, îndată ce a venit la mormîntul sfîntului, în acea zi s-a și tămăduit. Un alt copil era iar slăbănog, nu numai de mîini, dar și de picioare. Acela venind, de asemenea, cu credință la locul acela minunat a căpătat sănătate ca și copilul cel dintîi. Astfel, candela sfîntului era un izvor de tămăduiri, pentru că îndată ce se ungeau bolnavii cu untdelemnul candelii, se tămăduiau.

Altă femeie, avînd duh necurat, îndată ce s-a apropiat de mormîntul sfîntului, diavolul a fugit de la ea. O alta, fiind muncită mai înainte cu mulți ani de o patimă cumplită și nevindecată, s-a dus cu credință la mormîntul sfîntului și, luînd pămînt, l-a amestecat cu lacrimile sale mai mult decît cu apă și l-a făcut tină; apoi ungîndu-și rana, îndată și-a cîștigat sănătatea cea dorită. Pămîntul acela de la mormîntul sfîntului, făcea tămăduire nu numai acelora care se duceau acolo, ci și acelora care erau departe; pentru că se trimitea din el la cei bolnavi și se ungeau cu dînsul. Și astfel își căpătau sănătatea după credința lor. La Sfîntul Evdochim aceasta era încă o covîrșire a darului, fiindcă îndată ce se ungeau bolnavii și chemau numele lui, se tămăduiau numaidecît.

Este lucru cu neputință a scrie cineva toate minunile acestui sfînt. Deci, acum socotesc că este vremea să spunem și despre mutarea cinstitului lui trup de la Harsiana la Constantinopol.

Vestea despre minunile Sfîntului Evdochim a ieșit și a trecut prin toată cetatea și latura, încît toți se minunau și nu se dumireau cum un om tînăr cu vîrsta, ce se afla în mijlocul atîtor tulburări, fiind în dregătorii și boierii înalte, a săvîrșit atîtea fapte bune, pe care abia le săvîrșesc sihaștrii din pustietățile cele adînci, păzind atîta curăție și întreagă înțelepciune. Deci, auzind ei de minunile cele nemărginite și preagrabnice ce le făcea, toți s-au spăimîntat pentru aceea și cei mai mulți oameni povesteau, cugetînd la el.

Aflînd și părinții de moartea fiului lor, s-au mîhnit foarte mult. Dar, auzind și de minunile pe care le făcea, se mîngîiau și aveau dorința să se încredințeze și cu vederea. Astfel, maica sfîntului, fiind biruită de patima iubirii de fiu, n-a pus în mintea sa depărtarea locului, nici n-a socotit ostenelile și primejdiile călătoriei, ci s-a pornit cu mare osîrdie și s-a dus la mormîntul preaiubitului și preasfîntului său fiu. Acolo, văzînd mulțimea celor ce se duseseră cu toată evlavia și minunile ce se făceau la acest sfințit loc, unde se vindecau foarte repede îndrăciții și cei ce sufereau de multe patimi, a căzut și a îmbrățișat mormîntul fiului său. Ea îl plîngea ca pe un mort; dar, cucernicindu-se și minunîndu-se de darul minunilor pe care fiul său îl luase de la Dumnezeu, se mîngîia că este maica unui sfînt ca acesta, pentru care făcea și plînsul amestecat cu lauda, zicînd unele ca acestea:

"Fiul meu preadulce; fiule, lumina ochilor mei. Noi nimic n-am auzit de bine despre tine, de unde se află la tine atîta dar de tămăduire? Căci acesta se dă de la Dumnezeu numai celor care viețuiesc în curăție și cu nevoință, cu ascunse osteneli și cu fapte bune. Robii Săi adevărați îl primesc de la Domnul, ca un început al bunătăților ce vor să fie în slava împărăției cerești. Prin tine, fiul meu, m-am făcut și mă numesc maică de trei ori fericită. De aceea, nu-ți mai fac plînsuri și tînguiri, ci, ca unui prieten iubit al lui Dumnezeu, îți aduc cîntări și laude duhovnicești. Nu te mai numesc rod al pîntecelui meu, ci fiu al lui Dumnezeu după dar! Pe tine te-am născut trupește, însă acum, dimpotrivă, eu mă nasc de la tine duhovnicește.

Deci, nu mă rușinez să te numesc părintele meu, fiindcă pentru faptele tale cele bune, părintele tău este Însuși Tatăl cel ceresc. Tu ai rude pe sfinții îngeri și toate cetele sfinților; deci fă-ne bine și nouă, părinților tăi, care mai mult ne apasă mîhnirea ta, decît bătrînețile noastre de mulți ani. Mie, maicii tale celei trupești, mi-ai fi dat plată pentru creșterea ta, dacă prin mijlocirea ta m-ai împrietenit cu Părintele tău cel ceresc. Asemenea vei face răsplătire părintelui tău, care te-a născut pe tine trupește, dacă îi vei pricinui odihnă bătrîneților sale în sînul lui Avraam. Fiul meu binecuvîntat, o rugăciune ca aceasta aduce ție bătrînețile părintești, ostenelile pîntecelui de maică, sînul și laptele pe care l-ai supt. Cunosc că Dumnezeu, fiind rugat de tine, te va asculta pentru părinții tăi, căci porunca Lui este ca să-L cinstească fiii, fiindcă cinstea care se face de către fii părinților, se suie la Dumnezeu, ca Unul ce este Tată și Ziditor al tuturor".

Acestea zicîndu-le cucernica maică a Sfîntului Evdochim, a poruncit de a ridicat lespedea de pe mormînt și, scoțînd afară racla cu sfintele moaște, s-a arătat o minune preaslăvită și preaîn-vederată, ca să încredințeze pe cele zise. Căci trecuseră opt-sprezece luni de la îngroparea sfîntului și, atîta vreme aflîndu-se în pămînt, acele cinstite moaște n-au suferit nici o schimbare, din cîte se întîmplă de nevoie la trupurile moarte. Nici fața nu s-a schimbat, nici nu s-a făcut vreo putrezire, sau măcar puțină stricăciune la vreun mădular al trupului, nu s-a vestejit, nici nu s-a înnegrit cîtuși de puțin acel sfînt trup, ci se arăta cu fața strălucită, înflorită și veselă cu toate închipuirile, asemenea unui om ce doarme. El n-a murit, ci numai o mișcare lipsea, ca să se arate sfîntul viu. Asemenea au rămas și hainele cu care l-au îngropat, nestricate cum au fost la început. Căci știm cu toții că trupurile celor morți le urmează, pe lîngă mirosirea cea rea a trupului și hainele să scoată oarecare miros greu și putregăios. Dar la acest de trei ori fericit, însuși trupul și hainele slobozeau bună mireasmă minunată și dulceață, la vedere și la mirosire. Deci, nu se socotea că atunci s-a deschis mormînt de mort, ci oarecare livadă preafrumoasă cu răsaduri și flori binemirositoare.

Acolo s-a aflat și un ieromonah cu numele Iosif, care a apucat sfintele moaște să le ridice și numai cît le-a îmbrățișat, au stat drepte, ca și cum ar fi fost vii. Pentru aceasta, înfricoșîndu-se, a căzut înaintea picioarelor sfîntului, rugîndu-l să-l lase să ia hainele lui pentru evlavie. El a început întîi de a scos dulama și l-a îmbrăcat cu alta; apoi a scos din picioarele lui încălțămintea pe care o purta cu atîta înlesnire, încît se arăta, ca și cum însuși sfîntul îi ajuta spre a le scoate. Deci, după ce l-au dezbrăcat, l-au așezat iarăși în chipul cel dintîi, slăvind pe Dumnezeu împreună cu cei ce se aflau acolo, care slăvesc pe cei ce Îl slăvesc pe El.

Deci, se adeverește că s-a descoperit cu iconomie mormîntul sfîntului, ca să se arate darul cel mare cu care l-a slăvit pe Dumnezeu, încît să păzească peste fire trupul lui nestricat. Arătîndu-se acestea, s-au înfricoșat diavolii și fugeau ca izgoniți de fulger. Cu adevărat, dacă, fiind el ascuns în pămînt, se temeau diavolii de oameni, cu cît mai mult s-au înfricoșat de el, după ce s-a arătat și strălucea în slava sfințeniei.

După aceasta s-a ivit neînțelegere între maica sfîntului și între cei de acolo; pentru că maica sfîntului voia să ia sfintele moaște și să le aducă în Constantinopol, zicînd: "Steaua aceasta a răsărit din pîntecele meu". Iar cei de acolo ziceau: "Cu adevărat, din tine a răsărit, dar la noi a împărățit. Deci, cum este cu putință să ne lipsești pe noi de un dar ca acesta, care aici și-a întins razele atîtor minuni. Această vie este de la voi, dar la noi și-a dat rodul darurilor, fiindcă așa a binevoit Dumnezeu. Deci, să nu te împotrivești hotărîrii lui Dumnezeu, să nu ne zavistuiești dumnezeieștile daruri, să nu voiești a lipsi atîta mulțime de folosul sufletului și al trupului. Îți ajunge pentru slavă, că te-ai arătat maică a unui sfînt ca acesta!"

Auzindu-le ea, ca o înțeleaptă s-a dus în liniște la ale sale. De atunci au trecut însă la mijloc multe zile și numitul ieromonah Iosif, aflîndu-se acolo, a dobîndit vreme de a furat comoara și a fugit, neștiind nimeni din cei de acolo. Mergînd Iosif cu sfintele moaște pe ascuns, s-a vădit din mirul ce picura dintr-însele și din minunile care se făceau pe drum. Deci, o femeie îndrăcită, fiind dusă de oarecare, s-a întîmplat de s-a aflat acolo unde erau sfintele moaște. Atunci s-a speriat diavolul și a făcut pe femeie să strige, ocărînd pe sfînt și sărind fără rînduială. Astfel a ieșit diavolul acela, fiind izgonit de darul Sfîntului Duh. Femeia aceea, făcîndu-se sănătoasă, s-a întors la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Apoi o fecioară, avînd oarecare patimă înfricoșată, îndată ce s-a apropiat cu credință de sfintele moaște a luat tămăduire.

Astfel, făcînd minuni sfîntul, s-a dat părinților săi darul cel de mult preț. Atunci acea maică cinstitoare de Dumnezeu, cu dragoste ca o iubitoare de fiu, a făcut sfintelor lui moaște o raclă de argint și a pus-o în frumoasa biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o zidise mai înainte, făcîndu-se în toate zilele nenumărate minuni.

Un asemenea dar a luat Sfîntul Evdochim de la Dumnezeu, pentru faptele lui cele multe și bune și, mai ales, pentru covîrșirea milosteniei; pentru că el avea mai multă osîrdie spre a da, decît spre a lua. El a semănat cu binecuvîntare vremelnică, iar acum seceră roduri veșnice în împărăția cerului, căreia să ne învrednicim și noi prin mijlocirea acestui de trei ori fericit Evdochim, împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site