Sfîntul Sfinţit Mucenic Valentin şi cei împreună cu dînsul
(30 iulie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Într-un hotar din părţile Italiei, care se numeşte Umbria, în cetatea care se chema Interamna, a fost episcop Sfîntul Valentin, care luase de la Dumnezeu darul tămăduirilor. El tămăduia toate neputinţele şi toate bolile oamenilor cu rugăciuni şi cu chemarea preasfîntului nume al lui Iisus Hristos. Pe cei necredincioşi îi întorcea spre Dumnezeu de la păgînătatea închinării de idoli, pentru că atunci credinţa idolească cuprindea multă lume şi împăraţii păgîni stăpîneau Apusul şi Răsăritul şi prigoneau pe creştini. În acea vreme, trei scolastici din Atena cu neamul şi cu credinţa elini, cu numele Proclu, Efiv şi Apolonie, au mers la Roma pentru învăţătură, vrînd să se deprindă mai bine cu limba şi filosofia romană.

Acolo, găsind ei pe un ritor preaînţelept şi iscusit în amîndouă limbile - latină şi elină -, cu numele Craton, s-au încredinţat aceluia spre învăţătură şi petreceau în casa lui. Unul din fiii lui Craton, cu numele Herimon, s-a îmbolnăvit foarte tare şi în boală i s-a gîrbovit spatele, astfel că capul lui ajunsese la genunchi şi nu putea să se întindă deloc. El a chemat mulţi doctori şi nu puteau să aducă bolnavului nici un folos; deci, a pătimit trei ani, părăsit fiind şi de doctori. S-a întîmplat de a mers la casa lui Craton un tribun cu numele Fronton. Acela, văzînd pe cel bolnav, a zis: "O boală ca aceasta s-a întîmplat unui frate bun al meu şi l-a tămăduit un episcop creştin, care se numeşte Valentin şi care petrece în cetatea Interamna". Tribunul spunînd aceasta, sfătuia pe Craton, să trimită pe fiul său bolnav la acel episcop. El a mai adăugat încă şi aceasta despre fratele său, că după primirea tămăduirii n-a voit să se despartă de episcopul acela, fiind atras de bunătatea aceluia; astfel s-a legat de el prin dragoste.

Craton, auzind acestea, a trimis nişte bărbaţi cinstiţi, prieteni de-ai săi, la acel episcop, rugîndu-l să vină la dînsul, de vreme ce nu era cu putinţă să poarte atîta cale pe copilul cel bolnav. Dar omul lui Dumnezeu nu s-a lenevit să meargă din cetatea sa în Roma, la omul care-l chema şi de care a fost primit cu cinste. Craton arătînd arhiereului pe Herimon, fiul său cel bolnav, l-a rugat să-l tămăduiască pe el, precum a tămăduit şi pe fratele tribunului. Sfîntul Valentin i-a zis: "De vei vrea tu, fiul tău se va tămădui!" Craton a zis: "Jumătate din avuţia mea o voi da, de vei putea să tămăduieşti pe fiul meu".

Sfîntul a zis: "Mă minunez de tine că eşti dascăl înţelept şi nu pricepi cuvintele cele zise de mine. Deci, iarăşi îţi spun, că de vei vrea tu, se va tămădui fiul tău; adică, de vei crede în Hristos, toate se vor putea da credinciosului, căci credinciosul este mai cinstit înaintea lui Dumnezeu decît cel necredincios. Necredinciosul îşi pune nădejdea sa în cele deşarte şi în lucruri proaste; iar pe idolii făcuţi din lemn, din piatră şi din alte materii, care au fost oameni răi, îi are ca pe nişte zei. Au, doar pot oamenii să creadă că aceia sînt zei, care se tăvălesc în lucruri necurate şi se îndeletnicesc cu păcate cumplite, neavînd nici un ceas liber de fărădelegile cele urîte? De aceea, de vei primi credinţa la care eu te sfătuiesc, şi te vei lepăda de păgînătatea zeilor şi îţi vei pune nădejdea în singurul Dumnezeu, Cel nevăzut şi atotputernic, se va da sănătate fiului tău, precum doreşti. Jumătate din averea ta, pe care mi-o făgăduieşti, împarte-o săracilor, ca să se roage lui Dumnezeu pentru tine şi pentru fiul tău. Iar pe mine cu nici un chip nu mă vei putea îndemna să iau ceva de la tine pentru tămăduirea lui, decît numai singură credinţa ta îmi trebuie. Deci, să crezi că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este adevăratul Dumnezeu şi să te lepezi de toţi idolii tăi şi atunci vei vedea sănătos pe fiul tău".

Craton i-a zis: "Deşi nu ştiu în ce fel de rînduială se cuprinde credinţa voastră, însă am auzit, că fiecare se mîntuieşte cu credinţa sa. Căci credinţa unuia nu poate să ajute altuia, nici credinţa cuiva să vatăme pe a altuia". Sfîntul Valentin a răspuns: "Sînt cazuri în vieţile omeneşti, care altuia nici nu pot să ajute, nici să-l vatăme; pentru că necredinţa tatălui nu poate să vatăme credinţa fiului, dar la nevoie şi la trebuinţa sănătăţii, credinţa cuiva poate să ajute altuia. Prin aceasta tatăl ajută fiului, sora, fratelui şi stăpînul, slugii. Noi citim că sutaşul, pentru credinţa lui, a luat sănătoasă pe sluga sa, care murea. Mai-marele sinagogii a văzut întoarsă la viaţă pe fiica sa, care murise. Şi surorile care plîngeau pe Lazăr, fratele lor, care murise şi-l îngropaseră, prin glasul Domnului l-au văzut înviat a patra zi şi s-au bucurat. Sînt şi alte multe în Scriptura veche şi nouă. Iar acestea le-am arătat ca dovezi, că credinţa unuia poate să ajute altora. Se întîmplă încă şi aceasta, ca necredinţa cuiva să aducă vătămare asupra altora; căci şi necredinţa unui om ca a lui Faraon, a adus diferite pedepse asupra Egiptului, încît şi pe el însuşi l-a pierdut cu toată oastea".

Acestea şi mai multe altele zicînd sfîntul episcop, ritorul Craton a căzut la picioarele lui şi a zis: "Cred că Cel propovăduit de tine este adevăratul Dumnezeu şi nu este altul afară de El. El porunceşte bolilor şi morţii să fugă. El porunceşte vieţii şi vine". Sfîntul episcop Valentin i-a zis: "Credinţa creştinească se cade a o arăta nu numai prin cuvinte, ci şi cu faptele". Ritorul a zis: "Care sînt faptele prin care poate să se arate credinţa?" Episcopul a zis: "Să te lepezi de idolii cei făcuţi de mîini şi să primeşti Sfîntul Botez, ca să te rînduieşti între fiii lui Dumnezeu!" Craton a zis: "Apa care spală întinăciunea trupească, cum poate să spele şi păcatele?" Arhiereul a răspuns: "Apa, cînd se va chema asupra ei numele Preasfintei Treimi, primeşte într-însa pe Sfîntul Duh, Care curăţeşte toate păcatele omului, ce se botează în apa aceea". Craton a zis: "Lungindu-se vorba noastră, se scurtează viaţa fiului meu Herimon". Sfîntul Valentin a zis: "De nu vei crede acestea pe care niciodată nu le-ai putut auzi şi vedea, fiul tău nu va putea să fie sănătos".

Craton a zis: "Ce este aceea, pe care eu niciodată n-am putut auzi şi nici vedea?" Arhiereul a zis: "Oare ai auzit vreodată de Fecioara cea neîntinată care a zămislit, adică, fiind fecioară, a născut şi după naştere a rămas tot fecioară? Oare ai văzut cîndva pe cineva umblînd pe apele mării ca pe uscat şi cu cuvîntul să fi schimbat valurile mării în alinare? Auzit-ai oare de Hristos, Care mai în urmă a fost răstignit, mort şi îngropat şi a treia zi a înviat din morţi şi apoi S-a înălţat la cer? Şi la a Cărui înălţare îngeri în vederea ochilor arătîndu-se oamenilor, au mărturisit că iarăşi va veni din cer ca să judece viii şi morţii? De le crezi acestea că sînt aşa, apropie-te şi te botează, ca să cîştigi sănătatea fiului tău şi singur să te învredniceşti vieţii veşnice". Ritorul a zis: "Toate cîte mi le grăieşti le voi face, numai fiul meu să se facă sănătos". Atunci episcopul a zis: "Deoarece înţelepciunea lumii acesteia, se pare că este nebunie la Dumnezeu, dă-mi cuvînt că dacă fiul tău prin credinţa mea va cîştiga sănătate, tu împreună cu toată casa ta te vei întoarce spre Hristos şi te vei boteza".

Atunci ritorul Craton, chemînd pe femeia sa şi pe toţi casnicii săi, s-au aruncat înaintea picioarelor lui, făgăduind că toţi se vor face creştini, dacă se va tămădui Herimon. Acolo erau şi tinerii cei mai sus zişi: Procul, Efiv şi Apolonie, care şi ei dorind sănătatea fiului dascălului lor, au făgăduit că se vor face creştini. De aceea, episcopul Valentin a poruncit să se pregătească o cameră deosebită şi în ziua aceea şi în noaptea viitoare să fie tăcere. Apoi, luînd pe bolnav în camera aceea, s-a închis singur cu dînsul. Deci, bolnavul îşi strînsese tot trupul ca un ghem, avînd capul între genunchi şi picioarele pe umeri, încît nici o parte nu avea liberă între încheieturile trupului. El nu putea vorbi cu limba ci numai gemea. Deci, nici unul dintre doctori nu putea să cunoască şi să vindece neputinţa lui. Dar Sfîntul Valentin episcopul, a aşternut pe pămînt rasa de păr, pe care obişnuia a se ruga, şi punînd pe dînsa pe bolnav, mai mult mort decît viu, s-a rugat toată noaptea lui Dumnezeu. Iată, la miezul nopţii a strălucit în camera aceea o lumină cerească, încît celor ce erau afară li s-a părut că s-a aprins camera.

Iar după ce a trecut miezul nopţii, copilul s-a sculat sănătos cu trupul şi a început cu glas mare a lăuda pe Dumnezeu. Atunci părinţii lui şi toţi care erau cu dînşii în casa aceea, auzind glasul lui Herimon, s-au bucurat foarte mult, că de trei ani nu-l mai auziseră pe el vorbind, decît numai gemînd. Deci, apropiindu-se, au bătut în uşă, rugînd pe sfînt să le deschidă şi să vadă pe Herimon. Însă sfîntul le-a răspuns lor: "Pînă ce nu voi săvîrşi obişnuitele mele rugăciuni şi cîntări de laudă, nu vă voi deschide". Deci, aşteptînd ei pînă la ziuă, sfîntul episcop le-a deschis uşa şi scoţînd pe copil sănătos cu trupul, ca şi cum niciodată n-ar fi fost bolnav, l-a dat pe el părinţilor lui. Atunci ritorul Craton, cu toată casa sa, a crezut în Hristos şi s-a botezat, veselindu-se cu duhul întru Dumnezeu Mîntuitorul lor.

Deci, Herimon, copilul cel tămăduit, după primirea Sfîntului Botez, nu mai voia să se despartă de doctorul său, de Episcopul Valentin. Asemenea şi cei trei tineri, pomeniţi mai sus, după botez, lăsînd filosofia cea din afară, s-au alăturat cu toată osîrdia de duhovnicescul învăţător, de Valentin, arhiereul lui Dumnezeu şi s-au făcut ucenicii lui, fiind următorii vieţii lui cele sfinte şi căutători ai mîntuirii lor. Pentru că pe şcolarii cei tineri şi de o vîrstă cu dînşii, prin îndemnările lor şi cu chipul vieţii celei cinstite şi înţelepte, îi aducea la credinţa în Hristos şi la Sfîntul Botez. La dînşii se adunau mulţime de şcolari, care, ascultînd învăţătura lor cea insuflată de Dumnezeu, se învăţau la cereasca înţelepciune şi se povăţuiau la calea cea adevărată. După ce şi fiul eparhului cetăţii, cu numele Avundie, a crezut în Hristos şi s-a botezat, s-a aprins de dragoste dumnezeiască şi mărturisea înaintea tuturor că este robul lui Hristos.

Atunci tatăl lui şi ceilalţi senatori, umplîndu-se de mînie, au prins pe învăţătorul credinţei creştine, pe Sfîntul Valentin şi bătîndu-l fără cruţare îl sileau la închinarea de idoli. Dar el, nevrînd să le facă voia, a fost muncit cumplit, apoi l-au dus la închisoare în temniţă. Dar sfîntul se bucura că s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos Domnul său, rănile cele suferite, căci se înfrumuseţa ca şi cu nişte podoabe scumpe şi se lăuda apostoliceşte, zicînd: Rănile Domnului meu pe trupul meu le port. Acelea împlinesc patimile lui Hristos în trupul meu. Iar pe ucenicii săi care veneau la dînsul, pe cînd şedea în temniţă, îi întărea în sfînta credinţă. De acest lucru înştiinţîdu-se eparhul, s-a mîniat foarte mult şi, trimiţînd noaptea, l-a scos din temniţă şi i-a tăiat capul.

Astfel şi-a sfîrşit nevoinţa sa cea mucenicească Sfîntul Episcop Valentin; iar ucenicii lui, Procul, Efiv şi Apolonie, luînd cinstitul lui trup, l-au dus în cetatea Interamna şi acolo, înaintea cetăţii, cumpărînd o parte mică de pămînt, l-au îngropat cu cinste. Ei au petrecut lîngă mormînt ziua şi noaptea în post şi rugăciuni, lăudînd pe Dumnezeu. La dînşii se adunau toţi credincioşii cîţi erau în cetate şi mulţi din cei necredincioşi veneau şi ascultau cuvintele lor cele mîntuitoare de suflet şi la propovăduirea lui Hristos, luminîndu-se cu credinţa.

După o vreme oarecare, ajungînd toate acestea la cunoştinţa lui Leontie, dregătorul cetăţii, a poruncit de a prins pe cei trei sfinţi şi i-a băgat în temniţă. Dar, de vreme ce a văzut pe popor făcînd zgomot pentru prinderea lor, pentru că tuturor erau iubiţi, a poruncit să-i ucidă pe dînşii noaptea, pentru că se temea ca să-i osîndească pe dînşii la moarte ziua, ca să nu fie liberaţi de mîinile poporului.

Deci, sfinţii mucenici au fost tăiaţi noaptea şi s-au dus la lumina cea neînserată a cereştii împărăţii. Iar Sfîntul Avundie, cel mai sus pomenit, fiul eparhului Romei, care mersese acolo la iubiţii săi prieteni, cînd a auzit de uciderea lor, i-a fost jale de aceasta foarte mult. Deci, luînd cinstitele lor trupuri, le-a îngropat cu cinste lîngă mormîntul Sfîntului Valentin, învăţătorul lui, slăvind pe Domnul Iisus Hristos, Care viază şi împărăţeşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.