Sfîntul Mucenic Iulian
(28 iulie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Pe vremea împărăţiei lui Antonin, creştinii erau siliţi ca, ori să aducă jertfe zeilor, ori să moară de munci cumplite. Atunci era în Campania un ighemon cu numele Flavian, aspru şi urîtor al numelui lui Hristos. Acela a trimis prin toată Campania pe slugile sale cele păgîne, ca pe toţi creştinii pe care îi vor găsi, să-i prindă şi să-i aducă legaţi în cetatea Atena, în care locuia el în acea vreme. Atunci era prin părţile Dalmaţiei un bărbat numit Iulian, tînăr cu vîrsta, dar cu numele şi înţelepciunea creştinească bătrîn, cu faţa cinstit şi cu tot trupul ales; luminat cu neamul cel bun, dar mai luminat cu credinţa. Acesta, mergînd odată pe drum, aproape de cetatea Anagnia, s-a întîlnit cu ostaşii ighemonului şi i-a întîmpinat cu închinăciune creştinească, zicîndu-le: "Pace vouă, fraţilor!"

Deci ei, cunoscîndu-l din cuvintele şi obiceiul lui cel blînd că este creştin, au început a-l întreba cine şi de unde este, cum se numeşte şi de ce credinţă este. Dar robul lui Dumnezeu, dorind ca pentru Hristos să pătimească şi să moară, a răspuns fără temere: "Sînt creştin, mă numesc Iulian, iar din neam sînt din Dalmaţia. Eu umblu prin toate părţile, îndemnînd popoarele cu sîrguinţă ca, lepădîndu-se de cinstirea idolilor, să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, Fiul Lui, ca pe Acela să-L cinstească, pe Care eu propovăduindu-L, voiesc ca sufletul meu să-l pun pentru Dînsul". Ostaşii, mirîndu-se de răspunsul lui atît de îndrăzneţ, l-au prins şi l-au legat bine.

Apoi, bătîndu-l, îl duceau pe el, zicîndu-i: "Vom vedea dacă sînt adevărate cuvintele tale, că doreşti să mori pentru Cel răstignit". El, fiind bătut, se ruga lui Dumnezeu să-i dea putere, ca pînă în sfîrşit să rabde pentru numele Lui cel sfînt. Deci, el a fost auzit de Domnul, pentru că a venit către dînsul un glas de sus, întărindu-l şi zicîndu-i: "Nu te teme, Iuliane, că Eu voi fi cu tine şi-ţi voi da putere şi biruinţă!" Iar tînărul sfînt, dînd mulţumire lui Dumnezeu, s-a dus la ighemon şi îndată, din porunca lui, a fost închis într-o temniţă înfricoşată, care se numea "groapa rece". Acolo a fost ţinut şapte zile fără hrană şi băutură, vrînd să-l omoare cu foamea şi setea. Dar Dumnezeu n-a lăsat pe robul Său, pentru că a trimis la dînsul pe sfîntul înger, de a cărui vedere şi vorbire îndulcindu-se, primea hrană cerească din mîinile lui.

După ce au trecut cele şapte zile, ighemonul a venit la locul de privelişte - unde mai tîrziu s-a zidit o biserică în numele Prea- sfintei Născătoare de Dumnezeu - şi a stat la judecată înaintea mulţimii poporului ce se adunase. Deci, aducînd pe mucenic la cercetare înaintea lui, a zis către dînsul: "Nu-ţi este ţie ruşine, un tînăr atît de frumos şi ales, să te lipeşti de un nazarinean, Care a fost răstignit pe cruce? Nu este mai bine să te lepezi de acea urîtă credinţă şi să te închini zeilor, ca să fii plăcut împăratului?" Mucenicul a răspuns: "Slava şi lauda mea este Dumnezeul meu, adică Hristos Cel răstignit. Deci, să nu-mi fie mie a mă lăuda în altceva, decît numai în Crucea Domnului meu. Însă pentru sfînta credinţă, pe care tu cu minciună o numeşti urîtă, sînt gata a muri. Iar zeii tăi cu adevărat sînt urîţi, pentru că sînt diavoli şi toţi aceia care se închină lor să se ruşineze".

Nişte cuvinte ca acestea ale sfîntului auzindu-le ighemonul, s-a pornit spre mînie. El a poruncit să-l bată peste gură, apoi, întinzîndu-l la muncire, să-l chinuiască. Sfîntul, răbdînd bătăi, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: Spre Tine, Doamne, am nădăjduit; izbăveşte-mă cu puterea Ta! Tu eşti Dumnezeul meu, ajutorul meu, scăparea mea şi izbăvitorul meu; deci, să se ruşineze cei ce se închină idolilor ciopliţi şi cei ce gîndesc rele asupra mea. Către Tine, Doamne, am strigat să nu mă dai pe mine întru răpirea vrăjmaşilor mei. Atunci iarăşi a venit către dînsul un glas din cer, întărindu-l şi zicîndu-i: "Iuliane, nu te teme, ci nevoieşte-te cu bărbăţie". Şi îndată mucenicul, întorcîndu-se spre popor, a început a vorbi: "Vedeţi voi, zeii voştri, ticăloşilor? Nu nădăjduiţi spre aceia pe care i-aţi făcut cu mîinile voastre, ci cunoaşteţi pe Dumnezeu, Care din nimic a făcut cerul şi pămîntul!" Cu nişte cuvinte ca acestea Sfîntul Iulian, îndemnînd poporul, a cîştigat lui Dumnezeu mai mult de treizeci de bărbaţi. Apoi a fost dus iarăşi în temniţă.

A doua zi, fiind scos din temniţă şi dus la judecată, a auzit de la ighemon nişte cuvinte ca acestea: "Te cruţ pe tine, cel ce singur nu te cruţi şi nu voieşti să te închini zeilor celor nebiruiţi". Împotriva acestora sfîntul mucenic a răspuns astfel: "În deşert îmi vorbeşti mie aceasta, pentru că nu-mi vei schimba mintea mea. Eu mă închin lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, Căruia toţi sînt datori a se închina". Atunci ighemonul Flavian, mîniindu-se, a poruncit să spînzure la muncire pe sfînt şi să-l chinuiască cu bătăi, strujindu-i trupul. Dar, cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Săi, mîinile ighemonilor au slăbit şi s-au îmbolnăvit, încît nu puteau nici să se atingă de sfînt, nici să ţină în mîini uneltele cele de muncire, nici altceva să facă. De acest lucru se mira ighemonul Flavian foarte mult.

Atunci, deodată a venit un vestitor, spunînd de capiştea zeului lor, care se numea Serapis, că a căzut şi idolul acela împreună cu ceilalţi idoli s-au sfărîmat în bucăţi. Atunci ighemonul şi slujitorii diavolilor care erau împreună cu dînsul s-au umplut de mirare şi de ruşine. Iar creştinii care erau în popor şi care în taină ţineau sfînta credinţă, se bucurau cu duhul şi preamăreau pe Hristos Dumnezeu.

După aceasta, poporul necredincioşilor a strigat, zicînd: "Îndată să pierzi pe vrăjitorul acesta". Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie şi iuţime, s-a învoit la glasul poporului şi a dat asupra mucenicului judecata de moarte, zicînd: "Pe Iulian cel învăţat de creştini la meşteşugul vrăjitoresc, pe hulitorul zeilor şi pe potrivnicul poruncii împărăteşti, poruncim să i se taie capul cu securea, chiar pe locul capiştei dărîmate. Aceasta spre izbîndirea necinstirii zeilor ce s-a adus de dînsul". Deci, sfîntul, fiind dus în acel loc, şi-a plecat genunchii şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Dumnezeul bunătăţii celei fără de sfîrşit, mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit pe mine nevrednicul de o moarte cinstită ca aceasta! Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit să mor pentru numele Tău cel Sfînt! De aceea, mă rog Ţie să mă speli cu această vărsare a sîngelui meu, să mă cureţi de păcatele mele şi să mă duci în binecuvîntata Ta împărăţie. Primeşte în pace duhul meu şi pe toţi cei ce vor voi, ca, întru slava Preasfîntului Tău nume, să cinstească pomenirea pătimirii mele, să nu-i uiţi întru milostivirea Ta cea preamare".

Astfel rugîndu-se sfîntul, i-a venit un glas din cer, vestindu-i că i s-a auzit rugăciunea lui, chemîndu-l pe dînsul la cele de sus. Apoi au tăiat capul Sfîntului Mucenic Iulian cu securea. Sufletul lui cel sfînt, dezlegîndu-se din legăturile trupului, s-a suit în ceruri, la Hristos, Dumnezeul nostru, Care împărăţeşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh şi Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.