Cuviosul Coprie
(9 iulie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Sfîntul Coprie, singurul văzător al Sfîntului Patermutie, şi povestitor al minunilor lui, a fost cu rînduiala preot, avînd asemenea de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El şedea tot în acele părţi ale Egiptului, tămăduind diferite boli între oameni şi gonind duhurile cele viclene. Odată, adunîndu-se la dînsul mulţi fraţi, cărora le povestea multe pentru folosul lor din viaţa Cuviosului Patermutie şi a celorlalţi sfinţi, unul dintre fraţi, necrezînd cele ce spunea, nu lua aminte şi, adormind, a văzut în vedenia visului, în mîinile Sfîntului Coprie, o carte scrisă cu slovă de aur, şi din care vorbea el către fraţi, iar aproape de dînsul stătea un oarecare bărbat luminos, cinstit la vedere şi împodobit cu cărunteţe. Acela, privind cu groază spre cel ce dormita, i-a zis: "Pentru ce nu crezi cele ce se grăiesc şi, neluînd aminte, dormitezi?" Fratele acela, deşteptîndu-se, s-a înspăimîntat şi a spus îndată celorlalţi, ceea ce a văzut. De atunci, el asculta cu credinţă şi cu luare aminte toate cuvintele Sfîntului Coprie.

Şezînd la Cuviosul Coprie nişte fraţi străini, care veniseră spre cercetare, şi ascultînd cuvintele cele folositoare de suflet, a venit un om mirean, purtînd un vas cu nisip şi stătea la uşa chiliei, aşteptînd pînă ce va sfîrşi stareţul vorba sa. Atunci fraţii, văzînd pe om, au întrebat pe stareţ, pentru ce a adus nisipul acela. Iar stareţul le-a răspuns: "Nu mi se cade mie, fraţilor, ca să vă spun lucrul acesta, ca să nu mă arăt că mă slăvesc în deşert, lăudîndu-mă cu dumnezeieştile lucruri. Deci, ca să nu piară plata ostenelilor noastre şi văzîndu-vă pe voi că v-aţi ostenit pe un drum aşa de lung, nu ascund aceasta de voi, ci voi spune lucrurile lui Dumnezeu spre folosul vostru, lucruri pe care El a binevoit a le săvîrşi prin noi păcătoşii.

Pămîntul satului aceluia, care este aproape de noi, era cu totul neroditor şi din grîul cel semănat de ţărani abia se aduna sămînţa, pentru că un vierme născîndu-se, le mînca rădăcina şi rodea spicele mai înainte de coacere, iar oamenii satului aceluia erau cu toţii închinători de idoli. Atunci, ajutîndu-ne darul lui Dumnezeu, i-am adus pe toţi la sfînta credinţă şi i-am botezat. După ce toţi s-au făcut creştini, au venit la noi şi ne-au cerut să ne rugăm lui Hristos Dumnezeu pentru dînşii, ca pămîntul să le dea bună aducere de roade. Atunci, am zis către dînşii: "Noi putem să ne rugăm, însă credinţa voastră să fie neîndoită spre Dumnezeu". Ei, spunînd că au credinţă tare, au luat în sînurile lor ţărînă din pămîntul acesta, pe care umblă picioarele noastre cele păcătoase.

Apoi m-au rugat ca, în numele Domnului, să le binecuvintez ţărîna aceea, ca pe nişte seminţe, şi am zis către dînşii: "Să vă fie vouă după credinţa voastră!" Atunci, ducîndu-se la locul lor, au amestecat ţărîna cu sămînţa grîului lor şi l-au semănat în ţarini. Şi astfel s-a făcut mare îndestulare de rod, încît nici un pămînt din acele părţi ale Egiptului nu poate să facă o aducere de roade ca aceea. Deci, din acea vreme lucrătorii de pămînt, luînd ţărînă, vin în toţi anii aici şi o aduc la noi, ca să o binecuvîntăm, şi credinţa lor nu este în zadar, pentru că totdeauna adună roduri îndestulate.

Într-o vreme oarecare, Cuviosul Coprie, avînd înaintea poporului vorbă cu un eretic maniheu despre credinţă şi, neputînd să dovedească pe acel mîndru şi măreţ eretic cu blîndele sale cuvinte, a voit ca prin faptă să-şi arate credinţa cea dreaptă. Deci, a poruncit să aprindă un foc mare şi a chemat pe eretic cu dînsul în foc, zicînd: "Acela care nu va arde în foc, credinţa aceluia va fi dreaptă!" Însă acel eretic, a zis către dînsul: "Tu să intri mai întîi". Deci sfîntul intrînd în foc, văpaia s-a despărţit în două, şi el stătea pe cărbuni ca pe o iarbă verde, fără să-l vatăme. Astfel, a stat în mijlocul focului o jumătate de ceas, şi a ieşit întreg, nea-tingîndu-se focul nici de hainele lui. Poporul, văzînd acest lucru, s-a mirat foarte mult şi a preamărit pe Hristos Dumnezeu. Dar ereticul n-a voit să intre. Însă poporul, împingîndu-l fără voie, îndată a început să ardă şi, sărind din foc pîrlit, a început să fugă. Poporul, prinzîndu-l striga: "Să se ardă ereticul!" Dar Cuviosul Coprie, potolind gîlceava poporului, a eliberat pe eretic viu, însă pîrlit ca un tăciune.

Stareţul avea aproape de chilia sa o grădină mică, în care semăna verdeţuri şi roduri de mîncare, pentru străinii care veneau la dînsul. Într-o noapte, intrînd în grădină un oarecare închinător de idoli, a furat din roduri cît a putut să ducă. Şi ducîndu-le acasă, a pus într-o căldare o parte din ele, ca să le fiarbă. Fierbînd trei ceasuri şi mai mult şi arzînd multe lemne, nimic n-a sporit, pentru că nici apa din căldare nu se încălzise. Omul acela se mira de acest lucru neobişnuit. Apoi, cunoscîndu-şi păcatul şi înţelegînd puterea lui Hristos care lucrează prin creştini, a luat tot ceea ce furase, asemenea şi pe cele care erau în căldare, şi le-a dus la stareţ.

Deci, aruncîndu-se înaintea picioarelor lui, i-a spus hoţia şi minunea care se făcuse. Pentru aceea cerea iertare şi se ruga să-l facă creştin. Atunci s-a întîmplat de erau la stareţ mulţi străini şi toţi s-au bucurat de acea minunată întoarcere spre Hristos a acelui om. Iar din roadele acelea toţi s-au ospătat din destul şi au mulţumit lui Dumnezeu. Cuviosul Coprie, făcînd mai multe minuni cu darul lui Hristos, s-a odihnit în pace şi a luat parte cu Cuviosul Patermutie în împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinste şi slavă în veci. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.