Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul Mucenic Iachint
(3 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Pe cînd Traian împărățea în Roma, se făcuse prigonire mare împotriva creștinilor, pentru că era dată poruncă împărătească, ca toți de sînt sub stăpînirea lui să aducă jertfă zeilor; iar cei ce nu vor voi să facă aceasta să fie dați la munci. În acea vreme era în palatele împărătești un tînăr ales, anume Iachint, de neam din Cezareea Capadociei, avînd vîrsta de 20 de ani. Acesta stătea totdeauna înaintea feței împăratului, fiind cu dregătoria postelnic. El era de credință creștin adevărat, slujind în taină lui Hristos Dumnezeu și împodobindu-se cu curăția, cu înfrînarea, cu blîndețea și cu toate lucrurile cele bune.

Sosind o prăznuire oarecare a necuraților zei, împăratul Traian cu tot poporul aducea jertfe idolilor. Dar Iachint, tînărul cel frumos, nu s-a dus cu împăratul la idoli, ci a rămas în palatele împărătești, unde, intrînd într-o cameră deosebită, se ruga cu dinadinsul către adevăratul Dumnezeu. Văzînd aceasta un alt tînăr de o vîrstă cu dînsul, anume Urvechie, care avea aceeași rînduială de postelnic și auzind rugăciunea lui, s-a dus de a spus împăratului cum că Iachint, călcînd porunca împărătească, se roagă unui oarecare Iisus Hristos, numindu-l Dumnezeu. Împăratul Traian tocmai prînzea înaintea poporului la acea necurată prăznuire; deci, a poruncit să aducă acolo pe Iachint.

Venind Iachint, împăratul i-a dat din cărnurile cele jertfite, poruncindu-i să mănînce înaintea lui. Dar Iachint, viteazul ostaș al lui Hristos, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis către împărat: "Să nu-mi fie mie, cel ce sînt creștin, a mînca aceste bucate necurate. Eu aș fi voit ca și tu să te depărtezi de înșelăciunea idolească, de diavoleasca prăznuire și de necuratele jertfe și să vii să cunoști pe Unul adevăratul Dumnezeu și să-I slujești Lui".

Toți cei ce prînzeau cu împăratul și cei care îi stăteau înainte, văzînd o îndrăzneală ca aceasta din partea tînărului Iachint, s-au mîniat asupra lui cu iuțime. Împăratul a zis către dînsul: "Iachinte, tinerețile tale te fac mîndru, și tu, nevrednicule, mă înveți pe mine să nu slujesc zeilor părintești, ci unui Hristos oarecare, pe Care noi nu-L știm și nici părinții noștri nu L-au știut". Sfîntul Iachint a răspuns: "Nu-L știi, pentru că ești nevrednic de cunoștința Lui. Acela este Dumnezeu adevărat, Cel ce a făcut cerul, pămîntul și marea și toate cele dintr-însele; Cel ce a orînduit luminătorii cei cerești spre luminarea oamenilor și a zidit pe om după chipul Lui. Cu adevărat spui că nu-L știi pe Acela, pe Care nici părinții tăi nu L-au cunoscut, fiind fii ai mîniei. Dar eu, fiind născut și crescut din părinți dreptcredincioși și iubitori de Hristos, sînt învățat a-I sluji și a mă închina Lui".

Împăratul, mîniindu-se pentru un răspuns ca acesta al sfîntului, a poruncit slugilor care stăteau înainte să-l bată peste gură. Aceia, repezindu-se îndată asupra mucenicului lui Hristos, îl loveau tare nu numai peste gură și peste obraz, dar îl călcau și cu picioarele cumplit, fiind căzut la pămînt, și-i ziceau: "De ce răs-punzi împăratului cu așa îndrăzneală?" Împăratul a poruncit să înceteze a-l bate, de vreme ce zăcea la pămînt, neputînd să se scoale de cumplitele lovituri și de călcările picioarelor. Apoi a poruncit să-i bage în gura sfîntului cu sila, mîncări din cele jertfite. Dar sfîntul mucenic al lui Hristos, strîngîndu-și tare gura și dinții, n-a lăsat nicidecum să i se pună în gură necurata jertfă a idolilor. După aceea, împăratul a poruncit să-l lege cu legături de fier, să-i bage picioarele în obezi și să-l închidă în temniță.

A doua zi, împăratul cu poporul, săvîrșind același praznic idolesc, a poruncit să se aducă înaintea lui toate uneltele cele de muncire, apoi să scoată din temniță pe mucenicul Iachint, la cercetare. Sfîntul fiind adus, Traian a zis către dînsul: "O, tînărule, oare te vei supune poruncii noastre, sau vei petrece încă în împotrivire? Văd că gîndul tău cel mîndru te va aduce la chinuri amare, dar ascultă-mă pe mine și jertfește zeilor, ca să nu suferi rău". Dar, robul lui Hristos, tare ca un diamant, trăind cu trupul și cu sufletul și avînd în ajutor puterea lui Dumnezeu, a zis lui Traian: "Eu sînt creștin! Cinstesc pe Hristos și Aceluia mă închin. Deci, mă aduc pe mine însumi jertfă vie, iar diavolilor tăi nu voi jertfi și nu mă tem de îngrozirile tale. Eu n-am nici o grijă de chinuri și nu vei putea să mă pleci păgînătății tale, pe mine care sînt rob al lui Hristos. Nici nu mă vei înșela, ca pentru viața cea de scurtă vreme, să las viața cea veșnică; deci, fă ceea ce voiești!"

Împăratul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să întindă la pămînt pe acel sfînt tînăr și să-l bată multă vreme, fără de cruțare; apoi l-au pus la muncire, spînzurîndu-l și strujindu-i trupul cu unghii de fier. Mucenicul, răbdînd cu vitejie, striga către împărat: "Sînt creștin! Sînt robul lui Hristos și nu mă voi lepăda de El. Iar tu, muncindu-mă pentru Hristos, îmi faci mult bine. Deci, scornește încă și mai multe chinuri împotriva mea. Eu doresc a pătimi mult mai mult pentru Domnul meu, pînă ce voi birui prin răbdarea mea tirania ta, cu ajutorul Stăpînului meu Hristos, Care ajută tuturor celor ce cu credință cheamă preasfînt numele Lui".

Fiind ceasul al șaptelea și toți cei din priveliște minunîndu-se foarte mult de răbdarea mucenicului, împăratul a poruncit să-l ia de la muncire și, legîndu-l, să-l ducă iarăși în temniță. El a mai poruncit păzitorilor să nu-i dea altă hrană și băutură decît numai din cele jertfite idolilor, ca, astfel, fiind silit de foame și de sete, să guste din ele. Păzitorii îndeplineau porunca împăratului, căci aduceau în toate zilele mîncăruri din jertfele idolești și le puneau înaintea sfîntului în temniță. Dar, venind dimineața, le găseau pe toate întregi, de vreme ce sfîntul mucenic nu voia nici măcar să se uite spre acele mîncăruri jertfite idolilor, ci îi erau ca o urîciune pîngărită.

Deci, petrecînd el multe zile în foame și în sete, se ruga neîncetat lui Dumnezeu și se veselea cu duhul, ca la un ospăț prea îndestulat, pentru că era hrănit cu darul Sfîntului Duh. Dar Traian, trimițînd slujitorii săi, a întrebat pe păzitori dacă Iachint a gustat din jertfele puse înainte. Aceia l-au încredințat, că nici cu degetul nu se atinsese de cele ce i se aduseseră, ci se bucură, petrecînd fără hrană și băutură, și face rugăciuni către Dumnezeul său. Traian, auzind aceasta, s-a mîniat împotriva păzitorilor, socotind că-i aduce hrană altcineva. Deci, îi îngrozea cu moartea pe acei păzitori, iar aceia îl încredințau cu jurămînt, că nimeni altul nu vine la dînsul, deoarece ei păzesc temnița foarte bine, nelăsînd să se apropie cineva.

Trecînd 38 de zile, unul din păzitori a intrat, după obicei, în temniță, aducînd cele jertfite idolilor, ca să le pună înaintea mucenicului. Păzitorul acela a văzut temnița plină de o lumină negrăită și doi îngeri stînd lîngă sfîntul răbdător de chinuri. Unul acoperea trupul sfîntului cu o haină prealuminoasă, iar altul îi punea pe cap o cunună preaminunată. Păzitorul, văzînd aceasta, s-a umplut de mare frică și, aruncînd cele aduse, a alergat la împărat și i-a spus ceea ce a văzut. Împăratul nu credea cele spuse, socotind că sînt oarecare năluciri făcute prin vrajă. Deci, voia să chinuiască pe pătimitorul lui Hristos cu munci mai cumplite.

După două zile, Traian, șezînd la judecată, a trimis la temniță să-l scoată pe cel legat la muncire, zicînd: "Să văd cum îi va ajuta Hristos! Oare îl va scoate pe el din mîinile mele?" Slujitorii, intrînd în temniță, au găsit pe sfîntul mucenic sfîrșit în Domnul, iar îngerii în chipul unor tineri prealuminoși, stînd împrejurul trupului și ținînd în mîini lumînări; astfel se umpluse temnița de nespusă lumină și de bună mireasmă. Slujitorii, fiind cuprinși de frică, au fugit din temniță și au spus acestea împăratului. Împăratul, umplîndu-se de rușine și de mînie, a trimis mai mulți slujitori ca să scoată afară din temniță trupul cel mort. Iar aceia, intrînd în temniță, n-au văzut nimic altceva decît pe cel mort zăcînd și l-au scos afară. Atunci împăratul a poruncit ca acel cinstit trup al mucenicului să-l scoată afară din cetate și să-l arunce în loc pustiu spre mîncarea fiarelor, a cîinilor și a păsărilor; pentru aceasta a poruncit păzitorilor să vegheze de departe, ca să nu-l fure creștinii. Astfel zăcea trupul cel mult pătimitor, nevătămîndu-se de nimic, pentru că-l păzea îngerul lui Dumnezeu.

Într-o noapte, îngerul, arătîndu-se unui preot cinstit, care era rudenia mucenicului, cu numele Timotei, i-a poruncit să ia trupul mucenicului. Acela, luînd niște credincioși din casa lui, s-a dus la locul acela pustiu în întunericul nopții și a luat acel sfînt trup, nefiind nimeni să-l oprească. Acel preot, luînd sfîntul lui trup, l-a dus în casa sa, într-o cameră dinăuntru, învelindu-l cu pînză curată, ungîndu-l cu aromate, și, aprinzînd în toate zilele o făclie lîngă racla lui, îl cădea cu tămîie.

Preotul acela, mai trăind cîțiva ani, cînd era aproape de sfîrșitul său, a încredințat moaștele sfîntului mucenic unei văduve bătrîne și cu viața sfîntă. Aceea, luînd cu bucurie acea vistierie fără de preț, o păzea la sine cu cinste. Asemenea, ea în toate zilele aprindea candela și îl cădea cu tămîie, iar din sfintele lui moaște ieșea o bună mireasmă, care umplea camera aceea. Femeia aceea n-a spus nimănui de moaștele sfîntului, de vreme ce toată cetatea slujea idolilor. Ea singură se ruga cu lacrimi lîngă dînsele ziua și noaptea.

După ce a trecut multă vreme și cînd văduva aceea era aproape de sfîrșit, s-a întîmplat unui bărbat din cei vestiți, că a orbit de ochi din durerea capului. El nu văzuse lumina de un an și nu putea nici să afle vreun ajutor de la doctori. Arătîndu-i-se aceluia noaptea în vis, Sfîntul Mucenic Iachint, i-a zis: "O, omule, voiești să te tămăduiești de durere și de orbirea ochilor?" Iar acela a întrebat: "Cine ești tu, cel ce-mi grăiești aceasta?" Răspuns-a sfîntul: "Eu sînt Iachint, robul lui Hristos, doctor a toate bolile". Omul acela i-a zis: "Mă rog ție, ia toată averea mea cîtă o am, numai fă-mă să văd lumina, de vreme ce sînt în primejdie și în durere, petrecînd în întuneric". Iar Sfîntul Iachint i-a zis: "În dar te va tămădui Dumnezeul meu, numai să faci ce-ți va porunci: trupul meu, care este la o văduvă și care petrece aproape de tine, luîndu-l, să-l trimiți în patria mea, în țara Capadociei, în cetatea Cezareei; iar ochii tăi, cu untdelemn din candela care arde lîngă racla mea, să-i ungi și apoi vei vedea". După aceea, bărbatul acela, sculîndu-se din patul său și crezînd vedeniei aceleia, a mers înaintea ei și i-a spus arătarea și porunca mucenicului. Văduva aceea, băgîndu-l pe el în camera cea dinăuntru, în care zăcea sfîntul, i-a dat untdelemn din candelă, cu care, ungîndu-și ochii cei orbiți, îndată a căpătat vederea.

Dar, uitînd el de porunca dată lui de sfînt și trecînd cîtăva vreme, s-a pus iarăși o ceață întunecoasă pe ochi și a orbit. Atunci el s-a dus iarăși la moaștele sfîntului mucenic, cerînd tămăduire. Apoi, intrînd în camera aceea, a auzit un glas de sus, zicîndu-i: "Cel ce a batjocorit, batjocorit a fost". Iar el, căzînd înaintea moaștelor sfîntului, grăia cu lacrimi: "Plăcutule al lui Dumnezeu, dă-mi vedere și îndată voi împlini ceea ce mi s-a poruncit de tine". Apoi, sculîndu-se, și-a uns ochii săi iarăși cu untdelemn din candelă și a văzut și mai luminos, căci nu numai ochii trupești i s-au deschis, dar și cei sufletești. Deci, crezînd în Hristos, s-a luminat cu Sfîntul Botez.

În acel timp, a murit acea văduvă fericită. Bărbatul cel nou luminat a luat racla cu moaștele sfîntului și, pecetluind-o a trimis-o cu oameni credincioși în Cezareea Capadociei. El le-a poruncit ca, atunci cînd se vor apropia de cetate, să lase liberi catîrii care trăgeau căruța cu moaștele sfîntului, să meargă în voie și unde se vor opri, acolo să pună moaștele sfîntului, pentru că așa i-a poruncit sfîntul în vedenie. Deci, oamenii cei trimiși cu moaștele, fiind credincioși, au ajuns în cetatea Capadociei. Cînd erau aproape de porțile ce se chemau "Sevastienești", au lăsat catîrii în voie și astfel, nefiind duși de nimeni, au mers la casa aceea unde s-a născut mucenicul. Dar acum, părinții lui se mutaseră din viața aceasta.

Adunîndu-se toți credincioșii cîți erau atunci în cetatea aceea și umplîndu-se de multă bucurie pentru venirea mucenicului la dînșii, au pus cu cinste în casa aceea sfintele lui moaște într-o raclă de marmură, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos. Mucenicul lui Hristos, Iachint, s-a sfîrșit la Roma în trei zile ale lunii iulie, omorîndu-se cu foame și cu sete, dar fiind hrănit cu credința, cu rugăciunea și cu darul Sfîntului Duh; stăpînind în acea vreme păgînul împărat Traian, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site