Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Binecredinciosul Voievod Ștefan Cel Mare și Sfînt
(2 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Odrăslit de pămîntul Moldovei, măritul Voievod Ștefan cel Mare a fost numit și cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios: bun, mare și sfînt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi și trădători, sfînt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mînăstiri.

Dreptcredinciosul Voievod Ștefan s-a născut la Borzești, din părinții binecredincioși, voievodul Bogdan al II-lea și doamna Maria Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită față de țară și credința strămoșească. În toate cîte le făcea, era călăuzit de duhul dreptății și al iertării. Curînd, după uciderea tatălui său la Răuseni de către Petru Aron, Ștefan cel Mare este chemat la tronul Moldovei. Pe Cîmpia Direptate este întîmpinat de mulțimea poporului, în frunte cu mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mîntuirii 1457. Întrebînd poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: "Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești".

Luînd Ștefan cel Mare domnia Moldovei cu voia lui Dumnezeu și venind turcii să jefuiască pe la Galați, i-a bătut, luînd Cetatea Albă și Chilia. Acesta a fost începutul războaielor cu vrăjmașii creștinătății pe care le-a purtat ca domn al Țării Moldovei, și așa s-a dat Ștefan cel Mare în mîna lui Dumnezeu și s-a sîrguit să împlinească voia Sa. Căci nu uita a săvîrși, chiar și războaiele, cu frică de Dumnezeu și cu rînduială; și multe războaie a purtat și cu dreptate le-a cîștigat, căci cîte lupte a avut, atîtea mînăstiri cu biserici a făcut.

Iar rînduiala sa aceasta era: înainte de vreo luptă se lega, el împreună cu toți oștenii săi, a posti trei zile cu pîine și apă, spre a se împărtăși cu dumnezeieștile Taine. Și nu uita a pleca la luptă fără icoana Mîntuitorului, dimpreună cu icoanele celor doi întîistătători și rugători înaintea Tronului dumnezeirii, adică a Maicii Domnului și a Sfîntului Ioan Botezătorul, care prin pronia dumnezeiască, se găsesc și astăzi la Sfînta Mînăstire Putna. Iar ca armă cerească lua întotdeauna Sfînta Cruce, pe care o însemnase pe toate armele și pavezele oștenilor săi. Și tot în chipul Sfintei Cruci rînduise a se face toate săbiile oștenilor, ca în lupta cu vrăjmașul cel văzut să biruiască și pe cel nevăzut.

Acest mare și dreptcredincios voievod, apărător al creștină-tății, pentru mulțimea sîngelui curs în războaie, a ridicat mînăstiri pe locul bătăliilor, ca, în veac, atît călugării, cît și preoții din sfintele altare, să-l pomenească în rugăciune dimpreună cu cei căzuți, binecredincioși sau vrăjmași, așa cum Domnul Însuși ne-a poruncit să ne rugăm.

Iar chipul ridicării Mînăstirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Ștefan Vodă cu arcul dintr-un vîrf de munte ce este lîngă mînăstire; și unde a ajuns săgeata, acolo a făcut prestolul în altar. Și a pus și pe trei boieri de au tras, pe vătaful de copii și pe doi copii din casă; și unde a căzut săgeata vătafului de copii a făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui copil din casă a făcut clopotnița. Iar un copil din casă a întrecut pe marele Ștefan, căzîndu-i lui săgeata într-un delușor, ce se cheamă "Sion", care este lîngă mînăstire; și a zidit într-acel loc biserică de lemn.

Și a zidit Ștefan Vodă Mînăstirea Putna, să-i fie spre repaos de veci, lui și familiei lui, și spre mîngîiere poporului. Și a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfîntul său duhovnic, împreună cu ucenicii săi, toți rugători cu inima și desăvîrșiți scriitori de cărți sfinte, căci alte cărți mai frumos împodobite ca ale lor nu s-au mai văzut. Asemenea și Sfîntului Simeon Sihastrul, primul său duhovnic, și celor șaptesprezece ucenici ai săi le-a înălțat un schit în "Poiana lui Simeon", care mai apoi s-a numit Mînăstirea Pîngărați. Iar după săvîrșirea Cuviosului Simeon, a luat moaștele binemirositoare ale sfîntului spre păstrare în cetatea Sucevei, capul lui avîndu-l cu dînsul totdeauna, ca pe un odor de mare preț, pe care în fiecare zi îl tămîia și îl săruta.

Iar în al șaptesprezecelea an al domniei sale, s-au ridicat turcii cu multă oaste și au venit în Moldova, ca să-l supună pe domn și să stăpînească acest binecuvîntat pămînt. Dar, iscusit fiind voievodul la războaie, i-a atras într-o mlaștină de lîngă Vaslui, la Podul Înalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decît a sa, căci bunul Dumnezeu a rînduit aceasta, ca prin acest mic popor să smerească împărăția turcească cea păgînă și vărsătoare de sînge creștinesc. Dar pentru că știa marele Ștefan Voievod că în urmă se vor întoarce păgînii cu mai mare oaste împotriva Moldovei, a scris scrisoare către toți regii și împărații Europei, cerînd ajutor, după cum urmează mai jos:

Prealuminaților, preaputernicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată, sau de care ea va fi auzită. Noi, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor, cărora vă scriu și vă doresc tot binele. Și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor, Mahomed al II-lea, a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gîndește cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai susnumitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman pașa-beglerbegul. Împreună cu acesta se aflau toți curtenii susnumitului turc și mulțime multă din Valahia și domnul Valahiei cu toată puterea lui Asan-beg și Ali-beg și Scheder-beg și Graba-beg și Oșu-beg și Valtival-beg și Serefaga-beg, domnul din Sofia, și Cuseran-beg și Tiri-beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzînd noi acestea, am luat sabia în mînă și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Celui atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru.

Auzind despre acestea împăratul păgîn al turcilor, își puse în gînd să se răzbune și să vie, în luna mai, cu capul său și cu toată oștirea sa împotriva noastră și să supuie țara noastră creștinească, pe care Dumnezeu a ferit-o pînă acum. Dar dacă această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută, atunci creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteți nouă pe căpitanii voștri împotriva dușmanilor creștinătății pînă mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și în toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mînă. Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credința noastră creștinească, și cu jurămîntul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta pînă la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am tăiat mîna dreaptă. Deci fiți gata fără întîrziere.

Suceava, în ziua Sfîntului Pavel Tebeul, luna ianuarie în 15 zile, la anul 1475, Ștefan Voievod, domnul Țării Moldovei.

După această scrisoare a sa către mai marii creștinătății, prin care îi ruga de ajutor, de înfrățire și de lepădare a mîndriei, n-a primit nici un ajutor de la mîndrii stăpînitori ai Europei, dar, cu smerenie și tărie de mucenic, a îndurat înfrîngerea oștirii moldovenești la Războieni, fiind oastea păgînă de zece ori mai mare. Și a fugit voievodul Ștefan spre Cetatea Neamțului, să-și tragă sufletul și să afle încotro să apuce. Și fiind maica sa în cetate - după cum iarăși scrie Ion Neculce -, nu l-a lăsat să intre și i-a zis că orice pasăre în cuibul ei piere; deci, să se ducă în sus să strîngă oaste, că, cu ajutorul Domnului, izbînda va fi a lui. Și așa, pe cuvîntul mamei sale, s-a dus.

Și, mergînd în sus pe Moldova, a mers pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pe nume Daniil. Și bătînd Ștefan Vodă în ușa sihastrului ca să-i descuie, a răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară pînă își va isprăvi rugăciunea. Și după ce și-a isprăvit sihastrul rugăciunea, l-a chemat în chilie pe voievod și s-a spovedit Ștefan Vodă la dînsul. Și a întrebat Ștefan Vodă pe sihastru: "Ce vom face, că nu mai putem să ne batem cu turcii? Închina-vom țara la turci, au ba?" Iar sihastrul a zis: "Să nu o închinați, că izbînda este a noastră. Numai după ce vei izbîndi, să faci o mînăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghe, al căruia să fie și hramul bisericii".

Deci, a mers Ștefan Vodă în sus, pe la Cernăuți și pe la Hotin și a strîns la oaste fel de fel de oameni și au purces în jos. Iar turcii, înțelegînd că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în jos, au lăsat și ei Cetatea Neamțului de a o mai bate cu tunurile și au început a fugi spre Dunăre. Iar marele Ștefan a început a-i goni din urmă și a-i bate, pînă i-a trecut Dunărea. Și, întorcîndu-se voievodul, a făcut Mînăstirea Voroneț, cu hramul Sfîntul Gheorghe, unde se retrăsese și Sfîntul Daniil Sihastrul, și, prin lucrare dumnezeiască s-a rînduit că icoana hramului a fost găsită, în vremea lucrării ei, nefăcută de mînă omenească, cu chipul Sfîntului Gheorghe.

Iar mai tîrziu a zidit Mînăstirea Războieni, cu hramul Sfîntului Arhanghel Mihail, unde smeritul domn a pus și această pisanie: Eu și curtea mea am făcut cele ce mi-au stat în putință și s-a întîmplat ceea ce știți. Pe care lucru îl socot că a fost după voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat fie numele Lui.

În Țara Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfînt a zidit multe sfinte mînăstiri, precum: Mînăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1470), Mînăstirea Tazlău, cu hramul Nașterea Maicii Domnului (1487), Mînăstirea Voroneț, cu hramul Sfîntul Gheorghe (1488), Mînăstirea Borzești (1494), Mînăstirea Popăuți, cu hramul Sfîntul Nicolae (1496), Mînăstirea Războieni, cu hramul Sfîntul Arhanghel Mihail (1496), Mînăstirea Neamț, cu hramul Înălțarea Domnului (1497), Mînăstirea Dobrovăț, cu hramul Pogorîrea Duhului Sfînt (1504) și altele.

Iar biserici domnești ridicate de fericitul voievod au fost: Pătrăuți (1487), Sfîntul Ioan - Vaslui (1490), Precista Mare - Bacău (1491), Sfîntul Nicolae Domnesc - Iași (1492), Sfîntul Gheorghe - Hîrlău (1492), Bălinești (1493), Cuvioasa Parascheva - Cotnari (1493), Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Huși (1495), Sfîntul Nicolae din Dorohoi (1495), Sfîntul Ioan Domnesc - Piatra Neamț (1498).

Ca voievod, Ștefan cel Mare și Sfînt multe milostenii a făcut celor săraci, răsplătind și pe ostașii săi cu averi și moșii, iar mai vîrtos răsplătea după faptele de vitejie din război. Așa pe Purice Aprodul, ce l-a scăpat de moarte într-o bătălie cu ungurii, miluiți fiind de Dumnezeu de au scăpat cu viață, l-a făcut boier, armaș mare, și din el s-a tras mai apoi neamul Movileștilor. Așa și pe Burcel, care, fiind sărac, ara pămîntul în zi de sărbătoare, neavînd plug să are, l-a miluit cu plug și cu moșie și s-a dus cu pace la Sfînta Liturghie, că era Duminică, iar sfîntul voievod venise la dumnezeiasca slujbă în tîrgul Vasluiului.

Și nu numai oștenilor credincioși le-a dat dări și milostenii, ci a zidit din temelie și a miluit multe mînăstiri în Țara Moldovei, în Țara Ardealului, în Țara Valahiei, pe la Sfintele Locuri și în Sfîntul Munte al Athosului. Iar egumenului Mînăstirii Zografu, a trimis scrisoare, împreună cu dania sa ctitoricească: Iar pentru altă milă, pe care o va da Dumnezeu, cunoscătorul de inimi, Cel ce vede toate, sfînta mînăstire și biserică a lui Dumnezeu, egumenul și preoții și toți frații întru Hristos ce viețuiesc acolo să ție și să împlinească acest așezămînt, după rînduiala Sfintei Biserici și după dorința noastră, cum vom arăta mai departe: înainte de toate să scrie pe domnia mea la Sfînta Proscomidie, după datina Sfinților Părinți și după așezămîntul Sfintei Biserici, și să scrie și pe doamna mea și pe copiii noștri dăruiți de Dumnezeu, Alexandru și Elena și să stea în sfîntul pomelnic, precum este scris. Și iarăși, pînă cînd va fi mila lui Dumnezeu Atotțiitorul asupra noastră și vom fi în viață pe lumea aceasta, sfînta biserică să ne cînte sîmbătă seara un Paraclis și Duminica la prînz să se dea băutură. Marțea să se cînte Liturghie și la prînz să se dea băutură; și să se pomenească în fiecare zi la Vecernie și la Pavecerniță și la Miezonoptică și la Utrenie și la Liturghie și la Sfînta Proscomidie și unde este obiceiul Sfintei și dumnezeieștii Biserici. Aceasta să ni se facă atît cît vom fi în viață.

Iar după trecerea anilor noștri, după trecerea vieții noastre, în primul an să ni se facă și să ni se cînte Sfîntul Parastas în sobor, și apoi și celelalte slujbe de a treia zi, și asemenea la a noua zi, la a douăzecea zi, la a patruzecea zi și la jumătate de an și iarăși la un an. Iar după trecerea unui an de atunci, să ni se cînte în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara la parastas și colivă și băutură să se dea, iar dimineața la Sfînta Liturghie, iarăși colivă și la prînz, băutură spre mîngîierea fraților. Aceasta să rămînă cît va dăinui sfînta mînăstire.

Iar călugărilor de la Mînăstirea Neamț le-a dat rînduială, pentru ctitorirea bisericii mari și a chiliilor: Să ne cînte nouă și doamnei Maria, călugării și egumenul din Mînăstirea Neamțu în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o Liturghie pînă în veac, cît va sta această mînăstire.

Sfințenia și-a arătat-o chiar și în faptele socotite a fi fără duhul blîndeții, precum izgonirea din țară sau osîndirea spre moarte a trădătorilor. Iar întru acestea, fiind la mijloc soarta neamului și a pămîntului strămoșesc, arătat a fost că lucru cu dreptate a săvîrșit, căci de s-ar fi milostivit spre un om ar fi pierit o țară și un neam sub loviturile mișelești ale păgînilor și răucredincioșilor. Și precum trupul trebuie înfometat și slăbit pentru a scoate patima din el, ori precum Sfîntul Ilie a ucis cu mîna lui pe slujitorii idolești spre a feri poporul de necurăția închinării la idoli, așa și acest sfînt voievod, cu dreptate a izgonit și a pedepsit aspru pe cei ce ieșeau din dumnezeiasca ascultare, asemănîndu-se cu Iuda vînzătorul.

Dar n-a uitat să fie iertător și milostiv cu toți cei care se pocăiau și își cereau iertarea din mîinile sale, precum Însuși Hristos a făcut cu Petru după lepădarea sa, ori cu Proorocul David după ce acesta a săvîrșit adulter cu femeia lui Urie. Așa îi scrie voievodul vornicului Mihu, fugit mișelește din țară, dar care voia să se întoarcă și să fie credincios Sfîntului Ștefan: Te-am iertat și toată mînia și ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Și nu vom mai pomeni în veci, cît vom trăi, de lucrurile și faptele petrecute; ci te vom milui și te vom ține la mare cinste și dragoste, deopotrivă cu boierii credincioși și de cinste. Și satele, adică ocinile tale, toate le-am întors; vino, deci, îndată ce ne vei face slujba cu care te-am însărcinat.

Înțeleptul voievod Ștefan cel Mare și Sfînt a lăsat cu limbă de moarte fiului său ca, de va fi să închine țara, să o închine turcilor, care pentru bani măcar își țin cuvîntul, iar în cele bisericești nicidecum nu caută a se amesteca. Ceea ce s-a și întîmplat mai în urmă, iar pămîntul țării, cu rugăciunile sale, a rămas un pămînt binecuvîntat.

Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt, asemenea sfinților și drepților lui Dumnezeu, și-a cunoscut mai dinainte obștescul sfîrșit. Precum și Sfîntul Constantin cel Mare, înainte de obștescul său sfîrșit, așa și Ștefan cel Mare, a chemat vlădicii și toți sfetnicii săi, boierii cei mari și alții, arătîndu-le că de nu vor mai putea ține țara așa cum a ținut-o el, socotind din toți pe turc mai puternic și mai înțelept, a dat învățătură să se închine turcilor, iar mai apoi le-a mai dat fiecăruia cuvinte de mîngîiere și îmbărbătare, spre mîntuirea lor și a neamului. Apoi, lăsînd pe fiul său, Bogdan, pe scaunul Moldovei, și dînd tuturor sărutarea cea de pe urmă, s-a săvîrșit cu pace, dîndu-și sufletul în mîinile lui Hristos, Domnul domnilor și Împăratul împăraților, în a doua zi a lunii lui iulie, la anul mîntuirii 1504, ca un preaslăvit domn și apărător al creștinătății, cum pînă atunci nu mai cunoscuse acest pămînt binecuvîntat.

Iar la moartea sa - cum zice iarăși Ion Neculce -, a fost jelit de tot norodul, că s-a luat de la dînșii asemenea piatră de mult preț și făclie a dreptei credințe și a dragostei de neam, și l-a îngropat țara cu multă jale și plîngere în mînăstire în Putna, care era de dînsul zidită. Atîta jale era, de plîngeau toți, ca după un părinte al lor, căci cunoșteau toți că s-au păgubit de mult bine și multă apărare. Iar poporul cel binecredincios se tînguia la săvîrșirea sa cu multe lacrimi și întristare: "Plînge dealul, plînge valea,/ Plîng pădurile bătrîne,/ Și norodu-n hohot plînge:/ Cui ne lași pe noi, stăpîne?...".

"Cei după moartea lui pînă astăzi îi zic "Sveti" - Sfîntul Ștefan Vodă -, nu pentru suflet, care este în mîna lui Dumnezeu, că el încă a fost un om cu păcate, ci pentru lucrurile lui vitejești, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea, nu le-au ajuns...", precum scrie cronicarul Grigorie Ureche.

După săvîrșirea sa, multe minuni s-au întîmplat la mormîntul său, vindecări minunate ori izgoniri de demoni, care și pînă azi se petrec. Iar la anul 1775, răpită fiind Bucovina de către austrieci, chipul său de lîngă mormînt s-a întunecat la față cu totul, iar clopotul cel mare a început a bate singur, candelele de la mormînt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuși se mîhnise de mulțimea păcatelor acestui popor, din care pricină a ajuns sub stăpînire străină.

Însă, fără de îndoială, tuturor celor ce vin și i se închină cu evlavie la mormînt, acest mare și minunat domn, următor în viață și în fapte Sfîntului și Marelui Constantin și marilor împărați creștini, le bucură inimile și îi întărește pe piatra credinței și în nădejdea vieții veșnice. Asemenea, se mai spune că la Judecata de apoi, Sfîntul și Marele Ștefan Voievod va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credința strămoșească și pentru țară și neam.

Pentru rîvna sa întru apărarea credinței ortodoxe pe pămîntul țării noastre, pentru marile sale vitejii și pentru numeroasele sale mînăstiri și biserici care împodobesc și astăzi Moldova, fiind cinstit de-a lungul veacurilor de popor între sfinți, Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt a fost canonizat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, fiind prăznuit la 2 iulie, ziua în care a trecut din această viață la cereștile locașuri.

Cu ale căruia rugăciuni să ne învrednicim și noi a dobîndi arvuna vieții veșnice la săvîrșirea din această viață și mai vîrtos la Judecata de apoi, pentru a slăvi cu sfinții pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, Dumnezeu Cel în Treime lăudat și închinat. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site