Pătimirea Sfinţilor Mucenici Teopempt şi Teona
(5 ianuarie)

Împăratul Diocleţian (284-305), în anul întîi al prigonirii ce s-a făcut de dînsul asupra creştinilor, mergînd de la Roma, a intrat în cetatea Nicomidiei, unde a făcut mulţi idoli şi s-a închinat lor; după cîteva zile, a fost prins înaintea cetăţii omul lui Dumnezeu, episcopul Teopempt, care a pătimit la începutul prigonirii făcută de marele păgîn Diocleţian, şi fiind adus înaintea împăratului, a zis: "Nu sînt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul, pămîntul şi marea, precum şi toate cele ce sînt într-însele".

Acestea şi multe altele grăindu-le sfîntul despre credinţa creştinească, s-a supărat împăratul şi i-a zis: "Nu te-am chemat să vorbeşti multe cuvinte, ci ca îndată să încetezi vorba şi să aduci jertfă zeului Apolon". Sfîntul Teopempt a răspuns: "Unor zei ca aceştia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, avînd putere asupra trupului meu, fă ceea ce voieşti".

Atunci împăratul a poruncit să fie ars în cuptor episcopul, de viu. Deci, ostaşii au aprins cuptorul de dimineaţa pînă la amiază, şi sfîntul episcop a zis către dînşii: "Să încetaţi puţin şi eu voi arăta puterea Domnului Dumnezeului meu, pentru al Cărui sfînt nume se încinge acel cuptor, spre a mă pierde". Zicînd aceasta, s-a aruncat în cuptorul cel foarte aprins şi a şezut în mijlocul lui, iar aceia s-au dus, crezînd că el va arde şi va pieri îndată. Dar la miezul nopţii, ieşind sfîntul bărbat din cuptor şi intrînd în casă la împăratul, deschizîndu-se toate uşile singure, l-a deşteptat şi i-a zis: "Eu sînt Teopempt, episcopul, omul lui Iisus Hristos, pentru că n-am murit, după cum tu ai poruncit ca să mă omoare şi iată că sînt viu". Zicînd acestea, s-a dus iarăşi în cuptor; iar împăratul, văzîndu-l pe sfîntul şi auzind cuvintele lui, s-a înspăimîntat şi a rămas ca un mut, de frica cea mare. A doua zi, chemînd pe ostaşii săi, le-a zis: "Aţi aruncat pe creştinul acela în cuptorul cel ars, unde v-am poruncit?" Ostaşii au răspuns: "Am făcut, stăpîne, precum ne-ai poruncit; l-am aruncat şi, arzînd, a murit ieri".

Atunci Diocleţian a pornit cu ostaşii săi şi s-a oprit înaintea cuptorului, dar a auzit pe sfîntul episcop, cîntînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu în mijlocul cuptorului celui arzînd, şi s-a mirat foarte mult.

Ieşind sfîntul din cuptor nevătămat, împăratul a zis către cei de faţă: "Vedeţi ce putere are vraja creştinească; căci am auzit că în numele unui Iisus îşi săvîrşesc farmecele lor". Deci a poruncit ca în acelaşi ceas să prindă un cîine şi să-l arunce în cuptor, vrînd să vadă dacă nu va arde cîinele, precum n-a ars episcopul cu minune; dar îndată a ars cîinele. Văzînd aceasta împăratul, a zis către omul lui Dumnezeu: "Voi pune asupra ta mai multe chinuri, ca asupra unui necurat, de vreme ce te-am cunoscut că eşti înşelător şi vrăjitor". Şi a poruncit ca într-o temniţă să fie închis, fără a i se da nici pîine, nici apă, pînă în ziua în care avea să-l judece înaintea poporului; şi a petrecut omul lui Dumnezeu douăzeci şi două de zile în această temniţă, fără hrană şi băutură, întărindu-se de Dumnezeu.

După trecerea acestor zile, împăratul a poruncit ostaşilor săi să meargă ca să cerceteze dacă se află încă în viaţă creştinul acela. Ostaşii, mergînd la închisoare, l-au găsit viu şi cu faţa veselă, ospătat ca la o masă împărătească; apoi s-a supărat Diocleţian şi a scos din temniţă pe fericitul episcop şi, rupîndu-şi hainele de pe dînsul, a bătut din palme, zicînd: "Veniţi şi vedeţi vraja creştinească". Iar fericitul episcop a zis: "Pînă cînd, ticălosule, ai inima închisă, şi nu cunoşti pe Dumnezeul cel adevărat, în Care eu cred? Acela mi-a dat mie putere şi tărie. Cîtă vreme te voi birui, voi socoti nimic toate chinurile".

Împăratul, auzind de toate acestea, a poruncit să-i scoată ochiul cel drept şi să-l puie în mîna lui cea dreaptă, şi astfel să-l ducă iarăşi în temniţă. Acolo, rugîndu-se sfîntul, o lumină mare a strălucit în întuneric şi îndată ochiul său s-a deschis, fiind întreg şi sănătos ca şi celălalt. De acest lucru înştiinţîndu-se împăratul şi văzîndu-l, s-a mîniat mai mult şi a zis: "Mă jur pe împărăţia Romei şi pe marele Apolon, că nicidecum nu mă voi odihni pînă ce nu voi chema mai întîi pe cel mai puternic vrăjitor, care va putea să-ţi risipească toate meşteşugurile şi farmecele tale". Aceasta zicînd, iarăşi a poruncit să-l ducă în temniţă. A trimis apoi scrisorile sale în toate părţile stăpînirii, că, dacă se va afla vreun vrăjitor, care să poată risipi farmecele creştineşti, să vină la dînsul degrabă şi să ia multe daruri şi mare cinste. Deci a venit un vrăjitor, anume Teona, care stînd înaintea lui Diocleţian, a zis: "După porunca voastră împărătească, am venit ca mai degrabă să dezleg creştineştile farmece, căci nu se va afla în mine nedreptate înaintea ta".

Aceasta auzind împăratul, s-a bucurat şi a zis: "Este la mine în temniţă un boier creştin, ale cărui farmece de le vei dezlega, mare cinste vei lua". Teona i-a zis: "Să facă creştinul acela vreo putere înaintea mea şi eu voi risipi toate lucrările lui".

Deci, veselindu-se împăratul de nişte cuvinte ca acestea, a zis către dînsul: "Eu aş voi ca de la tine mai întîi să văd vreun semn". Teona i-a zis: "Să se aducă aici un bou mai sălbatic". Acela fiind adus, Teona a şoptit nişte cuvinte în urechile boului şi îndată boul a crăpat în două şi fiecare parte era deosebită.

Atunci mirîndu-se împăratul, a zis: "Cu adevărat tu eşti destoinic pentru risipirea farmecelor creştineşti". Teona vrăjitorul a zis către împărat: "Aşteaptă puţin şi vei cunoaşte prin minune lucrul ce s-a făcut, împărate". Aceasta zicînd, a poruncit ca să-i aducă un cîntar şi a pus în el acele părţi ale boului, umflîndu-se amîndouă deopotrivă.

Deci a poruncit Diocleţian ca să aducă înaintea sa pe Sfîntul Teopempt, episcopul, şi, punîndu-l împotriva vrăjitorului, a zis către dînsul: "Ştiindu-te că eşti înşelător şi vrăjitor, am chemat acest fermecător din părţile Egiptului, voind să cunosc cine din voi este mai puternic în fermecătorii".

Atunci Teona a zis către episcop: "Două meşteşuguri ale farmecelor voi săvîrşi acum asupra ta şi de nu te vor vătăma, voi crede şi eu în Dumnezeul tău". Deci, făcînd două turte din făină fermecată, i-a dat episcopului să mănînce; iar el, luînd, le-a mîncat şi s-au îndulcit în gura lui ca mierea, cu nimic vătămîndu-l.

Văzînd aceea Teona, s-a mirat şi a zis: "Încă un meşteşug de farmece minunat voi săvîrşi asupra ta şi de nu te va vătăma, voi crede în Dumnezeul tău".

Luînd un pahar de apă, a pus într-însul o iarbă aducătoare de moarte şi a chemat numele celor mai puternici diavoli, ca mai puternică să-i fie otrava, apoi a dat-o sfîntului să bea; el bînd-o, a rămas nevătămat.

Teona, căzînd la picioarele episcopului, a zis: "Sînt creştin şi mă închin Celui răstignit". Împăratul auzind aceasta, s-a tulburat foarte şi a strigat, zicînd: "Mari sînt facerile de minuni ale creştinilor, care se fac cu vrăji". Deci, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde sfîntul episcop învăţînd credinţa pe Teona, l-a numit Sinesie, adică "plin de înţelegere", de vreme ce a înţeles cu inimă curată şi a cunoscut pe Hristos Dumnezeu; apoi l-a botezat acolo.

A doua zi împăratul a poruncit ca pe sfîntul episcop să-l aducă înaintea sa şi, plecîndu-şi grumajii, a zis către dînsul: "Bucură-te, învăţătorule al vrăjitorilor", şi-l sfătuia cu cuvinte multe spre păgînătatea elinească.

Nevrînd sfîntul să jertfească zeilor, împăratul a poruncit să-l întindă pe pămînt, cu faţa în sus şi de patru lemne să-l lege de mîini şi de picioare, apoi să aducă o bucată mare de piatră dintr-un stîlp sfărîmat, pe care abia opt oameni puteau s-o ducă şi s-o pună pe pîntecele sfîntului. Dar rugîndu-se sfîntul episcop rugîndu-se, îndată acea piatră ce era pe pîntece, singură ridicîndu-se, s-a aruncat de la dînsul departe, ca de 15 coţi.

Atunci Diocleţian a poruncit să-l spînzure de picioare, cu capul în jos şi altă piatră grea să-i spînzure de grumaji; deci a lăsat pe sfîntul spînzurat de dimineaţă pînă la al treilea ceas din zi. Apoi a poruncit să taie funia cu care sfîntul era spînzurat de picioare, ca astfel, deodată căzînd şi capul sfărîmîndu-şi de greutatea pietrei, iar grumajii rupîndu-şi, să se sfîrşească. Aceasta făcîndu-se, sfîntul episcop, cu puterea lui Dumnezeu, a stat drept pe picioarele sale.

După aceasta tiranul a dat asupra lui hotărîre de moarte, pe care sfîntul cu bucurie a primit-o şi cu glas mare a grăit: "Bine este cuvîntat Dumnezeu şi Tatăl Domnului Iisus Hristos, Care m-a învrednicit să ajung această zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog, Ţie, Doamne, pomeneşte-mă şi în acest ceas". Zicînd aceasta, şi-a plecat genunchii şi i-au tăiat capul, săvîrşindu-se în pace şi în mărturisirea Sfintei Treimi.

După aceea a poruncit împăratul ca să aducă înaintea sa pe Teona vrăjitorul, care crezuse în Hristos şi după ce n-a putut nici cu îmbunări, nici cu îngroziri să-l înduplece la jertfele idoleşti, a poruncit să-l arunce într-o groapă adîncă, să-l astupe cu ţărînă, apoi a adus cai ca să calce pe sfînt în groapă. Astfel, Sfîntul Teona astupîndu-se cu ţărînă şi de picioarele cailor mult călcîndu-se, a trecut către Domnul.

Deci Sfinţii Mucenici Teopempt episcopul şi Teona, zis Sinesie, şi-au săvîrşit nevoinţele lor cele muceniceşti de la Diocleţian împăratul, în Nicomidia; împărăţind peste toţi Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slava, în veci. Amin.