Cuvînt la Tăierea Împrejur
a Domnului nostru Iisus Hristos
(1 ianuarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie



Împlinindu-se opt zile de la Naștere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovați și robiți de dînsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat și să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.

Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfîntul Efrem Sirul: "Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sîngele Său S-a roșit Pruncul, ca un fiu omenesc și, durîndu-L, plîngea, precum se cădea firii omenești".

Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfîrșindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simțit, așa și cel duhovnicesc este dator a-și tăia împrejur patimile cele sufletești: iuțimea, mînia, zavistia, mîndria, necurăția și alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sîngele Său viața cea viitoare, care de învățători se socotește a fi a opta zi. Astfel, Ștefan, făcătorul canonului din această zi, în cîntarea a patra, zice: "Închipuiește viața cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpînul S-a tăiat împrejur". Sfîntul Grigorie de Nissa grăiește așa: "Cea de a opta zi s-a așezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze mie".

Se cuvine a ști și aceasta: că tăierea împrejur în Așezămîntul cel vechi era rînduită în chipul Botezului și al curățirii păcatului strămoșesc, măcar că acela nu se curăța cu totul prin tăierea împrejur, pînă la sîngele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curățirii celei adevărate, iar nu adevărată curățire, pe care a săvîrșit-o Domnul nostru, scoțînd păcatul din mijlocul lumii și pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă și duh. Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întîi făcut și spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvîntul lui David: ...în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămîne pe trupul pruncului.

Dar Domnul nostru era fără de păcat, deși în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum șarpele de aramă făcut de Moise în pustie era șarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul șarpelui, așa și Hristos era om adevărat, dar nepărtaș păcatului omenesc și S-a născut din Maică fără de prihană și fără de bărbat, mai presus de fire.

Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat și dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăiește Apostolul: Neștiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci ca și cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpînul nostru în tăierea împrejur decît în nașterea Sa.

Pentru că prin naștere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăiește Apostolul: Întru asemănarea omenească făcîndu-Se și cu chipul S-a aflat ca omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca și un păcătos rana cea rînduită pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăiește David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sînt părtaș, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.

Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începînd înainte de a pătimi pentru noi, și gustînd acel pahar, pe care voia să-l bea pînă în sfîrșit, grăind pe Cruce: Săvîrșitu-s-a. Vărsa picături de sînge dintr-o parte a trupului, pînă ce din tot trupul va curge sîngele pîraie; în pruncie începe a răbda și la pătimire se deprindea; ca, atunci cînd va fi bărbat desăvîrșit cu vîrsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinerețe se cuvine omului a se deprinde la nevoințele cele bărbătești. Viața omenească este plină de osteneli, fiind ca o zi, avînd nașterea dimineața, iar seara sfîrșitul; că de dimineață, adică din scutece, Omul - Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinerețe și spre lucrarea Sa pînă în seara aceea cînd soarele s-a întunecat și s-a făcut întuneric pe tot pămîntul pînă la al nouălea ceas; căci grăiește către iudei: Tatăl Meu pînă acum lucrează și Eu lucrez.

Dar ce lucrează Domnul nostru? Mîntuirea noastră; căci mîntuire a lucrat în mijlocul pămîntului. Iar ca s-o lucreze desăvîrșit, se apucă de dimineață, adică din tinerețe de lucru, începînd a răbda durere trupească și cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, pînă ce se va închipui întru noi Hristos. De dimineață, cu sîngele Său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.

Apoi s-a pus numele fericitului prunc "Iisus", nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea cînd a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui și mai înainte pînă a nu se zămisli în pîntece, adică mai înainte pînă a nu se învoi Preasfînta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai înainte pînă a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvîntul tău. Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvîntul lui Dumnezeu trup s-a făcut, sălășluindu-Se în preacuratul și preasfîntul Ei pîntece.

Deci, acest preasfînt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredințare despre mîntuirea noastră; pentru că "Iisus" înseamnă "Mîntuitor", precum mai înainte a tălmăcit același înger lui Iosif, în vis, arătîndu-se și zicîndu-i: Vei da numele Lui "Iisus", pentru că Acela va mîntui pe poporul Său din păcate. Încă și Sfîntul Apostol Petru, mărturisînd despre numele lui Iisus, zicea: Nu este întru nimeni altul mîntuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer, dat între oameni, întru care se cade a ne mîntui.

Acest mîntuitor nume, Iisus, mai înainte de toți vecii era pregătit în sfatul Sfintei Treimi, și pînă acum păzit spre a noastră mîntuire; iar acum ca un mărgăritar de mult preț s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din vistieriile cele cerești și s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi cele neștiute și cele tăinuite ale înțelepciunii lui Dumnezeu, întru numele acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăiește proorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeți de numele Meu, soarele dreptății.

Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca un mir este vărsat numele Său, nu ținut în vas, ci vărsat; căci pînă cînd mirul este în vas, pînă atunci mireasma lui este înăuntru; iar cînd se varsă, îndată buna lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din cer s-a vărsat pe pămînt acest nume, îndată ca niște mir plin de aromate, prin buna mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sînge la tăierea împrejur, a umplut lumea. Și toată lumea acum mărturisește că Domnul Iisus Hristos este întru slava lui Dumnezeu Tatăl.

Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni și a înfricoșat pe diavoli, pentru că și diavolii cred în El și se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul, tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliți, se gonește întunericul idoleștii îndrăciri; iar lumina dreptei credințe răsare și luminează pe tot omul ce vine în lume.

La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă, al celor cerești, al celor pămîntești și al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfîntul Ioan Scărarul: "Totdeauna cu numele lui Iisus să bați pe cei potrivnici, pentru că armă mai tare decît aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pămînt". Acest nume preascump, Iisus, o! cît de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cît este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire și dulceață. Acest preasfînt nume Iisus, o! cît este de iubit robului și legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!

În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima întru dreptate, Iisus se mărturisește cu gura spre mîntuire. Ori umblînd, ori șezînd, ori ceva lucrînd, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut - zice Apostolul -, a ști ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci Iisus, celui ce se plînge către Dînsul, îi este luminare a minții, frumusețe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mîhnire, iar iubitorului Său, plată și răsplătire.

S-a scris cîndva numele cel nespus al lui Dumnezeu - după cum povestește Ieronim - pe o tăbliță de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sîngele cel vărsat la a Lui tăiere împrejur, și se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică în inimile și în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus dorește să fie purtat numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste, despre care se grăiește în psalmi: Gustați și vedeți că bun este Domnul. Pe acela gustîndu-l proorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.

Pe Acesta gustîndu-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am lăsat toate și în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Prin această dulceață li s-au îndulcit sfinților pătimitori chinurile cele amare, încît și de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau, zicînd: Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viața, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.

Deci în care vas dorește să se poarte cu adevărat acea dulceață a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor și a necazurilor, care ca și cu niște pietre scumpe se împodobește cu rănile cele suferite pentru Iisus, strigînd: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceți.

În unul ca acesta numele lui Iisus dorește să fie purtat. Nu în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sînge în tăierea împrejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roșească cu sînge. Că după ce Domnul a cîștigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat, zicînd: Eu îi voi spune, cîte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Caută la vasul Meu, cel sîngerat și rănit. Așa se scrie numele lui Iisus, cu roșeala sîngelui, cu durerile și chinurile celor ce pînă la sînge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului.

Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne închinăm cu osîrdie preasfîntului Tău nume, o! preadulce și întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mîntuitorule Iisuse, umilindu-ne față de sîngele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate și Doamne cel desăvîrșit! Și ne rugăm bunătății Tale celei mari, pentru preasfînt numele Tău, pentru preascump sîngele Tău ce s-a vărsat, și pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverși asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulcești inimile noastre prin Tine însuți Iisuse, să aperi și să ne îngrădești de pretutindeni cu numele Tău!

Însemnează-ne și ne pecetluiește pe noi robii Tăi cu acest nume, Iisuse, ca și în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim și cu îngerii să slăvim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, Iisuse, și să-l cîntăm în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.