Cuvînt la Tăierea Împrejur
a Domnului nostru Iisus Hristos
(1 ianuarie)

Împlinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dînsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.

Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfîntul Efrem Sirul: "Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sîngele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durîndu-L, plîngea, precum se cădea firii omeneşti".

Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfîrşindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simţit, aşa şi cel duhovnicesc este dator a-şi tăia împrejur patimile cele sufleteşti: iuţimea, mînia, zavistia, mîndria, necurăţia şi alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sîngele Său viaţa cea viitoare, care de învăţători se socoteşte a fi a opta zi. Astfel, Ştefan, făcătorul canonului din această zi, în cîntarea a patra, zice: "Închipuieşte viaţa cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpînul S-a tăiat împrejur". Sfîntul Grigorie de Nissa grăieşte aşa: "Cea de a opta zi s-a aşezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze mie".

Se cuvine a şti şi aceasta: că tăierea împrejur în Aşezămîntul cel vechi era rînduită în chipul Botezului şi al curăţirii păcatului strămoşesc, măcar că acela nu se curăţa cu totul prin tăierea împrejur, pînă la sîngele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curăţirii celei adevărate, iar nu adevărată curăţire, pe care a săvîrşit-o Domnul nostru, scoţînd păcatul din mijlocul lumii şi pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă şi duh. Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întîi făcut şi spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvîntul lui David: ...în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămîne pe trupul pruncului.

Dar Domnul nostru era fără de păcat, deşi în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum şarpele de aramă făcut de Moise în pustie era şarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul şarpelui, aşa şi Hristos era om adevărat, dar nepărtaş păcatului omenesc şi S-a născut din Maică fără de prihană şi fără de bărbat, mai presus de fire.

Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat şi dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăieşte Apostolul: Neştiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci ca şi cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpînul nostru în tăierea împrejur decît în naşterea Sa.

Pentru că prin naştere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăieşte Apostolul: Întru asemănarea omenească făcîndu-Se şi cu chipul S-a aflat ca omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca şi un păcătos rana cea rînduită pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăieşte David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sînt părtaş, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.

Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începînd înainte de a pătimi pentru noi, şi gustînd acel pahar, pe care voia să-l bea pînă în sfîrşit, grăind pe Cruce: Săvîrşitu-s-a. Vărsa picături de sînge dintr-o parte a trupului, pînă ce din tot trupul va curge sîngele pîraie; în pruncie începe a răbda şi la pătimire se deprindea; ca, atunci cînd va fi bărbat desăvîrşit cu vîrsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinereţe se cuvine omului a se deprinde la nevoinţele cele bărbăteşti. Viaţa omenească este plină de osteneli, fiind ca o zi, avînd naşterea dimineaţa, iar seara sfîrşitul; că de dimineaţă, adică din scutece, Omul - Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinereţe şi spre lucrarea Sa pînă în seara aceea cînd soarele s-a întunecat şi s-a făcut întuneric pe tot pămîntul pînă la al nouălea ceas; căci grăieşte către iudei: Tatăl Meu pînă acum lucrează şi Eu lucrez.

Dar ce lucrează Domnul nostru? Mîntuirea noastră; căci mîntuire a lucrat în mijlocul pămîntului. Iar ca s-o lucreze desăvîrşit, se apucă de dimineaţă, adică din tinereţe de lucru, începînd a răbda durere trupească şi cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, pînă ce se va închipui întru noi Hristos. De dimineaţă, cu sîngele Său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.

Apoi s-a pus numele fericitului prunc "Iisus", nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea cînd a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui şi mai înainte pînă a nu se zămisli în pîntece, adică mai înainte pînă a nu se învoi Preasfînta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai înainte pînă a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvîntul tău. Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvîntul lui Dumnezeu trup s-a făcut, sălăşluindu-Se în preacuratul şi preasfîntul Ei pîntece.

Deci, acest preasfînt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredinţare despre mîntuirea noastră; pentru că "Iisus" înseamnă "Mîntuitor", precum mai înainte a tălmăcit acelaşi înger lui Iosif, în vis, arătîndu-se şi zicîndu-i: Vei da numele Lui "Iisus", pentru că Acela va mîntui pe poporul Său din păcate. Încă şi Sfîntul Apostol Petru, mărturisînd despre numele lui Iisus, zicea: Nu este întru nimeni altul mîntuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer, dat între oameni, întru care se cade a ne mîntui.

Acest mîntuitor nume, Iisus, mai înainte de toţi vecii era pregătit în sfatul Sfintei Treimi, şi pînă acum păzit spre a noastră mîntuire; iar acum ca un mărgăritar de mult preţ s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din vistieriile cele cereşti şi s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi cele neştiute şi cele tăinuite ale înţelepciunii lui Dumnezeu, întru numele acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăieşte proorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii.

Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca un mir este vărsat numele Său, nu ţinut în vas, ci vărsat; căci pînă cînd mirul este în vas, pînă atunci mireasma lui este înăuntru; iar cînd se varsă, îndată buna lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din cer s-a vărsat pe pămînt acest nume, îndată ca nişte mir plin de aromate, prin buna mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sînge la tăierea împrejur, a umplut lumea. Şi toată lumea acum mărturiseşte că Domnul Iisus Hristos este întru slava lui Dumnezeu Tatăl.

Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni şi a înfricoşat pe diavoli, pentru că şi diavolii cred în El şi se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul, tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliţi, se goneşte întunericul idoleştii îndrăciri; iar lumina dreptei credinţe răsare şi luminează pe tot omul ce vine în lume.

La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă, al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfîntul Ioan Scărarul: "Totdeauna cu numele lui Iisus să baţi pe cei potrivnici, pentru că armă mai tare decît aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pămînt". Acest nume preascump, Iisus, o! cît de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cît este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire şi dulceaţă. Acest preasfînt nume Iisus, o! cît este de iubit robului şi legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!

În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima întru dreptate, Iisus se mărturiseşte cu gura spre mîntuire. Ori umblînd, ori şezînd, ori ceva lucrînd, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut - zice Apostolul -, a şti ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci Iisus, celui ce se plînge către Dînsul, îi este luminare a minţii, frumuseţe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mîhnire, iar iubitorului Său, plată şi răsplătire.

S-a scris cîndva numele cel nespus al lui Dumnezeu - după cum povesteşte Ieronim - pe o tăbliţă de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sîngele cel vărsat la a Lui tăiere împrejur, şi se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică în inimile şi în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus doreşte să fie purtat numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste, despre care se grăieşte în psalmi: Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul. Pe acela gustîndu-l proorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.

Pe Acesta gustîndu-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am lăsat toate şi în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Prin această dulceaţă li s-au îndulcit sfinţilor pătimitori chinurile cele amare, încît şi de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau, zicînd: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viaţa, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.

Deci în care vas doreşte să se poarte cu adevărat acea dulceaţă a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor şi a necazurilor, care ca şi cu nişte pietre scumpe se împodobeşte cu rănile cele suferite pentru Iisus, strigînd: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceţi.

În unul ca acesta numele lui Iisus doreşte să fie purtat. Nu în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sînge în tăierea împrejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roşească cu sînge. Că după ce Domnul a cîştigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat, zicînd: Eu îi voi spune, cîte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Caută la vasul Meu, cel sîngerat şi rănit. Aşa se scrie numele lui Iisus, cu roşeala sîngelui, cu durerile şi chinurile celor ce pînă la sînge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului.

Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne închinăm cu osîrdie preasfîntului Tău nume, o! preadulce şi întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mîntuitorule Iisuse, umilindu-ne faţă de sîngele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate şi Doamne cel desăvîrşit! Şi ne rugăm bunătăţii Tale celei mari, pentru preasfînt numele Tău, pentru preascump sîngele Tău ce s-a vărsat, şi pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverşi asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulceşti inimile noastre prin Tine însuţi Iisuse, să aperi şi să ne îngrădeşti de pretutindeni cu numele Tău!

Însemnează-ne şi ne pecetluieşte pe noi robii Tăi cu acest nume, Iisuse, ca şi în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim şi cu îngerii să slăvim preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, Iisuse, şi să-l cîntăm în veci. Amin.