Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, împăraţii Romei, în cetatea Anazavriei era un voievod, anume Pelaghie, care a zis către slujitorii săi: "Duceţi-vă în toată stăpînirea mea, căutaţi pe creştini şi, prinzîndu-i, aduceţi-i la judecată, ca, ascultînd porunca împărătească, să se închine zeilor noştri". Ducîndu-se slujitorii să împlinească porunca, au prins pe o femeie creştină, anume Teodula. Dar ea, netemîndu-se atît de chinuri, pe cît se temea să nu fie necinstită de cei necredincioşi, le da mult aur, rugîndu-i să-i dea drumul. Ei, neluînd în seamă aurul, au dus-o la voievodul lor şi i-au spus despre dînsa cum că voia să se răscumpere cu aur. Atunci, voievodul a lăudat pe slujitorii care nu s-au bucurat de aur şi nu au eliberat-o şi pentru care lucru i-a cinstit cu daruri. El, şezînd la judecată şi punînd de faţă pe acea fericită femeie creştină, a întrebat-o de numele ei. Ea a răspuns: "Sînt creştină". Voievodul Pelaghie a zis: "Mai înainte de a începe să te chinuim, spune-ne numele tău". Sfînta a răspuns: "Ţi-am spus o dată şi n-am minţit, că mă numesc creştină; acesta îmi este numele cel cinstit şi veşnic, iar de oameni sînt numită Teodula. M-am născut din părinţi credincioşi şi sînt prea bine crescută în legea creştină".

Voievodul i-a zis: "Te văd răspunzîndu-mi fără minte". Teodula a răspuns: "Voi sînteţi fără minte, că aţi lăsat pe Dumnezeu şi vă închinaţi pietrelor". Voievodul a zis: "Te sfătuiesc ca pe o soră să jertfeşti zeilor, ca să vii să te desfătezi în averile mele şi să fii în mare cinste". Teodula a răspuns: "Desfătează-te în averile tale tu şi tatăl tău, satana, că veţi fi împreună moştenitorii muncii veşnice". Voievodul zise: "Ştiu că voi, femeile, sînteţi pornite cu năravurile şi ocărîţi pe stăpîni, însă eu sînt negrabnic spre mînie şi cu blîndeţe te învăţ să te supui mie şi să jertfeşti zeilor, ca să nu-ţi pierzi sufletul". Sfînta răspunse: "Eu nu-mi pierd sufletul, ci îl mîntuiesc, petrecînd în mărturisirea lui Dumnezeu, iar trupul va merge în pămînt. Deci nu fără de minte îţi zic să-mi chinuieşti trupul precum voieşti căci Dumnezeu, văzînd răbdarea mea, îmi va trimite ajutorul Său, de vreme ce voiesc a pătimi cu osîrdie pentru El, precum şi El a pătimit pentru noi pe cruce, lucrînd mîntuirea poporului Său". Pelaghie, voievodul, a zis: "Socoteşti că prin aceste cuvinte ale tale mă vei porni spre mînie, ca să te pierd mai degrab. Să ştii bine că te voi chinui multă vreme, tăind unul cîte unul din mădularele tale, pînă ce te voi pierde". Sfînta a răspuns: "Vicleanule şi răpitorule lup, cum vei putea să pierzi pe oaia care are ca păstor pe bunul Hristos, Făcătorul tuturor şi dintr-ale Cărui mîini nimeni nu va putea să mă răpească?"

Atunci, mîniindu-se, tiranul a poruncit să o dezbrace pe sfîntă şi s-o spînzure de cosiţele capului de un chiparos şi s-o chinuiască arzîndu-i pieptul cu ţevi de fier încinse. Sfînta chinuindu-se, a zis: "Să ştii, voievodule, că nu simt chinurile, ci pe tine te văd chinuindu-te şi biruindu-te". Voievodul îi răspunse: "Zeii noştri sînt milostivi şi ştiu că vrei să te întorci către dînşii; de aceea, cruţîndu-te, au luat durerea de la tine, ca să nu simţi muncile". Sfînta i-a zis: "Unde sînt zeii tăi care m-au cruţat? Arată-mi-i, ca să-i cinstesc". Voievodul, auzind acest cuvînt, s-a bucurat foarte şi cu sîrguinţă a poruncit ca, dezlegînd-o, s-o ducă în capiştea lui Adrian, pe care îl aveau ca pe un zeu prea lăudat. Deci, intrînd sfînta în capiştea aceea, a văzut pe idolul lui Adrian şi, rugîndu-se adevăratului Dumnezeu, a suflat asupra idolului şi îndată a căzut, lovindu-se ca de un tunet, şi s-a frînt în trei părţi. Apoi, ieşind sfînta afară, a zis către voievod: "Intră şi dă mînă de ajutor zeului tău, deoarece a căzut şi s-a sfărîmat". Voievodul, intrînd, a văzut pe idol căzut la pămînt, sfărîmat în trei bucăţi şi s-a tînguit după el cu plîngere mare.

Ajungînd vestea la împăraţi despre sfărîmarea lui Adrian, şi au trimis un bărbat în cetatea Anazavriei, ca să afle de este adevărat şi să-l dea pe voievod la fiare. Înştiinţîndu-se de aceasta, voievodul a căzut înaintea Sfintei Teodula cu plîngere, rugînd-o să facă întreg pe zeul lor, iar el a făgăduit să se facă creştin, de va vedea pe zeul acela stînd la locul său, unde fusese mai înainte. Sfînta, făcînd rugăciune către atotputernicul Dumnezeu, a poruncit idolului să se ridice întreg şi să se aşeze la locul lui. Atunci îndată idolul s-a ridicat întreg şi s-a aşezat la locul unde fusese mai înainte. Deci, venind omul cel trimis de la împăraţi şi văzînd pe idol întreg, s-a întors, nefăcînd voievodului nici un rău. După aceasta a venit la Pelaghie o scrisoare de la împăraţi, poruncindu-i ca, chinuind-o pe Teodula cu diferite chinuri, s-o piarză cu moarte. Pelaghie nu numai că nu şi-a îndeplinit făgăduinţa, adică a se face creştin, dar, uitînd şi facerile de bine ale Sfintei Teodula, a pus-o iarăşi la chinuri şi a poruncit să-i ardă picioarele cu ţepuşe înfocate. Făcîndu-se aceasta, s-a apropiat de Pelaghie un închinător de idoli, anume Comentarisie, zicîndu-i: "Mă rog strălucirii tale, voievodule, să-mi dai stăpînire asupra ei şi eu o voi face să se închine zeilor, iar de nu voi face aceasta apoi să-mi tai capul". Deci voievodul i-a dat putere asupra sfintei.

Tiranul, făcînd cinci piroane lungi, a înfipt unul în urechea ei stîngă şi a trecut prin urechea dreaptă. Alt piron l-a înfipt în urechea dreaptă şi a străbătut capătul pironului în cea stîngă, al treilea l-a înfipt în fruntea ei, iar celelalte două în pieptul ei. Sfînta, ridicîndu-şi ochii către cer, s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea răbdare şi îndată a primit ajutorul lui Dumnezeu şi tămăduire, pentru că au căzut piroanele şi a rămas sănătoasă. Comentarisie, luînd pe sfîntă în casa sa, o sfătuia cu cuvinte înşelătoare să se închine zeilor lor, ca şi eu - zicea dînsul - să primesc cinste de la voievod şi tu de la împăraţi să te învredniceşti de mare slavă. Sfînta a zis către el: "Gîndeşte-te tu singur şi te fă creştin, ca să te învredniceşti nu de cinstea cea de puţină vreme, ci de cea veşnică, întru Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, Celui ce are să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui". Comentarisie a zis: "Spune-mi mie, roaba lui Hristos, tot adevărul, că s-a aprins inima în mine, după cuvintele tale".

Teodula i-a grăit: "Lumea aceasta, bogăţiile şi toată slava ei, degrabă trec, iar veacul cel viitor este nesfîrşit. De va face cineva aici fapte bune, va lua răsplătire bună în veacul acela, iar cei ce fac rele în lumea aceasta, vor fi acolo munciţi în veci. Mai ales cei ce se închină idolilor, ca şi voi, vor cădea în chinurile cele nesfîrşite". Cu aceasta şi cu mai multe cuvinte, Sfînta Teodula l-a adus pe Comentarisie la cunoaşterea adevărului şi, umilindu-se cu inima a zis: "Rogu-mă ţie, doamnă Teodula, nu pomeni răutăţile cele ce ţi-am făcut, ci te roagă pentru mine, Dumnezeului tău, ca şi eu să fiu creştin".

A doua zi, a stat Comentarisie în faţa voievodului cu Sfînta Teodula şi i-a zis: "N-am putut să întorc pe roaba adevăratului Dumnezeu de la dreapta şi fericita ei cale, dar, mai ales, ea m-a povăţuit şi pe mine la calea cea dreaptă, izbăvindu-mă de întunericul neştiinţei şi, aducîndu-mă la Hristos, adevăratul Dumnezeu, în Care cu neîndoire cred şi mărturisesc preasfînt numele Său, şi mă închin Lui, cu osîrdie". Aceste cuvinte ale lui auzindu-le, voievodul a poruncit ca îndată să-i taie capul cu sabia, iar trupul să i-l arunce în mare, şi astfel s-a sfîrşit chinuirea lui în 24 de zile ale lui ianuarie.

Sfînta Teodula a fost aruncată într-un cuptor aprins şi a petrecut într-însul nevătămată. După aceasta, a dat-o în stăpînire unuia, anume Eladie, ajutător al voievodului, ca să o îndemne la închinarea idolilor, dar şi acela, ca şi Comentarisie, prin cuvintele cele de Dumnezeu insuflate ale Sfintei Teodula, a fost adus către Hristos şi, stînd înaintea voievodului, a mărturisit că este creştin; pe care apoi l-a tăiat cu sabia. Atunci, arzînd tiranul o tigaie, a întins pe fericita Teodula pe tigaia aceea şi a turnat peste dînsa smoală fiartă, ceară şi unt. Însă tigaia a crăpat de foc şi aruncînd scîntei mari şi văpaie înfocată, a ars mulţimea poporului ce sta de faţă, iar pe voievod, ajungîndu-l focul şi vătămîndu-l, l-a dat morţii celei amare, pe cînd Sfînta Teodula a rămas fără vătămare.

Această minune văzînd-o mulţimea poporului, a crezut în Hristos, între care era şi Macarie cu Evagrie, cinstiţi cetăţeni. Mai pe urmă, necredincioşii, arzînd ei iarăşi cuptorul, au aruncat într-însul pe Sfînta Teodula şi cu dînsa şi pe Macarie şi Evagrie şi pe mulţimea acelora ce au crezut în Hristos, în acelaşi cuptor. Acolo, rugîndu-se cu toţii, şi-au dat sfîrşitul şi, trecînd la viaţa cea nesfîrşită, se încununează cu cununa biruinţei şi dănţuiesc cu toţi sfinţii, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.