Cuvînt al Sfîntului Ioan Damaschin despre Naşterea Domnului
(25 decembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

Cînd primăvara soseşte şi stihiile trupurilor se întorc iarăşi către înnoire, atunci toţi oamenii, simţind buna adiere a aerului, primesc sănătatea trupului. Atunci şi pămîntul, înflorind cu frumuseţea semănăturilor şi înfrumuseţîndu-se cu tot felul de flori ale ierburilor, îşi face pregătirea rodurilor sale. Atunci şi vitele aflînd pajişte verde de păşune se arată bine întremate cu trupurile. Atunci şi neamurile păsărilor, ce zboară la înălţime, ciripesc de veselie. Privighetoarea şi rîndunica deschizîndu-şi ciocuşoarele dau glas, răsunînd munţii, văile şi copacii; şi astfel fac veselă primăvara dulce prin glasurile lor. Atunci şi păstorii, glăsuind dulce cîntare de fluier, pasc turma lor prin verdeaţa veselitoare, atunci şi soarele revărsîndu-se pe pămînt, peste văi, peste grădini şi peste ţarini, împlinind trebuinţa crinilor şi a tot felul de trandafiri, dînd mirosuri dulci, înaintînd creşterea pomilor celor roditori şi ale celor neroditori, cum şi a florilor de tot felul şi a răsadurilor. Atunci şi lucrătorii ajung la secerişul ostenelilor lor; atunci şi strugurii înflorind în vie, împodobesc via. Atunci şi munţii odrăslind frunzele copacilor, cu desimea crîngurilor pădurii, toate neamurile fiinţelor celor sălbatice se păzesc în ele; atunci şi marea, liniştindu-şi valurile sale, se face lesne de plutit corăbierilor.

Aşa şi cînd s-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, ca o primăvară veselitoare a răsărit la toată lumea şi către înnoire s-a întors. Căci a venit Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, raza măririi Lui, chipul cel de-a pururea al ipostasului Lui, hotarul şi Cuvîntul Tatălui, prin Care şi veacurile s-au făcut, atît cele văzute cît şi cele nevăzute. Cuvîntul cel preasfînt al Tatălui s-a făcut trup fără schimbare, prin conlucrarea Duhului Sfînt, din Fecioara Maria. A fost mijlocitor între Dumnezeu şi între oameni, Cel singur iubitor de oameni, Care nu din voie sau din dorinţă bărbătească s-a zămislit, în preacuratul pîntece al Fecioarei, ci de la Duhul Sfînt. S-a făcut ascultător Părintelui Său, ca, prin trupul cel luat de la noi, să vindece neascultarea noastră. Pentru că Duhul Sfînt a venit peste dînsa şi a curăţit-o, dîndu-i puterea primitoare a Cuvîntului, făcînd-o şi născătoare.

Atunci a umbrit peste Fecioara Maria înţelepciunea şi puterea cea mare a lui Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, cel deofiinţă cu Tatăl, ca o dumnezeiască sămînţă şi-a închegat trup însufleţit şi suflet cuvîntător din preacuratul şi neîntinatul pîntece, fiind ca o pîrgă a frămîntăturii noastre, nu după asemănare, ci după naştere; apoi nu prin adăugirile cele cîte puţin ale trupului împlinindu-se, ci deodată Cuvîntul lui Dumnezeu s-a făcut trup. Nu prin închegarea trupului s-a unit cu dînsul Cuvîntul lui Dumnezeu, ci sălăşluindu-se în pîntecele Fecioarei nescris împrejur, cu ipostasul Său, din preacuratul pîntec al pururea Fecioarei s-a făcut trup însufleţit, cuvîntător şi gîndit, luînd pîrga frămîntăturii omeneşti.

Cînd Cuvîntul lui Dumnezeu s-a făcut ipostas trupului, în acelaşi timp s-a făcut şi trup însufleţit, cuvîntător şi gîndit. Pentru aceea îl numim nu om îndumnezeit, ci Dumnezeu înomenit. Fiind cu firea Dumnezeu desăvîrşit s-a făcut cu firea şi om desăvîrşit, neschimbîndu-şi firea, nici prefăcînd iconomia. Ci cu trupul cel însufleţit, care s-a făcut cuvîntător şi gîndit din Sfînta Fecioară şi întru dînsa a luat fiinţa, unindu-se după ipostas, neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, şi nedespărţit Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit.

Pentru aceea cu dreaptă credinţă mărturisim pe Hristos din două firi deosebite, dar nici unirea nu o luăm ca amestecare, nici despărţirea ca deosebire. De unde mărturisim Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe Preasfînta Fecioară. Precum este Dumnezeu adevărat, Cel ce S-a născut dintr-însa, aşa este adevărată Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce a născut pe adevăratul Dumnezeu dintr-însa. Născîndu-se Domnul şi Dumnezeul nostru şi izbăvindu-ne din iarna înşelăciunii şi din frigul rătăcirii, ne-a întors către primăvara bucuriei, după ce a luat asupră-Şi chipul nostru şi l-a înnoit prin luarea trupului Său. Că îmbrăcîndu-se în toată firea noastră, afară de păcat, ne-a făcut după dar, ca fii ai Tatălui Său şi moştenitori ai împărăţiei Sale.

Deci, de vreme ce am anunţat cuvîntul, veniţi toţi şi culegînd ca nişte flori din tot felul de trandafiri, să îndulcim auzurile voastre. Să ascultăm mai întîi pe Matei Evanghelistul, căci el povestind cu de-amănuntul naşterea lui Hristos, bine a zis: "Că naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: logodită fiind mama Lui, Maria, cu Iosif, mai înainte de a se aduna ei, s-a aflat avînd în pîntece de la Duhul Sfînt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrînd să o vădească pe ea, voia în taină să o lase. La aceasta gîndind el, îngerul Domnului s-a arătat lui în vis, zicîndu-i: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, că ce s-a zămislit întru dînsa, din Duhul Sfînt este. Auzim astăzi luminat împlinirea lucrurilor, care aici cu de-amănuntul se tîlcuiesc. Că nu în deşert s-au făcut lucrurile cele pentru întruparea lui Hristos, Dumnezeul nostru, ci toate au oarecare însemnare ascunsă.

Ascultă deci, creştinule în chip minunat însemnarea lor: S-a logodit Maria cu Iosif ca şi cu un bărbat, ca necunoscînd diavolul scopul naşterii lui Hristos din Fecioara cea fără bărbat, să fugă de la luptă. Căci ai auzit acum pe evanghelistul Luca, zicînd: Ieşit-a poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întîi, domnind în Siria, Cirineu, ca să se scrie fiecare întru a sa cetate. Şi s-a dus şi Iosif din Galileea din cetatea Nazaret la Iudeea, în cetatea lui David, care este Betleem - pentru că el era din casa şi familia lui David, ca să se înscrie cu Maria, cea logodită lui femeie, fiind îngreuiată.

Caută de vezi aici iubirea de oameni a Stăpînului Dumnezeu, Care are scris în cer toată făptura şi Care a zis către ucenicii Săi: Pentru aceasta mai vîrtos vă bucuraţi, căci numele vostru s-a scris în ceruri. El a primit să se scrie Maica Sa în condicile romanilor; ca aşa, pe noi, cei ce ne-am făcut de voie robi făpturilor, în dar să ne mîntuiască, ca numele nostru în ceruri să se scrie şi robi adevăraţi ai Săi să ne facă. Ca prin scrierea aceasta să se facă arvună de bună rînduială a lumii. Pentru aceea şi El a dat voie stăpînirii romane să-L scrie şi pe Dînsul spre adeverirea şi întărirea legilor. Atunci legea împăratului stăpîneşte, cînd împăratul cel ce legiuieşte, împlineşte şi el legea sa. Şi ca să se împlinească cele zise de prooroc: În zilele lui va răsări dreptatea şi mulţimea păcii. Deci, mergînd ei să se scrie, se zice că două grupuri vedea Fecioara, unul de-a dreapta care era vesel şi drăgălaş, adică duhurile proorocilor şi ale sfinţilor - care sălta şi se bucura de naşterea lui Hristos - iar altul de-a stînga, care în plîngere se afla, adică cetele diavolilor, care plîngeau şi-şi tînguiau pieirea lor.

Ascultă iarăşi pe evanghelistul, zicînd: Cînd erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut. O! ce lucruri preaslăvite, Făcătorul vremurilor a aşteptat vremea cea de nouă luni hotărîtă fireşte, ca nu părere sau nălucire să se socotească, că este iconomia Lui. Cînd erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască şi a născut pe Fiul ei Cel dintîi născut, L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu aveau loc în casă, căci pustiu era locul şi vremea către seară şi nu aveau unde, decît numai o peşteră prea mică. Aceasta era bunăvoinţa Tatălui; căci într-o peşteră mică a primit a Se naşte Stăpînul, Cel ce nicăieri nu este încăput şi Care are scaun cerul, şi pămîntul aşternut picioarelor. Ca pe omul cel căzut în mare cădere şi care s-a făcut peşteră tîlharilor, prin schimbarea chipului, prin lucrarea cea dumnezeiască să-l îmbrace în podoaba cea mai strălucită a frumuseţii de a doua oară. Şi s-a înfăşat cu scutece de Maica Sa, Cel ce cu lumină, ca şi cu o haină dumnezeiască, se îmbracă, ca lanţurile păcatelor noastre cele mult strîngătoare să le dezlege.

Vedeţi tainica naştere a Fecioarei, pentru că ispită bărbătească n-a cunoscut, şi de cele ale maicilor a scăpat. Căci toată naşterea vatămă fecioria şi se supune la dureri şi chinuri, pentru potrivita certare a blestemului aceluia ce s-a zis: În dureri vei naşte fii. Iar ea mai înainte de naştere, a fost Fecioară şi după naştere a rămas Fecioară; căci Dumnezeu era Cel ce S-a născut. Aceasta s-a arătat maică fără de bărbat şi fără de durere, slujitoare a naşterii şi moaşă neînvăţată s-a făcut, fiindcă pe Cel dintr-însa mai presus de fire, fără de dureri L-a născut, L-a înfăşat şi în iesle L-a culcat. O! Doamne, ce înfricoşată Taină. În ieslea dobitoacelor s-a culcat Dumnezeu, Cel ce pe scaun de heruvimi se poartă, vrînd să întoarcă din necuvîntare pe oameni către cunoştinţa cea dumnezeiască. Căci dobitoacele înseamnă starea înaintea Stăpînului cea heruvimicească - după cum li se pare şi celor ce bine judecă - care închipuia necuvîntarea oamenilor şi slujba cea nefolositoare şi dureroasă către dumnezeiasca cunoştinţă, cum şi întoarcerea către îngereasca buna rînduială, care s-a împrietenit cu Stăpînul, adică însemna chemarea neamurilor mai înainte.

Isaia proorocind pentru El, zicea: Cunoscut-a boul pe cel ce l-a cîştigat pe el şi asinul ieslea stăpînului Său. Iar Israel nu M-a cunoscut şi poporul Meu n-a priceput. Moaşa însemna biserica cea din neamuri, fiindcă a primit pe Stăpînul Care s-a născut; ca pe un mire potrivit, care în locul Salomeii, s-a roşit cu sîngele Lui; iar în Betleem se înţelege în loc de Edem. Şi din neîntinate şi preacurate sîngerări ale Fecioarei, care îi este roşeala hainelor din via Vosorului, adică din adevărata vie - Hristos Dumnezeu, fiindcă s-a vopsit cu scumpul şi preacuratul Lui sînge. Mare bucurie a vestit îngerul păstorilor, zicîndu-le: Nu vă temeţi căci, iată, vă vestesc bucurie mare, care va fi la tot poporul, căci vi s-a născut vouă astăzi Mîntuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Păstorul păstorilor, mai Marele turmei, Împărat şi ocîrmuitor, Care adunînd turme cuvîntătoare, pe păstorii cei înţelepţi şi învăţaţi îi va pune peste dînsele, care îşi vor pune sufletul lor pentru oi; după cum Hristos, începătorul păstorilor, pentru toţi Şi l-a pus şi către pajiştile gîndite ale împărăţiei cerurilor vor porni turma lor. Pe lupii din staulul lor îi va scoate şi-i va goni şi cu toiagul cel de fier, adică cu Crucea Domnului, arma cea nebiruită, pe toţi îi va zdrobi, prin care Hristos a atras neamurile către moştenire şi chiar marginile pămîntului.

Acestea vestind îngerul păstorilor şi de la dînşii ducîndu-se, altă oaste de îngeri a stat de faţă în peşteră, care a cîntat, zicînd: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire. Slavă Celui ce a unit cele de sus cu cele de jos, cu preaslăvire. Slavă Celui ce a voit cu materiale fluiere, împreună să ne ospătăm. Slavă Celui ce prin buna voire s-a întrupat pentru oameni". Acestea astfel săvîrşindu-se şi toată zidirea cea văzută şi nevăzută dănţuind, de la răsărit a ieşit o stea prealuminată a cerescului Împărat Care S-a născut şi care vestea naşterea Lui, a Celui ce săvîrşea pe pămînt minuni preaînfricoşate. Pe aceasta văzînd-o magii, împăraţii şi astronomii perşilor, strănepoţii lui Valaam, şi spăimîntîndu-se de strălucirea cea luminoasă a stelei, au gîndit la proorocia lui Valaam, adică: Va răsări o stea din Iacov şi se va scula un om din Israel, care va sfărîma pe toţi domnii Moabului.

Unii care au înţeles şi au cunoscut, din strălucirea cea prea încuviinţată a stelei celei neobişnuite, că mare Împărat S-a născut, au propovăduit că, El, are să stăpînească domnie mare peste tot pămîntul şi peste toată lumea. Nu numai din proorocia lui Valaam au înţeles acest lucru, ci şi din altă parte au primit adeverirea naşterii celei după trup a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui ce S-a născut, adică din minunea cea înfricoşată care s-a făcut în ţara lor.

Căci Casandros, săvîrşindu-se, a lăsat pe sora sa Doriada, a lui Piliad, cel ce a fost ucis în Elada, pe care a poftit-o Atal, împăratul Lachedemonilor, şi intrînd în cămară ca să se culce şi să doarmă cu dînsa, ea, avînd cuţit, l-a înfipt în inima lui şi, după ce l-a înjunghiat, i-a stăpînit împărăţia lui. Acest lucru săvîrşindu-se, s-a făcut foarte înfricoşată multora. Iar fratele celui ucis, anume Filip, temîndu-se de Doriada, a fugit la elini şi acolo, luînd pe femeia lui Caliop, voievodul lor, care se numea Alsevida, căuta să dea război Doriadei şi poporului său, dar se temea; căci cu mulţi se luase la război şi pe toţi i-a pierdut.

Toate neamurile cele dimprejur, fiind biruite şi robite de frumuseţile ei, îi slujeau ei şi pofteau, că doar s-o întîmpla să se dea pe sine lor, spre însoţire de nuntă. Deci se temeau toţi de faţa ei şi au socotit atunci cei mari să trimită la Delfi şi de acolo să ia proorocie pentru război. Şi ducîndu-se aceia la preoteasa Evoptia, la apa Castalului, au rugat-o să le ghicească pentru ce au venit? Iar ea gustînd din apa izvorului celui vrăjitor, le-a proorocit aşa: "Cîndva, după multe vremi, cineva va veni în pămîntul cel mult împărţit şi, fără de păcat, se va naşte cu trup şi cu hotarele cele neobositoare ale dumnezeirii, va dezlega stricăciunea patimilor nevindecate. Acesta va fi pizmuit de poporul necredincios şi întru înălţime se va spînzura, ca un osîndit la moarte. Pe acestea toate le va pătimi, voind să le sufere, şi murind, spre viaţa veşnică se va scula".

Aceştia, batjocorind-o şi blestemînd-o, au zis: "De trei ori blestemato, noi pentru femeie te-am întrebat, oare pentru un bărbat ţi-am zis ţie ceva?" Ea le-a răspuns: "Vremi nebiruite au început să se ridice". Apoi a zis că şi pe ea şi pe acela şi pe bărbaţii cei împreună cu dînsul, pe toţi îi vor birui. Iar ei s-au depărtat, după ce au necinstit pe proorociţă. Şi s-au mai dus şi la capiştea Atenei, pentru care ţesînd haină preoţească şi luînd porfiră vestită şi scumpă ei au sărit înăuntru, fără de veste, iar preoteasa Xantipi, mîniindu-se, a zis lor: "În ceas rău aţi venit aici, voi cei ce sînteţi neurmători". Atunci au ocărît-o şi pe aceasta, zicîndu-i că este vrednică de toată necinstea şi străină de obiceiul preoţesc; căci defaimă porfira pe care zeii au dăruit-o împăraţilor, prin care dobîndesc cinste şi slavă cei ce o poartă pe dînsa.

Apoi îi ziceau: "Încetează cele străine şi netrebnice, trufaşo şi mîndro". Iar ea le-a răspuns: "Acestea nu mi le aduceţi mie, ci dumnezeilor celor nedefăimaţi. Însă, luînd vrajă întemeiată, mergeţi, căci un bărbat fără prihană S-a născut, iconom al lui Dumnezeu celui nebiruit, putere nebiruită avînd şi lumea toată, ca pe un ou înconjurînd-o, pe toţi cu suliţa îi va pierde". Aceştia scuipînd-o, s-au dus. Apoi au zis între dînşii: "Nu isprăvim nimic, fără numai să ne ducem la Apolon". Deci venind ei în capiştea lui Apolon, au zis, rugîndu-se: "Biruitorilor, preacuraţilor, preabunilor zei, pentru ce faceţi aşa robilor voştri celor ce cer să biruiască războiul femeiesc? Pentru ce în loc de război, aduceţi alt război înăuntru? Nu, o, nemuritorilor zei, nu, adevăraţilor stăpîni". Atunci, deodată a venit un glas nevăzut şi întorcîndu-se tripodul, proorociţa a zis: "Întru întreita înconjurare a anului, un Luceafăr din cer trimis a venit, în pîntece curat locuind şi trup omenesc pentru milostivirea Lui plămădindu-Şi; iar numele ei este de două ori şaptezeci şi şase. Acesta surpînd tirania şi toată sfinţita noastră cinstire, întru preafericită înţelepciune va purta cinstea a toată lauda". Iar ei, auzind acestea, s-au dus mîhniţi.

Cir, strănepotul lui Cir, împăratul perşilor, a făcut o capişte şi a pus într-însa idolii zeilor de aur, de argint şi i-au împodobit pe dînşii cu pietre scumpe. Iar în zilele acelea, după cum spun tablele cele scrise, intrînd împăratul să primească dezlegarea visurilor, preotul Trupiptos a zis: "Mă bucur împreună cu tine, împărate, că Ira a luat în pîntece". Împăratul, zîmbind, a zis lui: "Ceea ce a murit a luat în pîntece?" Iar el a zis: "Da, cea moartă a înviat şi viază ca să nască". Împăratul a întrebat: "Ce este aceasta? Descoperă-mi mie". Iar el a răspuns: "Cu adevărat, stăpîne, la bună vreme ai venit aici. Că toată noaptea idolii au petrecut săltînd, şi cei bărbăteşti şi cei femeieşti, zicînd unii către alţii: "Veniţi să ne bucurăm împreună cu Ira". Şi mi-au zis mie: "Vino, proorocule, şi te bucură şi tu împreună cu Ira". Iar eu am zis: "Cum putea să fie ceea ce nu este?" Ei au zis: " A înviat şi nu se mai numeşte Ira, ci Urania. Căci soarele cel mare a iubit-o pe dînsa".

Iar idolii cei femeieşti au zis către cei bărbăteşti: "Este fîntînă ceea ce s-a iubit. Au doară Ira este? Căci cu teslarul s-a logodit". Atunci au zis cei bărbăteşti: "Fîntînă după dreptate s-a numit, însă Maria este numele ei. Care în pîntece ca într-un noian o poartă corabia cea aducătoare de nenumărate poveri. Iar dacă fîntîna este aceeaşi, aşa înţeleagă-se. Că fîntînă de apă este, fîntînă de-a pururea izvorîtoare a Duhului, care numai un peşte are şi care de undiţa dumnezeirii s-a prins. Pe toată lumea, ca şi cum ar petrece într-o mare, o va hrăni cu trupul său. Bine a zis că aceea teslar are logodnic, însă nu din însoţire bărbătească este teslarul Acela pe Care Îl naşte. Teslarul Acesta Care se naşte, adică copilul, va fi începător teslarilor şi întregul acoperămînt al cerului l-a cioplit cu meşteşuguri preaînţelepte şi întreit sălăşluitul acesta acoperămînt cu cuvîntul l-a înfipt.

Deci idolii au vorbit pentru Ira şi pentru fîntînă, apoi cu un glas au zis: "După ce se vor împlini zilele, toţi şi toate vom cunoaşte lucrul cel arătat. Acum, stăpîne, îngăduieşte şi cealaltă parte a zilei că negreşit va fi lucrul şi arătarea desăvîrşit. Că lucrul ce s-a ivit nu este cum s-ar întîmpla". Apoi rămînînd împăratul acolo şi privind idolii, au început cîntăreţele a cînta cu alăutele şi muzele cîte erau înăuntru de cele cu cîte patru picioare, cum şi păsările cele de aur şi de argint, fiecare scoteau glasul cu jale. Iar împăratul, de frică cuprinzîndu-se şi cu totul de groază umplîndu-se, a voit să se ducă, că nu suferea tulburarea făcută de idoli. Preotul Trupip i-a zis : "Îngăduieşte, împărate, că a sosit descoperirea cea desăvîrşită, pe care Dumnezeu a voit să ne-o arate nouă".

Acestea în acest chip săvîrşindu-se s-a deschis numaidecît acoperămîntul capiştei şi s-a pogorît o stea preastrălucită şi a stat deasupra stîlpului fîntînii şi s-a auzit un glas: "Stăpînă fîntînă, Soarele cel mare m-a trimis să-ţi vestesc ţie şi să-ţi slujesc întru cele ce sînt pentru naştere. Nuntă neîntinată făcîndu-ţi ţie, căci maică a Făcătorului rînduielilor celor de sus te-ai făcut şi mireasă eşti a stăpînirii Celui cu trei nume. Şi pruncul cel fără de sămînţă se numeşte Început şi Sfîrşit. Început al mîntuirii şi sfîrşit al pieirii". După ce s-a dat glasul acesta, toţi idolii au căzut şi s-au zdrobit de tot, rămînînd numai al fîntînii în care se afla înfiptă o diademă împărătească, care avea deasupra o stea ferecată cu pietre scumpe de antrax şi de smarald, iar deasupra ei era steaua din cer pogorîtă.

Împăratul a poruncit degrabă să se aducă toţi înţelepţii şi ghicitorii de semne, cîţi vor fi în împărăţia lui. Iar propovăduitorii şi crainicii cu trîmbiţele sîrguindu-se şi strigînd, au venit toţi la capişte. Dacă au văzut steaua deasupra fîntînii şi diadema, adică coroana cu steaua împodobită cu pietre scumpe, şi pe idolii zdrobiţi la pămînt, au zis: "Împărate, o rădăcină dumnezeiască şi împărătească a răsărit, Care poartă caracterul cerescului şi pămîntescului împărat. Fîntîna este a Mariei, fiica Betleemului, şi coroana este închipuire împărătească, iar steaua este vestire cerească, care se lucrează cu minune pe pămînt. Din Iuda s-a ridicat împărăţie, care toate pomenirile iudeilor le va ridica din mijloc şi le va şterge, iar dacă zeii au căzut la pămînt, arată că a sosit sfîrşitul cinstei lor, că Cel ce a venit, avînd mai multă vrednicie, cum va lăsa în vrednicia lor pe cei noi şi de curînd veniţi? Deci acum o, împărate, trimite la Ierusalim, că vei afla pe Fiul Împăratului a toate, purtîndu-se în braţe trupeşti de femeie". Şi a îngăduit steaua deasupra fîntînii care se numea Urania, pînă cînd au ieşit magii şi au purces şi împreună cu ei a mers şi steaua.

Împăratul Persiei, nemaiaşteptînd, a chemat la sine pe magii de sub stăpînirea sa şi i-a trimis cu daruri spre închinarea Împăratului, Care S-a născut, aducînd pîrga oamenilor. Iar ei făcînd călătoria vreme de zile nenumărate, au ajuns la Ierusalim şi au întrebat: Unde este Împăratul Iudeilor, Care S-a născut acum? Că spre închinăciunea Aceluia am venit, văzînd steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm Lui. Irod auzind s-a tulburat şi tot Ierusalimul cu dînsul şi, chemînd pe preoţii şi pe cărturarii poporului, i-a întrebat unde are să se nască Hristos? Ei au răspuns: "În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de prooroc: Şi tu, Betleeme, pămîntul Iudeii, nu eşti nicidecum mai mic între domnii Iudeii, că din tine va ieşi Povăţuitor, Care va paşte pe poporul Meu Israel. Atunci Irod, chemînd în ascuns pe magi, i-a întrebat cu dinadinsul despre vremea stelei care s-a arătat, iar ei au răspuns: "Un an de zile este astăzi de cînd vedem steaua şi făcînd călătoria pînă aici ne-am povăţuit de dînsa".

Irod căuta să afle vremea naşterii lui Hristos, nu ca să-L cinstească, ci spre a-L ucide. Atunci întrebau şi iudeii pe magi, voind să afle lucrul ce va să vie şi pentru ce au venit. Magii răspundeau: "Acela, pe Care voi Îl numiţi Mesia, S-a născut". Iudeii, auzind, s-au tulburat, însă n-au îndrăznit a le sta împotrivă; dar au zis către dînşii: "Pentru osînda cerească, spuneţi-ne ce aţi cunoscut?" Ei au răspuns: "Cu boala necredinţei boliţi şi nici cu jurămînt, nici fără jurămînt nu credeţi că s-a născut Hristos, Fiul Celui Preaînalt, Care va strica şi va dezlega legea şi sinagogile voastre". Ei, sfătuindu-se între dînşii, i-au rugat să primească daruri şi un lucru ca acesta să nu-l spună în ţara lor, ca să nu se facă vreo zarvă între dînşii. Iar ei au răspuns: "Noi în cinstea Lui am adus daruri, ca să propovăduim minunile cele mari care s-au făcut în ţara noastră cînd El s-a născut. Voi ziceţi ca să luăm daruri, iar pe cele arătate de dumnezeirea cerească să le ascundem şi să trecem cu vederea poruncile Împăratului cel de-a pururea vecuitor". Iudeii, auzind acestea, s-au înfricoşat foarte şi rugîndu-i prea mult, i-au liberat.

Ieşind ei din Ierusalim, s-au dus unde erau trimişi, arătîndu-le steaua pe Pruncul cel stăpînesc. Apoi văzînd pe aceea care L-a născut şi pe Cel ce Se născuse, deschizîndu-şi visteriile lor, I-au dat daruri: aur, tămîie şi smirnă; aur ca unui Împărat; tămîie ca unui Dumnezeu şi smirnă ca unui muritor. Atunci s-a împlinit cuvîntul cel zis prin prooroc: Împăraţii arabilor şi Sava daruri vor aduce. Împăraţii Tarsisului şi ostroavele vor aduce daruri şi I se va da Lui din aurul Arabiei.

Magii au zis către Fecioară: "Cum îţi este numele, o! prea vestită Fecioară şi maică?" Ea a răspuns: "Maria". Iar ei au zis: "De unde eşti de neam?" Ea a răspuns: "Din această latura a Betleemului". Apoi ei au zis: "Dar n-ai avut bărbat pe cineva?" Ea a răspuns: "M-am logodit numai făcîndu-se tocmelile de nuntă". Magii au zis către dînsa: "De ce neam eşti de ai născut un prunc ca acesta?" Ea a răspuns: "Sînt din neam împărătesc şi preoţesc, din al lui David şi al lui Aaron; acestora sînt strănepoată, din rădăcina Iudeii şi fiică a lui Ioachim şi a Anei". Atunci ei au zis către dînsa cu blîndeţe: "O, maică a maicilor, toţi zeii perşilor te-au fericit, lauda ta este mare, că ai covîrşit pe toate femeile cele slăvite, şi, decît toate împărătesele, mai mare împărăteasă te-ai arătat". Pruncul, începînd al doilea an, avea oarecare trăsături ale feţei la fel cu ale celei ce L-a născut. Ea era puţin mai înaltă decît altele şi cu trup gingaş, cu faţa de culoarea grîului, avînd părul foarte bine şi cu cuviinţă legat pe cap. Magii, avînd cu ei un tînăr zugrav, au dus în ţara lor chipurile amîndorura şi au pus în biserică icoanele lor, ca să fie cinstite de toţi şi au scris pe table de aur cuvintele acestea: "În biserica Diopet a dumnezeului soarelui, pe acestea lui Dumnezeu, marele Împărat Iisus, împărăţia perşilor le-a afierosit". Şi luînd magii în braţe pe pruncul Iisus, sărutîndu-L fiecare şi închinîndu-se Lui, au zis: "Ţie, ale Tale Ţi le dăruim cu osîrdie, preaputernice Iisuse. Nu s-ar fi ocîrmuit bine lucrurile lumii de n-ai fi venit. În alt chip nu s-ar fi unit cele de sus cu cele de jos, dacă nu Te-ai fi pogorît Tu. Se cădea aceasta înţeleptului Tău cuvînt, Stăpîne, ca pe cei potrivnici cu un trup ca acesta să-i amăgeşti şi să-i surpi prin naşterea Ta". Pruncul rîdea şi sălta de mîngîierile magilor.

După aceasta, luîndu-şi ziua bună de la mama sa, iar ea cinstindu-i şi aceştia slăvind-o precum se cădea, s-au dus. Şi dacă au sosit la locul în care poposise, povesteau unii către alţii cele despre Prunc, adică cum S-a arătat lor. Cel dintîi a zis: "Eu Prunc Îl vedeam"; cel de al doilea a zis: "Tînăr, ca de treizeci de ani L-am văzut"; iară cel de al treilea zise: "Bătrîn, vechi de zile L-am văzut". Minunîndu-se de schimbarea feţii Pruncului, a sosit seara, li s-a arătat în vis îngerul Domnului ca un fulger înfricoşat şi le-a zis: "Degrabă să ieşiţi de aici ca să nu pătimiţi ceva rău". Aceia au zis cu frică: "Cine este acela care aduce solie atît de mare, o! dumnezeiescule Arhanghel"? El a răspuns: "Irod, împăratul Iudeilor". Acestea auzind magii, au încălecat pe cai sprinteni şi puternici şi pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Ducîndu-se magii, s-a arătat îngerul Domnului în vis lui Iosif, zicîndu-i: Sculîndu-te, ia pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi fii acolo pînă cînd îţi voi zice; căci Irod vrea să caute Pruncul, să-L piardă.

Sculîndu-se Iosif în acel ceas, s-a pogorît în Egipt cu toată casa, după cuvîntul îngerului, ca să împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul: Din Egipt am chemat pe Fiul meu. Atunci Irod, văzînd că l-au batjocorit magii, a trimis satrapi, adică stăpînitori, să ucidă pe toţi pruncii Betleemului, de doi ani şi mai jos, după vremea despre care cu dinadinsul a întrebat pe magi. Venind satrapii în Gavaa, în Rama şi în cetăţile Rahilei şi ale seminţiei lui Veniamin, au ucis pe toţi pruncii dintr-însele. Seminţia lui Veniamin a căzut aproape de soarta Iudeii, asemenea şi cetăţile ei, Betleemul şi Ebus, adică Ierusalimul, asemenea şi cetăţile lui Veniamin: Gavaa, Rama şi Rahil; fiindcă cetăţile Iudei şi ale lui Veniamin sînt aproape unele de altele.

Atunci s-a împlinit cuvîntul cel zis de Ieremia proorocul: Glas în Rama s-a auzit, plîngere şi jale şi tînguire multă, Rahil plîngînd pentru fiii săi şi nu voia să se mîngîie că nu mai erau. Deci să vedem acum cuvîntul şi scopul pentru care evanghelistul pomeneşte aici de proorocul care zice: Glas în Rama s-a auzit, plîngere, jale, şi tînguire multă, Rahil plîngînd pe fiii săi şi nu voia să se mîngîie, căci nu mai erau. Toţi ştiţi că Iacov a avut doisprezece fii; adică din Lia, femeia lui cea dintîi, şase: Ruvim, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon; din Rahila, doi: Iosif şi Veniamin. Din Vala, slujnica Rahilei: Dan şi Naftalim; şi din Zelfana, slujnica Liei, doi: Gad şi Asir. Din care s-au făcut cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, după numărul celor doisprezece patriarhi luîndu-şi numirile.

A fost un bărbat Levit care locuia în hotarele muntelui Efraim şi care şi-a luat femeie din Betleem, pămîntul Iudei. Însă a fugit femeia lui de la dînsul, la casa părintelui său, în Betleem şi a stat acolo patru luni. Atunci bărbatul ei s-a dus din hotarele Efraimului şi a venit la Betleem ca să ia femeia înapoi la dînsul. După ce a stat în casa tatălui femeii lui cinci zile, pe la amiază sculîndu-se cu femeia lui, s-a întors iarăşi şi a venit pînă în dreptul Iebusului, adică Ierusalimului. Cu dînsul avea o pereche de asini împovăraţi, femeia lui şi sluga lui; apoi plecîndu-se ziua apunînd soarele au mers aproape de Gavaa, care este în seminţia lui Veniamin şi s-au abătut acolo să găzduiască. Deci au intrat înăuntru şi au şezut în uliţa cetăţii, căci nu era cine să-i primească în casă. Spre seară a venit un om bătrîn de la lucrul lui de la ţarină şi omul acela era din muntele Efraim, iar acum era trecător prin Gavaa şi oamenii acelui loc erau fii ai lui Veniamin. Bătrînul a ridicat ochii şi a văzut pe acel bărbat călător şezînd în uliţa cetăţii şi a zis către dînsul: "De unde vii şi unde mergi?". Iar ei au răspuns: "Venim de la Betleem, pămîntul Iudeei şi mergem pînă în părţile hotarului lui Efraim. Şi am venit ca să găzduiesc aici; dar nu este cine să ne primească în gazdă. Paie şi grăunţe pentru asinii noştri, pîine şi vin avem destul, eu, soţia mea şi copilul, şi nu avem lipsă de nici un lucru".

Bătrînul a zis către dînsul: "Pace ţie, însă în uliţă nu te vei sălăşlui". L-a dus în casa lui, a făcut loc asinilor lui şi a spălat picioarele lor, au mîncat şi au băut. Şi pe cînd ei se veseleau, iată oamenii cetăţii, fiii celor fărădelege au înconjurat casa, bătînd în uşă şi zicînd: "Scoate afară pe bărbatul pe care l-ai găzduit ca să-l cunoaştem pe dînsul". Stăpînul casei a ieşit la dînşii şi le-a zis: "Nu, fraţilor, să nu faceţi rău bărbatului care a intrat în casa mea, să nu faceţi nebunia aceasta. Iată, fiica mea este fecioară, iată femeia lui, să le scoţ pe dînsele şi să le vedeţi". Deci a luat bărbatul cel călător pe femeia lui, a scos-o afară la dînşii, pe care au necinstit-o şi apoi au eliberat-o.

Către ziuă femeia a venit şi a căzut lîngă uşa casei unde era găzduit bărbatul ei şi a murit. Dimineaţa sculîndu-se bărbatul ei a deschis uşile casei şi a ieşit ca să meargă în calea lui, şi iată, femeia lui era căzută lîngă uşile casei. Şi a zis către dînsa: "Scoală-te să mergem". Dar nu era glas într-însa şi nu era auzire. Atunci a luat-o şi a pus-o pe asin şi a mers la pămîntul său. Apoi a luat sabia şi a tăiat-o în douăsprezece părţi, pe care le-a trimis la toate hotarele lui Israel. Toţi cei care le-au văzut au plîns. Apoi s-au sculat toate seminţiile asupra seminţiei lui Veniamin şi au cerut pe bărbaţii cei fărădelege să-i ucidă, dar ei n-au vrut să-i dea, ci, ieşind din Gavaa, s-au pregătit a sta împotrivă la război. Toate seminţiile s-au luat la război cu seminţia lui Veniamin şi au căzut în ziua aceea din fiii lui Israel douăzeci şi două de mii.

După aceasta fiii lui Israel au judecat să nu treacă cu vederea această nedreptate. S-au adunat iarăşi la bătălie împreună şi au ieşit fiii lui Veniamin în întîmpinarea lor din Gavaa, în ziua a doua şi au căzut din fiii lui Israel optsprezece mii. Apoi s-au suit fiii lui Israel în Betel, înaintea Domnului, au plîns înaintea Lui cu plîngere mare şi a auzit Domnul glasul lor şi le-a zis: "Mai suiţi-vă încă o dată, căci mîine îi voi da în mîinile voastre". Suindu-se fiii lui Israel în ziua a treia împotriva fiilor lui Veniamin, s-au pornit la război lîngă Gavaa şi au făcut ocolire împrejurul ei, adunîndu-se şi făcînd război mare. De această dată s-au biruit fiii lui Veniamin, i-au omorît de la mic pînă la mare, au înconjurat cetăţile lor, fiii lui Israel şi le-au prădat şi le-au ars pînă în temelii, încît s-a pierdut de tot din ziua aceea seminţia lui Veniamin şi fiii Rahilei.

Pentru aceasta evanghelistul pomeneşte de Rahila, că îşi plînge pe fiii ei, arătînd proorocia aceasta. Că precum în vremea de atunci s-a pierdut seminţia lui Veniamin şi fiii Rahilei, aşa s-a făcut şi aici la naşterea Domnului, căci s-a pierdut toată odrasla pruncilor de doi ani şi mai jos, după cum zice şi evanghelistul: Şi nu vrea să se mîngîie, căci nu mai erau. Că glas în Rama s-a auzit, se înţelege înaltă propoveduire, că Rama se tîlcuieşte înalt. Drept aceea, acest glas, care în Rama s-a auzit, înseamnă glas de înaltă propovăduire. Căci cu adevărat s-a vestit în marginile lumii, prin glasul apostolilor, cu înaltă propovăduire, uciderea pruncilor şi pînă la marginile lumii s-a auzit.

Deci şi noi cele de cuviinţă să le prăznuim astăzi şi să cinstim naşterea lui Hristos şi luminat să strigăm; cu păstorii să dănţuim, cu îngerii să cîntăm, cu magii să ne închinăm Dumnezeului nostru, Cel ce S-a născut pentru noi şi mulţumită fie Celui ce a venit întru ale Sale ca un străin, că pe cel străin l-a proslăvit. Lui se cuvine slava, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu preasfîntul şi de viaţă Făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.