Viața Sfîntului Petru, Mitropolitul Kievului și a toată Rusia
(21 decembrie)
Acest fericit Petru s-a născut din creștini dreptcredincioși, în ținutul Volinskiei. Fiind încă în pîntecele maicii sale, pe cînd se lumina spre o zi de duminică, maică-sa a avut o vedenie: i se părea că ține în mîinile sale un miel, iar între coarnele lui a crescut un pom cu frunze frumoase și cu multe flori și roade. Între ramurile lui luminau multe lumînări și ieșea frumoasă mirosire.
Născîndu-se sfîntul și la șapte ani dîndu-se la învățătura cărților sfinte, cu zăbavă învață fericitul copil, de care lucru nu puțină mîhnire aveau părinții, însă aceasta s-a făcut ca să ia de la Dumnezeu înțelepciunea cărții, mai mult decît de la oameni, pe care a primit-o în acest chip: a văzut în vis pe un oarecare om în veșminte arhierești, venind și zicînd către dînsul: "Deschide-ți, fiule, gura ta". Iar el, deschizînd-o, cel ce i se arătase a atins cu mîna dreapă limba lui și l-a binecuvîntat, apoi i-a umplut de dulceață gîtlejul lui. Deșteptîndu-se, copilașul n-a văzut pe nimeni, decît numai și-a simțit inima sa plină de dulceață și de veselie. De atunci, cît îi dădea dascălul său să învețe, degrabă primea și în puțină vreme a învățat toată Scriptura.
Cînd era de douăzeci de ani, s-a dus la o mănăstire și a primit rînduiala monahicească, fiind ascultător în lucrurile mănăstirești, aducînd în bucătărie apă și lemne, spălînd hainele fraților și iarna și vara, iar din pravila sa nimic nu lăsa. Căci mai înainte decît toți se afla la cîntarea bisericească și mai pe urmă ieșea. În biserică, stătea cu frică, ascultînd dumnezeieștile scripturi, cu toată luarea-aminte, niciodată rezemîndu-se de perete. Totdeauna era ascultător și fraților le slujea fără lenevire, întru smerenie și în tăcere. Apoi, cu voia povățuitorului, s-a hirotonisit diacon și preot. După aceea a învățat a zugrăvi sfinte icoane și, zugrăvind închipuirea acestora, se depărta cu gîndirea de la cele pămîntești și cu totul făcîndu-se gînditor la Dumnezeu, cu mai multă dorire se ridica spre îmbunătățita viață.
Luînd binecuvîntare de la povățuitorul său, s-a dus la un loc liniștit și și-a făcut sălășluire la rîul Raga, care acum se cheamă mănăstirea Dvorți, zidind o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos și în scurt timp s-au adunat mulți frați. Sfîntul era bun la obicei și fără răutate, iar mai pe urmă învăța în liniște și cu blîndețe pe toți. Silindu-se spre milostenie, niciodată n-a lăsat în deșert pe sărac, pe cerșetor și străin, încît pînă și la voievod a mers vestea despre dînsul și viața lui îmbunătățită. Pentru aceasta, de toți era cinstit și toți primeau cuvîntul învățăturii de la dînsul.
În vremea aceea a venit prin locul acela, arhiereul Maxim de la Constantinopol, învățînd pe oameni rînduiala lui Dumnezeu. Petru, mergînd cu frați săi, să ia binecuvîntare, i-a dat arhiereului icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care singur o zugrăvise. Iar arhiereul lui Dumnezeu l-a binecuvîntat pe el și pe frați, iar sfînta icoană, primind-o, cu mare cinste o avea la dînsul. Nu după multă vreme, arhiereul Maxim murind, un oarecare egumen, anume Gherontie, îndrăznind, a luat arhierescul veșmînt, podoaba și toiagul păstoresc, precum și acea icoană zugrăvită de Petru și dată arhiereului; și s-a dus la Constantinopol, vrînd să se facă mitropolit al Rusiei. Atunci voievodul părților Volinskiei, silea pe fericitul Petru, uneori singur rugîndu-l, alteori prin boieri îndemnîndu-l, ca să meargă la Constantinopol pentru alegerea la scaunul mitropoliei Kievului, căci pe Gherontie nimeni nu-l voia, pentru îndrăzneala lui, fiindcă fără sfat și alegere a alergat să răpească vrednicia, neintrînd pe ușă, ci sărind pe aiurea. Fericitul Petru multă vreme n-a voit. Apoi fiind înduplecat de voievod, de boieri și de sfințitul sobor, s-a dus, trimițînd voievodul pentru dînsul rugăminte la preasfințitul Patriarh și la tot soborul lui, poftind ca să vadă pe Petru pe scaunul arhieresc.
Gherontie, mergînd pe mare, i s-a întîmplat vifor grozav și vînturi potrivnice, încît a zăbovit nu puțină vreme oareunde. Iar fericitului Petru vîntul i-a fost lin și prielnic și ca în vis a plutit pe mare. Apoi lui Gherontie i s-a arătat, în vedenie, icoana Maicii Domnului, a Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, despre care înainte s-a vorbit, zicîndu-i: "În deșert te ostenești tu, bătrînule Gherontie, că nu vei sui treapta arhierească pe care o cauți, ci cel ce m-a zugrăvit, Petru, egumenul, slujitorul Fiului meu și Dumnezeu, acela va fi ridicat la scaunul arhieresc și pe popor bine îl va paște, pentru că Fiul meu, Hristos Domnul, Și-a vărsat sîngele Său cel împrumutat din mine. Căci acela, cu dumnezeiască plăcere viețuiește și bătrîneți bune va trece bucurîndu-se la Stăpînul tuturor". Gherontie, degrabă deșteptîndu-se, s-a înspăimîntat și tuturor a spus cele ce văzuse. Iar cînd Cuviosul părintele nostru Petru a mers la Constantinopol, era atunci în sfînta biserică a înțelepciunii lui Dumnezeu, Sfînta Sofia, patriarhul Atanasie cel minunat, care cu bunătățile sale împodobea scaunul a toată lumea.
Intrînd fericitul Petru la patriarh, s-a umplut de bună mireasmă biserica acea și patriarhul a înțeles cu duhul, că pentru venirea lui Petru s-a făcut aceea bună mireasmă și l-a binecuvîntat cu bucurie. Apoi, aflînd pricina venirii lui, a adunat sfințitul sobor și cercetare după obicei făcîndu-se, Petru s-a aflat vrednic de arhierie, fiind însemnat mai înainte de nașterea sa. Drept aceea, patriarhul săvîrșind dumnezeiasca slujbă, a sfințit pe minunatul Petru, a cărui cinstită față în vremea sfințirii atît de mult s-a luminat, încît toți s-au minunat și au zis: "Cu adevărat acest om, prin porunca lui Dumnezeu a venit la noi". Deci, s-a făcut tuturor veselie duhovnicească.
După cîteva zile a venit și Gherontie și a spus toate cele ce i se întîmplaseră. Apoi, luînd patriarhul veșmintele arhierești cu cinstita icoană și toiagul păstoresc de la Gherontie, a dat bisericeștile semne de dregătorie în mîinile adevăratului păstor, Petru. Și așa preasfințitul patriarh, învățînd multe zile pe Sfîntul și fericitul Petru și binecuvîntîndu-l cu slavă, l-a eliberat de la Constantinopol. Sfîntul, venind întru a sa Mitropolie, a dat pace și binecuvîntare tuturor și învăța cu osîrdie turma cea de Dumnezeu încredințată lui, mergînd din loc în loc. Acestea binefăcîndu-se n-a suferit vicleanul vrăjmaș, ci a făcut împiedicare sfîntului, îndemnînd pe unii ca să nu-l primească. Însă după aceea s-au pocăit și au primit pe arhiereul, căruia supunîndu-se, au cerut iertare de la dînsul.
Apoi, după o vreme, iarăși a pornit vrăjmașul spre zavistie pe Andrei, episcopul Tferului, care ascuțindu-și limba sa, a grăit fără de lege, scriind asupra dreptului multe cuvinte mincinoase și hulitoare, pe care le-a trimis la preasfințitul patriarh, Atanasie. Iar patriarhul, mirîndu-se, nu l-a crezut, ci, fiind cu multă pricepere, a trimis pe unul din clericii Bisericii în pămîntul Rusiei și s-a adunat sobor în cetatea Pereiaslaviei, fiind acolo Simeon episcopul Rostovului și Cuviosul Prohor, egumenul Pecerskăi, cum și domni, boieri, preoți, monahi și mulțime mare. Acolo, fiind chemat și Andrei, episcopul Tferului, s-a făcut cercetare și tulburare mare, stînd înainte mincinoșii clevetitori ai Sfîntului Petru. Atunci lucrătorul de răutate nu s-a tăinuit, ci a venit înaintea tuturor, pentru că răutatea lui Andrei și clevetirea lui s-au vădit, iar clevetitorul cel mincinos a fost rușinat și defăimat. Sfîntul Petru nimic rău nu i-a făcut, ci l-a iertat și, din destul pe toți învățîndu-i, i-a eliberat întru ale lor. Dar el însuși adăuga osteneli peste osteneli, înmulțind, pînă la sută, talantul cel dat lui, fiind și sărmanilor tată.
În acea vreme s-a arătat un eretic oarecare, Seit, care nu se supunea învățăturii sfîntului. Pe acela arhiereul lui Dumnezeu l-a dat blestemului și a pierit rău. După aceasta a mers plăcutul lui Dumnezeu în slăvita cetate Moscova, stăpînind într-însa, atunci, binecredinciosul și marele domn Ioan Daniilovici, cel bine împodobit cu toate lucrurile, milostiv spre săraci și preoți, iubitor de cinstea bisericilor și de sfintele scripturi ascultînd. Deci foarte mult l-a iubit arhiereul și a rămas mai mult decît în alte locuri întru acea cetate. Apoi a sfătuit pe binecredinciosul domn ca să zidească o biserică de piatră, în numele Preasfintei Stăpîne Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, zicîndu-i așa: "Dacă mă vei asculta și vei ridica biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi te vei preamări mai mult decît alți domni, cetatea ta va fi slăvită și arhierei vor locui într-însa. Apoi se vor birui vrăjmașii și Dumnezeu într-însa se va preaslăvi, iar oasele mele aici se vor pune".
Voievodul, ascultînd sfatul sfîntului, a avut sîrguință către biserică și punîndu-se temelie, din zi în zi se înălța și singur sfîntul se silea, ca în toate zilele să sporească lucrul. Și, mai înainte văzîndu-și ieșirea sa din viață prin descoperire dumnezeiască, și-a făcut singur mormîntul, aproape de jertfelnic. După săvîrșirea mormîntului, i s-a făcut iarăși vestire de la Dumnezeu despre moartea lui. Atunci, cu totul umplîndu-se de bucurie, a mers în biserică și a săvîrșit Sfînta Liturghie, rugîndu-se pentru toți credincioșii împărați și domni și pentru al său fiu sufletesc, drept-credinciosul domn Ioan, cum și pentru toți binecredincioșii creștini de pe pămîntul Rusiei. După aceea a făcut mare pomenire pentru cei răposați și s-a împărtășit cu Sfintele Taine. Venind din biserică, a chemat tot clerul și, învățîndu-i după obicei, i-a eliberat. În aceea vreme multă milostenie făcea la săraci, la scăpătați, la biserici, la mănăstiri, la preoți, dar slăbea cu trupul.
Sosind ziua ducerii lui din viață, a chemat pe Protasie, mai marele cetății, neîntîmplîndu-se atunci a fi voievodul în cetate și i-a zis lui: "Fiule, iată eu mă duc din viața aceasta și las fiului meu, iubitului meu domn Ioan, milă, pace și binecuvîntare de la Dumnezeu și seminției lui pînă în veac". Apoi, dînd alte așezăminte, i-a încredințat lui punga, ca să cheltuiască pentru săvîrșirea bisericii și dîndu-le tuturor pace, a început a cînta Vecernia. Și încă rugăciunea fiind în gura lui, sufletul său s-a dus către Domnul, ridicîndu-și singur mîinile spre Dumnezeu. Voievodul, auzind despre moartea sfîntului, degrabă a mers mîhnit în cetate și cu toți boierii și poporul, plîngeau și se tînguiau pentru moartea Sfîntului Petru. Apoi, punînd pe pat cinstitul său trup, l-a dus în biserică precum este obiceiul.
În acea vreme um om, cuprinzîndu-se de necredință către sfînt, a mers în mijlocul poporului și în gîndul său defăima, zicînd: "Cine este acesta căruia însuși domnul cu poporul îi merge înainte și îi urmează și i se dă atîta cinste"? Acestea gîndindu-le, îndată a văzut pe sfînt pe pat și binecuvîntînd poporul de amîndouă părțile, pînă ce a fost dus la mormînt și s-a încredințat omul acela de sfințenia plăcutului lui Dumnezeu. Apoi cele văzute le-a spus poporului, iar sfintele lui moaște ducîndu-le, le-a pus în mormîntul pe care singur și l-a zidit, unde și acum zac, făcînd felurite minuni celor ce cu credință se apropie de ele.
Un tînăr oarecare, din nașterea sa avea mîinile slăbănoage și cu totul nemișcate, încît nici la gură nu-i era cu putință a le duce. Mergînd el la mormîntul acelui sfînt, rugîndu-se cu lacrimi, îndată i s-au întărit mîinile și s-a însănătoșit. Apoi, pe un gîrbov și pe un surd i-a făcut sănătoși. Încă și un orb de mulți ani, care a venit și s-a rugat, îndată i-a deschis luminile ochilor. Și multe alte minuni, celor ce cu credință merg la dumnezeiasca raclă, izvorăsc și pînă acum, întru cinstea și slava Celui în Treime slăvit, Dumnezeu în veci. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
