Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Patapie
(8 decembrie)
În părțile Egiptului este o cetate ce se numește Teba, care o înconjură și o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinți creștini, fiind crescut în bună credință și în frica Domnului. Venind în vîrstă desăvîrșită, a trecut cu vederea deșertăciunea lumii acesteia și, lăsînd casa, părinții și prietenii, s-a făcut monah. Ducîndu-se în pustia Egiptului, viețuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea și cu multe feluri de osteneli monahicești și pustnicești. Făcîndu-se vestit și începînd a veni mulți oameni la dînsul și a-l lăuda pentru viața cea plină de fapte bune și fiind supărat că i se tulbura liniștea - căci era lăudat de gura oamenilor - din această pricină lăsînd părțile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcîndu-și o colibă aproape de Vlaherna, lîngă zidul cetății, s-a închis într-însa și se odihnea acolo, ca în pustie, neștiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care știe pe cei ce sînt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.
Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stînd pe vîrful muntelui, așa și omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvîrșită sfințenie. Pentru că Dumnezeu preamărește pe cei ce-L preamăresc pe El și descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său și pentru folosul altora. Deci și acest desăvîrșit întru sfințenie, care era îmbogățit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se și preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat ca o comoară ascunsă în țarină. Căci un tînăr oarecare dintre creștini, fiind orb din naștere și povățuit fiind prin rînduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, și l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dînsul să i se dea vederea ochilor, ca văzînd făptura să vie în mai desăvîrșită cunoștință a Făcătorului și să-L preamărească. Iar cuviosului, văzînd credința tînărului, i s-a făcut milă de dînsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă și socotința lui, a zis: "Ce lucru minunat ai cunoscut la mine și de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvîrșească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?". Iar tînărul a strigat cu jale, rugîndu-se cu lacrimi și cu cuvinte smerite, spunînd că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.
Cuviosul a zis către dînsul cu credință: "În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!" Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. Tînărul acela era cunoscut multora, care, văzîndu-l că are vedere, se minunau și-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni și făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieșit veste în popor despre acea minune a cuviosului și de atunci mulți au început a veni la dînsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.
Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei și era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutînd tămăduire, dar nedobîndind-o. Auzind despre Sfîntul Patapie, a poruncit să-l aducă la dînsul și a rugat pe sfîntul, ca, prin darul cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginți, mai întîi a făcut rugăciune cu sîrguință către Dumnezeu pentru dînsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii și l-a uns cu untdelemn sfințit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieșit și s-au curățit toate cele dinăuntrul lui, făcîndu-i-se tot trupul sănătos.
Un alt tînăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munți și prin pustietăți, trîntindu-l în foc și în apă ca să-l piardă, aruncîndu-l de pe înălțimile munților în prăpăstiile văilor, bătînd și sfărîmînd tot trupul lui, încît acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvîrșită; căci El înfrînează toată puterea vrăjmașului cea cu totul înrăutățită. Odată ducîndu-l diavolul pe tînărul acela spre țărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian și să-l înece, a întîlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieșea din coliba sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmașului. Iar diavolul, văzînd de departe pe fericitul, a început a se apropia către dînsul sărind, întorcîndu-și ochii, spumegînd, scrîșnind din dinți și îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfîntul Patapie, a strigat: "O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Și aici iarăși este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai viețui de acum, mult ostenindu-mă și abia aflîndu-mi locașul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgonește dintr-însul; cu adevărat înfricoșat ești Nazarineanule, cu adevărat înfricoșat și pretutindeni peste toți este stăpînirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu ești de față, că numai cu semnul Crucii și prin numele Tău mă izgonești; căci sînt biruit și izgonit".
Acestea zicînd necuratul, arunca pe tînărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcînd semnul Crucii cu mîna în văzduh, a certat duhul, zicînd: "Ieși, duh necurat, ieși, du-te departe în pustie! Hristos îți poruncește aceasta prin mine, a cărui putere chiar și nevrînd ai mărturisit-o". Acestea zicînd sfîntul, diavolul a aruncat pe tînăr la pămînt și a ieșit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tînărul, viindu-și în simțiri, plîngea de bucurie și mulțumea mai întîi lui Dumnezeu, apoi și Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea sa de duhul cel necurat.
O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul său și acum, deznădăjduită fiind de doctori și înmulțindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul Patapie și căzînd la picioarele lui, cu multă tînguire și rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfîntul însemnînd rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o.
Acestea și multe alte minuni făcînd, Cuviosul părintele nostru Patapie a sosit la fericitul său sfîrșit și, în adînci bătrîneți, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui preamărit întru sfinții Săi, Căruia, împreună cu Părintele și Duhul Sfînt, I se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
