Sfîntul Apostol Tit, unul din cei șaptezeci
(25 august)
Viețile Sfinților pe luna august
Sfîntul Apostol Tit era de fel din Creta și din părinți de bun neam, pentru că se trăgea din seminția lui Miroi, antipatul Cretei; dar erau necredincioși, deoarece se țineau de păgînătatea închinării de idoli, și chiar el singur tot aceleași păgînătăți a slujit de la început. El din tinerețea lui a arătat multă sîrguință către înțelepciunea păgînească, îndeletnicindu-se la citirea cărților vechi de filosofie și făcătoare de stihuri, precum ale lui Homer și ale celorlalți scriitori. El petrecea cu fapte bune, în nerăutate și în întreaga înțelepciune, măcar că era în necunoștință de Dumnezeu. El și-a păzit fără de prihană fecioreasca curățenie a trupului său, precum mai pe urmă a mărturisit despre dînsul Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu, în scrisoarea sa către Filadelfi, numindu-l pe dînsul feciorelnic. Deci, pe Dumnezeu, pe Care Tit nu-L știa prin credin-ță, pe Acela îl cinstea prin fapte bune și Lui I se arăta plăcut.
Cînd era de douăzeci de ani, a auzit un glas din cer venind către dînsul și zicîndu-i: "Tite, ție ți se cade să te duci de aici și să-ți mîntuiești sufletul tău, pentru că nu-ți ajunge spre mîntuire numai învățătura păgînească". Acest glas auzindu-l Tit, dorea ca și a doua oară să-l mai audă pe el, pentru că știa glasurile și cuvintele care se făceau uneori de la idoli, dar nu voia să le creadă pe ele, pentru că începuse a cunoaște înțelepciunea lor cea drăcească. El a mai petrecut acolo un an, cînd i s-a dat în vis o dumnezeiască poruncă, ca să citească cărți evreiești; și după acea vedenie, el a început a le cerceta.
Căzîndu-i în mînă cartea Sfîntului prooroc Isaia, a deschis-o și a găsit la capitolul 41 acestea: Înnoiți-vă către Mine ostroave..., pe care citind-o, a găsit într-însa oarecare cuvinte, ca și cum ar fi fost grăite spre inima lui de Dumnezeu. Acele cuvinte sînt acestea: Robul Meu ești și Eu te-am ales pe tine. Nu te teme că te-am lăsat, Eu sînt cu tine. Nu te amăgi cu zeii cei mulți păgînești, pentru că eu sînt Dumnezeul tău. Și iarăși: Eu sînt Dumnezeul tău, care țin dreapta ta și-ți grăiesc ție. La sfîrșitul capitolului a citit despre idoleasca înșelăciune, astfel: "Dintre idolii lor nu este unul care să grăiască; că dacă vei întreba pe ei de unde sînt, nu-ți vor răspun-de; căci aceia care îi fac pe ei sînt printre voi, și vă înșeală pe voi". Aceste cuvinte din cartea proorocească, și multe altele, i-au fost lui ca o cheie, căci, deschizîndu-i ușa minții spre cunoștința adevăratului Dumnezeu și spre înțelegerea înșelăciunii idolești și a rătăcirii păgînești, ardea cu inima spre Dumnezeu, pe care evreii Îl cinsteau.
În acea vreme s-a auzit în insula Creta, unde trăia Tit, că Hristos Dumnezeu S-a arătat în trup printre oamenii din Ierusalim. El face multe minuni și fapte negrăite; căci slava despre Dînsul străbătuse prin toate marginile pămîntului. Deci, antipatul Cretei, care era unchi după mamă lui Tit, sfătuindu-se cu cei mai de frunte bărbați, a trimis la Ierusalim pe nepotul său, pe acest bine înțele-gător și iubitor de înțelepciune, Tit, ca pe unul care era destul a auzi și a înțelege cele grăite de gura lui Iisus Hristos și a vorbi cu dînsul și tot ceea ce va afla de la Hristos, va putea cu de-amănuntul să le spună lor.
Tit, mergînd la Ierusalim și văzînd pe Stăpînul Hristos, I s-a închinat Lui, apoi I-a urmat Lui și ucenicilor Lui amestecîndu-se cu ceilalți din popor, ce umblau după Hristos. El singur a fost martor al minunilor pe care Hristos le făcea. A văzut și mîntuitoarele Patimi și s-a încredințat despre Învierea Lui. Iar după Înălțarea Domnului, Sfîntul Duh pogorîndu-se peste Apostoli în limbi de foc și grăind lor în limbi străine, Tit, robul Lui, i-a auzit vorbind în limba lui și se mira, precum despre aceasta se scrie în Faptele Apostolilor: Nemernicii cretani - între care era și Tit -, mirîndu-se, unul către altul ziceau: "Îi auzeam pe Sfinții Apostoli grăind măririle lui Dumnezeu în limbile noastre". De toate acestea Tit a fost vestitor și propovăduitor în patria sa, Creta.
Fericitul Tit a fost rînduit în slujba apostolească, cînd li s-a deschis neamurilor ușa credinței. Mai întîi a fost botezat Cornelie sutașul; apoi după dînsul și ceilalți elini. Atunci și Tit, fiind din neamul celor netăiați împrejur, a luat botezul de la Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte s-a numit Saul. Pentru că pînă atunci, deși Tit crezuse în Hristos de la început, însă nu se botezase; pe de o parte că pe atunci apostolii încă nu primeau în biserică pe cei netăiați împrejur, iar pe de alta, că greu își socoteau lor în Legea veche tăierea împrejur, despre care ziceau evreii, care crezuseră în Hristos, că este trebuință mai întîi limbilor care primeau credința, ziceau că nu este cu putință cuiva să se mîntuiască fără tăierea împrejur, precum se scrie despre aceasta în Faptele Apostolilor: Oarecare pogorîndu-se în Iudeia, învăța pe frați, zicînd: De nu vă veți tăia împrejur după obiceiul lui Moisi, nu puteți să vă mîntuiți. Unii ca aceștia cîrteau asupra Sfîntului și Marelui Apostol Petru, despre botezul lui Corneliu sutașul, zicînd: "Ai intrat și ai mîncat cu dînșii la bărbatul acela, care nu are tăiere împrejur".
Deci, pe cînd Sfinții Apostoli vorbeau sobornicește despre aceasta, au lăsat neamurile cele din nou creștinate fără tăierea împrejur. Atunci și fericitul Tit, venind la Botez, n-a mai fost silit de nimeni la tăierea împrejur, despre care lucru Apostolul Pavel pomenește către Galateni, zicînd: Nici Tit, care este cu mine, n-a fost silit să se taie împrejur; însă după Botez, fiind sfințit de ceilalți apostoli mai mari la slujba apostolească, a fost numărat în rîndul celor șaptezeci de apostoli. El a fost trimis între neamuri cu Sfîntul Pavel la propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, fiind următor lui nu numai ca un ucenic dascălului, ci ca și fiul cel iubit al dascălului, pentru că Pavel îl numea fiul său. Acest lucru se poate vedea din scrisoarea lui Pavel către dînsul, care zice: Lui Tit, adevăratul fiu, dar și milă. Zice încă și aceasta: Este de trebuință să rugăm pe Tit, ca precum a început, așa să și sfîrșească... Și a zis iar: Mulțumită lui Dumnezeu, Cel ce a dat pentru voi aceiași sîrguință în inima lui Tit...
De aici se poate vedea duhovniceasca dragoste în Hristos, care o avea Pavel către Tit. Uneori îl numește fiul său, iar alteori frate. Altădată, zăbovind Tit unde a fost trimis, Pavel se întristează și zice în sine: Ducîndu-se în Troada la propovăduirea lui Hristos, și fiindu-mi ușa deschisă întru Domnul, duhul meu n-a avut odihnă, neaflînd pe Tit, fratele meu... Deci, cînd Tit nu era de față, marele Apostol Pavel se întrista cu duhul: Tot așa și cînd era el de față avea duhovnicească mîngîiere, pentru că zice: Dumnezeu ne-a mîngîiat prin venirea lui Tit... Și iarăși zice: Ne-am bucurat de bucuria lui Tit.
Pavel, străbătînd multe țări cu bună vestirea cuvîntului lui Dumnezeu, a ajuns și în Creta, patria lui Tit. Pe atunci era antipat în Creta, Rustil, bărbatul surorii lui Tit. Acela, auzind propovădui-rea apostolească pentru Hristos Dumnezeu, întîi rîdea; apoi, murind fiul lui și fiind înviat de Sfîntul Apostol Pavel, a crezut în Hristos și a primit Sfîntul Botez cu toată casa sa. Apoi mulți necredincioși din insula aceea au primit sfînta credință și Botezul. Sfîntul Pavel a pus pe fericitul Tit episcop în insula Cretei și în celelalte insule dimprejur. Și, încredințîndu-i popoarele cele din nou luminate, l-a lăsat acolo; iar el s-a dus în alte țări, ca să propovăduiască pe Hristos altor popoare.
Ducîndu-se în Nicopoli, a scris Sfîntului Tit o scrisoare învățătoare, cum trebuie să cîrmuiască eparhia sa. El îi zicea: Pentru acesta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele nesfîrșite, și să așezi preoți prin toate cetățile, precum ți-am poruncit. Sfîntul Ioan Gură de Aur, socotind aceste cuvinte apostolești, zice: "Din cei ce erau cu Pavel, Sfîntul Tit era iscusit pentru că de n-ar fi fost iscusit, nu i-ar fi încredințat lui insula, nu i-ar fi poruncit să împli-nească cele nesfîrșite, și nu l-ar fi făcut judecător la atîția episcopi, dacă n-ar fi nădăjduit foarte mult în acest bărbat".
Sfîntul Pavel, voind să zăbovească mai mult în Nicopoli, a chemat pe Sfîntul Tit iar la el, zicînd către dînsul în scrisoarea sa: Cînd voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, sîrguiește-te să vii la mine în Nicopoli, pentru că am socotit să iernez acolo. Sfîntul Tit, ducîndu-se în Nicopoli și zăbovind puțin cu dînsul, l-a trimis înapoi la Creta. După aceasta, Sfîntul Pavel a fost prins în Ierusalim, legat cu lanțuri, și de acolo a fost dus la Roma. Sfîntul Tit, auzind de aceea, s-a dus la Roma să vadă nevoința pătimirii dascălului său. El a petrecut în Roma pînă la sfîrșitul Sfîntului Pavel, și, îngropînd cinstitul lui trup, după tăierea poruncită de Nero, s-a întors în Creta la păstoria sa.
Tit avea scaunul arhieriei sale în una din cinstitele cetăți ale Cretei, care se numea Gortina, și se ostenea neîncetat, întorcînd pe păgîni la Hristos, învățîndu-i cu cuvintele și încredințîndu-i cu minunile. În insula aceea era un idol slăvit al Artemidei, zeița păgînilor, la care se ducea mulțime de popor păgînesc și i se închina cu aducere de jertfe. Sfîntul Apostol Tit, ducîndu-se acolo în vremea adunării și prăznuirii păgînilor, grăia către dînșii cuvîntul lui Dumnezeu și îi îndemna să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu și să-și cunoască înșelăciunea idolească.
Poporul neluînd aminte la cuvintele lui, el s-a rugat Domnului și îndată acel idol a căzut, sfărîmîndu-se în bucăți. Poporul s-a spăimîntat, și de atunci au crezut în Hristos ca la cinci sute de suflete. Asemenea, cînd din porunca împăratului Romei se zidea în Creta o capiște mare idolească, în cinstea spurcatului zeu Jupiter, și era tocmai pe sfîrșite, Tit, apostolul lui Hristos, trecînd pe acolo, s-a rugat adevăratului Dumnezeu și deodată a căzut capiștea, risipindu-se pînă în temelie. Prin această minune, mulțime de păgîni s-au întors la Hristos și au zidit o biserică foarte frumoasă în numele lui Iisus Hristos adevăratul Dumnezeu.
Astfel Sfîntul Apostol Tit, luminînd cu lumina sfintei credințe insula Creta și cele dimprejur, și ajungînd la adînci bătrîneți, s-a mutat către Domnul, avînd 94 de ani de la nașterea sa. La sfîrșitul său a văzut pe sfinții îngeri venind să-i ia sufletul. Lui i se luminase fața ca soarele, căci întreaga sa viață fusese lumina lumii; și tot al aceluia era și sfîrșitul, cinstit prin strălucire de lumină de Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.