Sfînta Muceniță Sira fecioara, rudă cu Sfînta Maria Golinduhia
(24 august)
În zilele lui Hosroe cel bătrîn, împăratul Persiei, în al 28-lea an al împărăției lui, Sfînta fecioară Sira s-a arătat în Persia, ca un mărgăritar curat și mare, strălucind cu frumusețea credinței creștinești și slăvindu-se prin nevoință pentru Hristos cu cele mai mari pătimiri. Ea s-a născut în cetatea Hirhaselevcos, din neam păgînesc, din care se nășteau totdeauna multe roduri ale diavolului. Tată avea un slujitor idolesc și vrăjitor vestit, care fusese multă vreme judecător în adunarea vrăjitorilor și a popilor persienești. El era împreună șezător la înalta stăpînire între dînșii, și se numea Mavit. El știa bine învățăturile lui Zoroastru, mai-marele vrăjitor și întîiul învățător în citirea stelelor, din Persia.
Vrăjitorul acela care a născut pe această fecioară Sira, ura foarte mult pe creștini și se sîrguia să-și păzească pe fiica sa, ca să nu vină la cunoștința și prietenia fecioarelor creștinești, fiindcă în Persia erau atunci mulți creștini, precum sînt acum în toată Asia, deși viețuiesc în strîmtorare și în defăimare. De aceea, fiind ea încă copil mic, a dat-o după moartea maicii sale în altă cetate, care se numea Fars, în care se afla toată învățătura vrăjitorească. El a dat-o la o femeie vrăjitoare, rudă a lui, ca să o crească în deprin-derea vrăjitoriei păgînești. Cînd fecioara a început a veni în înțelegere, îndată a învățat vrăjitoria. După aceea a dat-o la slujirea cea necurată a jertfelor, pentru a săvîrși oarecare jertfe diavolești, care se numeau de ei Iast, și acelea le aveau ca pe niște jertfe mai curate. Însă aceasta se vorbește despre dînsa, ca să se știe în ce fel de întunecare și înșelătorie diavolească a fost, și din ce fel de întuneric a ieșit și din cursele diavolului a scăpat la lumina cunoș-tinței adevărului.
Deci, ajungînd ea în vîrsta desăvîrșită și știind bine toată învățătura vrăjitorească, slujea cu căldură în rînduiala jertfelor necuraților zei ai Persiei. Ei i s-a rînduit calea mîntuirii astfel: după purtarea de grijă și după rînduiala lui Dumnezeu, a făcut cunoștință cu niște femei creștine sărace și a auzit de la dînsele despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu; deci, a început cu dinadinsul a întreba de credința creștinească, despre dogmele ei și despre toată rînduiala și viața creștinească, și cele ce le auzea de la dînsele, pe acelea le judeca cu mintea, alegînd între credința creștinească și cea persană. Deci, a văzut între ele mare deosebire în toate, căci toate cele ce erau ale credinței persane, pe acelea le vedea mincinoase și necurate; iar cele ale credinței creștinești le vedea drepte și curate. Atunci și-a pus ca scop să lase păgînătatea persană și să se facă creștină.
Voind ea să știe mai bine despre dreapta credință creș-tinească, a început a merge în taină la biserica creștină, a asculta citirile și cîntările bisericești și învățăturile cuvintelor lui Dumnezeu; a lua aminte la buna rînduială și la buna săvîrșire a slujbelor bisericești. Ei i-a plăcut foarte mult credința creștinească și toată rînduiala ei; deci, a început a urma vieții creștinești prin postire și prin omorîrea trupului său. Ea se păzea foarte mult de a se mărita și a-și risipi mintea prin grijile vieții; căci acum avea vîrsta de optsprezece ani. De aceea nu se arăta ochilor oamenilor mireni, nici nu se aduna cu fecioarele și cu femeile persiene cele slăvite și bogate, ci se ferea de ele, fugind de vorbire și de prietenia lor.
Dar ea adeseori se întîlnea cu fecioarele și cu femeile creștine și vorbea despre nașterea lui Hristos din Preacurata Fecioară și despre toate minunile Lui, despre patima și moartea cea de bunăvoie, despre Înviere și Înălțare la ceruri; despre înfricoșata judecată ce va să vină, despre răsplătirea drepților și despre chinul credincioșilor. Toate cele ce le auzea de la fecioarele creștine le credea fără șovăire, le scria în inima sa și se umilea. Astfel ardea de dragostea către Hristos. Se închidea în camera sa și citea cărți creștinești, se deprindea la rugăciuni și la cîntarea psalmilor și se ruga către adevăratul Dumnezeu al creștinilor, presărîndu-și capul cu țărînă.
Astfel a petrecut multă vreme, păzindu-și în taină credința creștinească, căci se temea de tatăl său și de ceilalți vrăjitori; deci, aceasta socotea că este destul spre mîntuire, ca să creadă în Hristos, căci încă nu înțelesese cuvîntul apostolului: Cu inima se crede întru dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mîntuire. După o vreme oarecare, a căzut într-o boală trupească și n-a căutat doctorii în vrăji, precum era obiceiul păgînilor, ci și-a întors mintea către Dumnezeu și, bolind cu trupul, a mers la biserica creștinească și a rugat pe preot să-i dea ei din biserică puțină țărînă, avînd credința că va cîștiga tămăduire din acea țărînă. Dar preotul s-a lepădat de dînsa ca de o necurată, zicîndu-i: "Ce împărtășire îți este ție cu credincioșii, tu care ești necredincioasă și slujitoare de idoli, care vii la biserica creștinească?"
Ea nu s-a mîniat de aceea, știindu-și singură nevrednicia sa, dar, tăcînd puțin, s-a atins cu credință de haina preotului, ca altădată femeia cananeiancă de haina lui Hristos, și îndată a cîștigat tămăduire de neputința sa și s-a întors acasă sănătoasă. Deci, se mira de schimbarea sa din boală în sănătatea cea atît de grabnică și zicea în sine: "Dacă slujitorii lui Hristos au o putere ca aceasta, cu atît mai vîrtos trebuie să fie Atotputernic Hristos". Ea dorea să vină în desăvîrșita credință creștinească și gîndea cum ar putea să cîștige Sfîntul Botez.
Dar diavolul, care urăște pe cei buni, văzînd într-însa începuturi bune ale sfintei credințe, s-a sîrguit să facă împiedicare scopurilor ei. Deci, i s-a arătat ei noaptea cu mînie, ocărînd-o că, lăsînd obiceiurile părintești, a căutat ajutor la creștini în boală, atingîndu-se de haina preotului creștinesc. Dar fericita fecioară, cunoscînd că aceea este amăgire diavolească, s-a îngrădit pe sine cu semnul Sfintei Cruci, precum se deprinsese de la creștini, și, plecîndu-și genunchii la pămînt, a început a citi psalmul 90 al lui David: Cel ce locuiește întru ajutorul Celui Preaînalt, se va sălășlui în acoperămîntul Dumnezeului cerului. Diavolul, stingîndu-se puțină vreme, s-a arătat iarăși, zicîndu-i cu mînie aceleași cuvinte. Atunci fecioara, plecîndu-și iarăși genunchii către Dumnezeul cerului, a început a citi același psalm. Diavolul, fugind puțin și iarăși întorcîndu-se, a îndrăznit a-i zice: "Eu sînt Dumnezeu, Care locuiește în cele de sus, sub a Cărui apărare petrec toți, și ți se cade ție să alergi la mine, iar nu la creștinii care te amăgesc pe tine".
Atunci ea, plecîndu-se a treia oară la rugăciune, s-a rugat cu osîrdie lui Hristos Dumnezeu ca să-i descopere ei adevărul și să gonească de la dînsa înșelăciunea. Și îndată cu puterea lui Dumnezeu a fost gonit de la dînsa ispititorul, însă în mintea ei a rămas ca o urmă de înșelare diavolească oarecare îndoire. Cunoscînd că aceea este din lucrare diavolească, cu inimă mai călduroasă s-a întors către Dumnezeu, căindu-se cu lacrimi și mărturisind neputința sa. În noaptea următoare a fost mîngîiată de Dumnezeu prin vis și i-a însemnat ei dinainte mucenicia, care i s-a făcut astfel: se vedea că stă pe o treaptă mai înaltă mai sus de preoți și ținea în mîinile sale sfîntul potir, plin de sîngele lui Hristos. Pe acela îl arăta poporului, iar doi diaconi, stînd de amîndouă părțile, cădeau. Această vedenie însemna că avea să primească pentru Hristos paharul pătimirii, înaintea ochilor poporului cel din priveliște. Iar treapta cea mai înaltă pe care stătea, însemna cinstea muceni-cească, care covîrșește toate rînduielile sfinților. Cădirea era semn că pătimirea ei avea să fie bineprimită lui Dumnezeu, ca jertfa și tămîia, și prin aceasta toată Biserica lui Hristos va mirosi bine.
După vedenia aceea a început viața cea cu nevoință întru Dumnezeu. Deci ea s-a cunoscut de frați și de rudenii că s-a aplecat la credința creștinească, fiind văzută schimbată la trup, galbenă la față de înfrînare și de post și vorbind puțin. Închizîndu-se în camera sa, petrecea în tăcere, iar de la aducerea jertfelor la zei și la obișnuitele lor slujbe a încetat cu desăvîrșire. Toți s-au mîhnit pentru ea și au rugat-o pe mama lor vitregă să o îndemne să înceteze cu viața aceea și să nu se depărteze de la slujba zeilor părintești, ca să nu aducă necinste neamului lor și să nu pornească mînia împărătească asupra casei lor. Iar mama ei vitregă, învățîndu-se în taină de la cel ce de demult a amăgit în Rai prin asemănarea șarpelui pe Eva, s-a apropiat de această fericită fecioară cu fața veselă și, zîmbind, a început a-i spune despre sine că este de aceeași credință creștinească, și se prefăcea ca și cum o păzea și slujea lui Hristos în taină.
Deci o sfătuia în taină să nu se depărteze de la Hristos, iar la arătare să facă după obiceiul jertfei slujba idolilor, ca, văzînd-o toți că slujește zeilor, să se lepede de părerea cea pentru creștinătatea ei. "Făcînd tu aceasta - zicea învățătoarea către fecioară -, nu vei mînia pe Hristos, pentru că El se mulțumește dacă cineva Îi slujește în taină, și nici nu vei întărîta pe tatăl și pe frații tăi. Vei scăpa de chinurile cele cumplite care au să fie asupra ta, dacă vei asculta de sfatul meu. Să te gîndești însă că ești fecioară tînără și neputincioasă cu trupul, și nu vei putea să rabzi bătăile, rănile, ruperile trupului, arderile și celelalte chinuri, și mi-e frică ca nu cumva, slăbind în chinuri, fără voie să te lepezi la arătare de Hristos, că atunci păcatul îți va fi mai mare. Deci, îți este mai bine să slujești Lui în taină, iar la arătare să arăți ca și cum ai sluji zeilor. Cred că aceasta nu ți se va socoti ca păcat".
Acestea și altele de felul acesta grăindu-le mama cea vitregă Sirei, în toate zilele, i-a plecat inima la sfatul său, pentru că Scriptura zice: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Însă Domnul n-a lăsat pe roaba Sa în acea amăgire ca mult să se afunde în adînc, ci iarăși a întărit-o prin noi descoperiri. Trecînd patru luni și sosind cele 40 de zile ale Marelui Post, fecioara a voit să-l petreacă în postire, nevoințe și în tăinuiri pustnicești. Cînd a început a posti, a văzut în vis pe frații săi aruncați în gunoi și în noroi, și pe tatăl său zăcînd într-un pat pîngărit, iar în altă parte a văzut un pat înalt și frumos, strălucind cu o lumină minunată, și o mulțime de fețe luminate o chemau în acea cămară. Deci, după această vedenie, deșteptîndu-se din somn, a alergat foarte de dimineață la biserica creștinească și, mergînd la episcopul Ioan, i-a spus cu de-amănuntul toate cele cîte i se întîmplase, adică, cum s-a tămăduit de boală prin atingere de haina preoțească, și de vedenia ce i s-a făcut în vis. Deci, ruga pe episcop să-i dea Sfîntul Botez.
Auzind episcopul toate cele ce i-a spus ea, s-a bucurat cu duhul că este chemată de Dumnezeu spre mîntuire. Socotind el vremea ce era atunci, nu a învrednicit-o de Sfîntul Botez, pentru că a știut-o că este de neam mare și tatăl ei putea multe. Deci, era ură mare de la toți vrăjitorii asupra credincioșilor în vederea ochilor și se temea a-i întărîta, ca să nu se pornească cu mînie pentru botezul ei. Căci vor îndemna pe împărat să ridice prigonire și chinuire asupra Bisericii lui Hristos și vor risipi oile cuvîntătoare ale Domnului cu neîmblînzita lor mînie de lupi răpitori. Episcopul se îndoia pentru fecioară, ca nu cumva, temîndu-se de îngrozirea și chinurile tatălui său, să se lepede de Hristos, și atunci harul Sfîntului Botez va fi batjocorit. De aceea a sfătuit-o ca mai întîi să mărturisească tatălui ei pe Hristos, asemenea și fraților, rudelor și tuturor casnicilor ei, și dacă va putea răbda pătimirile ce i se vor face de la ei, și de va rămîne pînă la sfîrșit întru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, atunci se va învrednici de Sfîntul Botez. Astfel sfătuind-o episcopul, a trimis-o acasă cu pace.
Plecînd necăjită fecioara de la episcop că nu și-a cîștigat dorința, se tulbura cu mintea pentru că era între dragoste și între frică; arzînd cu dragoste spre Hristos și temîndu-se de chinuri. Deci de frică a tăcut. După aceea i s-a făcut iarăși o vedenie în vis: Vedea pe îngerul lui Dumnezeu ținînd un toiag de fier, cu care a lovit-o, zicînd: "Unde este făgăduința ta, cu care te-ai făgăduit că vei sluji lui Hristos, adevăratul Dumnezeu și cu tărie vei sta împotriva păgînilor pentru numele Lui?" Deșteptîndu-se ea din somn, s-a înspăimîntat de vedenia aceea. Începînd a se lumina de ziuă, a chemat-o mama sa cea vitregă și îi poruncea să jertfească zeilor vrăjitoreasca jertfă cea de dimineață, după obiceiul său.
Iar ea, arzînd acum cu rîvnă după Hristos, voia să mărtu-risească la arătare numele Lui și să se lepede înaintea tuturor de vrăjitorii și de slujirile idolilor. Ea s-a arătat în ceasul acela ca și cum ar asculta pe maica sa, și, luînd uneltele vrăjitorești de jertfă, după diavoleștile predanii ale lui Zoroastru, s-a dus la jertfelnic și, văzîndu-se strălucită cu oarecare lumină dumnezeiască și întărindu-se în inima sa, s-a lepădat de frică și a sfărîmat înaintea tuturor uneltele vrăjitorești și a scuipat asupra focului, pe care perșii îl au în loc de zeu. L-a aruncat jos, altarul l-a răsturnat și a strigat cu glas mare: "Sînt creștină și mă lepăd de idoli și de toate lucrurile lor cele vrăjitorești și diavolești. Scuip pe mincinoșii idoli și spre altarele cele necurate, și cred în adevăratul Dumnezeu al creștinilor; deci, iată, mă duc la biserica creștină". Frații ei împreună cu mama cea vitregă și cu toți cei din casă auzind aceasta, au prins-o și au încuiat-o în cămară, punîndu-i păzitori ca să nu iasă. Atunci se întîmplase că tatăl ei nu era acasă, iar fericita zicea către ei să trimită să cheme pe tatăl său, ca să mărturisească numele lui Hristos și înaintea lui, măcar de s-ar da de el la chinuri. Ea nu mai voia acum să-și păzească în taină credința sa pentru Hristos; ci avea dorința să o arate, netemîndu-se de nici un fel de chinuri.
În acea vreme, adunîndu-se la dînsa rudele și vecinii, o îndemnau cu lacrimi să înceteze de la o faptă ca aceea, să nu mîhnească pe tatăl și pe frații săi, să nu-și necinstească neamul și să nu se dea de voie la chinurile cele cumplite. Dar ea nu voia să asculte cuvintele lor cele viclene. Venind tatăl și văzînd focul lor cel vrăjitoresc pe care îl avea în loc de zeu, risipit de fiica lui, jertfelnicul răsturnat, uneltele vrăjitorești sfărîmate, și pe fiica sa, Sira, preamărind numele lui Hristos cu glas mare, s-a umplut de negrăită mînie, și, apucînd-o, a bătut-o fără milă, pînă ce a ostenit. Apoi a început să plîngă, s-o îndemne și s-o momească, zicîndu-i cuvinte de dragoste și de rugăminte; dar nimic n-a sporit, deși îi făcea multe rele, ținînd-o legată, închisă în loc întunecos, chinuind-o cu foamea și cu setea, și dîndu-i multe bătăi. Uneori el singur, alteori prin rudenii voia s-o amăgească, să se întoarcă la zei și la acea slujbă vrăjitorească. Dar roaba lui Hristos petrecea ca un diamant tare și ca un turn, neclintită în mărturisirea preasfîntului nume al lui Iisus Hristos.
Tatăl său, văzînd voința ei neschimbată spre credința creș-tinească și că nu poate cu nici un chip s-o întoarcă de la dînsa, s-a dus și a spus lui Mavit, mai-marele vrăjitorilor. Mavit, adunînd pe ceilalți popi și vrăjitori din cetățile de primprejur, a șezut cu dînșii lîngă capiștea focului zeului lor și a pus pe fecioara lui Hristos înaintea judecății sale; deci, s-a adunat acolo popor mult ca la o priveliște mare. Printre oameni erau și mulți creștini, care se adunaseră să vadă nevoința fecioarei Sira, pentru că toți aflaseră de întoarcerea ei spre Hristos și de pătimirea ce a suferit de la tatăl său. Mavit a întrebat-o: "Pentru ce te-ai lepădat de învățăturile și de zeii părintești și ai luat altă credință?" Ea a răspuns: "Orice om care are înțelegerea sănătoasă, nu se aseamănă dobitoacelor necuvîntătoare, care se duc în urma celor ce le-au născut, fără să știe unde; deci, merge pe calea pe care o vede mai bună, nici urmează părinților și strămoșilor săi cei rătăciți în pierzare; deci, și eu, văzînd că credința creștinească este mai bună decît păgînătatea părintească, am ales pe cea mai bună și m-am lepădat de cea rea".
Mavit, mîniindu-se, a zis: "Fecioară, multe chinuri te așteaptă dacă nu vei asculta!" Ea, punîndu-și mîna pe grumaji, i-a zis cu mare îndrăzneală: "Pe aceștia să-i tai, că ai putere, ți-am spus o dată aceasta". După aceea Mavit a mai grăit mult către dînsa, dar ea nimic nu i-a mai răspuns, ci zicea în sine psalmii lui David, pe care ei nu-i înțelegea. Atunci Mavit a zis către ceilalți: "Ce grăiește aceasta?" Dar nimeni nu știa cele ce grăia dînsa; iar unul dintr-înșii a zis: "Grăiește oarecare învățătură creștinească". Mavit a trimis îndată ca să cheme pe episcopul creștinesc, și să afle de la dînsul dacă fecioara grăiește cuvinte creștinești. Episcopul a venit cu frică, temîndu-se de stăpînirea vrăjitorilor. Mucenița uitîndu-se spre el și văzînd că se temea, a strigat către dînsul, zicînd: "Părinte, nu te teme, ci adu-ți aminte de Scriptura care zice: Am grăit întru mărturiile tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat. Și iar: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucid.
Episcopul, fiind întrebat despre cuvintele ce le-a grăit fecioara, a spus că sînt creștinești. Mult mîniindu-se asupra fecioarei, a poruncit să o bată peste gură. După aceea a început a o momi cu cuvinte amăgitoare, apoi a o îngrozi cu chinurile, dar cu nimic n-a sporit; astfel că se rușina de creștinii care erau la acea priveliște. Apoi, Mavit a poruncit ca pînă la o vreme s-o păzească în casa tatălui său, nevoind să spună împăratului așa repede, ca să nu se necinstească între dînșii acel cinstit neam. Apoi a sfătuit pe tatăl ei să se sîrguiască a întoarce pe fiica sa mai mult cu momiri, decît cu îngroziri. Mucenița, întorcîndu-se acasă, se bucura și slăvea pe Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi cercetată pentru numele lui Hristos, înaintea boierilor și a judecătorilor și înaintea a tot poporului.
Mucenița stînd în casa părinților, Domnul mîngîia și întărea pe roaba sa cu noi descoperiri, pentru că adeseori i se făceau arătări îngerești, din care se învăța cum să răspundă înaintea păgînilor judecători. Uneori i se arătau Moisi, Ilie, Apostolul Petru și alți sfinți, precum de aceasta se scrie mai pe larg în istorie. Tatăl său se îngrijea în tot chipul de întoarcerea ei de la Hristos și, neputînd să o schimbe din hotărîrea ei cea tare, a spus de dînsa lui Mavit și la tot divanul. Atunci se întîmplase de venise în cetatea aceea un oarecare bărbat cu numele Daru și cu dregătorie din cel mai înalt sfat împărătesc. Aceștia, amîndoi puternici, Daru și Mavit, erau împreună și ascultau cuvintele tatălui, care se plîngea de fiica sa și striga împotriva creștinilor că s-ar fi adunat asupra lui și ar fi vrut să-l ucidă cu pietre. Daru a trimis la fecioară pe niște bărbați vestiți, ca s-o întrebe pentru ce a lăsat înțelepciunea vrăjitorească și s-a abătut la credința creștinească. El a poruncit trimișilor s-o îndemne cu cuvinte bune, făgăduindu-i daruri împărătești; iar de nu-i va asculta, atunci să-i spună că o așteaptă chinuri cumplite.
Aceia, ducîndu-se la dînsa și întrebînd-o, grăindu-i multe cuvinte momitoare și îngrozitoare, fericita le-a spus: "Eu singură voiam să merg la cel ce v-a trimis și să-i grăiesc despre credința mea în Hristos; dar de vreme ce ați venit voi la mine, ascultați cuvintele mele: eu am luat credința creștinească pentru că am cunoscut-o că este dreaptă și adevărată. Credința creștină are un Dumnezeu, pe Ziditorul a toate. El este Atotputernic și fără de moarte; iar vrăjitoria și slujirea voastră de idoli am urît-o, deoarece aveți mulți zei care sînt fără suflet și nu pot nimic. Deci, spuneți celui ce v-a trimis să nu mintă în făgăduința sa, prin care îmi făgăduiește chinuri cumplite, ci să le împlinească cu fapta, că sînt gata să pătimesc și să mor pentru Hristos, Dumnezeul meu". Acel dregător cu numele Daru, auzind un răspuns ca acesta al fecioarei, s-a umplut de mînie și a poruncit s-o ia din casa părintească și să o ducă în temnița poporului. Acolo, să-i lege mîinile și picioarele cu fiare, s-o încuie într-o închisoare strîmtă și întunecoasă și să nu-i dea nici pîine, nici apă.
Deci, sfînta a petrecut în acea închisoare trei zile și trei nopți, neputînd a se mișca, pe de o parte de greutatea marilor lanțuri de fier, iar pe de alta, de strîmtoarea locului. După trei zile, scoțînd-o pe ea de acolo, o întreba, oare s-a învățat acum și oare voiește să se întoarcă la legile și la zeii părintești? Dar ea petrecea neschimbat în credința lui Hristos. Deci, a condamnat-o s-o arunce într-o groapă adîncă, întunecoasă și puturoasă, punînd pe dînsa o greutate de fier mare. Cînd puneau pe dînsa fiarele și voiau să o ferece cu lanțurile cele cu piroane, acele piroane nu puteau să intre în găurile cele pregătite lor, deși au chemat mulți fierari care se osteneau în zadar. Atunci mucenița a făcut semnul Sfintei Cruci spre piroane și spre lanțuri, și îndată piroanele s-au prins bine la locul lor. Însă vrăjmașii lui Hristos, fiind orbiți cu răutatea, n-au înțeles puterea cea minunată a Sfintei Cruci și au ferecat strîns pe sfînta, plecîndu-i capul spre picioare, și astfel au aruncat-o în groapa aceea.
Dar, Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu părăsește pe cei ce-L iubesc, îndată a trimis ușurare roabei Sale în groapa aceea; căci o lumină cerească i-a strălucit ei acolo și legăturile de fier s-au desfăcut, au căzut de pe dînsa și putoarea s-a prefăcut în bună mireasmă, astfel că mucenița era ca într-o cămară, bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu. Creștinii care erau în acea cetate, adunîn-du-se în biserică cu episcopul lor, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu pentru mucenița Sira, ca să o întărească pe ea și să-și săvîrșească nevoința sa cu bine. Mucenița a petrecut în groapa aceea cinci-sprezece zile, și nimeni nu se aștepta ca ea să fie acolo vie, din pricina mirosului greu, al foamei celei mari și de strîmtoarea fiarelor celor grele ce erau puse pe dînsa.
În acea vreme era secetă, din lipsă de ploaie, și din popor se zicea, că pentru fecioara Sira cea chinuită cu nedreptate, îngrozește mînia lui Dumnezeu cu uscăciune și cu foamete. Deci, era cîrtire împotrivas popilor și vrăjitorilor. După cele cincisprezece zile, păgînii judecători s-au înștiințat că fecioara Sira este vie în groapă și că s-a dezlegat de legături, și se mirau foarte mult. Atunci ei au poruncit să o scoată de acolo și să o ducă iarăși în temnița cea de obște a poporului.
Cînd au scos pe mucenița din groapă, îndată s-a vărsat din cer o ploaie foarte mare și a adăpat pămîntul din destul; iar poporul a zis că Dumnezeu a trimis ploaie pămîntului pentru cea scoasă din groapă. Deci, Domnul a dat roabei Sale darul facerii de minuni ca să tămăduiască bolile și să izgonească diavolii. Mulți veneau la dînsa pentru tămăduire, cînd ședea în temniță, și cîți se atingeau de hainele sau de legăturile ei, cîștigau tămăduiri de neputințele lor; iar diavolii nu sufereau apropierea ei, căci în oarecare vreme, sosind praznicul sfinților mucenici, care au pătimit mai înainte în Persia și care se săvîrșea o dată pe an în biserica ce era în afara cetății, mucenița a dorit să fie acolo la cîntarea cea de toată noaptea.
Atunci unul din creștini, iubitor de Dumnezeu, a dat păzitori-lor aur și s-a făcut singur chezaș, ca să o elibereze pe muceniță din temniță în acea noapte, făgăduindu-se s-o aducă iarăși la dînșii în zorile dimineții. Sfînta, fiind lăsată în voie, și-a schimbat hainele ca să nu fie cunoscută; și, venind la biserică, a stat în unghiul pridvorului și asculta cîntarea bisericească. Acolo, în adunarea cea de praznic, era o femeie îndrăcită și aceea, cum s-a apropiat de Sfînta fecioară Sira, îndată a strigat diavolul dintr-însa, făcînd arătare, că mucenița Sira a venit în biserică și-l izgonește pe el. Cînd poporul o căuta pe dînsa, ea îndată a fugit de acolo și s-a dus la temniță. Așa se temeau diavolii de dînsa, încît nici nu puteau să se apropie de ea. În altă noapte, iarăși prin chezaș și cu plată fiind eliberată noaptea din temniță de păzitori, a mers la episcop și a luat de la dînsul Sfîntul Botez, în biserica care era în cetate.
După aceasta, Mavit și ceilalți judecători și slujitorii vrăjito-rești s-au sfătuit să trimită pe mucenița Sira la împărat, de vreme ce cu nici un chip n-au putut să o întoarcă de la credința creștinească. Ei au trimis-o, punînd pecete pe grumazul ei, după obiceiul lor, ca să nu fie dată acolo o alta în locul ei, iar pecetea aceea era astfel că nu era cu putință să se șteargă din grumaz, decît numai împreună cu capul.
Ostașii, luînd-o, au dus-o în cetatea care se numea Acvac; căci acolo era atunci împăratul și au dat-o pe ea eparhului cetății, cu înștiințarea pricinii ei, din ce neam este și ce a răbdat. Eparhul mai întîi o îndemna cu cuvinte amăgitoare, apoi o îngrozea cu chinurile, ca să se întoarcă la credința cea dintîi; dar, văzînd-o pe ea nesupusă, a dezbrăcat-o de hainele ei și, îmbrăcînd-o într-o zdreanță murdară, a dat-o în paza unor evrei, știind că ei sînt vrăjmașii cei mai mari ai creștinilor. Acei evrei, luînd-o pe ea și înfășurînd-o cu legături de fier, au închis-o într-o casă întunecoasă, iar ca hrană îi dădeau ei o bucată foarte mică de pîine de orz, cît numai să nu moară de foame. În toate zilele o certau, ocărînd-o cu cuvinte defăimătoare și, hulind pe Hristos, îi ziceau: "Unde este cuvîntul cel grăit de tine, că legăturile vor cădea singure de pe grumaz, de la mîini și de la picioarele tale? Să vedem noi acum cum vor cădea?"
Într-una din zile, evreii defăimînd așa pe sfîntă, ea și-a ridicat ochii în sus, a suspinat și în taina inimii sale s-a rugat Domnului. Atunci îndată înaintea ochilor lor au căzut obezile de la grumaji, de la mîini și de la picioarele ei, iar evreii s-au mirat foarte mult. Sfînta a petrecut acolo unsprezece zile. Apoi eparhul a poruncit să o aducă iarăși la sine și, aflînd-o neînduplecată către credința lor, a trimis-o la mai-marele vrăjitorilor, care era lîngă împărat, înștiințîndu-l despre toate cele despre dînsa, precum se înștiințase și el. Mai-marele vrăjitorilor, punînd-o înaintea sa, a zis către dînsa: "De ce te-ai lepădat de credința noastră, pe care o țin cu cinste împărații și boierii, care s-a răspîndit pretutindeni, stăpî-nește pe toți și îmbogățește pe cei ce o păzesc pe ea, iar tu te-ai lipit de creștini, de oamenii cei necinstiți, proști, lepădați și urîți de toți?"
Sfînta a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Unde sînt acum coroanele împăraților voștri? Unde este slava boierilor voștri? Iată, toate acelea au trecut, împărații și boierii, înflorind ca iarba, în puțină vreme s-au vestejit și s-au dat morții celei veșnice, căci n-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, pe Ziditorul tuturor, și nu s-au închinat Stăpînului vieții și al morții, ci au cinstit zidirea ca pe un Dumnezeu, închinîndu-se focului, apei, soarelui, lunii și stelelor. Iar creștinii, pentru pătimirile ce le rabdă în viața cea de aici de la voi, vor cîștiga viața cea veșnică și pentru necinstirea cea vremelnică, vor moșteni slava cea cerească". Mîniindu-se, marele vrăjitor, a început a cerceta cu de-amănuntul unde fusese pînă atunci. Înștiințîndu-se de felul chinurilor și legăturilor ce a suferit și că a fost păzită de evreii, a poruncit să o ducă iarăși în închisoarea lor, să o păzească bine și să nu lase la ea pe nimeni din creștini. Luînd-o iudeii, fără omenie îi făceau răutate roabei lui Hristos, chinuind-o astfel trei zile cu fel de fel de chinuri.
Rînduindu-se de către împărat un dregător peste toate temnițele și închisorile și acela înștiințîndu-se de muceniță, a luat-o din închisoarea jidovească și a adus-o în închisoarea sa. Aceasta a făcut-o însă pentru cîștig, deoarece era obicei la creștini a-și răscumpăra de la păzitori, cu aur și argint, intrarea în temniță la cei legați, care pătimeau pentru Hristos. Cînd au intrat în închisoarea muceniței oarecare creștini, care cumpăraseră cu argint intrarea, au mers la ea spre cercetare. Dar, văzînd-o legată cu fiare și goală zăcînd pe pămînt, i-au adus un așternut, ca măcar atît să-i facă ușurare în acele chinuri. Venind unul din păzitorii temniței, a aruncat pe muceniță de pe așternut, și cu aceasta i-a pricinuit mare durere din pricina greutății fiarelor ce erau pe dînsa. Dar, îndată legăturile de fier s-au dezlegat și au căzut de pe dînsa și mare mirare le-a fost acelora care s-au întîmplat acolo.
În timpul acela, împăratul a voit să iasă din cetatea aceea la o alta ce se numea Resancusadon, și toți puternicii Persiei au mers cu dînsul, precum și mai-marele vrăjitorilor. Ei au adus în urma lor acolo și pe cei legați, între care și pe Sfînta Muceniță Sira. Rugîndu-se Domnului în toată calea aceea, cînta psalmii lui David. Iar ostașii cei ce o duceau, de multe ori o îngrozeau ca să tacă, pentru care au legat-o cu lanțuri mai grele; dar ea nu înceta a cînta și a mulțumi lui Dumnezeu.
Pe cînd erau la locul ce se numește Carsa, mai-marele vrăjitorilor și cu ceilalți judecători au pus-o pe ea mai întîi la întrebare, și au zis către dînsa: "Destulă vreme ai avut de la noi să te gîndești; deci, acum spune ce ți-ai ales? Te vei întoarce la slujba cea dintîi a zeilor, ca să fii vie, sau mori, rămînînd în credința creștină?" Răspuns-a sfînta: "Ce să-mi aleg mai mult, decît ce am ales o dată. De multe ori ți-am spus: sînt creștină, roaba lui Hristos, și pe Acela l-am iubit, Aceluia îi slujesc și pentru El doresc a muri". Zis-a mai-marele vrăjitorilor: "Grăiește-ne nouă cuvinte de ale înțelepciunii noastre și pe care le-ai învățat de la început".
Iar ea a început a zice cu mare glas psalmii lui David și rugăciuni către Dumnezeu. Mîniindu-se, mai-marele vrăjitor a poruncit să-i rupă hainele de pe dînsa; și, lăsînd-o goală, i-a zis: "Nu-ți este rușine acum?" Răspuns-a sfînta: "Pentru ce să mă rușinez? Nu sînt nici răpitoare, nici desfrînată și nici alt rău n-am făcut; iar dacă m-ați dezbrăcat de hainele cele din afară, eu am în cer îmbrăcăminte luminoasă, nestricăcioasă și veșnică. Acea îmbrăcă-minte mi-a gătit-o Domnul meu, pentru Care acum cu necinste sînt dezgolită".
Astfel grăind ea, stăpînitorul țării Huzainului, șezînd cu mai-marele vrăjitor, a zis: "Ce se îndrăcește aceasta?" Iar sfînta a răspuns: "Nu sînt eu îndrăcită, ci tu ești îndrăcit, pentru că slujești diavolilor! Și de vei voi, voi pune semnul Crucii pe fruntea ta, și diavolul v-a ieși din tine. Atunci ochii ți se vor lumina și vei cunoaște adevărul". Deci, toți cei ce erau acolo, au strigat: "Vino-vată este morții, căci hulește pe zei, defaimă pe împărat și batjocorește pe boieri!" Pentru aceea, au judecat-o la moarte și au însemnat-o cu pecetea pe grumaji, ca nu cumva prin vreo meșteșugire să se omoare altă fecioară în locul ei. În ziua aceea, cînd au voit s-o scoată spre ucidere, s-au sfătuit oarecare din sfetnici, ca să-i mute moartea pentru altă dată. Să nu o omoare în acel loc, unde erau mulți creștini, ca să nu se ridice între ei gîlceavă și tulburare. Pentru aceea a mutat uciderea ei, și a dat-o mai-marelui păzitor al închisorii.
Luînd el pe muceniță, o avea iarăși închisă cu ceilalți legați. După aceea împăratul s-a dus în cetatea Vetarmais, și a voit să zăbovească acolo. Aducîndu-se acolo și sfînta muceniță, a pus-o în temniță, unde, îmbolnăvindu-se, aștepta să moară. Ea se ruga cu lacrimi Domnului ca să nu moară astfel, și să se lipsească de cununa mucenicească, ci să se învrednicească a se sfîrși prin pătimire. Ascultînd Dumnezeu rugăciunea roabei sale, i-a dat sănătate.
După aceasta, unul din păzitorii temniței, aprinzîndu-se de diavol spre păcatul trupesc, a rugat pe mai-marele păzitor al închisorii ca să poruncească să batjocorească pe cea legată, pe Sfînta fecioară Sira. Luînd el poruncă de la mai-marele păzitor, s-a apropiat de mireasa lui Hristos, plin de poftă necurată. Dar Domnul, păzind pe roaba Sa, a lovit pe acel poftitor cu orbirea ochilor, la urechi și la limbă, astfel că a rămas orb, surd și mut; și, căzînd cu fața la pămînt, striga cu glas urît. Văzînd aceea mai-marele păzitor al închisorii, în loc să se înspăimînte și să cunoască puterea lui Dumnezeu, părîndu-i rău de îndrăzneala acelui nelegiuit, singur s-a aprins de acea poftă fără-de-lege asupra sfintei fecioare, și s-a gîndit să se pornească spre sfîntă. Iar sfînta a zis către el: "Eu sînt logodită cu Împăratul ceresc, și Acela nu te va lăsa să necinstești fecioria miresei Sale!" Mai-marele acela neascultînd cuvintele ei, cînd a vrut să se ducă la ea, îndată îngerul lui Dumnezeu l-a lovit și a căzut la pămînt ca mort. Mergînd slugile lui, l-au scos din acel loc, și abia mai tîrziu și-a venit în simțire.
După o pedeapsă ca aceea a lui Dumnezeu, robul satanei, rămînînd neîndreptat, s-a umplut de mînie, și s-a sîrguit ca îndată să piardă pe muceniță, pentru că i se poruncise s-o omoare cu orice chin va voi. Însă n-a voit s-o omoare cu sabia, ci s-a gîndit s-o sugrume cu funii, pentru aceea a chemat fierarul, să scoată fiarele de pe dînsa. Sfînta a zis către mai-marele acela: "Nu este trebuință de fierar". Zicînd aceasta a aruncat obezile de pe grumaji, din mîini și de la picioare, și cei ce au văzut aceasta s-au mirat, însă n-au cunoscut puterea lui Dumnezeu. Atunci mai-marele păzitor a poruncit să-i lege mîinile iarăși, ca să nu se împotrivească cu ele, cînd o va sugruma. Mucenița iarăși a zis către dînsul: "Lasă-ți sfaturile tale cele deșarte, că de bună voie mă voi da la moarte pentru Dumnezeul meu, astfel că nu voi mișca mîinile". Deci au pus pe grumajii ei o funie, și au început a o sugruma.
Acum fiind aproape de moarte, slăbindu-i funia, a zis către dînsa: "Dacă voiești să te lepezi de credința creștină, te vom lăsa să trăiești". Însă mucenița le-a răspuns lor: "Săvîrșiți-vă o dată porunca voastră". Atunci ei au început a o sugruma din nou, și iarăși cînd slăbea, o întrebau pe dînsa dacă voiește să se lepede de Hristos și să fie vie; dar ea, dorind moartea cea pentru Hristos, le poruncea ca să-și săvîrșească porunca. Deci au tras funia de amîndouă părțile, pînă ce au omorît-o.
Astfel s-a sfîrșit mucenicește Sfînta Muceniță, fecioara Sira, pentru Hristos, Domnul său. Cinstitul ei trup, chinuitorii n-au vrut să-l dea îngropării, ci spre mîncarea cîinilor; luîndu-l din temniță l-au dus acasă, unde, adunînd o mulțime de cîini și închizînd porțile curții, a aruncat trupul muceniței spre mîncare, dar cîinii nici nu s-au atins de dînsul. Atunci noaptea l-au aruncat afară; iar creștinii care erau în cetatea aceea, înștiințîndu-se de sfîrșitul mucenicesc al sfintei mucenițe, au pîndit unde vor arunca chinuitorii trupul ei. Deci, cînd au văzut unde l-au aruncat, creștinii l-au luat și l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă - După sfîrșitul Sfintei Mucenițe Sira, nemaitrecînd mulți ani, a început a pătimi pentru Hristos, de la Hosroe, bătrînul împărat al perșilor, și rudenia ei, Sfînta Maria, care pe grecește se numea Golinduhia. Viața și pătimirea ei s-au prelungit pînă la celălalt Hosroe, care era nepot celui dintîi; iar istoria despre dînsa caut-o în 12 zile ale lunii lui iulie.
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
