Povestire despre chipul Domnului nostru Iisus Hristos cel nefăcut de mînă şi despre aducerea lui de la Edesa în Constantinopol
(16 august)

Vieţile Sfinţilor pe luna august

În acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos S-a arătat pe pămînt şi cu oamenii a petrecut, cercetînd cetăţile şi satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala din popor; în cetatea Edesa cea din Siria, care era de partea cealaltă a rîului Eufrat, era un boier cu numele Avgar. El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vînătă, iar pe dinăuntru de sfărîma-rea oaselor; deci era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.

Auzind el de Domnul nostru Iisus Hristos şi de minunile mari pe care le făcea, căci cu cuvîntul tămăduia stricăciunile şi slăbă-nogirile şi toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii şi pe un lucrător de nişte minuni ca acelea, nădăjduind că va cîştiga tămăduire de la El. Deci, de vreme ce îi era cu neputinţă lui să meargă singur în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dînsul, în Edesa. Dar îndoindu-se de aceasta, că nu va voi să vină la dînsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puţin să-i închipuiască faţa Lui pe pînză; ca, astfel măcar, închipuirea Lui să o vadă şi să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste avea către El, încre-dinţîndu-se din auzire.

Scrisoarea lui Avgar era scrisă astfel: Avgar, domnul Edesei, lui Hristos Mîntuitorul cel bun, Care S-a arătat în laturile Ierusa-limului în trup, să se bucure!

Eu am auzit despre Tine şi despre preaslăvitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii tămăduieşti bolile, orbilor le dai vedere; şchiopilor, umblare; pe cei stricaţi îi curăţeşti şi izgoneşti din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulţi ani zac pe pat, îi tămăduieşti cu cuvîntul, şi pe cei morţi îi înviezi. Deci, unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gîndesc despre Tine că eşti, ori Dumnezeu coborît din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi nişte minuni ca acestea de mirare.

De aceea scriu către Tine smerita mea rugăminte, ca să Te osteneşti a veni la mine şi să-mi vindeci bolile mele cele netămă-duite, de care pătimesc de mulţi ani. Aud încă şi aceasta, că evreii Te urăsc pe Tine şi voiesc să-Ţi facă şi oarecare rău. Deci, eu am o cetate care, deşi nu este foarte mare, este însă preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile; deci, vino la mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi nouă amîndurora îndestulată cu toate cele de trebuinţă".

Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, zugravul Anania ajungînd la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul mulţimii poporului, stînd la arătare şi învăţîndu-i cuvîntul de învăţătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată de El din cauza înghesuirii şi strîmtorării poporului. Drept aceea, aşteptînd o vreme pînă ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră care era puţin mai sus de la pămînt şi, privind cu dinadinsul spre faţa Mîntuitorului, se căznea să o închipuiască pe dînsa, dar nu putea; astfel voind atotvăzătorul şi Preasfînta Sa faţă schimbînd-o cu dumnezeiască neînchipuită şi neajunsă slavă şi cu darul. Deci, Anania, ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.

Atunci Dumnezeu a poruncit Apostolului Toma să meargă şi să cheme pe acel bărbat care stătea pe piatră şi se căznea a închipui faţa Lui. Acela fiind adus şi neîncepînd a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume şi după meşteşug, adică numindu-l Anania zugravul. Deci, spunîndu-i pricina venirii lui, i-a zis: "Unde este scrisoarea stăpînului tău, Avgar, pe care mi-o aduci mie din Edesa?" Iar Anania, uimindu-se de mirare şi de spaimă pentru mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sîn scrisoarea domnului său şi cu cutremur a dat-o în mîinile Mîntui-torului. Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: "Fericit eşti Avgare, cela ce nu m-ai văzut şi ai crezut în Mine, căci scris este pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă văd, vor crede în Mine şi vor pomeni viaţa cea veşnică. Îmi scrii Mie ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvîrşesc aceea pentru care sînt trimis şi după săvîrşire să Mă duc la Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine. După ce Mă voi înălţa, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvîrşit - prin Botez - de bolile cele ce te-au cuprins pe tine şi viaţa cea veşnică îţi voi da ţie şi celor ce sînt cu tine".

Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisă cu slove evreieşti aceasta: "A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiască minune!" După scrierea şi pecetluirea ei, împlinind Domnul o altă dorinţă a lui Avgar şi a zugravului, a poruncit să-i aducă apă; deci, Şi-a spălat Preasfînta Sa faţă şi a şters-o cu mahrama cea în patru colţuri ce i s-a dat Lui. Şi, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele, şi preasfînta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dînd-o cu scrisoare lui Anania, i-a zis: "Du-te şi dă-o celui ce te-a trimis pe tine!" Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pămînt a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.

Anania s-a întors în Edesa la domnul său şi i-a dat lui acea închipuire a feţei lui Hristos nefăcută de mînă pe mahramă şi epistola cea scrisă. Avgar, luînd-o, s-a umplut de mare bucurie şi, sărutîndu-le pe amîndouă cu dragoste şi închinîndu-se chipului lui Hristos, îndată a cîştigat schimbare de durerile sale, fără numai puţină parte de stricăciune rămăsese pe faţa lui, pînă la acea vreme în care avea să vină la dînsul ucenicul cel trimis de Domnul.

După pătimirea cea de bunăvoie a Domnului, după Înviere şi după Înălţarea Lui la cer, Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh, a mers la Edesa. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli. Acesta, învăţîndu-l destul pe Avgar sfînta credinţă cea întru Hristos, l-a adus la botez. Cînd a intrat Avgar în sfînta scăldătoare şi s-a botezat, îndată s-a tămăduit şi de acea lepră ce mai rămăsese; deci, a ieşit curat şi sănătos cu trupul şi cu sufletul. Cu dînsul s-a botezat şi toată casa lui, apoi şi toată cetatea şi se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca al unui adevărat Dumnezeu.

La porţile cetăţii Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulţi ani acolo, şi căruia îi era dator să i se închine oricine intra în cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncîndu-l de acolo şi sfărîmîndu-l, a făcut în zidul de piatră, deasupra porţilor, un loc rotund şi adînc încît să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scîndură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefăcut de mînă, punîndu-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preţ şi împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid deasupra porţilor, făcînd încă şi o scrisoare de aur în acest fel: "Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduieşte spre Tine nu se va ruşina!"

Avgar a poruncit popoarelor ca oricine va intra în cetate şi va ieşi, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos şi a întărit şi prin lege aceea, ca şi în neamurile cele mai de pe urmă, cu schimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea dreptcredincioasă poruncă şi aşezarea lui de lege s-a păzit în toate zilele vieţii lui şi în zilele fiului lui, care a domnit după dînsul în Edesa, asemenea şi în zilele nepotului său. După aceea, unul din strănepoţii lui Avgar luînd domnia acelei cetăţi, iar s-a înnoit păgînătatea cea de demult, pentru că boierul acela, îndărătnicindu-se şi depărtîndu-se de Hristos, s-a abătut la elineasca închinare de idoli. Deci, văzînd pe porţile cetăţii chipul lui Hristos, care se cinstea de toţi cei ce intrau şi ieşeau, i-a venit greu, fiind vrăjmaş al lui Hristos, şi a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască închipuire, iar în locul ei să pun un idol diavolesc.

Episcopul cetăţii, înştiinţîndu-se de acest lucru şi făcîndu-i-se vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porţile acelea şi, suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn şi, aprinzînd-o, a pus-o înaintea sfîntului chip al lui Hristos. Apoi, astupînd-o cu cărămizi şi cu var, a zidit locul şi l-a netezit, pentru că aşa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. După ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mînă, a încetat păgînul stăpînitor de la scopul său. Deci, după multă vreme, s-a dus din stăpînirea obştească chipul acela, şi se uitase locul unde se zidise, încît nimeni nu ştia de el, pînă la arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulţi ani.

În zilele dreptcredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împă-ratul Persiei, ducîndu-se cu multă putere de oaste împotriva cetăţii Edesei, a înconjurat-o şi cu vitejie s-a bătut multă vreme, dar în urmă, cetăţenii slăbind, s-au aflat în mare frică şi nepricepere şi s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Într-o noapte i s-a arătat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă, arătîndu-i cu degetul porţile cetăţii şi locul din zid, zicîndu-i: "Deasupra acestor porţi este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mînă al Mîntuitorului Hristos. Scoate-l din zid şi vei face bine!" Episcopul s-a dus cu sîrguinţă la porţile acelea şi, suindu-se la locul arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupînd şi luînd cărămizile, a aflat chipul cel preacinstit şi preasfînt al lui Hristos întreg şi nevătămat, candela nestinsă de atîţia ani şi plină de untdelemn. Pe cărămida cu care era astupat chipul, se închi-puise altă asemănare a feţei lui Hristos nefăcută de mînă.

Episcopul, luînd din locul acela acea sfîntă mahramă pe care era închipuirea Mîntuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Toţi au avut bucurie mare şi îndrăzneau să nădăjduiască spre Domnul. Episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetăţii şi a arătat faţa Mîntuitorului oştirilor persieneşti care tăbărîseră asupra cetăţii. Deci îndată toată puterea perşilor s-a tulburat de frică mare şi au început să fugă, gonindu-se de putere dumnezeiască. Astfel cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmaşii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru şi prin arătarea preasfîntului Său chip, cel nefăcut de mînă.

După aceea, trecînd mulţi ani, cînd a fost la greci împăratul Roman, care se numea Porfirogenet, cel ce a împărăţit cu ginerele său, Constantin, fiul împăratului Leon cel înţelept, a adus acea sfîntă mahramă, care avea pe dînsa închipuirea cea nefăcută de mînă a dumnezeieştii feţe a lui Hristos, din Edesa, care se stăpînea de turci, în Constantinopol. În vremea aceea, toată Siria, în care era şi cetatea Edesa, era sub stăpînirea turcilor. Acea aducere s-a făcut astfel:

Împăratul grec Roman, dorind să aibă în cetatea sa împără-tească acea vistierie fără de preţ, a trimis rugăminte de multe ori la Amira al turcilor, ca să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mînă. Dar Amira, fiind rugat de creştinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci au făcut război. Împăratul Roman a trimis putere grecească asupra Edesei şi a strîmtorat-o, oştindu-se împrejurul laturei Edesei. Atunci edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată şi să nu le pustiască pămîntul. Împăratul cerea de la dînşii chipul lui Hristos, însă Amira, în a cărui stăpînire era Edesa, nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creştinesc, fiind cuprins de mare dorinţă să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mînă, a dat lui Amira douăspre-zece mii de arginţi şi două sute de turci vestiţi, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă şi o scrisoare a sa, cu pecetea împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice război împotriva Edesei şi contra cetăţenilor celor dimprejurul ei.

Astfel şi-a cîştigat dorinţa, luînd chipul cel nefăcut de mînă al lui Hristos şi împreună cu dînsul şi scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci, l-au dus cu slavă pe mîinile arhiereilor şi ale celorlalţi cinstiţi bărbaţi ai rînduielii duhovniceşti, în împărăteasca cetate. Şi se făceau în cale şi în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau. Dar un oarecare om îndrăcit striga, zicînd: "Primeşte, Constantinopole, slava şi veselia ta, şi tu, Porfirogenete, cinstea împărăţiei tale!" Omul acela, strigînd astfel, s-a tămăduit de îndrăcire.

Deci, s-a aşezat prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mînă omenească, în ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său împărăteasca cetate, cu mare cinste şi prăznuire, în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Fare şi l-au pus spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă - Chipul cel nefăcut de mînă al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în anul 6452 de la facerea lumii (după mărturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos), sau în anul 994 de la întruparea lui Dumnezeu.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.