Arătarea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită Tolgsca
(8 august)

Vieţile Sfinţilor pe luna august

În anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos, 1314, în zilele Sfîntului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetîndu-şi păstoria sa, s-a dus şi în mînăstirea Cuviosului Chiril Biloezeski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul rîului Şecsna, care curge în Volga; deci, plutind pe rîul Volga, făcea călătorie spre cetatea Iaroslav. Cînd era aproape la şase stadii de Iaroslav, s-a plecat ziua spre noapte, şi atunci s-a oprit la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.

Starea lui era în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este un pîrîu ce se numeşte Tolga, şi care se varsă în Volga. În partea aceea a Volgăi era o pădure mare. Episcopul, rămînînd noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculîndu-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dînsul dormind - preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Întorcîn-du-se el spre rîu a văzut în partea cealaltă a rîului un stîlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi vedea pod peste Volga pînă la stîlpul acela; deci, episcopul se mira cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la rîu, nedeşteptînd pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemne; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Trecînd în partea cealaltă şi apropiindu-se de stîlp, a văzut chipul Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinînd în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, nu stînd pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pămînt mai mult de cinci coţi. Deci, episcopul a început a se ruga cu căldură, închinîndu-se la chipul acela şi curgîndu-i lacrimi din ochi, şi, rugîndu-se din destul, s-a întors înapoi, uitîndu-şi toiagul în locul în care se rugase. După aceea, trecînd podul cel văzut peste rîu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste rîul Volga, şi s-a odihnit pînă dimineaţă.

Făcîndu-se ziuă şi toţi sculîndu-se din somn, au cîntat Utrenia după obicei. Dar cînd era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit, şi au spus arhiereului, că aseară puseseră în cort toiagul şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducîndu-şi aminte că uitase toiagul în partea cealaltă de rîu şi înţelegînd că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba; apoi, abia grăind, le-a spus pe rînd ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; deci, le-a poruncit să treacă rîul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.

Slugile, trecînd rîul Volga, căutau toiagul arhieresc şi astfel au găsit în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, nu în văzduh, ci pe pămînt stînd între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinîndu-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu şi i-au spus de icoana Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsînd calea ce ducea spre cetate, a trecut rîul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dînsul şi, văzînd chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, strălucind ca stîlpul cel de foc şi, căzînd, a început a se închina cu osîrdie, a face rugăciuni cu lacrimi, şi a o săruta cu dragoste; deci, bucurîndu-se el şi veselindu-se cu duhul, se bucurau şi cei ce erau cu dînsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi astfel făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.

Această minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a făcut în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfîntului Emilian, episcopul Cizicului. Apoi, episcopul a început în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mîinile sale, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru făceau toţi cu osîrdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o pînă la amiază. Despre acest lucru toţi s-au înştiinţat din cetatea Iaroslavului, şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici, mireni, bătrîni, tineri, bogaţi, săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzînd icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osîrdie, ajutînd la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutînd meşterilor.

Săvîrşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducînd în ea acel chip făcător de minuni. Deci, slujind în ea, a numit-o în numele Preasfintei Fecioare Născă-toare de Dumnezeu, a cinstitei ei intrări în biserică; iar prăznuirea arătării icoanei a săvîrşit-o şi a arătat-o în opt zile ale lunii august. Cîţi din popor erau bolnavi atunci, au luat tămăduire cu darul Preasfintei Fecioare Maica Domnului. Arhiereul a poruncit ca lîngă această biserică să fie o mînăstire şi un egumen, pe care l-a şi pus în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întîi mic, apoi, după o vreme, s-a făcut mai mare. Acel locaş este şi acum, păzindu-se de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la rîul Tolga, care se varsă în Volga. De ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvîrşi, prin care cele mai alese de pomenit sînt acestea:

În anul 6900 (1392 de la Hristos), în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cîntînd fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă, cînd preotul a zis: "Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cîntări, cinstindu-o, să o mărim", îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir, din mînă dreaptă; biserica s-a umplut de mare şi bună mireasmă, şi toţi priveau acea minune cu mirare şi cu spaimă. Pentru aceia ei au preamărit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. După Utrenie au cîntat paraclisul şi după ce l-au sfîrşit, au cîntat: "Stăpînă, primeşte rugăciunea robilor...". Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stîng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgînd două izvoare de mir, unul din mîna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi altul din piciorul stîng al Domnului nostru Iisus Hristos. Egumenul şi fraţii, văzînd acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune, şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvîntare din sfîntul mir pe tîmplele lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci cîţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată cîştigau sănătate.

Trecînd cîtăva vreme, un bărbat cinstit cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpînitor în cetatea Iaroslav. Venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa rîului în sus. Acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decît patru ani de la naştere şi care era bolnav. Pe drum a murit şi l-a adus mort la mînăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrînd să-l îngroape acolo. Deci, tatăl şi mama copilului plîngeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tînguiau nemîngîiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Ei se îngrijeau de trupul mortului şi găteau groapa şi pe cele de îngropare; astfel că vremea s-a lungit de la întîiul ceas la al nouălea; şi, cîntîndu-se rugăciunea şi obişnuita rînduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; deci, au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.

După cîţiva ani, cu voinţa lui Dumnezeu, s-a întîmplat un foc mare în mînăstire, şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încît fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii, şi să scoată cîte ceva de acolo. Biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni, pentru care erau trişti. Însă după acel foc au găsit sfînta icoană din biserică, în dumbravă, stînd pe un copac, fiind scoasă din foc de mîini îngereşti, nu de mîini omeneşti, şi acolo strălucea cu lumină.

Apoi iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decît cea dintîi, înfrumuseţînd-o cu toate podoabele. Acum se vedea biserica şi mînăstirea zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgînd mir ca din izvor din sfînta icoană, dînd tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.

Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, pentru că nu ne ajunge vremea, am povestit puţine, ca să preamărim pe Dumnezeu, pe Preasfînta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim preacinstita ei icoană cu dreaptă închinăciune, pe care toate neamurile creştine sînt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.