Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri
(7 august)

Vieţile Sfinţilor pe luna august

Despre fericitul Pimen, luînd cuvînt, să ne pogorîm la mărturisirea pătimirii lui, ca să ştim cu mulţumire să răbdăm cu vitejie durerile, şi cum puterea lui Dumnezeu se săvîrşeşte întru neputinţă.

Acest fericit Pimen s-a născut bolnav în lume, şi bolnav a şi crescut. Această boală trupească nu a dat loc celei sufleteşti întru dînsul, căci era curat de toată mîhnirea şi nu a cunoscut întinăciunea păcatului. El de multe ori se ruga de părinţii săi să-l dea la mînăstire, să se tundă în chipul monahicesc; dar ei, ca nişte iubitori de fiu, vrînd să-l aibă moştenitor după moartea lor, l-au oprit.

Altă dată - Dumnezeu văzînd-o mai înainte -, fericitul a slăbit peste măsură, şi acum era întru deznădăjduire de viaţă. Atunci părinţii lui au fost siliţi să-l ducă în Mînăstirea Pecersca, rugînd pe cuvioşii părinţi care locuiau în mînăstire, să se roage lui Dumnezeu pentru fiul lor, ca să se tămăduiască de boală. Deci, cuvioşii părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugire de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mînăstire, şi atunci nu-şi va mai cîştiga dorinţa. Însă tatăl său şi maica sa şezînd lîngă el şi nevoind să-l călugărească, fericitul era foarte mîhnit.

El a început a se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-i împlinească dorinţa lui, cu judecăţile care le ştie singur. Dar, iată, într-o noapte, pe cînd părinţii lui şi slugile dormeau, au intrat la dînsul îngeri luminaţi, unii în chip de tineri frumoşi, iar alţii în chip de egumeni şi fraţi, purtînd în mîini lumînări, Evanghelie, cămăşi de păr, mantie, culion, şi toate cele ce sînt de trebuinţă călugăriei, şi-i ziceau lui: "Voieşti ca să te tundem?" Iar fericitul cu bucurie le-a răspuns: "Cu adevărat voiesc! Domnul v-a trimis pe voi, domnii mei! Împliniţi-mi dorinţa inimii mele!" Atunci, ei îndată au început întrebările şi toate cele scrise în rînduiala tunderii monahiceşti; şi astfel l-au călugărit în chipul cel mare al monahilor, îmbrăcîndu-l în mantie şi culion şi numindu-l pe el Pimen. Apoi, dîndu-i după obicei lumînare aprinsă, i-au zis: "Pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi lumînarea aceasta să nu se stingă". Ei i-au mai poruncit să ducă şi chinuirea bolii, iar cîştigarea sănătăţii să-i fie semn de moarte. Apoi, săvîrşind toate, l-au sărutat pe el şi s-au dus în biserică, luînd perii lui într-o năframă, pe care au pus-o pe mormîntul Cuviosului Teodosie.

Fraţii care erau aproape în chiliile lor, auzind glasul cîntării, au deşteptat pe ceilalţi de primprejurul lor, părîndu-le că egumenul cu oarecare fraţi călugăreşte pe cel bolnav, ori că a murit; deci, toţi împreună au mers în chilia aceea unde zăcea fericitul. Ei au găsit acolo pe toţi dormind - pe tatăl, pe maica şi slugile lui -, şi i-au deşteptat; deci, toţi s-au umplut de bună mireasmă, iar pe bolnav l-au văzut plin de bucurie şi veselie, şi îmbrăcat în haine monahiceşti. Atunci fraţii l-au întrebat: "Cine te-a tuns pe tine monah şi ce cîntare am auzit noi aici, pe care părinţii tăi, la tine fiind, n-au auzit-o?" Bolnavul a răspuns: "Mi se pare că a venit egumenul cu fraţii de m-au tuns şi m-au numit Pimen; deci, aceia cîntau cîntarea pe care aţi auzit-o, iar lumînarea aceasta pe care o vedeţi, mi-a dat-o, zicîndu-mi să ardă neîncetat, pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi, iar perii capului luîndu-i în năframă, i-au luat cu ei la biserică".

Acestea auzindu-le fraţii, au mers îndată la biserică, dar au găsit-o încuiată; drept aceea au deşteptat pe cîntăreţi şi i-au întrebat: "A intrat cineva în biserică după rugăciunea Pavecerniţei?" Ei au răspuns: "Nu a intrat nimeni, pentru că şi cheile sînt luate de eclesiarh". După aceasta au deşteptat pe eclesiarh, şi, luînd cheile, au intrat în biserică, şi, iată, au aflat pe mormîntul Cuviosului Teodosie, perii capului lui, fiind puşi în năframă; atunci au spus egumenului de toate. Egumenul, mirîndu-se foarte mult, a început a cerceta cu dinadinsul, cine ar fi tuns pe fericitul Pimen. Dar nu au aflat, decît numai s-a cunoscut de toţi, că această purtare de grijă era de sus, de la Dumnezeu, prin sfinţii Lui îngeri.

Deci, egumenul şi fraţii socoteau de bine minunea ce se făcuse prin tunderea fericitului după rînduiala Bisericii. Despre aceasta aveau mărturie încredinţată, căci, după cuvîntul lui, au găsit biserica încuiată şi totuşi s-au aflat în ea perii capului lui pe mormîntul Cuviosului Teodosie, asemenea şi lumînarea ce era destulă să ardă într-o zi, a ars nestinsă 40 de zile şi 40 de nopţi. Drept aceea, altă tundere nu i-au mai făcut lui, ci i-au zis: "Destul îţi este ţie, frate Pimene, chipul cel dăruit de Dumnezeu şi numele cu care te-a numit. Însă, spune-ne şi nouă - la întrebat egumenul, venind cu părul cel tuns -, ce fel erau cei ce te-au tuns pe tine? Oare nu au lăsat ceva de cele scrise în cărţile acestea?" Fericitul Pimen a zis către egumen: "Ce mă ispiteşti, părinte? Tu singur, cu toţi fraţii venind aici, mi-ai făcut toate acestea, care sînt scrise în cărţile acestea. Şi încă mi-ai mai zis şi aceasta, că mi se cade a pătimi în boală toată viaţa mea şi, cînd mi-o fi sfîrşitul meu, atunci mi se va da sănătate, încît să pot duce cu mîinile mele, patul meu cel de moarte. Deci, sfinte părinte, roagă-te pentru mine, ca Domnul să-mi dea răbdare". Auzind acestea l-au lăsat.

Fericitul Pimen, după proorocia celor ce l-au călugărit pe el, a zăcut mulţi ani în boala cea grea şi urîtă, încît se îngreţoşau de el şi slujitorii, care de multe ori îl lăsau flămînd şi însetat cîte două sau trei zile, iar el răbda toate cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Odată s-a întîmplat de au adus pe un alt bolnav şi l-au tuns monah în Mînăstirea Pecersca. Iar fraţii cei rînduiţi la slujirea bolnavilor, luîndu-l pe acela, l-au dus la fericitul Pimen, ca să le slujească amîndurora împreună; însă, neavînd de grijă pentru o slujbă ca aceasta, pe amîndoi i-au lăsat în uitare, încît bolnavii sufereau de sete. Atunci fericitul Pimen a zis celuilalt bolnav: "Frate, de vreme ce cei ce ne slujesc se îngreţoşează de mirosul ce iese de la noi, tu, dacă te-ar scula pe tine Domnul, ai fi voit să petreci în slujba aceasta?" Iar bolnavul s-a făgăduit fericitului, zicînd: "Dacă Domnul mă va tămădui, eu aş sluji cu osîrdie bolnavilor pînă la moartea mea". Atunci fericitul Pimen i-a zis aceluia: "Iată, Domnul ridică boala de la tine şi de acum înainte, fiind sănătos, îndeplineşte făgăduinţa ta, slujindu-mi mie şi celor asemenea mie; iar peste cei ce nu au îngrijit de această slujbă, Domnul va aduce boală cumplită, ca, pedepsindu-i astfel, să se mîntuiască!" Bolnavul îndată s-a sculat şi a început a-i sluji, iar pe leneşii care n-au voit să slujească bolnavilor, i-a cuprins pe toţi boala, după cuvîntul fericitului.

Dar fratele cel tămăduit de boală, a slujit mai puţin. Deci, el, peste puţină vreme, nesuferind mirosul, s-a depărtat de Pimen şi l-a lăsat flămînd şi însetat; şi, ducîndu-se, zăcea în altă casă. Atunci deodată l-a cuprins o boală înfricoşătoare, încît n-a putut să se scoale trei zile şi nemaiputînd suferi setea de apă, a început a striga: "Miluiţi-mă pentru Domnul, căci mor de sete". Fraţii care erau în altă chilie, auzindu-l, au mers la dînsul şi, văzîndu-l cuprins de boală cumplită, i-au spus despre el fericitului Pimen: "Fratele ce-ţi slujeşte, moare". Iar fericitul Pimen a zis: "Ceea ce va semăna omul, aceea va secera, de vreme ce m-a lăsat flămînd şi însetat, însuşi a luat această sarcină, minţind lui Dumnezeu şi defăimînd prostimea mea. Însă să nu răsplătim rău pentru rău, duceţi-vă şi spuneţi lui: "Te cheamă Pimen, scoală-te şi vino la dînsul".

Cînd cei ce veniseră i-au zis aceasta, bolnavul îndată s-a însănătoşit şi, sculîndu-se singur, a mers la fericitul neţinut de nimeni. Fericitul l-a sfătuit destul, zicîndu-i aşa: "Puţin credinciosule, iată, te-ai însănătoşit, de acum să nu mai greşeşti! Au nu ştii că aceeaşi plată vor avea, bolnavul şi slujitorul lui? Căci răbdarea săracilor nu va pieri pînă la sfîrşit, ci celor de aici le este necaz şi întristare. Unde este boală de puţină vreme, acelora le va fi acolo veselie şi bucurie, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. De aceea, frate, eu rabd acestea, iar Dumnezeu Care te-a tămăduit de boală prin mine, Acela poate şi pe mine să mă scoale de pe patul acesta şi să-mi tămăduiască boala; dar eu nu voiesc, pentru că cel ce va răbda pînă la sfîrşit - a zis Domnul -, acela se va mîntui.

Mai de folos îmi este să putrezesc în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urîta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă cea negrăită. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, în luminatul, curatul şi preasfîntul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzut, a înălţa cîntare lui Dumnezeu. Aceea este foarte bineplăcută şi bineprimită, căci Biserica se cheamă "cer pămîntesc" şi cei ce stau întru dînsa, li se pare că stau în cer. Dar această întunecoasă şi puturoasă casă ce este? Au nu judecată mai înainte de judecată şi o muncă mai înainte de munca cea fără de sfîrşit? Însă, cel ce rabdă aici cu mulţumire, zice cu vrednicie: Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Pe unii ca aceştia mîngîindu-i, şi apostolul, a zis: De veţi suferi certarea, ca nişte fii, se va afla vouă Dumnezeu, iar de sînteţi fără de certare, atunci sînteţi fii din desfrînare. Însuşi Domnul ne sfătuieşte, zicîndu-ne: În răbdarea voastră, veţi dobîndi sufletele voastre".

Cu nişte sfaturi ca acestea bine învăţîndu-se fericitul frate, de atunci nu se mai îndepărta de a-i sluji lui. Iar Sfîntul Pimen, viteazul pătimitor şi următor al dreptului Iov, mulţumind neîncetat lui Dumnezeu, a zăcut în chinuirea sa douăzeci de ani. Apoi a sosit vremea morţii lui şi s-a făcut semn în Mînăstirea Pecersca. Noaptea i s-au arătat trei stîlpi de foc deasupra trapezei, şi de acolo a trecut spre vîrful bisericii. Domnul însă ştie ce lucru arăta prin acel semn; însă aceasta era adevărată, că Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc, Dumnezeu cel în Treime, Acela a trimis pe îngerii Săi la sufletul bolnăviciosului Pimen, ca la al lui Lazăr, căci în acea zi îndată s-a făcut sănătos. El spunea că a sosit vremea plecării sale, precum îi proorociseră cei ce l-au tuns.

Sculîndu-se el, umbla pe la toate chiliile, închinîndu-se tuturor şi cerîndu-şi iertare, iar fraţilor bolnavi le zicea: "Fraţilor şi prietenii mei, sculaţi-vă şi petreceţi-mă!" Şi îndată cu cuvîntul lui s-a îndepărtat boala de la ei şi, însănătoşindu-se, mergeau cu dînsul. După aceea, intrînd el în biserică, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi, luînd năsălia nepovăţuit de nimeni, a dus-o pe cale la peştera în care niciodată nu fusese şi pe care nu a văzut-o de la naşterea sa. Intrînd în peşteră, s-a închinat la mormîntul Cuviosului Antonie şi a arătat locul la care voia sa fie pus.

Apoi a descoperit o taină minunată, arătînd mormîntul fraţilor care zăceau acolo aproape, zicînd: "Aici aţi pus anul acesta doi fraţi, unul cu schimă, iar altul fără schimă; deci, pe care l-aţi pus fără schimă îl veţi afla în schimă, pentru că de multe ori voia să se tundă într-însa, dar era nebăgat în seamă; însă lucrurile l-au arătat vrednic de chipul acela şi, pentru aceasta, Domnul i-a dăruit schima după moarte. Pe celălalt frate, pe care l-aţi pus în schimă, îl veţi afla fără de ea, pentru că în viaţă nu o voia, nici nu a arătat lucruri vrednice, ci zicea astfel: "De mă veţi vedea ieşind din această viaţă şi murind, atunci să mă tundeţi în schimă". Şi nu-şi aducea aminte de cel ce a zis: Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad, ci noi, cei vii, vom binecuvînta pe Domnul!

Pentru aceasta s-a luat de la el acest dar monahicesc şi s-a dat aceluia, că a arătat lucruri vrednice; pentru că cel ce are lucruri bune, pretutindeni i se va da şi-i va prisosi, iar cel ce nu are lucruri bune, i se va lua şi ceea ce are. Al treilea frate este pus aici de mulţi ani şi a putrezit, iar schima lui petrece nestricată, pentru că se păzeşte spre mustrare şi osîndă; căci el a cîştigat lucruri nevrednice chipului schimnicesc, fiindcă şi-a petrecut toată viaţa în lenevire şi în lucruri de ocară, neaducîndu-şi aminte de Cel ce a zis: Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere. Tunderea monahicească nimic nu foloseşte celor ce n-au lucruri bune şi se pedepsesc cu munci".

Descoperind această taină, Cuviosul părintele nostru Pimen a zis către fraţi: "Iată, au venit cei ce m-au tuns pe mine şi vor să mă ia". După aceste cuvinte, culcîndu-se, a adormit întru Domnul, iar fraţii l-au pus cu cinste în peşteră la locul arătat de el. Săpînd mormintele de care se vorbise, ei au aflat pe cei trei monahi după cuvîntul sfîntului; pe cei doi care muriseră de curînd şi pe cel ce era pus în schimă, însă schima monahală era luată de pe acela şi pusă pe celălalt fără schimă; iar pe al treilea, ce murise de mult, l-au aflat putred şi schima lui era întreagă. Mulţi s-au minunat de negrăita judecată a lui Dumnezeu, că Acela va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi stăpînirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.