Cuvînt la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos
(6 august)
Viețile Sfinților pe luna august
Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mîntuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu ești Hristos Fiul Dumnezeului celui viu..., și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrîni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis. Din această pricină El a văzut pe ucenicii Săi mîhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicîndu-I: "Doamne, să-Ți fie milă de Tine și nu-Ți fă Ție aceasta". Atunci, ridicîndu-le mîhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dînșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicînd: "Sînt unii dintre cei care stau aici și care nu vor gusta moarte, pînă ce nu vor vedea pe Fiul Omului stînd întru slava Împărăției Lui".
Deci, trecînd șase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei și a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii și mult popor. Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pe ucenicii Săi și a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, și s-a suit cu dînșii în munte să se roage.
Acolo, depărtîndu-se puțin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru și cei ce erau cu dînsul, se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii Sale și, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise și Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieșirea Lui din trup și despre ceea ce avea să se săvîrșească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deșteptîndu-se, au văzut slava Lui cea negrăită, fața cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada și doi bărbați stînd și grăind cu dînsul întru slava aceea, și s-au înspăimîntat; și au cunoscut - Duhul Sfînt descoperindu-le lor -, pe bărbații aceea că erau Moise și Ilie, și au înțeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultînd cele ce se grăia.
Îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeiești, pe care au văzut-o pe cît putea să îngăduie vederea ochilor trupești, atît le-a arătat lor și Domnul, pe cît putea firea omenească. Căci este cu neputință omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte și nevăzută, precum de mult Moise, care se ruga Lui, să-i arate slava feței Sale celei dumnezeiești în vederea ochilor. Dumnezeu i-a răspuns: Omul nu poate vedea fața Mea și să fie viu. Deci, sfîrșindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise și Ilie și ducerea lor cunoscîndu-se prin duh de către apostoli, i-a fost jale lui Petru, că proorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea sfinților prooroci. Deci, Petru a luat îndrăzneală și a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici și să facem trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie. Acestea grăindu-le Petru, un nor luminos, care a pus înaintea lui Hristos pe amîndoi proorocii, tot același nor, prin voia Lui cea dumnezeiască, vrînd să-i ia pe dînșii și să ducă pe fiecare la locul său, a umbrit pe apostoli, înconjurînd vîrful muntelui aceluia. Atunci apostolii mai mult s-au temut, căci, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, și întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultați! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima cea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte mult și au căzut cu fețele la pămînt. Deci, căzînd ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor și proorocii s-au dus la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pămînt, zicîndu-le: Sculați-vă și nu vă temeți! Ucenicii, ridicîndu-și ochii, nu au văzut pe nimeni decît numai pe Iisus Hristos singur.
Pogorîndu-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, pînă ce, după primirea patimilor și a morții, va învia a treia zi din mormînt. Deci dînșii au tăcut și întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.