Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici Maxim, Chindilian și Dada
(2 august)
Viețile Sfinților pe luna august
Aceștia au trăit pe vremea împăratului Maximian, în orașul Rodostolul, în latura cea a doua a Misiei. Stînd ei de față înaintea lui Tarchinie ipatul și nevrînd să jertfească, au fost bătuți; și aducîndu-se la același loc, ce se numește Ozovia, li s-au tăiat capetele în douăzeci și opt ale lui aprilie.
Mulți ani fiind neștiuți, s-au descoperit printr-un înger cinstitele lor moaște, în două zile ale lui august. Acestea și acum se află în locașul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.