Sfîntul Ierarh Iorest Mărturisitorul, Mitropolitul Transilvaniei
(24 aprilie)

Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Sfîntul Ierarh Iorest era fiu de ţărani din Transilvania. Iubind din copilărie pe Hristos, s-a făcut călugăr în obştea Mănăstirii Putna, schimbîndu-şi numele din Ilie în Iorest. Apoi, urmînd şcoala duhovnicească din această lavră, a ajuns monah iscusit, bun caligraf şi zugrav de icoane. Era încă foarte rîvnitor la slujba bisericii şi la păzirea sfintei credinţe ortodoxe. Pentru curăţia inimii sale egumenul mănăstirii l-a făcut ieromonah, şi era cuviosul Iorest ca o făclie aprinsă în obştea părinţilor, săvîrşind cele sfinte cu frică de Dumnezeu şi mîngîind poporul cu alese învăţături creştineşti.

Vestea despre aşezarea lui duhovnicească a ajuns pînă la domnul Moldovei, Vasile Lupu. Deci, răposînd mitropolitul Ghenadie al Ardealului în toamna anului 1640, cu voia lui Dumnezeu a fost ales părinte şi întîistătător al Bisericii Transilvaniei cuviosul Iorest de la Putna. După ce primi hirotonia în arhiereu de la Mitropolitul Ţării Româneşti, în anul 1641, blîndul ierarh Iorest urcă pe scaunul mitropoliei Ardealului de la Alba Iulia.

Timp de trei ani cît a păstorit Biserica lui Hristos, Sfîntul Ierarh Iorest s-a ostenit ca un adevărat mărturisitor să apere dreapta credinţă ortodoxă de învăţăturile străine calvineşti şi de toate viclenele curse ale diavolului. Peste tot rînduia preoţi rîvnitori, sfinţea biserici şi mergea prin sate, mîngîind şi învăţînd pe credincioşi ca un bun păstor al turmei lui Hristos.

În anul 1643, blîndul Ierarh Iorest a fost aruncat în temniţă pentru rîvna dreptei credinţe, pătimind multe necinstiri, bătăi şi ocări. Iar sfîntul a răbdat muceniceşte, fiind gata să-şi dea şi viaţa pentru apărarea credinţei ortodoxe şi mîntuirea turmei sale. După nouă luni de zile, păstorul cel adevărat este scos din temniţă şi obligat să dea o sumă de bani. Ajungînd din nou în Moldova, între anii 1656-1657 a fost episcop la Huşi, păstorind bine Biserica lui Hristos şi lucrînd la mîntuirea fiilor săi duhovniceşti. Apoi şi-a dat sufletul cu pace în braţele Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind numărat în ceata sfinţilor mărturisitori, iar Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955 şi se face pomenirea lui la 24 aprilie.