Pomenirea Cuvioasei Elisabeta, făcătoarea de minuni
(24 aprilie)

Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pîntecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Vestea naşterii sale s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înştiinţînd-o că prunca ce se va naşte dintr-însa va fi vas ales al Sfîntului Duh. Deci, din copilărie s-a dat la slujba lui Dumnezeu şi s-a făcut mireasă lui Hristos, Mirele ei Cel fără de moarte; şi slujea în rînduiala îngerească, în ceata de fecioare, adică de călugăriţe, obosindu-şi trupul cu post şi osteneli. Apoi a luat dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupeşti, ci şi pe cele sufleteşti. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupeşti, iar cu cuvintele şi cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omeneşti, povăţuindu-le spre pocăinţă şi spre toată fapta bună.

Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspră şi degera trupul ei de frig; însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeieşti.

Fiind pusă egumenă surorilor, a arătat mare silinţă, îngrijind de mîntuirea acelora. Înfrînarea ei era fără de măsură, căci mulţi ani a petrecut nemîncînd pîine, ci hrănindu-se numai cu verdeţuri şi cu legume, iar untdelemn şi vin n-a gustat niciodată în toată vremea vieţii sale. De multe ori petrecea în post cîte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustînd nimic. Trei ani, urmînd smereniei vameşului, nu şi-a ridicat ochii cei trupeşti spre cer; iar cu cei sufleteşti totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, pe scaun înalt şi preaînălţat, înconjurat de Serafimi, privindu-l prin dumnezeiasca gîndire ca prin oglindă şi nu-şi lipea mintea de cele pămînteşti.

Iar cînd, după obicei, înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era strălucită şi luminată de sus cu lumină cerească.

Apoi a fost şi făcătoare de minuni. Pe un balaur cumplit l-a omorît cu rugăciunea, pe o femeie, căreia de mulţi ani îi curgea sînge, a tămăduit-o; duhuri necurate a gonit din oameni şi multe alte minuni a făcut, nu numai în viaţă, ci şi după moarte. Iar după fericitul ei sfîrşit, mormîntul ei făcea minuni, dînd tămăduiri bolnavilor, pînă şi prin praful cel luat de pe moaştele ei; dăruia vedere orbilor, ca să slăvească printr-însa, Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinţii Săi. Amin.