Pătimirea Sfîntului Ianuarie Episcopul şi a celor împreună cu dînsul
(21 aprilie)

Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Diocleţian şi Maximian, păgînii împăraţi, mîniindu-se asupra creştinilor, Ianuarie episcopul a fost prins şi dus înaintea ighemonului Campaniei, Timoteiu. Acesta, silindu-l în multe feluri spre închinarea la idoli, cu îmbunări amăgindu-l şi cu îngroziri înfricoşîndu-l, după ce l-a văzut neclintit în credinţa creştină, rămînînd ca un stîlp, a poruncit să-l arunce spre ardere, într-un cuptor încins. Şi a fost sfîntul nevătămat, ca altădată cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Căci îngerul lui Dumnezeu pogorîndu-se la dînsul, puterea focului în răcoreală a prefăcut-o, iar sfîntul dănţuind şi cîntînd în mijocul focului, slăvea pe Dumnezeu. După ce a ieşit din cuptor, au văzut toţi, că nici de hainele lui nu s-a atins focul şi se mirau foarte mult.

Iar ighemonului părîndu-i-se că episcopul creştinilor s-a păzit întreg de foc cu puterea vrăjilor, a poruncit ca atît de mult să-l întindă pe mucenic, încît să se dezlege încheieturile din alcătuirile lor, şi aşa întins să-l bată fără milă. Aceasta făcîndu-se, atît de mult l-au bătut, pînă ce tot trupul lui s-a sfărîmat, încît se vedeau oasele goale şi pămîntul s-a umplut de sînge. La o înfricoşătoare privelişte ca aceasta au mers şi doi clerici: Faust diaconul şi Desiderie citeţul, cum şi mulţime de popor, privind la pătimirea sfîntului episcop.

Şi păgînii i-au cunoscut că sînt creştini, deoarece pe de o parte aceia se bucurau cu duhul de vitejeasca lui răbdare, iar pe de alta plîngeau pentru chinurile cele cumplite ce i se dădeau, căci şi vinele sfîntului se vedeau curmate. Deci, păgînii i-au prins pe amîndoi, pe Faust şi pe Desiderie şi, legîndu-i împreună cu Sfîntul Mucenic Ianuarie episcopul, i-au dus după ighemon în cetatea Putiol; şi acolo i-au aruncat în temniţă. Şi erau închişi pentru Hristos în temniţa aceea Proclu şi Sosie, diaconii cetăţii Putioli, cum şi Eutihie şi Acution, osîndiţi spre mîncarea fiarelor.

Apoi, în ziua următoare au fost scoşi toţi la vedere, împreună cu episcopul şi au fost daţi la fiare. Iar Dumnezeu, Care se preamăreşte în sfinţii Săi, a astupat gurile fiarelor la acea privelişte, ca altădată în groapa în care a fost aruncat Daniil, încît nici una din fiare nu s-a atins de vreun mucenic. Ci toate, schimbîndu-şi cruzimea cea firească în blîndeţe de oaie, au mers şi au căzut la picioarele sfîntului episcop. O minune ca aceea mai presus de fire, i-a adus pe toţi cei ce priveau în mirare şi spaimă.

Însă ighemonul, socotind şi această dumnezeiască putere ca vrăjire creştinească, gîndea cum să dea pierzării desăvîrşite pe arhiereul lui Dumnezeu şi pe cei împreună cu el. Astfel, tulburîndu-se cu mintea, deodată a orbit şi cu ochii cei trupeşti şi fiind orb de demult şi cu ochii cei sufleteşti, căuta un povăţuitor, pipăind pereţii. Iar după ce arhiereul şi mucenicul lui Hristos, Ianuarie, fiind fără răutate, s-a rugat pentru acel vrăjmaş al său, pentru ighemonul Timotei, acela îndată a văzut trupeşte dar nu şi sufleteşte. Iar oamenii care priveau spre toate acele minuni, au crezut în Hristos, fiind la număr cam cinci mii. Însă nemulţumitorul şi împietritul la inimă ighemon, care din orbire se luminase cu rugăciunile mucenicului, nu numai că n-a cunoscut adevărul, ci mai mult a înnebunit. Şi în loc să aducă laudă adevăratului Dumnezeu, lui Hristos, Domnul nostru, el Îl hulea.

Iar pentru întoarcerea către El a poporului cel atît de numeros, îndrăcindu-se de mînie, a poruncit ca să taie cu sabia pe sfinţii mucenici. Şi astfel, arhiereul lui Dumnezeu Ianuarie, sfinţitul mucenic, împreună cu ai săi pătimitori: Faust, Proclu şi Sosie diaconii, Desiderie citeţul, Eutihie şi Acution, au luat cunună mucenicească, fiind ucişi cu sabia împreună cu dînşii, afară din cetatea Putioli. Iar trupurile sfinţilor le-au adunat cîte unul, cetăţile cele dimprejur, străduindu-se fiecare cetate, ca să aibă pe mijlocitorul său către Dumnezeu. Iar trupul Sfinţitului Mucenic Ianuarie l-au luat napolitanii şi, ducîndu-l cu cinste în cetate, l-au pus în biserica lor.

În acea vreme, cînd au luat trupul sfîntului din cetatea Putioli, sîngele lui care se închegase acolo, adunîndu-l de pe pămînt, l-au pus într-un vas de sticlă şi-l aveau în pază. Iar dacă îl puneau lîngă capul mucenicului, îndată acel sînge închegat, fierbea ca din nou vărsat. Se făceau şi minuni de multe feluri în cetatea Neapoli, cu rugăciunile Sfîntului Mucenic Ianuarie. Iar mai ales acolo se slăvea prin această minune, cînd muntele ce se numea Vezuviu, a dat din lăuntrul său, din sînul pămîntului, o văpaie mare de foc, încît nu numai asupra cetăţilor celor de aproape, ci şi celor de departe, mare frică şi cutremur le-a adus. În acea înfricoşată vreme, alergînd popoarele la mormîntul Sfîntului Mucenic Ianuarie şi cu lacrimi strigînd către el şi cerînd ajutor, îndată, cu rugăciunile lui, s-a ascuns acea văpaie de foc în muntele acela şi a încetat frica. Astfel nu s-a făcut vătămare nici cetăţilor de departe, nici celor de aproape.

Şi altă preaslăvită minune s-a făcut asupra unui prunc mort. O femeie văduvă, cu numele Maximila, avea un fiu abia născut şi acela murind, ea plîngea fără mîngîiere. Iar după ce şi-a venit puţin în sine din tînguire, a privit spre biserică şi a văzut deasupra uşii bisericii o scîndurică, ce avea pe sine închipuirea Sfîntului Episcop Ianuarie. Şi şi-a adus aminte de minunea, care s-a făcut odată în Legea Veche, cum Sfîntul prooroc Elisei a înviat pe fiul Sumanitencii.

Deci, pornindu-se cu mare nădejde femeia aceea spre Dumnezeu şi spre plăcutul Lui, a făcut după asemănarea aceea. A luat icoana Sfîntului Mucenic Ianuarie şi a pus-o deasupra pruncului său mort, cu ochii spre ochi, gura către gură şi pe cealaltă asemănare a trupului celui închipuit, către trupul celui mort. Apoi cu suspine şi cu lacrimi fierbinţi s-a rugat, zicînd: "Robule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă şi-mi potoleşte mîhnirea mea, înviind pe fiul meu, că unul născut îmi este". Astfel rugîndu-se ea, îndată a înviat pruncul şi s-a sculat sănătos. Şi toţi cei ce se adunaseră la îngroparea aceluia, văzînd o minune preaslăvită ca aceea, s-au minunat, au preamărit şi au mulţumit lui Dumnezeu, Care face minunate lucruri prin sfinţii Săi. Iar pe Sfîntul Mucenic Ianuarie, ca pe un grabnic ajutător, cu laude l-au preamărit.

Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să arate şi spre noi Domnul mila Sa în veci. Amin.