Pomenirea Cuviosului Trifon, Patriarhul Constantinopolului
(19 aprilie)

Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Roman, Împăratul grecesc, socrul împăratului Constantin Porfirogenetul, a avut un fiu mai tînăr cu numele Teofilact, făgăduit din scutece la duhovniceasca rînduială. Şi voia ca, după moartea patriarhului Ştefan, să-l facă patriarh al Constantinopolului. Dar, de vreme ce tînărul era încă nevîrstnic, avînd numai 16 ani şi nu putea după pravila bisericească să se suie la o treaptă ca aceea, s-a ales pînă la o vreme Trifon monahul, spre îndrumarea patriarhiei, pînă ce Teofilact, fiul împăratului va ajunge la anii cei cuviincioşi de primirea arhieriei. Şi a fost sfinţit Trifon monahul, rînduindu-se după trepte la arhierie şi a luat rînduiala patriarhiei bărbatul cel cu adevărat vrednic de o aşa rînduială, cel desăvîrşit în fapte bune şi care avea viaţă fără prihană. Iar după ce a ţinut patriarhia trei ani şi ceva, a fost depărtat într-un chip ca acesta: Teofilact fiind de 20 de ani, Roman împăratul stăruia ca Trifon să lase locul patriarhiei fiului său. Dar fericitul Trifon nu voia să lase o rînduială ca aceasta, care avea trebuinţă de un bărbat desăvîrşit cu anii şi cu înţelegerea, unui tînăr neiscusit. Apoi, trebuia să ştie bine dumnezeieştile cărţi şi să poată îndrepta cîrmuirea bisericească cum se cade. Şi se mîhnea împăratul Roman, neştiind ce să facă, deoarece nici o pricină nu putea să afle asupra lui Trifon, cu care ar fi putut să-l depărteze de la scaun. Căci Cuviosul Trifon era sfînt cu viaţa, fiind îndreptat din tinereţe spre fapte bune, nefiind într-însul nici o prihană.

Dar Teofan, episcopul Cezareei şi prieten al împăratului, fiind viclean, a zis către împăratul: "O, împărate, lasă acest lucru asupra mea şi voi face cu înlesnire după dorinţa voastră împărătească". Împăratul s-a bucurat mult de cuvîntul lui Teofan şi l-a rugat să se străduiască precum ştie. Atunci, Teofan, venind la prea sfinţitul Patriarh Trifon, Ša vorbit cu dînsul bine, arătîndu-se a-i fi credincios şi prieten. Însă îi grăia cu vicleşug astfel: "Stăpîne, mare este meşteşugirea împărătească împotriva ta, se cugetă multe asupra ta de către cei de un acelaşi gînd. Toţi caută pricini cu care să te surpe de pe scaun. Cu toate că se îngrijesc de aceasta cu multă osteneală, însă nimic nu sporesc, deoarece caută pricini asupra celui nevinovat. Dar numai una îţi găseşte, zicînd că nu eşti cărturar şi nu ştii să scrii, pentru aceasta te judecă că eşti nevrednic de scaunul patriarhiei. Deci, este trebuinţă să-i ruşinezi desăvîrşit, să le astupi gura ca să tacă. Iar de mă vei asculta, să faci aceasta: înaintea a tot sinodul scrie numele tău şi cinstea patriarhiei, pe o hîrtie curată şi o trimite împăratului, ca să se ruşineze cei ce clevetesc, zicînd că nu ştii să scrii, şi vor tăcea gurile cele mincinoase". Iar fericitul Trifon, fiind fără răutate, n-a cunoscut vicleşugul lui Teofan, socotind că este bun sfatul lui.

Adunîndu-se sinodul, patriarhul a grăit către toţi: "Cei ce voiesc, cu nedreptate să mă surpe de pe scaun, o, dumnezeieştilor împreună slujitori, se ostenesc în deşert, căutînd împotriva mea oarecare pricini binecuvîntate. Eu nădăjduiesc spre Dumnezeul meu, că nimic de acest fel nu vor afla asupra mea, deşi mult s-ar osteni, ca să poată a mă înstrăina de la scaunul ce mi s-a încredinţat de Dumnezeu. Cea mai de pe urmă clevetire ce au alcătuit asupra mea este şi aceasta, că au minţit cum că n-aş fi cărturar şi n-aş şti să scriu nicidecum, deşi, iată, înaintea feţii voastre scriu aceste litere, ca înştiinţîndu-se clevetitorii, să se umple de ruşine şi să înceteze a mă cleveti".

Zicînd aceasta, fericitul a luat o hîrtie curată şi, privindu-l toţi, a scris aceasta: "Trifon, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscopul Constantinopolului, Roma cea nouă şi patriarh a toată lumea". Scriind aceasta, a trimis-o la împărat prin mîinile unui mai sus- şezător. Împăratul, luînd hîrtia aceea, cu sfatul celui mai înainte pomenit Teofan, episcopul Cezareei, a poruncit ca altcineva pe aceeaşi hîrtie să scrie astfel: "Eu Trifon mă dau în lături de la scaunul patriarhiei, nu pentru altă pricină, decît pentru aceea că mă ştiu nevrednic de o treaptă ca aceasta". Scriind aşa, împăratul a poruncit să citească hîrtia aceea înaintea domnilor şi a boierilor şi înaintea a toate rînduielile. Şi, trimiţînd pe cei de un gînd ai săi, a dat jos cu sila din casele patriarhiei pe prea sfinţitul Patriarh Trifon şi a poruncit să-l numească patriarh pe fiul său Teofilact. Şi a fost tulburare mare în Biserică, pentru că mulţi din duhovniceasca rînduială ţineau la Trifon, nevoind pe Teofilact.

Fericitul Trifon, suferind cu răbdare acea izgonire nedreaptă, s-a dus la mănăstirea sa unde a slujit întîi şi, vieţuind doi ani şi cinci luni, s-a mutat la Domnul. Iar cinstitul lui trup s-a adus în biserica cea mare patriarhală şi s-a aşezat cu patriarhii, ca un adevărat patriarh. Atunci s-a adus pace Bisericii, pentru că după mutarea Sfîntului Trifon, toţi s-au învoit cu patriarhia lui Teofilact şi spre împărtăşirea aceluia s-au înţeles. Iar pomenirea Sfîntului Trifon, au cinstit-o cu prăznuirea de peste ani, slăvind pe Dumnezeu.